De cand ma stiu am avut o relatie speciala cu „oamenii legii”. Nu stiu cum fac, dar mereu ma impiedic de ei. Sau ei de mine. Sa dau cateva exemple.
In urma cu ceva ani, pe cand lucram la maternitatea din Mangalia, mi s-au intersectat drumurile (si s-a golit portofelul) cu un politist destoinic, un Garcea plin de zel (atat de plin de zel incat s-a amendat singur odata fiindca a comis o contraventie in trafic!). La ceva timp dupa ce ne-a amendat pentru o oprire neregulamentara (care durase cam doua minute, maxim) se intampla sa-i nasca nevasta. Intru eu seara in tura si-l vad pe vajnicul politist spasit la usa sectiei, cu rugamintea ca ar vrea sa-si vada si el flacaul. Normal ca i l-am aratat si nici nu l-am taxat ca era stationat neregulamentar pe hol incurcand traficul! Si mai are omu’ o rugaminte: ca i-a zis doamna din tura de zi ca–copilul lui are capul putin cam stramb, n-as putea sa fac eu ceva sa i-l indrept? (!). Ce sa-i fac, nene, lucram cu materialul clientului, lasa, ca e numai un viciu de pozitie, se indreapta… „Pai si daca nu se indreapta?”, se ingrijoreaza el. „Pai atunci il faceti politist la circulatie!”, am scapat eu perla….
Cand ne-am mutat la tara a trebuit sa ne facem acte de identitate la noua adresa. Depunem actele, ne trage-n poza, cand sa mergem sa ne ridicam documentele…sectia locala de politie inchisa! Binee, venim maine! A doua zi facem iar drumul pana la politie (care e la cativa kilometri, nu-i chiar la o aruncatura de bat), ne infatisam in fata usii si…usa inchisa! La fel a treia zi. A patra oara mi-am iesit din fire. Pai eu am timp de pierdut sa pup clanta politiei trei zile-n sir? Scot notesul din poseta si incep sa scriu un bilet adresat „organului”. Ce scriu? Pai cam asa: „Domnule politist, de trei zile ma straduiesc sa va gasesc la sediu pentru a mi se elibera un document de identitate si ma lovesc de acelasi lacat pe usa. Inteleg ca aveti treburi mai importante decat sa ma asteptati pe mine, contribuabilul cinstit, ca poate e infractionalitatea mare si trebuie sa-i alergati de raufacatori, ca munca de teren e grea, dar, totusi, nu credeti ca ati putea sa afisati un program de relatii cu publicul, sau macar un biletel cand va intoarceti din misiune, sa nu stam ca prosti?Avand in vedere ca am batut drumul de trei ori, pe banii si pe timpul meu, va rog sa va deplasati si sa-mi aduceti dumneavoastra documentele,la adresa mai jos mentionata. Multumesc anticipat. In caz contrar ma vad nevoita sa contactez Politia Judeteana si sa-i semnalez deficientele de comunicare.”Am pus biletul in usa sub privirile amuzat-compatimitoare ale restului familiei.
Astept o zi, astept doua, bineinteles ca nici picior de politist la poarta mea. Ca nici nu-mi faceam iluzii… Dupa vreo trei zile mergem iar la sectie. Usa, larg deschisa! In hol un politist tinerel si amabil. Spun de ce am venit si astept sa-mi dea „docomentu”. Pai nu, nu asa simplu, ca domnul sef de post doreste sa mi-l inmaneze personal, sa poftesc la dansul in birou. Poftesc, dara. Dincolo de birou un nene maaare, cam 
de doi pe doi, incruntat si cu o mustata stufoasa. Zau ca nu mi-l pot imagina pe-asta intr-o scena idilica! Ma prezint, se prezinta, sobru, aproape scrasnind din dinti si ma invita sa iau loc. Dintr-un registru scoate tacticos biletul pe care il lasasem prins in usa postului. „Dumneavoastra mi-ati lasat epistola asta ? ” Involuntar ma uit sa vad daca are pistol la brau. N-are, si asta ma linisteste. Dialogul ce a urmat a fost cam ca-n filmele cu prosti: eu, revoltata ca a durat ata sa-mi iau un amarat de buletin, el, incercand sa-mi spuna ce activitati importante au avut in ultima vreme si ce sedinte, de-aia n-a fost nimeni la post, „ca linistea in comuna nu se asigura din spatele unui birou!” El se incrunta, eu ma incrunt; el ridica o spranceana, eu le ridic pe amandoua; el isi musca un colt de mustata, eu imi arat un canin ascutit. Totul e bine cat timp n-are pistol, presimt ca o sa fie scor egal.
In cele din urma imi inmaneaza buletinul si-mi da sa semnez de primire intr-un registru. Intind mana sa semnez, vad si scrisorica mea si vreau sa o iau. Sare ca un vultur: „Asta ramane la mine, o pastrez s-o arat la prima inspectie, sa se vada ce bine colaborez cu cetatenii din sector!” Pai daca tot sunt cu pixu-n mana, nu vreti si-un autograf? A vrut. I l-am dat. Si in catastif, si pe biletel.
La ceva vreme dupa conflictul cu omul-legii cel mare si dur s-a intamplat sa devina mic si moale si sa moara de un cancer pulmonar…
Sa va spun ce a patit si politistul care m-a amendat ca pieton pentru traversare prin loc nemarcat, desi pe acolo traversau toti, ca turma pe islaz? La ceva vreme a traversat el marcat cu o cruce la cap spre cimitir rapus de un cancer hepatic…
Sa va spun si ce a patit politistul care ne-a amendat pentru o depasire la limita, aproape stramband linia continua? La ceva vreme a murit rapus de un cancer cerebral…
Sa va spun si ce a patit politistul care nu ne-a amendat, ba chiar ne-a urat drum bun, desi plecasem de pe loc cu farurile stinse, prea preocupati sa ne ciondanim din pricina de zabovit prea mult intr-o florarie,cu masina parcata sub un semn de interzis? E bine, mersi, a avansat in functie si i-a nascut nevasta un copil frumos si sanatos…
Mai doreste vreun politist sa interactioneze cu mine? Hai, ca-s persoana sociabila.Doar ca am gura cam pacatoasa…
O zeama de cuvinte 