Arhivele lunare: Iunie 2016

Cum atragi norocul

Standard

Am şi eu nişte superstiţii. Nu bat toată ziua mătănii şi scriu acatiste pentru împlinirea dorinţelor, nu pândesc peştişorul de aur pe malul Teleajenului, dar sunt câteva chestii pe care le respect cu sfinţenie fiindcă s-a demonstrat ştiinţificofantastic că aduc noroc.

Dacă merg spre serviciu şi mă intersectez cu un nene cam damblagiu şi care patrulează non-stop crezând că merge la locul de muncă( pe care l-a pierdut în urmă cu ani buni, motiv care i-a produs un accident cerebral şi a ajuns hemiplegic şi cu mintea răvăşită), înseamnă că o să am o zi bună, fără evenimente neplăcute. Dacă îmi iese în cale un câine care tocmai îşi face nevoile, iar e de bine. La fel şi dacă văd o maşină care are numărul cu o literă sau cifră triplă( inutil să mai spun că şi maşina noastră are un astfel de număr!) Dacă văd un popă e musai să-mi deschei un nasture pe care apoi trebuie să-l închei la vederea unui poliţai, altfel e de rău.Nu vă spun ce disperată-s duminica, când e plin de popi ieşiţi de la slujbă şi nici ţipenie de poliţişti, care la ora aia sunt în pauză de masă!

Deci, da, am superstiţii, recunosc!

28192Azi, la ieşirea din Lidl, văd chiar lângă uşă o fisă de un ban.Unul nou-nouţ, galben şi strălucitor. Nu că m-aş fi pricopsit, dar am o altă superstiţie: că trebuie să te apleci după orice bănuţ, altfel Dumnezeu o să considere că n-ai nevoie de bani sau eşti prea fudul ca să-ţi îndoi genuchii pentru ei şi n-o să-ţi mai dea nici alţii.Eu cam aş avea nevoie de ceva bănuţi, deci m-am aplecat. Mai fac un pas şi hop! alt bănuţ! Tot de un ban, tot nou şi strălucitor, probabil frate cu celălalt. Mă aplec iar şi-l iau, chiar daca am blocat uşa pentru câteva secunde; că nu-s prea sprintenă la aplecări, au şi genuchii mei oarece uzură… În faţă, alt bănuţ. Şi apoi altul. Şi uite aşa am traversat parcarea magazinului în mersul piticului, ca să nu zic în mers de-a buşilea, mai ca evlavioşii ăia de înconjoară biserici aproape târâş. Nu, nu era nimeni de la Camera ascunsă, am studiat bine terenul.Doar că i s-o fi rupt buzunarul vreunui cerşetor şi a umplut parcarea de monetar, că nu cred să fi trecut vreun cortegiu funerar prin parcare şi să fi aruncat neamurile îndurerate cu bani să-i plătească vămile celui decedat…

De cum am ieşit din parcare, Soţu’ a oprit peste drum şi a intrat să joace la Loto. Nu ştiu care o fi mai norocos dintre noi, eu măcar m-am ales cu vreo 6 bani, cred că-mi ajung de-un covrigel. Dar , generoasă din fire fiind, o să-i dau şi lui jumate, nu pot să păstrez tot beneficiu pentru mine. Nu de alta, dar poate câştigă el potul cel mare şi o să pot să-i dau satisfacţia de a-şi lua revanşa.

Sunteţi superstiţioşi ? Nici măcar ocazional?

Anunțuri

Cine-a pus ghimbiru-n drum

Standard

După ce timp de 50 de ani am mâncat numai prostii, am decis ca următorii 50 să îngurcitez cât mai multe chestii naturale (bine, câteva cipsuri sau cocacole ocazional se mai acceptă). Aşa că m-am pus pe documentare cam ce-mi poate oferi maximum de vitamine, nutrienţi şi stimulatori de imunitate. Am luat chiar si un Nutribullet care să mi le mixeze , ca să nu mă obosesc să le ronţăi, pe modelul „da’ muieţi îs posmagii”.

Şi după ce am făcut provizii de tooot felul de seminţe, de polenuri, de propolis, de lăptişor de matcă, am ajuns şi la apologia ghimbirului. Care ghimbir era aşa de lăudat şi aşa de recomandat pentru orice, de la infarct la mătreaţă, că m-am şi mirat cum de am trait eu fără el până acum!

Deci am purces voiniceşte la supermarket şi am umplut paporniţa de ghimbir! Am ajuns acasă şi hai să fac un nutriblast, adica o adunare generala din tot ce mi-a ieşit în cale posesor de vitamine. Pus două mere, pus două portocale, pus două linguri de seminţe, ajuns la ghimbir! Cât ghimbir se pune?Păi hai să nu facem discriminare, să procedăm ca Noe şi să luam o pereche! Deci, doi ghimbiri! Sau două ghimbire?…Neştiind de ce sex sunt, să zicem două rădăcini de gimbir ( e ca la macrou, nu ştiu niciodată daca-s doi macroi sau două macroaie). Curăţ frumos rădăcinile, adulmec cu nesaţ aroma revigorantă, pun la mixat şi apoi torn în căni;că şi Soţu’ e mare consumator…

Am luat o gură, să o savurez fiind prima dată când îmi delectam papila gustativă cu aşa aliment miraculos. Lumeee, ce senzaţie am avut! Primul gand care m-a străfulgerat a fost cel de regret că nu avem extinctor la bucătărie. Al doilea, că poate sunt amnezică şi nu mai ştiu când am pus o tonă de ardei iute, un litru de acid clorhidric şi un balot de frunze proaspete de urzică. Al treilea a fost a fost un răcnet interior ‘ti-ai ai dreaqu’ care-aţi culivat ghimbir şi l-aţi pus pe piaţă să moară fraierii care cumpără!

Am înghiţit cu noduri şi am aşteptat reacţia soţului.El a avut prezenţa de spirit să ia doar o înghiţitură mică, de degustare. Înghiţitură mică, da’ stâmbătură mare!

-Tu ştii cât ghimbir se pune în combinaţia asta?

-De unde să ştiu, ce crezi, că mama mi-a dat numa ghimbir cînd eram mică?

-Păi şi căt ai pus?

-Nu mult, doar două rădăcini…

Am aruncat maclavaisul exploziv, am oprit doar o parte din el peste care am pus alte mere şi portocale. Nici acela nu s-a putut bea. Şi iar am oprit doar un sfert şi am refăcut combinaţia. Acu a fost acceptabil, nu ne-a ars tot tubul digestiv, poate doar să fi pârlit puţin amigdalele…

După această experienţă traumatizantă m-am uitat şi eu pe net la modul de utilizare al ghimbirului. Ar fi trebuit sa pun cam doua feliuţe de un centimetru…Am tras concluzia că expresia ce ştie ţăranu’ ce e şofranu’ se aplică şi pentru ghimbir. 🙂

 

Ieri, la supermarket, cu lista în mână bifam ce cumpărasem.

-Gata, am luat tot! zic eu.

-Vezi să nu uiţi să mai iei nişte ghimbir! Că n-ai umplut toată cămara…

ghimbir

 

Voi consumaţi alimente exotice?Ştiţi la ce folosesc şi cum se prepară sau sunteţi nişte cobai ocazionali?

Jurnal de navetist

Standard

Încă sunt navetistă de Bucureşti. Deci pierd cam patru ore pe drum, timp în care trebuie să-mi găsesc ceva de studiat.Evident că n-o să studiez cursul de radiologie, aşa că sunt un cască-gură la peisaj şi la tovarăşii de drum.

Ce-am mai remarcat în ultima vreme? Păi, în afară de traficul infernal şi aproape haotic, am sesizat cu plăcere că oamenii încep să se adapteze şi să folosească alternative la mijloacele de transport clasice. Am văzut domni la costum mergând pe trotinete electrice, o mulţime de tineri care îşi cară trotinetele la metrou şi din ce în ce mai mulţi biciclişti. Am admirat chiar o mămică ce-şi ducea copilul ce nu avea mai mult de un an jumate-doi pe un scaun special pe portbagajul bicicletei  iar alături de ea pedala un alt copil cam de 6-7 ani.Toţi erau echipaţi corespunzător, aveau căşti de protecţie, cotiere şi genuchiere şi se vedea că sunt obişnuiţi cu felul ăsta de plimbare. Mi-a sărit în ochi şi o domnişoară destul de corpolentă (ca să nu zic grăsunică!) ce se îndrepta spre zona de clădiri de birouri pe o trotinetă clasică; n-aveam cum să n-o remarc, cred că şi cei de pe Staţia Spaţială Internaţională au fost orbiţi de  „flacăra violet”a ciorapilor mov. Bravo lor că au putut renunţa la comoditate şi au ales să facă puţină mişcare şi să se strecoare prin trafic fără poluare! Şi dacă ar fi şi pistele pentru biciclete mai bine amenajate, chiar ar fi de aplaudat acest mod de a face naveta.

La întoarcere a fost ca o retrăire a turelor de altdată din Barzodrom. În spatele meu s-au aşezat doi părinţi tineri şi perfect vorbitori al dulcelui glas moldovenesc, posesori ai unui sugar de până într-un anişor. Degeaba i-a povestit biata femeie tot drumul „uite căluţu’, uite văcuţa, uite maşinuţa, uite copiluţii”şi toate diminutivele posibile, că tot n-a fost chip să-l ţină liniştit prea multă vreme. Iar când s-a pornit pe urlat aş fi putut jura că e alertă de tzunami, de atac aviatic şi de invazie de extremişti musulmani în acelaşi timp! O, daaa, exact ca într-o tură de servici cu staţia de bruiaj pornită la maxim!Uite aşa te cuprinde nostalgia! 🙂

Şi când copilul răcnea ca din gură de şarpe înecându-se de plâns şoferul se mai şi întorcea strigând ameninţător la părinţi „sper că nu varsă, că abia am spălat husele de la scaune!” Şi dacă aş fi vărsat eu, fără urlete şi fără preaviz din pricina frânelor bruşte, cam ce ar fi fost? În încercarea de a-i distrage atenţia mama a început să-i sufle copilului cu putere în faţa, lucru ce l-a amuzat grozav şi a dat-o din plâns în râs în hohote. Asta preţ de vreo două minue, că iar a pornit sirenele.Mama l-a pus atunci să sufle şi el, să joce în echipă cum s-ar zice. După cum sufla cred că era cam plin de muci copilul, prea se auzea ca într-un barbotor. Apoi mama a început să bată cu degetul în geamul microbuzului un fel de dans ritual la tobe. Ceea ce l-a stârnit pe copil să şi joace. Doar că era un joc de-a scalpatul iar eu i-am fost cel mai la îndemâna. Când am simţit cum mi se desrădăcinează podoaba capilară, am pus repede mâna să mai recuperz ceva;cu această ocazie am făcut şi constatarea că cea mai mare parte a mucilor pe care -i auzisem barbotând se transformaseră în tratament antimătreaţă peste buclele mele…

bebe-plangeCe să vă mai spun?A fost cea mai lungă oră din viaţa mea şi nici n-am putut să aplic măsuri radicale, m-am gândit că pentru mine trece timpul greu, d-apoi pentru un sugar sechestrat în braţele mamei trebuie sa fie cumplit.Bine, recunosc că am avut impulsul de o clipă de a-i sugera mamei, între două răcnete bebeluşeşti, că poate ar fi mai bine să-l împuşcăm ca să nu ne se mai chinuie ,dar după ce asculţi „muzica”asta vreo 30 de ani cred că mai poţi rezista un ceas, două fără să recurgi la violenţă.

Când am coborât din microbuz mai că-mi venea să sărut pământul şi să ridic slavă c-am scăpat cu timpanele şi cu restul anexelor craniene întregi.

Deh, are şi naveta farmecul ei! Bine că nu e zilnică.