Perle in foi de praz

Pauza intre doua reprize de curatenie. Si cat imi mai odihnesc picioarele de atatea genuflexiuni zic sa-mi las degetul gadilator de taste sa zburde…

Inca n-am scos din plamani tot praful oltenesc si cat mai am impresiile proaspete in minte sa va impartasesc din ele. De un sfert de veac merg in Oltenia si tot mai fac noi descoperiri, fie lingvistice fie de traditii neintelese. N-ar fi rau sa se editeze si un dictionar romano-oltenesc pentru usurarea comunicarii.

La inceputul casniciei soacra-mea mi-a spus ca trebuie sa „ma pogodesc” cu barbatul meu si am zic ca, daca-i musai, s-o fac si pe-asta desi mi-era cam teama sa nu fie ceva cam deocheat sau peste puterile mele. Pe urma am aflat ca „pogodeala” inseamna de fapt intelegere.:)Mai tarziu imi zicea sa nu mai stau pe-afara, sa ma duc la „azavada” si eu, sa-i fac pe plac m-as fi dus dar nu stiam unde o fi azavada asta pana am priceput ca inseamna adapost… Si tot asa, an de an, am inceput sa deprind vocabularul zonei dar mai e mult pana voi intelege tot. Cat despre „ma dusei” si „ma-ntorsei” inca imi suna ciudat in timpane…Sunt insa perfect de acord cand aud ca „fura multi”.Ce, nu fura toata lumea?

Acu, la ultima expeditie aflu ca tata-socru s-a facut fudul, nu vrea sa se rada cu „gicuri”. doar cu lame!Care lame se gasesc din abundenta prin toata casa si pe toate pervazurile de geam, as fi facut un ban cinstit ducandu-le la fiare vechi. Cand toti taranii cresc oi merinos socru-meu creste lame! Maine-poimaine il vad mare negustor de alpaca!:)) Si nici n-o asculta pe soacra-mea care-i spune mereu sa mai puna niste „Colega” la proteza ca-si pierde dintii!Asa-s oltenii, incapatanati  si in relati proaste cu „Colega”!:))

Si-si mai ia bietul socru niste reprosuri de la consoarta ca nu socializeaza suficient(e hemiplegic dupa un AVC),nu merge pe banca de la poarta „sa intre in contact cu publicul”!

Intr-o seara mama-soacra spala niste rufe in cele cinci copai , patru ligheane si trei galeti cate se cer la acest proces tehnologic iar eu ma invarteam fara rost cat sa-i ventilez aerul in jur si-o aud:

-Mama, „cioacele” alea le luarati pentru voi acasa sau mi le aduserati mie?

Fac repede un inventar al celor aduse, stiu sigur ca totul e pentru acolo asa ca zic senina dar fara sa am habar de ce vorbesc:

-Sunt pentru mata, desigur!(sa mor eu daca stiam ca i-am aduc cioace soacra-mii!)

-Pai atunci ada-mi-le-n coa ca ale mele se terminara, ca spalai cam multe rufe si se mai si rupsera dintre ele!

Ptiu, drace! Acu ce sa-i aduc? Prin deductie logica si vizualizand repede cam ce-am adus am tras concluzia ca se refera la carlige de rufe. Ca doar nu de bigudiuri ducea lipsa!:)

Seara tarziu, inainte sa pic intr-un somn adanc de droguri si fara vise simteam ca o dilema nu-mi va da pace, ca ma voi zvarcolii pana in zori daca n-o rezolv asa ca-mi intreb barbatul nevorbitor dar intelegator nativ de olteneasca:

-Daca niste carlige de rufe se cheama cioace, un singur carlig cum se cheama:cioc sau cioaca?

Raspunsul m-a lasat fara replica:

-Ciochita!!!!

Hai, pa, pe maine, ca mai am de evacuat niste paianjeni si de smulsniste buruieni.Pana la craciun sper sa termin…

Scrisori pe foi de praz

Pai ma dusei si ma-ntorsei de la Olt. E ora cam tarzie si eu sunt cam ostenita dupa petrecerea de Florii, am mintea tulburata de fum de gratare, de usturoi din saramura si de bere cu Cola(ca n-am avut cu lamaie) dar parca am o mancarime in deget care nu-mi da pace. Nu cred sa fie raie olteneasca deci sigur e o pofta mare de scris!Ca am restante…

Periplul meu in Tara Prazului a fost scurt dar plin de invataminte, de uimiri si de impresii confuze. Sper ca in postarile viitoare sa vi le impartasesc si voua, poate descoperim impreuna miracolul oltenesc.

Daca poporul japonez are robotei eficienti ce pot depasi orice rutina, un fel de perpetuum-mobile in orice activitate, poporul roman are olteni! Oamenii astia sunt setati pe miscare continua, n-au stare nici sa stea la masa pe indelete, tot timpul au ceva important de facut.Si mai important decat orice e pamantul. Atata indarjire in a da cu sapa din zori si pana dincolo de asfintit, atata patima si chin pentru o recolta de subzistenta si atata ardoare in a pune lucrul campului in orice fila din calendar, chiar si in cele cu cruce rosie oranduite repausului si rugaciunii n-am mai vazut. Soacra mea are aproape 80 de ani si poate manui sapa zi-lumina ca si cum asta ar face parte din functiile vitale are organismului ei macinat de ani si de boli. „Sapa e condeiul meu” zice ea si nimic nu-i e mai drag decat sa-si plimbe condeiul pe camp. Si ca ea sunt toti, tineri sau batrani.Eu, spre rusinea mea de om traitor de ceva ani la tara, inca nu pot sa fac diferenta intre sapa, lopata si cazma, dara-mi-te sa le mai si folosesc!

Nu e mare beneficiul din agricultura, nu cred ca se gandeste cineva la profit dar asta le asigura traiul, asta e asigurarea lor de viitor. La oras s-au inchis fabrici, au ramas oamenii someri si multi s-au intors la sat. Nici la scoli nu prea se mai inghesuie tinerii sa mearga, au sentimentul unei cheltuieli inutile care nu le va aduce nici un castig.Diploma nu tine de foame, setea de carte seaca din zi in zi si munca la camp le acapareaza existenta.Copiii se nasc haraziti sa duca „condeiul” parintilor(adica sapa) mai departe si putini mai indraznesc sa aiba altfel de vise decat cele legate de pamant…Si zambetele sunt din ce in ce mai putine iar ridurile din ce in ce mai adanci!

Cand treci cu masina prin satele din sud prima impresie e ca ar fi parasite, toti cei in putere sunt pe camp doar cei foarte batrani si nevolnici mai sprijina bancile pe la porti supraveghind vreo capra sau vreo oaie la pascut. Femeile par niste ninja, invesmantate in negru(ar fi un sacrilegiu sa porti o palarie mai alba de soare!), cu basmalele trase pe frunte, cu „gumari” in picioare.Greu le ghicesti varsta, ai fi surprins sa aflii ca nu toate sunt suratele lui Matusalem precum par.Le admir pentru rezistenta si harnicie dar le condamn pentru resemnarea la care s-au condamnat singure. Oare care o fi fost ultima lor bucurie? Ca le-a laudat lumea coliva la biserica, ca le-a fatat capra doi iezi sau ca fata lor cea mare a fost petita de un baiat bun din sat, cu stare si cateva hectare de pamant?…

Oltenia e un paradox. Zona bogata cu oameni saraci, pamanturi rodnicesi oameni cu sufletul din ce in ce mai sterp. Recunosc spasita ca e singura regiune din tara unde n-as putea trai, nu pot sa ma adaptez la modul lor ancestral si primitiv de trai si la mentalitatea ce le-a conferit din nastere stofa de martiri.Cu o oarecare exagerare as spune ca singura diferenta intre Oltenia si lagarele de munca naziste este ca aici ai o bucata de paine in plus si chiar un pahar de zaibar. In rest condamnarea e pe viata iar viata e doar existenta si atat…

Cam atat azi, sa nu incep sa devin patetica. In numarul de maine urmeaza partea amuzanta, perle de cultura, gandire si limbaj. Ceva din ciclul „Ce vraji a mai facut soacra-mea”.Ca soacra-mea nici nu tace dar si face!…:))

Din nou acasa

Salutare, natiuni!

Raportez ca am revenit in garnizoana. Da, am supravietuit gulagului oltenesc!!Sunt vie si doar usor vatamata; ceva degete bulite, ceva unghii rupte, vreo doua vanatai si niste febra musculara,asa de fragezirea tesuturilor…Cum a fost? O sa povestesc incepand de maine, azi inca imi mai ling ranile, respir cu nesat aer de munte si incerc sa-mi scot perfectul simplu din timpane. Fusei, venii si mi-s gata de scris! Ca ,vorba soacra-mii, „trebuie sa intri in contact cu publicul”!:)) Draga publicule, mi-a fost dor de tine si abia astept sa vad ce-ai mai facut.

Fiindca maine e sarbatoare urez multi ani, veselie si noroc tuturor celor ce poarta nume de flori, tuturor Florentinelor si Florinilor ,inclusiv celui din ograda proprie care maine e master chef la gratar!Sa aveti vreme frumoasa, carbuni incinsi si mici fara carne de cal!Daca aveti dubii mai bine mancati traditional, adica peste.

Hai, peste fericit!

BRB, bre!

Pe repede inainte: Am doua vesti , una buna si una nebuna!

Vestea buna e ca de azi sunt in concediu legal de odihna. Vreo zece zile am declarat embargou la berze, nu vreau sa vad nici un fel de pasarica! Cine doreste o ursitoare buna la nastere sa se abtina pana dupa 1mai sau sa caute pe altcineva  ca sigur mai sunt doamne dragute si primitoare care sa le ureze pruncilor bun-venit…

Vestea ne-buna e ca o sa am si embargou la calculator, deci o sa stati nesupravegheati cateva zile. Caci plec din localitate. Pai ce, numai voi sa misunati ba prin Egipt, ba prin Franta , ba pe la Pacific! Uite ca am castigat si eu un sejur in alta tara: fix in Tara Prazului, cam pe unde spun legendele ca s-ar fi intamplat o catastrofa rutiera in care ar fi fost implicat un car si niste persoane carora nu li s-a divulgat identitatea si iq-ul! Si cum soacra-mea nu are doctorat in IT nu poseda nici net! Are ea o vorba ca sapa ar fi condeiul ei, nu cred ca ar suporta mausi prin casa,i-ar prinde cu cursa(superba cacofonie mi-a iesit!).Ea nu suporta nici pisica, ca cica are tantari!:))

Spune poetul ca „vesnicia s-a nascut la sat” si mare dreptate a avut. Nu numai ca s-a nascut dar inca locuieste acolo, deci va dura o vesnicie pana ma voi aseza din nou la biroul meu sa va impartasesc impresii de calatorie! Vreti si poze? Va intereseaza care e starea recoltelor de grau, care e indicele de umiditate in sol si care mai e tariful de-o inmormantare la biserica? Si cine si-a mai vandut vaca, cui i-a fatat oaia doi miei si cine si-a mai facut cavou electrificat? Promit sa va tin la curent cu toate mondenitatile rurale!:))

Deci, dragi mei, va doresc o saptamana linistita si plina de „succesuri”.O sa ma gandesc la voi(evident cu invidie!) si sper sa nu fie nevoie de translator cand ma intorc, cumva ne-om pogodi noi ca nu ma dusei sa stau prea mult si n-oi vorbi numai in regionalisme.Perfectul simplu nu-i de mine, eu sunt din categoria perfectul complex!

Hai, salutare si-un praz verde!:))

Sufletul comertului

Se spune ca reclama e sufletul comertului. Dar cum in ultima vreme comertul isi cam da sufletul  sa va dau un imbold de iesit la shoping.Hai, nu fiti zgarciti, lasati banul sa circule ca altfel nu mai iesim din criza!

Desi parerea mea  pe cititor in stele verzi si in zat de cicoare si naut e ca vom iesi din criza dar vom intra in kkt…

Ce daca e americana? Nu trebuie si amaratii de peste ocean sa iasa la liman? Vreti sa emigreze toti la noi?…

Asa-i in post, te mai constipi de atata fasole si cartofi, ai nevoie de un imbold…

Daca gasiti varianta miniaturala pentru dureri de genuchi va rog sa ma anuntati, imi trebuie si mie…

Daca exista si varianta cu lamaie asta ar fi fost favorita mea. Asa e favorita altuia…

Zic sa beti ce vreti numai sa beti! Ca e weekend si pana luni aveti timp sa va treziti!:))

Lume buna, neamuri proaste

Ieri am fost la sedinta  „la judet”.Ca eu cand nu sunt o doamna, deci o aristocrata, sunt sindicalista, adica vasnica proletara…

Nu va plictisesc cu sedinta. Stiti cum e , cu harababura, vorbarie multa, jalbe in protap, promisiuni de mai bine, angajamente, propuneri, votari, alegeri…Invitati, lume buna, participanti, lume obisnuita si pe ici pe colo si neamuri proaste. Adica unitate in diversitate, conform sloganului european !

Dupa ce am pus noi tara la cale si ne-am facut bilantul care n-avea cum sa fie roz cand situatia in tara e cam albastra iar in sanatate e chiar maro-cacao si dupa ce ne-am intrecut in lozinci patriotice si branciuri indemnuri mobilizatoare s-a trecut la votare conducerii sindicale pentru urmatorii patru ani. Si dupa ce ne-am exprimat votul reprezentativ , cat a trecut comsia la numararea buletinelor din urne(da, frate, a fost ca la carte, mai bine organizat ca la congresul PDL!) noi am fost invitati alaturi la o socializare. Si cum nu poti socializa cu dinaintea goala, precum nici broasca nu canta pe uscat, s-a organizat un bufet. Nu pot sa-i spun suedez dar orisicat era pe baza de platouri cu autoservire.Nu chiar „impinge tava” ci mai degraba  „varsa farfuria”  ca spatiul era destul de restrans, miscarea de trupe destul de ampla si foamea destul de chinuitoare.Pai ce, e usor sa tot aplauzi, sa consumi energie sa bagi buletine in urna?Sigur ca asta  oboseste si roade la stomac…

Am apreciat firma de „caterinca” , au adus un sortiment bogat (si de post!) , au aranjat frumos platourile , la servire erau niste domnisoare tare dragute si amabile. Am fost noi multi si hamesiti dar nici daca mancam cu doua guri nu biruiam asa meniu bogat. La inceput ai tendinta de a gusta ce ti se pare mai inedit, ce n-ai mai mancat. Asa si eu,zic sa nu mor proasta si ciugul niste somon pe tartine si cu lamaie. Sa nu ma intrebati ce gust avea;am rontait painea, m-am strambat la lamaie dar n-am dibuit ce gust avea fasiuta aia minuscula dintre ele, se prea poate sa fi fost doar o scama roz inodora si insipida. De, mie mama imi dadea guvizi cand eram mica, nu ma pricep la sofisticaturi…

In timp ce faceam turul meselor in cautare de deserturi cat mai apetisante, ca asta ma interesa pe mine nu rulade cu ciuperci si tartine cu icre, mai trageam cu ochiul la onoratii comeseni. Nu se zice tot „comeseni” daca ne invartim in jurul aceleiasi mese?Si ce vad nu prea imi place.

Poate esti foarte flamand sau foarte curios  si iti umpli farfuria cu varf incercand sa parcurgi tot meniul. Poate ceva iti place in mod deosebit si mai bagi un repetir pentru satisfactie deplina. Dar sa incepi sa incarci farfurii , sa le suprapui una peste alta si sa le indesi in sacosa deja mi se pare prea mult si inacceptabil. Am vazut mai multe persoane punand o prajiturica-doua in servetel si apoi in poseta. Dar am vazut si persoane care inghesuisera unele peste altele chiftele, copanele, snitele si mezeluri in aceeasi traista. Imi inchipui ce munca de reconstructie a urmat acasa sa le identifice si sa le trieze! Apoi au carat sticle de suc si fructe. Ca de ce sa ramana, tot de noi sunt platite, de ce sa le ia altii?

M-a incercat un sentiment de jena profunda. Nu mi s-a parut ca cineva dintre noi chiar sa fi fost muritor de foame si sa ia, din disperare, ceva si pentru acasa. Mi-am amintit de o baba din copilaria mea, tzatza Tudora, care te controla prin oale, zicea ca pofteste si ea ce ai, ca prea miroase frumos si dupa ce-i puneai in farfurie si se satura iti zicea: „da-mi, fa, sa duc si la amaratii de-acasa!” Tudoro, multi urmasi ti-ai mai lasat!

Si ne mai miram de renumele prost pe care il avem in afara cand romanii nostri golesc mesele la all inclusiv desertand  si sucurile de fructe intr-o sticla de plastic!

Se cuvine sau nu sa iei ceva la pachet de pe o masa imbelsugata cand totul iti sta la dispozitie?Intreb si eu ca la mine la tara bufet suedez nu e decat la iesirea din cimitir cand esti cinstit cu un colac si o lingura de coliva…

Si la ei ca la noi

Stiti celebra expresie cu „sase cai frumosi”? E emblema unor bulibasi de pe la noi.

Ei, iata ca si alti „bulibasi” europeni au imprumutat-o si pus-o in practica. Azi a avut loc ceremonia funerara pentru Doamna de Fier, fostul premier britanic Margaret Thatcher. S-au cheltui vreo noua milioane de euro, s-a lasat cu aplauze dar si cu proteste, a fost prezenta chiar regina, lucru foarte rar, au fost cateva sute de soldati prezenti la ceremonie… Eu un singur lucru am retinut: sicriul a fost transportat pe un afet de tun tras de…sase cai! Desigur frumosi!:))

Oare i-or fi pus si o salba cu banuti galbiori sa aiba si raposata cu ce plati ortul popii?…

Cea mai doamna!

Sunt gesturi si intamplari pe care le repetam frecvent, unele devin rutina sau ritual.Sunt si gesturi unice, irepetabile.Unele sunt aproape miracole altele sunt doar fantezii de-o clipa.

Cred ca toti purtati in amintire astfel de clipe:cand ati spus ‘DA’, cand ati devenit parinti, cand ati zburat prima oara cu avionul, cand ati luat un premiu, cand v-a explodat o butelie…Sigur ca am avut si eu portia mea de miracole si gesturi pe care n-am mai avut ocazia sa le repet.

Tocmai facusem baie, am raspuns la telefon cu apa siroind pe mine, ca o Afrodita iesind din spume ;desigur, spumele erau la gura mea, ca nu-mi tihnise balaceala! Si sunt anuntata ca trebuie sa ajung de urgenta la Constanta sa duc niste documente la o institutie financiara, cred ca la trezorerie.

Ca o veritabila „oama de afaceri” ce ma credeam sar in niste haine si-n niste incaltari, dau de doua ori cu feonul prin par ca mi se lipeau pletele de gat si plec. Iau microbuzul din fata blocului, in jumatate de ora sunt la Constanta.Ma uit la ceas, sunt in intarziere, nu stiu unde naiba e trezoreria asta asa ca ma gandesc sa iau un taxi. Fugulita in statia de taxi aflata la doi pasi de microbuz, gasesc o soferita draguta, ma urc in fata desi nu prea obisnuiesc dar zic sa mai facem ceva conversatie pe drum, sa vada femeia ca nu-s scapata de la balamuc ci vorbesc coerent.Pun centura in mod reflex, tot reflex zambesc si zic:

-La trezorerie!

-Care trezorerie? ma intreaba foarte mirata soferita.

-Pai sunt mai multe? ma mir si eu ca-n filmele cu prosti.

-Numai una, din cate stiu eu…

-Pai la aia!

Femeia se uita la mine ca la o expozitie de ozeneuri si-mi arata peste drum, pe diagonala sensului giratoriu in care ne aflam:

-Trezoreria e fix vizavi!

Eu zambesc tembel si dau sa cobor.Soferita, care deja pornise motorul, zice”acu, daca tot v-ati urcat, haideti sa va duc pana acolo”.

Si asa am traversat eu intersectia cu taxiul! Ca pe trecere de pietoni traverseaza toata lumea…Cobor ca o mare doamna in fata institutiei, vreau sa platesc dar soferita imi spune ca nu-i nevoie, a fost placerea ei.Pun pariu ca a fost cea mai scurta cursa din intreaga ei cariera de taximetrista!:))

Urc unde aveam de dus actele, rezolv in cinci minute si ma intorc spre statia de microbuze sa revin la domiciliu stabil.Traversez pe zebra, ca toti muritorii(putea si taxiul ala sa m-astepte, ce naiba, ca eram o doamna pana la capat!) si dau sa urc in microbuzul care se pregatea sa plece.

Bag seama ca in ziua aceea nu multi calatori fusesera scosi din dus ca mine si multi avusesera in minte sa nu distruga stratul de ozon facand risipa de deodorant, caci in microbuz mirosea ca intr-o camara in care a incoltit ceapa si s-au imputit cartofii.Plus ca singurul loc liber era fix pe roata din spate  dreapta deci as fi avut setare pe vibratii pana acasa.  Ca o mare doamna ce ma simteam, decid sa astept urmatorul microbuz.Ca de-abie mi se mai usca si mie parul in bataia soarelui…Zice soferul ceva de stramosii mamei mele si de fitzele de cucoana simandicoasa dar eu cobor fara sa-l bag in seama si el demareaza in tromba de parca era pe circuitul de la Monte Carlo.

In zece minute vine alt microbuz, se umple imediat si intr-un sfert de ora eram in drum spre casa tantosa pe locul din fata, langa sofer, sa am vizibilitate buna si aer foarte conditionat de la fereastra deschisa. Pe la jumatatea drumului vad o imagine care-mi zburleste parul inca ud pe ceafa:microbuzul din care coborasem  plina de ifose era de-a curmezisul drumului cu partea dreapta-spate sifonata bine intr-un impact cu o utilitara. Ambulanta tocmai pleca cu sirenele pornite si lumea era adunata la marginea soselei.A incetinit si microbuzul in care ma aflam cat sa putem studia si noi accidentul si barbatii isi dadeau cu parerea ca ,probabil, soferul vitezoman intrase intr-o depasire riscanta, ii aparuse ceva pe contrasens si virase brusc sa reintre pe prima banda dar se lovise de autoutilitara. Si locul cu ghinion era exact cel pe care ma razgandisem eu sa ma asez!

Cand am coborat in fata blocului primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi iau o bere(off, nu aparuse berea cu lamaie!), sa intru in casa si sa o beau pe nerasuflate. Asa sete nu mi-a fost in viata mea! Asa bere buna n-am baut niciodata!Fusesem „doamna” cateva ore, traversasem si strada in taxi, strambasem din nas ca nu mirosea a liliac in microbuz, acum puteam sa ma sterg linistita cu dosul palmei de spuma  berii ce-mi curgea pe buze.

Sa te dai „doamna” e bine cateodata, te scapa de cucuie si oase rupte. Da’ nu-i rau nici sa ragai ca o toapa dupa o bere si sa realizezi ca-i mai bine sa fii vie decat sa fii moarta!…

Asa-i ca ati avut si voi clipe magice?

O nebuna, o barza chioara si o panselua afara

Am fost trei zile libera, azi am revenit la munca. Nu v-am mai povestit demult ce mai e pe la mine pe la spital, poate va era dor de un raport de garda.:))

De dimineata am avut „momente vesele”, mi-au povestit colegele ultima patanie cu nebune. Ah, pe asta am ratata-o!Si era specialitatea mea…

Era internata pe sectie o pacienta trecuta de 40 de ani, cam ciudatica, cu hemoragie. Vorbea mult si cam aiurea, umbla ca un somnambul in transa. Dar au zis colegele ca poate asa-i modelul…Fiind cam sleampata si nespalata, nepieptanata, doamna doctor i-a spus la vizita , cu zambetul pe buze si nu ca o dojana, sa se aranjeze, sa o gaseasca a doua zi frumoasa. Si ce credeti ca a facut nebuna? S-a dus la magazin peste strada, si-a luat vopsea de par si s-a dus la baia comuna sa se vopseasca !(ca sa dea doar cu pieptanul i s-a parut prea putin pentru statutul de frumoasa)De vopsit n-a vopsit decat peretii, ca pe o parte si-a turnat vopsea in cap si pe alta dadea cu dusul, ce sa-i mai ramana culoare in par!Pe faianta insa n-a facut economie. Biata infirmiera de serviciu a avut ce freca toata noaptea la baia manjita mai ca picturile rupestre.

Apoi a venit o alta bolnava din salon cu nebuna ca ea nu mai sta acolo, sa fie mutata ca-i e frica, ca nebuna bea si cine stie ce halucinatii are si-o strange de gat.S-au dus colegele sa lamureasca problema ca si ele aveau ceva banuieli ca ar mirosi a alcool. Cand  i-au cerut sa arate geanta normal ca impricinata s-a revoltat, ca ea n-are decat niste chiloti.Pe care ii scotea, ii arata, ii baga la loc si iar ii scotea, de ziceai ca are vreo doua duzini de budigai, nu doar o pereche.In cele din urma au reusit sa se uite in geanta:o sticla de „coniac” Unirea si una de spirt, ambele aproape goale! Si cand te gandesti ca cerea sa o insoteasca cineva la wc, ca ea e ametita si lumea credea ca-i de la anemie…:))

Poate ca asta n-ar fi fost grav daca valorile de glicemie recoltate dimineata n-ar fi fost in pragul comei diabetice si anemia n-ar fi fost destul de accentuata. Asa ca doamna cea betiva frumoasa a fost transferata la sectia de boli de nutritie!Daca la noi s-a vopsit probabil ca acolo se va epila!

In rest sectia e cum am lasat-o, panselutele sunt la locul lor si negocierea pentru tichetele de masa e in toi, cu topoarele la vedere.Ca se mai revizuiesc…Sa se revizuiasca, primim, dar sa ni se dea!:)

La capitolul „succesuri” barza tocmai a livrat un flacau frumos si cuminte care probail se va face parasutist ca era sa aterizeze fortat, in mijlocul holului, n-a mai asteptat sa primeasca confirmare de la turnul de control. Noroc ca moasa „Air Force 1” a fost pe faza, l-a interceptat la timp!:))

Cam asa ma „distrez” eu la munca, ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Ziua buna de dimineata se cunoaste

Sunt o persoana cu tabieturi. E o dovada de conservatorism sau de senectute?Sau o dovada ca stra-bunica a fost maimuta si nu pot scapa de gesturi si imitari stereotipe?

Dimineata ma scol dupa un anumit ritual.Daca trebuie sa plec la serviciu ma dau jos din pat intotdeauna inainte sa sune desteptatorul. Atunci sunt desteapta  cu noaptea in cap, nu pot dormi de grija . De parca as fi vreun pilot de vehicul spatial si rateaza NASA decolarea din cauza mea!

Dar daca n-am nici un program prea matinal imi place sa lenevesc, sa ma trezesc in etape. Mai intai deschid un ochi si vad ca e lumina. Daca e prea multa lumina ma uit si la ceas, sa nu ratez cumva masa de pranz, daca nu e, ma intorc pe partea cealalta si ma bucur ca nu trebuie sa ma dau brusc jos din pat. Ca doar nu-s pompier!… Apoi astept sa se scoale Sotu’. Cu el n-am treaba, ci cu spatiul ramas liber. Ca trebuie sa ma intind pe diagonala patului, sa ma lafai ca un popor migrator expansionist bucuros de cuceririle sale. Mai nasol e cand Sotu’ se intoarce de la baie si isi revendica locul sa mai traga o repriza de somn. Atunci sunt mai afectata ca Marea Britanie cand a trebuit sa recunoasca independenta Indiei si sa piarda coloniile…

Asezarea mea pe diagonala are o logica dar abia acum mi-am dat seama de asta. Credeam ca e doar un gest reflex dar nu, subconstientul meu e mai destept decat constientul! Cand imi intind picioarele imi pun talpile pe tablia rece a patului. Logic, se produce o vasoconstrictie periferica ce impinge sangele spre zonele centrale si cealalta extremitate a corpului, adica spre creier. Si astfel imi irig eu creierii dimineata luand in stapanire teritoriul de asternut ce nu-mi apartine.Deci e pentru o cauza nobila, nu e doar expansiune din calcul meschin!:))

Apoi fac putin balet ca de „Lacul lebedelor”, adica dau numai din brate sa-mi dezmortesc articulatiile. Cand nu se mai aude nici un scartait pot sa ma dau jos din pat bajbaind dupa papuci. Atunci talpile intra in contact cu blanita moale si calduroasa, sangele schimba brusc sensul de irigare si in creierii mei se face iar noapte. Am doua alternative:ori sa ma culc la loc considerand ca inca nu sunt pregatita sa-mi mentin echilibrul si sa gandesc logic, ori sa ma duc spre baie ca o salupa in deriva si sa esuez in fata chiuvetei. De obicei aleg a doua varianta , cu bombanelile de rigoare…

Spalata pe dinti, usor stropita pe ochi cat sa nu-mi inec toate visele de peste noapte, pieptanata cat sa nu sperii motanul si imbracata cat sa nu fiu acuzata de comportament indecent ma indrept spre bucatarie. Abia acum urmeaza adevarata trezire. Nea Columb, sa-ti dea Dumnezeu  o loja in rai ca daca nu aduceai matale cafea din America nu stiu cum aratau diminetile mele! Ca „mic dejunul campionilor” nu servesc, doar licoare neagra antioxidanta si energizanta!…

Cand am ajuns in fundul cestii deja sunt un om rational, chiar se poate vorbi cu mine. Altfel sunt inabordabila.

Voi, dragilor, cum va incepeti diminetile? Daca aud vreunul ca incepe cu rugaciune si aghiazma sau cu flotari si alergari pe banda il sterg din blogroll.Asa ceva e inadmisibil si ma complexeaza! Dar am senzatia ca o sa-mi ramana blogrollul intact, nu-mi faceti voi mie de-astea…:))