E naspa!

E clar, psihanaliza nu e de mine…Nici macar nu pot sa fiu serioasa, sa fac o introspectie obiectiva, sa vad ce e in neregula cu sinapsele mele.”Eu cand vreau sa fluier, fluier”, nu stau sa ma gandesc de ce si cum sa o fac! mai ales ca nu stiu sa fluier, scot asa, niste sunete, ca un samovar infundat…

Pai daca leapsa nu se cauta, eul meu profund pus pe tava n-are cautare, ce sa va scriu, fratilor? Iaca niste aberatii de duminica de bugetar la slujba.Si nu slujba de-aia spirituala si benevola la biserica, ci de-aia voluntar-obligatorie cu fisa de pontaj…

E naspa sa fii bugetar.E naspa sa fii la patron.E naspa sa nu fii miliardar si sa-ti sune desteptatorul de dimineata…E naspa sa traiesti pe planeta asta…

Ieri am vazut o emisiune in care se vorbea daca ne nastem sau re-nastem pe planeta, daca aducem niste amintiri cu noi sub forma de instincte sau fobii.Si daca putem, in imprejurari speciale, sa ne amintim din vietile anterioare. Greu subiect, foarte controversat.Dar nu costa nimic sa-mi dau si eu cu parerea si nici nu-i pun cuiva pistolul la tampla sa citeasca.

Vorba lui Creanga:”nu stiu altii cum sant, dar eu, cand mi-aduc aminte…” si aici ma despart de Creanga si-o iau pe craca mea la vale, prin mlastinile amintirilor din vietile mele anterioare. Aici facem pauza de ras si cand terminati cu hohotitul, continuam…

Din cate vieti voi fi avand la activ(ca nu mi-a cerut nimeni cazierul metempsihotic!!) imi amintesc numai doua, in restul ori am umblat mai mult beat(a), ori are si memoria pudoarea ei si refuza sa se intoarca la lucruri prea indecente.

Sigur am fost asiatic, probabil chinez,ceva shaolin(s-aolica,doda!)si am trait in munti,prin paduri.Imi aduc aminte un incendiu care a cuprins padurea, fum mult inecacios si groaza mea ca nu stiam in ce directie sa fug.Mai retin o secventa in care am zarit o felina nu prea mare, vreo pisica salbatica, linx, ceva,care fugea si m-am luat dupa ea gandind ca ea stie in ce directie se iese din incendiu.Si cred ca asa am scapat, nu sunt sigura, caci amintirea asta se termina cu o muscatura de paianjan veninos si…se rupe filmul.Ete, de-aia cred ca nu suport eu arahnidele, prefer arahidele.In ciocolata, daca se poate…:))

A doua amintire nu stiu din ce epoca e, n-am nici cel mai vag indiciu, dar mi-e clara de parca ar fi de ieri, daca nu chiar de azi dimineata.Stau pe malul unui ocean si la orizont apare o dunga neagra care se tot ingroasa.Ma uit fascinata la umbra care creste pana imi dau seama ca aerul devine rece si apa marii se retrage spre larg.Uimirea e asa de mare incat stau si ma uit in continuare, fara nici o reactie, pana in clipa in care imi dau seama ca umbra e , de fapt, un perete de apa ce va lovi plaja.Atunci incep sa fug si tot fug disperata(eu, care fug cu viteza melcului in marsarier) si simt aerul din ce in ce mai rece si mai umed in spate si se aude un tunet prelung si infundat, un sunet pe care nu stiu cu ce sa-l aseman.In fata , terenul urca, se inalta o faleza destul de inalta si eu ma chinui sa urc, abia respir.Simt cum ma sufoc dar nu-mi dau seama daca e din cauza efortului de a urca sau valul urias m-a prins din urma.Nici secventa asta nu are un sfarsit,cred ca bucata asta de amintire refuz instinctiv s-o scot la suprafata.Si mi-e frica ingrozitor de tzunami!Cat timp au dat la televizor imagini cu tzunamul din Thailanda eu parca am fost in transa, de frica si curiozitate morbida in acelasi timp.Ma uitam la secventa cu turistii care stateau impasibili pe plaja, fara nici o banuiala de ce avea sa li se intample si imi era foarte cunoscuta scena.Dar abia dupa o filmare facuta de cineva la tzunamul din Japonia de acum 2 ani, cand se vedea cum se ridica peretele negru de apa, nu valul inspumat ce statea sa se loveasca de tarm, ca in Thailanda, mi-am dat seama ca sigur am vazut si eu asa ceva odata.Si cum in viata asta n-am fost in nici o vacanta la ocean, inseamna ca asta a fost in alta viata! Pauza de ras si chicoteli …Gata?

Si uite asa, intr-o superba duminica de sfarsit de septembrie, cand lumea trage vinul proaspat fermentat si degusta un mic traditional eu am facut o spovedanie buna de anamneza la foaia de observatie de la Balaceanca…Si zau, n-am gustat nimic, nu imi joaca imaginatia feste! Sunt doar amintiri din copilarie, dar dintr-o copilarie anterioara.

E naspa sa ai amintiri din alta viata? Macar daca as fi fost vreo pricopsita de printesa, vreo fiica de maharajah…Trebuie sa ma interesez unde si cand  va renaste Bill Gates, poate data viitoare reusesc sa navig sub pavilionul lui…Ca daca e sa mai fiu odata bugetar si sa ma duc duminica la munca…ori imi tai venele(ramane sa ma hotarsc daca pe latime sau in lungime) sa bag „game over” mai repede, ori pun de vreo revolutie de o sterg pe Ioana d’Arc din istorie.

Vedeti ce naspa e sa muncesti duminica? Eu v-am spus, daca nu m-ati crezut…na!  Naspa!!!

Managerul omoara muza si elibereaza leapsa

Sunt la munca, managerul misuna prin spital desi e duminica.Si sunt in pana de idei, m-am molipsit de la Vienela…Deci doua motive serioase sa nu postez azi nici o capodopera.Oricum, ultima a fost cam epopeica, abia va las ragaz sa va trageti sufletul pana ma va bantui iar un uragan de muze.Eei, as prefera eu de muzi, de-aia cu patratele pe piept si budigai minusculi, dar cred ca aia stimuleaza altceva decat intelectul…:))

Pana pleaca sefu’ si vin muzii, hai sa-mi fac temele , ca daca nu rezolv leapsa de la Probiu, inventata de Anarkali, jar mananc…

Deci…sa-i dam drumul!

Ce faceti cand:

1. …sunteti deprimat(trist, necajit)?  As putea sa doinesc a jale, sa-i deprim si pe cei din jur,sa se solidarizeze cu mine.Dar mai bine imi amintesc un film indian, de-ala de care plangi pana te pufneste rasul.

2. …sunteti nervos(furios frustrat) Bomban si in gand si cu voce tare pana epuizez repertoriu.Doar ca nu-l epuizez prea repede,pot oricand sa meditez un birjar in prag de pensionare…

3. …sunteti socati(revoltati, perplexati) Ma sochez greu, dar ma revolt repede, deci am doua reactii diferite.La soc trebuie sa-mi aduc aminte ca nu sunt anaeroba, deci trebuie totusi sa respir.La revolta…fugiti, fratilor si ziceti mersi ca n-am mitraliera!Sau macar astupati-va urechile daca nu vreti pensie de handicap hipoacuzic…

4. …sunteti dezamagit?  Ma uit cu lehamite ca curca-n lemne si ma gandesc sa-i dau un sms lui Nasu’…

5. … sunteti fericit? Zbor, ca de-aia mi-am luat ozeneu!Si ma cred vultur chiar daca ma agit ca pasarea colibri.

6. …nu va simtiti bine dpdv fizic( dar nu necesita interventie medicala) La mine interventie medicala necesita doar la autopsie, in rest nu pupa ei, doctorii, un pacient ca mine.Zac in suc propriu si cu perna in cap pana se plictiseste boala si pleaca.

7. …sunteti surprins placut sau neplacut?  Sa nu fiu surprinsa in flagrant, ca in rest reactionez bine: ori casc ochii a mirare, ori casc gura a injuraturi.

8. …sunteti criticat, judecat, ridiculizat? Pai, mai avem si lipsuri, tovarasi…Cine n-are loc de mine, sa stea mai inghesuit! Si de-aia mi-a lasat natura un posterior mai generos, sa muste toti aia cu negru-n cerul gurii.Ridiculizat?Ha! Sa vad daca il tin balamalele intr-un duel verbal, ca-i dau si un premiu…

9. …va este frica, sunteti anxios sau ingrijorat? Cel mai frica mi-e de tzunam, nu stiu ce o sa fac cand o sa fim fata in fata.Si de paianjeni mi-e frica dar daca n-are cine-i omori, ma retrag cu demnitate si inchid usa dupa mine sa nu ma urmareasca. Anxietati n-am.Ingrijorari? Pai de la criza mondiala,la sfarsitul lumii si de la sa nu mi se arda placinta in cuptor la cat se mai scumpeste benzina, toate grijile sunt ale mele, numai eu pot sa le rezolv.Noroc ca nu ma ia nimeni in seama…

10. …sunteti intr-o situatie neplacuta in public? Mai neplacut decat cand aveam 10 ani, eram timida si a trebuit sa vorbesc brusc in fata a vreo 200 de oameni la o adunare de pionieri, nu cred ca exista.De atunci m-am imunizat…Dar ar fi jenant sa vina PRO TV-ul sa filmeze acum cum muncesc eu la serviciu si sa nu fiu proaspat rujata…

Leapsa e la liber pentru toti cei interesati de autocunoastere si de psiho-terapie de grup.

Poveste lunga fara happy-end

Povestea a inceput frumos, o idila ca de telenovele.El, doctor renumit, barbat bine, in plina maturitate, ravnit de multe doamne din oras dar nepasator la farmecele lor, devotat deplin profesiei si prea ocupat sa mai priveasca in jur.Ea, tanara asistenta, frumusica si timida, constincioasa si modesta, abia venit in orasul asta mare ca un furnicar.El i-a remarcat mai intai mainile, mici si netede ca de copil, apoi ochii mirati ce nici nu indrazneau sa-l priveasca.Era prima data cand isi oprea privirea pe trupul unei femei imbracata in halat alb, altfel le trata ca pe niste camarade fara sex, sau chiar ca pe niste fantome. Ea s-a simtit importanta pentru prima data in viata, nu putea crede ca Marele Om a remarcat-o. Atentia lui a coplesit-o, a metamorfozat-o complet. Din ratusca cea urata s-a transformat intr-o lebada superba, numai pentru el, sa nu-l dezamageasca, sa nu-l faca de ras…

Toti au ramas socati cand au auzit ca cei doi se casatoresc, pareau atat de indepartati  ca varsta, conditie sociala, ierarhie profesionala…Poveste lor a explodat brusc si gurile rele au inceput sa arunce cu mizerii, sa murdareasca , sa umple de venin lucrul simplu si firesc ce se intamplase intre ei.Cui aveau ei sa dea socoteala?

Dupa casatorie viata ei s-a schimbat radical.Era doamna X., locuia intr-o vila din zona rezidentiala, avea o masina frumoasa, era plimbata peste tot, era rasfatata.Era sotie, amanta si copil in acelasi timp. Era centrul universului pentru el.Si ea il rasplatea pe deplin.Respectul si teama de la inceput se transformasera incet intr-un soi de dragoste amestecata cu recunostinta, aproape ca o evlavie.

Ea si-a mutat locul de munca la o policlinica, sa nu dea lumii motiv de rautati gratuite cum ca ar fi nevasta sefului, deci privilegiata.Dar abia astepta sa ajunga acasa, sa i se cuibaresca in brate si sa se simta ocrotita.Pentru el garzile au devenit o povara, il intrista gandul ca a lasat-o singura noaptea, ca poate iar o sa doarma cu fereastra deschisa si o sa raceasca…Orice ar fi suportat , numai sa o stie pe ea in siguranta si fericita.

Primii ani au trecut linistiti, viata se derula in armonie,legatura dintre ei parea din ce in ce mai puternica.Un singur nor pe cerul fericirii lor, faptul ca inca nu aveau un copil.De fapt mai mult ea isi dorea copilul, simtea ca nu e pe deplin implinita, ca ii lipseste cevaSi isi dorea sa ii daruiasca lui ce nu-i daruise nici o alta femeie: un mostenitor. El nu era asa entuziasmat de gandul ca ar trebui sa schimbe scutece, ca nu se va mai putea odihni noaptea si ca se va duce obosit la spital, lucru inadmisibil in profesia lui.Plus ca el simtea ca are deja un copil, pe ea!

Intr-o zi el a venit foarte obosit din garda, operase toata noaptea, fusese un accident groaznic, cu multi raniti.Era asa de obosit ,ca a adormit imediat, nu a mai asteptat sa vina si ea de la serviciu, sa manance impreuna, sa-si povesteasca  ce au facut peste zi.S-a trezit tarziu, afara era deja noapte si ea dormea in celalalt dormitor.Dimineata si-au zambit, s-au sarutat si au plecat fiecare la munca lui.

Zilele in care venea el obosit s-au inmultit.Nici ea nu-l mai astepta, mancau fiecare dupa propriul program si uneori dormeau in camere separate fiecare respectand odihna celuilalt.Ea nu i se mai cuibarea in brate ca altadata si-i multumea pentru daruri doar cu un sarut aproape protocolar.El nu-i mai povestea cazurile grave de la spital si nu o mai ruga sa-i faca o cafea cu multa dragoste, sa poata sta treaz pana tarziu si sa studieze.Uneori ea il gasea adormit in fotoliu.Il invelea cu un pled, ii stingea lumina si il lasa sa doarma mai departe, nu-l mai ruga sa vina in dormitor fiindca ii e urat sa doarma singura…

Treceau zilele, treceau lunile si nisipul din clepsidra luneca din ce in ce mai anevoios, ca o cascada de pietre.Aproape ca nu-si mai vorbeau, zambetele se stingeau incet si ele.Sarutarile de despartire si de revedere erau deja amintire.Ea nu se mai uita la el cu dragoste ci cu un fel de stanjeneala.Nu-si mai gasea locul in casa si in viata lui.El o iubea la fel ca la inceput dar nu mai gasea cuvinte sa i-o spuna, nu se mai regasea in ochii ei.

Intr-o zi, la mall, i s-a prins tocul ascutit al pantofului in scara rulanta.Mai ca s-ar fi dus pe spate daca niste maini puternice n-ar fi prins-o la timp.A intors capul sa multumeasca si a intalnit un zambet seducator pe fata unui tanar blond si cu parul zburlit.Tanarul a ajutat-o sa urce scara pana la capat doar ca tocul a cedat si s-a rupt.Cum sa plece mai departe intr-un picior?Sau desculta? Tot tanarul i-a sarit in ajutor, a intrebat-o ce numar poarta la pantofi si a disparut.S-a intors peste cateva minute cu o pereche de pantofi, nu tocmai pe gustul ei, nu de cea mai buna calitate, cum si-ar fi luat ea, dar pantofi…Deci basmul cu Cenusareasa se putea trai si in prezent.

In semn de multumire ca a scos-o din incurcatura ea l-a invitat la o cafea in cafeneaua de la etaj.Au vorbit nimicuri, au glumit, au ras si nici nu si-au dat seama cand a trecut timpul.Cand s-a uitat la ceas nu i-a venit sa creada ce tarziu s-a facut.Si-a amintit ca sotul o astepta acasa, s-a ridicat si a plecat repede,cu un simplu „la revedere”.

Peste cateva zile l-a gasit in holul policlinicii, o astepta.Nici nu l-a intrebat cum de a gasit-o, asa de bucuroasa a fost de revedere.A urmat o cafea, o plimbare, statul pe banca in parc si toate etapele unei idile.Drumul spre garsoniera lui modesta a urmat firesc.La fel si drumul spre fericire…

Dar toate lucrurile frumoase au un pret si ea trebuia sa-si plateasca pretul.Gandul ca ce face e imoral, ca isi inseala sotul, o macina.Dar nici la dragostea abia desoperita nu putea renunta, abia acum simtea ca traieste, parca se trezise dintr-o coma profunda si se bucura de fiecare clipa alaturi de iubitul ei.

S-a hotarat sa-i spuna sotului adevarul.Nu numai ca nu voia sa minta, isi voia si libertatea inapoi, se simtea un canar intr-o colivie.Prezenta barbatulul care ii asigurase totul, comfort, bunastare, siguranta, ii era o povara.Cand il gasea adormit in fotoliu nu mai avea impulsul de a-l inveli ci parca ar fi deschis toate ferestrele, sa intre toate gerurile si sa-l inlemneasca acolo, sa-l scoata din viata ei.Se ura pentru gandul asta dar era si destul de sincera ca sa-l recunoasca.

Seara l-a astepta sa-i vorbeasca,Dar el i-a luat-o inainte si i-a arata ca luase bilete la concert, un cantaret pe care ea il placea mult.S-au dus la spectacol. A doua zi iar a incercat sa-i vorbeasca si el iar i-a luat-o inainte, ca trebuie sa se intoarca la spital unde are un pacient in stare critica…

Atunci ea a inteles ca el stie adevarul dar nu vrea sa-l auda, prefera aceasta promiscuitate a vietii in trei.Primul gand a fost sa-l accepte si ea.Dar imaginea iubitului ce o astepta in garsoniera nu lasa loc de nici un compromis.Il iubea mai mult decat tot ce-i oferise viata pana atunci, era gata sa renunte la tot , numai sa fie cu el.Numai cu el!

L-a sunat si i-a spus sa o astepte la intrarea in parc, unde se intalneau de obicei.Voia sa-i dea vestea cea mare, sa-i spuna ca s-a hotarat sa divorteze, orice ar spune sotul ei.Alesese!

La intrarea in parc s-a dat jos din limuzina ei luxoasa spunandu-si ca de maine nici nu o va mai scoate din garaj, e timpul sa-si reaminteasca cum se circula cu troleul.L-a vazut  pe blondul ei iubit pe partea cealalta a strazi si inima i-a luat-o razna instantaneu.Ce tanar, ce frumos, ce plin de viata , cu zambetul lui nelipsit, cu bretonul vesnic ciufulit…A ridicat mana sa-i faca semn.Cum alerga spre ea nici n-a vazut masina ce venea in viteza.Ea a vazut-o.A fost ultimul lucru pe care l-a vazut inainte sa se prabuseasca, in aceeasi clipa in care rotile se opreau scrasnind peste trupul lui zdrobit.

Cand si-a revenit , era lume multa in jur si o salvare tocmai pleca , cu sirena sfasiindu-i timpanele.nebanuite forte au ridicat-o de jos si au impins-o spre primul taxi.I-a spus soferului sa urmareasca salvarea.Dupa cateva minute se opreau in fata spitalului.Era spitalul in care lucra sotul ei, in care lucrase si ea cu ceva vreme in urma.

La urgente n-au primit-o.Dupa agitatia de acolo si-a dat seama ca problema e grava.Fara sa se gandeasca a fugit pe scari spre cabinetul sotului.Nu l-a gasit, era in blocul operator.Ca un leu in cusca a patrulat in fata usii.Nu indraznea sa se intoarca la urgente.Daca va primi vesti groaznice? Asa ceva n-ar fi suportat.Intr-un tarziu, doctorul a iesit epuizat din sala.S-a repezit la el ca un uliu,l-a prins cu disperare de halat:

-Fac tot ce vrei, iti sunt sluga toata viata, poti sa faci ce vrei cu mine, poti sa ma si omori, dar salveaza-l!

De pe hol, oamenii ii priveau lung si curios.El n-a zis nimic, i-a desclestat mainile de pe halat si a plecat cu umerii cazuti spre Urgente.Cateva minute mai tarziu intra iar in sala.

Ea a cazut in genuchi in fata usii, sa se roage.Pentru viata iubitului.Pentru suferinta si umilinta sotului.Pentru pacatele si dragostea ei fara noroc..

 

Aceasta e doar o poveste.Dar undeva, in lumea larga, poate ca cineva chiar o traieste…

 

E cea mai lunga postare a mea, promit sa nu se mai intample.Trebuia sa fac mai multe episoade dar am zis sa nu va chinui in rate, sa va dau toata doza odata.A avut cineva rabdare sa citeasca pana la capat?:))

Mere, pere, in panere

Ieri a fost cu bere, azi a fost cu mere. Azi a fost ziua de harnicie(bine ca n-am decat 2-3 de-astea pe luna,sa nu impresionez prea tare publicul).

Mi-am petrecut toata dimineata razuind mere pentru gem si de pus la borcane pentru placinta.Bine ca am avut ajutor de nadejde, pe Sotu’. care le-a curatat, ca altfel ma apuca seara.M-a ajutat fiindca asa e el, saritor de felul lui, dar si pentru ca nu-i place cum le cioplesc eu, care arunc aproape jumatate din mar, nu pot sa execut lucrari de finete.De-aia nu m-am facut ceasornicar!

Deci azi am avut recital, am cantat la razatoare de ma dor degetele.Gemul de mere si pere iese si mai bun daca-i adaugi 2-3 unghii razuite fin, sa fie mai crantz.N-am facut mari opere de arta culinara, nici n-am umplut camara de borcane, cum am citit pe la alte gospodine pe bloguri, de mi-a fost rusine cam 5 minute… Ei. am facut si eu ceva vraji si descantece intr-un ceaunel, asa, de impresie artistica si sa-mi linistesc constiinta  rusinata in comparatie cu munca altora de Sisif. Si a mirosit si la mine in bucatarie a pregatiri de toamna, sa ma invidieze vecinele :))

Acum sunt deja foooarte obosita, nici nu mai pot sa scriu, ca imi vine sa dau cu degetul pe tastatura ca pe razatoare si nici inspiratie nu mai am, ca nu pot sa fiu si gospodina si geniu literar in acelasi timp.Asa ca ma retrag sa-mi savurez titlul de cea mai buna bucatareasa din bucataria mea si promit ca maine va impresionez cu o postare de mare valoare artisica, ca azi nu cred ca v-am impresionat cu doar cateva borcane cu mere.Si daca ma mai cititi pana atunci, promit sa va dau o placinta buna cu mere mai la iarna,Daca nu ma mai cititi…vedeti voi ce va dau:))

Off, berea meaaa..

Azi o sa va prezint doua noi sortimente de bere pe care le-am degustat de curand.

Prima e berea cu lamaie, pe care am descopetit-o vara aceasta si care imi place foarte mult(dar numai de la Beck’s)Nu e nici dulce-siropoasa ca un suc, nici amara ca o bere, e tocmai pe gustul meu si e foarte racoritoare.Unii zic ca e o fitza, ca asta nu e bere.Zica ce-or vrea, mie imi place…Doar Spanac poate sa ma inteleaga, ca jucam in aceeasi liga(bine, el e mai patriot, bea Bergenbier).Daca ma gandesc bine, cred ca producatorii de bere ar trebui sa ne foloseasca pe noi doi in loc de mascote(Ca alea de la Orange sau ca Mo so F.O.C.A.) si sa ne dea si un premiu ,la cata reclama si vanzare le-am facut…

Avantaje:  e hidratanta, poti s-o bei la orice ora(nu chiar la micul dejun in loc de ceai), nu e foarte scumpa si pari si un pic mai simandicoasa, adica nu bei orice posirca.In concediu am baut bere cu lamaie de la Ciuc, ca nu aveau altceva si nu mi-a placut.Dupa ce ca e foarte dulce, are si un aspect dubios, daca n-ar fi deschis sticla in fata mea, as fi fost tentata sa cred ca a facut pipi in pahar cineva cu deficiente renale, asa e de tulbure…

Reactii adverse: Mai scutiti-ma de chestia cu multe calorii, ca nu mai conteaza trei frunze intr-un copac si nici doua pietricele intr-o balastiera!

Al doilea sortiment pe care vreau sa vi-l prezint e berea cu iaurt, descoperirea mea de aseara.Corect cronologic e iaurt cu bere, ca in ordinea asta le-am ingerat, separat si fara cratima.Doar cu trei pufuleti si un pumn de fulgi de porumb intre ele.Se pare ca materia solida despartitoare dinte ele a fost insuficienta, asa ca s-au combinat repede si efectul n-a fost deloc benefic.Recomand sa serviti acest cocktail musafirilor de care vreti sa scapati mai repede sau sa-l beti atunci cand vreti sa va simtiti rege pentru o noapte, adica sa stati toata noaptea pe tron.

Avantaje: va ajuta sa scapati rapid ce caloriile depuse dupa berea cu lamaie si va asigura niste cearcane foarte naturale daca vreti sa interpretati vreun rol dramatic.

Reactii adverse : Daca simtiti niste crampe violente, nu va impacientati , n-ati intrat in travaliu si nu sunteti pe cale sa deveniti mamica sau tatica, stati linistiti.Adica nu stati, luati-o repede la fuga, sa nu va prinda explozia prea departe de sala tronului, ca pe urma o sa aveti de spalat dusumele.Efectul nu tine mult, doar 2-3 Hiroshime si un Nagasaki apoteotic la sfarsit si…gata.Ce sa-i faci daca acizii lactici fugaresc hameiul pe matze , ca suporterii rapidisti cu cei stelisti la iesirea de pe stadion!

Ca sa nu mai lungesc dizertatia ( ca parca ar mai fi o Hiroshima restanta) trec direct la concluzii: recomand cu caldura berea cu lamaie tuturor prietenilor;Iar berea cu iaurt o recomand tuturor dusmanilor.Fara caldura, doar cu calduri…

Vicii si otrava

Tocmai am citit la Minnie o poveste parfumata.Parfumul sublim, povestea trista.Un parfum trist sau o tristete parfumata? O femeie in deriva, osciland intre un viciu, tigara, si o pasiune, parfumul…Cand umbli prin viata orbecaind, cu vise mari si pasii mici, cu dor de zbor si aripi frante, e usor sa-ti pierzi busola, sa devii sclavul unui surogat de fericire.Caci ce e un viciu, daca nu iluzia gasirii unei fericiri atunci cand stii ca nu poti ajunge la ea?

Nimeni nu bea primul pahar cu gandul ca va sfarsi beat intr-un sant.Nimeni nu aprinde prima tigara asteptand cancerul ce-i va invada plamanii.Nimeni nu ia primul drog cu gandul la ziua cand ar fi in stare sa si ucida pentru o noua doza.Toti vedem senzatia placuta a inceputului, ne lasam cuprinsi voluptos de dependenta si nu suntem in stare sa intrezarim sfarsitul.Sau, la un moment dat, nu ne mai pasa, bucuria de o clipa e mai pretioasa decat imensa prapastie de dupa. Cati dintre voi nu mergeti pe marginea prapastiei, fascinati parca de haul ce se deschide la un pas de voi si fara a gasi taria de a va retrage, de a pune capat unei aventuri periculoase?

Poate ca are si riscul un magnetism al lui, ne simtim mai puternici incercand sa luptam cu destinul, sa trisam regulile , sa-i dam cu tifla naturii, sa-i radem in nas lui Dumnezeu crezand ca putem fi mai tari ca boala, ca moartea, ca suferinta…Pierdem intotdeauna, asa suntem noi facuti, din lut moale si ne mintim ca am fi din stanca dura…

Trecam pe langa betivul murdar cazut in sant si ne e sila de mizeria, mirosul si neputintele lui.Vedem numai viciul.Poate ar trebui sa vedem si drama si sa ne fie mila…Sau macar sa nu dam cu pietre, e deja cazut…

Ne uitam dispretuitor la cel ce-si da ultimii bani pe tigari si renunta la paine.Daca alta bucurie nu mai are?Daca in fumul zilei de azi el vrea sa ascunda tristetea si lipsa de speranta a zilei de maine?Nicotina e dragostea lui.Singura…

I-am vazut uneori prin guri de canal cu punga de aurolac in maini, cu ranjetul cretin pe fata si poate am intors capul, sa nu ne tulbure ziua.Dar poate in punga aia ei gaseau comori:mama, tata, paine, caldura, iubire, camin…Sau poate nu gaseau nimic, doar liniste si puterea de a suporta scarba celor din jur.

Am pus si eu etichete:betiv, ratat, curva, drogat…Cuvinte urate.Dar doar cuvinte, nu si povesti.Ei au trait inceputul si nu-i mai intereseaza sfarsitul caci nu mai au ce pierde, au pierdut tot, chiar si respectul de sine.Noi vedem numai sfarsitul, judecam fara respect pentru povestile pe care nu le stim.Si nu vrem sa ne contaminam cu ele…

Imi spunea cineva, demult, dupa cateva pahare:”eu, daca mor maine, toti or sa stie cum am trait, dar nimeni n-o sa stie ce am simtit pentru ce am trait” Atunci n-am inteles, am crezut ca-i doar o filozofie de betiv.Acum incep sa inteleg.Si sa incerc sa nu mai judec…Dar sa ajut, cand o sa incep ?

Si sa intorci capul si sa te prefaci ca n-ai vazut e tot un viciu.Si nici macar nu-ti ofera vreo voluptate ci doar comfortul de a nu te” manji” cu dramele unora nascuti sub stele fara de noroc.Ei au vicii? Noi avem otrava…

Carcoteli…

Frunzaresc si eu ca tot omul prin bloguri.Si gasesc numai mormaieli de urs si jale si melancolie autumnala.Numai vaiete, ca „aoleoo, vine toamna…”Pai ce ai vrea, lume sa vina? cometa Haley?Elvis sculat din morti precum Lazar? Mai trece o luna , doua, vine iarna, se bag ursul la hibernare si sa vedem de ce va mai vaitati.

Atunci o sa aud numai „vai, ce nameti si cum iar i-a prins descoperiti pe-aia de la drumuri”, „vai, cat s-a facut gigacaloria”si „vai, mor animalele de foame prin paduri, sa mergem sa le ducem de mancare”.Bine, mergeti, duceti-le si niste ciocolata, bomboane de pom si puneti-le colinde cu „Impodobeste, mama, bradul”, ca e bun la imblanzirea fiarelor, starneste duiosie si parca vad lupul pupandu-se cu vanatorul si vulpea dand ursului coada inapoi, in spiritul Craciunului…

Ma pregateam sa scriu ceva inteligent, na, ca nu mai stiu ce, dar era ceva mobilizator, sa va scoata din toropeala.Parca era ceva si cu starea natiunii, cu ordinea cosmica si intersectia universurilor paralele…Si voiam sa adaug ceva si despre acceleratia particulelor si infranarea pacatelor…Si era si ceva revolutionar, de modificare genetica, adica cum se pot modifica genele cu o penseta si o oglinda sau, hazardat, fara oglinda…Si despre diferenta dintre hormoni si mormoni…

Aveam un eseu foarte complex de expus, un bonzai-enciclopedic, adica informatie maxima in format minim.Dar unde bagam eu ursul si toamna in articolul asta? Ca nu se asorta…Si daca nu atingeam temele majore ale zilei, ma descalificam.

Asa ca n-am incotro, trebuie sa va mai agasez si eu putin cu ursul, cu toamna..Luati d-aci, ca e de actualitate:

Intr-o toamna cam ploioasa

A iesit ursul din casa

Prin livezi a dat ocol

S-apara la televizor.

Tremurand sta toata tara

Toti vor sa rapuna fiara

Toti in lat ar vrea sa-l prinda

Blana sa-i atarne-n grinda.

Ursul n-are nici o treaba!

Tacticos isi freac-o laba

C-a patat-o cu rahat

Intr-o margine de sat

Ca trecuse Nea Georgel

Si pe vine-a stat nitel…

Dupa ce si-o spala blana

Si-o manca-o si pe Leana

Ursul in barlog s-o duce

C-ar fi vremea sa se culce.

Toamna spune Stop! la ploi

Si-ncep fulgii:unu, doi…

Vine crivat, nameti vin…

Noapte buna, mos Martin!

 

Deci cum ramane cu toamna? Ne mai jelim putin, macar pana prindem toti ursii si pe urma ne culcam linistiti…Daca mai aud vreun oftat, maine convoc si lupul.Sa mooor moor eu!..

 

O oaza de intelepciune

Am gasit la Anarkali o leapsa despre expresii celebre ale unor oameni la fel de celebrii.Multa intelepciune, ceva umor, niste sfaturi bune pentru viata.Eu m-am gandit ca celebritatile le descoperiti si cititi singuri, nu trebuie sa vi-i pun eu pe tava. Mai bine va dezvalui din inteligenta si perlele culturale ale unora mai putin sau deloc cunoscuti,ca sa va convigeti in ce oaza de intelepciune traim si nici nu ne dam seama,tot cautam comori din clasici.

1)Iarna nu-i ca vara! (mult iubitul si stimatul conducator …de nave si navete cu sticle)

2)Sa facem sa fie bine, ca sa nu fie rau.(G. Hagi, un filozof in balon)

3)Munca e izvor de sanatate, dar nici lenea n-a omorat pe nimeni.( un om destept, pacat ca nu s-a semnat)

4)Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gandeste! si varianta doi, de acelasi autor: Cine-i harnic si munceste, are tot ce vrea. Cine-i puturos si sade, are tot asa!(alt om si mai destept, probabil baron local sau puscarias cu regim all inclusiv)

5)Bei, mori.Nu bei, mori.Daca bei, sa bei destul, daca mori, sa mori satul!( tata, dupa fiecare chef si dojana)

6) Toata lumea sa traiasca, numai noi sa nu murim!(tot tata, cand inchina un pahar)

7) Nu oi fi destept cum ma cred eu, dar nici prost cum ma cred altii.( acelasi tata, inainte de primul pahar si dupa ultimul)

8)Daca eu am venit pe lume dupa ce ti-a taiat doctorul burta si m-a scos inseamna ca tu m-ai mancat inainte, capcauno!( copilul unei colege, intr-o discutie despre probleme existentiale)

9)De ce va vaitati ca s-a scumpit cosul zilnic? Ca, de fapt, s-a ieftinit salariul…(am uitat cine a zis, dar e foarte adevarat0

10)Pi**a se spala, nu se aeriseste!( un ginecolog, unei pirande ce statea cracanata pe un scaun si-si flutura fustele crete, sa-si faca vant)

Daca ascultati atent in jur sigur veti auzi multe astfel de vorbe mari si adevarate, imposibil de renegat.

Dar ca sa mai condimentez putin aceasta „leapsa”, va propun sa adaugati ce vorbe de alint vi s-au adresat de-a lungul vietii, care v-au enervat sau induiosat mai tare.Ca mie nu mi-a spus nimeni „iuby”, ” dulcetica” sau „pisicuto”. Doar Copilu’ ma striga „sefa” si daca nu raspund promt ma apeleaza cu „fiinta sublima datatoare de viata” , de zici ca e numele meu de scena in filmele cu indieni.Iar Sotu’ mi-a deschis ziua cu „Buna  dimineata, Mucifer!”:))

Melancolie majora

Azi sunt putin nostalgica, o fi de vina toamna, o fi puiul de gripa pe care il cresc duios la san..Dar nu stiu de ce ,imi tot vin in minte faze din tineretea mea de pustoaica rebela, de tanara si nelinistita, din epoca de aur in care totul era de tinichea…Sa fie batranetea de vina, e un semnal ca trebuie sa ma apuc sa-mi scriu memoriile, cat nu m-am sclerozat de tot?

Aud in jurul meu vorbindu-se de majorate, de ce implica ele ca pregatire, timp, finante, dar mai ales divertisment.Si mi-am amintit de perioada cand am devenit si eu mandra ca raspund pe deplin in fata legii. Nu e o poveste prea educativa, dragi minori, nu cititi aceste randuri sau, macar, nu incercati asta acasa.:))Dupa ce termin de scris o sa ma duc in fata oglinzii si o sa-mi fac autocritica, o sa ma caiesc profund si o sa ma cert pentru relele exemple date tinerei si inocentei generatii.Voi, care stiti ca exista Bamboo si alta locuri minunate, aveti alte oportunitati…

Era demult, taaare demult, in secolul si mileniul trecut, cand am implinit eu 18 ani.Zau ca i-am implinit, n-am sarit direct la 35 de ani! Eram eleva in ultimul an la liceul sanitar, o porcarie de liceu, cred ca la el s-a referit poetul cand a zis „liceu, cimitir al tineretii mele”.Dar despre viata mea de liceana, in numarul viitor…:))Locuiam in gazda, in Constanta, caci pedagogii din internat sugerasera ca asa mi-ar fi mai bine mie(si ar scapa si ei de o mare belea).Aniversarea mea e in februarie, deci frig, nameti, seara se lasa repede.Deloc idilic, deloc mobilizator.Putea si mama sa mai astepte pana-n mai…

Nu mai tin minte daca mi-a spus cineva La multi ani in ziua aeea, probabil nimeni, caci la scoala doar nu era sa merg cu cutia de bomboane ca in generala, gazda habar n-avea de aniversarea mea, parintii erau la 50 de kilometrii si nu erau telefoane mobile in vremea aceea.Ma mir ca n-am uitat si eu ca tocmai am implinit 18 ani…Nu prea mi-au placut aniversarile, nu inteleg de ce trebuie sa sarbatoresti ca ai mai imbatranit cu un an, mai ales ca n-ai nici un merit, timpul trece oricum.Dar aia era o aniversare speciala si m-a durut putin ca n-am avut cu cine sa-mi impartasesc bucuria.Din putinii bani pe care ii aveam m-am dus si mi-am cumparat ce am crezut eu ca merita o domnisoara de varsta asta: o camasa de noapte foarte sexy, din dantela mov si cu halat tot de dantela!:))Fata tembela, atat m-a dus capul…Sigur ca nici n-am purtat-o, ca n-aveam unde, dar am zis ca e prima piesa din viitoarea mea garderoba de viitoare femeie fatala:))))

Asa a trecut ziua mea, nestiuta de nimeni.In week-endul urmator prietenul meu de atunci m-a luat la plimbare si m-a anuntat ca mergem la cineva, un coleg in vizita.Si am mers.Cand am intrat pe usa au inceput uralele.Imi organizase un simulacru de majorat, cu vreo4-5 colegi si prietenele lor, majoritatea persoane necunoscute!

Sigur ca am fost emotionata,am apreciat pregatirile speciale, adica ceva fursecuri si rontaieli si niste sticle de bautura.Ca doar nu voiam hoimar si cacaratita! Si sigur ca numarul sticlelor era mai mare decat al fursecurilor, ca se stie „mancarea e fudulie, bautura-i temelie”!

Sa va descriu cum ne-am „distrat”?Am ascultat ABBA la greu, am dansat, am ciugulit cate ceva si aproape a trecut noaptea Eu n-am gustat nimic de baut, pe vremea aceea nu cunosteam gustul bauturii iar berea cu lamaie nu se inventase.Si au inceput sa rada de mine, ca ce majora sunt eu, daca nu sunt in stare sa beau macar o gura de coniac sau visinata.Ei, pan-aici! Teribilismul din mine a reactionat promt. Si am amestecat intr-o halba de juma de litru tot ce am gasit pe masa:coniac, visinata , vin si ce-o mai fi fost.Si am baut-o pe nerasuflate, ca pe o doctorie amara…Bleahhh!

Rezultatul? Acelasi cu al unei lovituri de precizie drept intre ochi, adica K.O. in prima repriza.De aici incolo relatez din ce mi s-a povestit, ca memoria mea a sucombat brusc.Eu m-am intins cu gratie(sau nu) pe jos si ei s-au speriat groaznic crezand ca am sa mor.Nu stiau daca sa sune sau nu la salvare si au decis sa-mi dea un timp de ragaz, poate imi revin.Si timpul a durat vreun ceas, apoi s-au decis sa ma mute intr-un pat. In timpul manevrelor, tot zgaltaindu-ma ei, odata am icnit si l-am inrosit din cap pana-n picioare pe cel din fata mea.Iar sperietura, ca, aoleu, are hemoragie digestiva…Apoi s-au lamurit ca era doar bautura reciclata pe care le-o returnam.

Pe urma am dormit tun vreo doua ore, nu inainte sa le spun ca la 8 trebuie neaparat sa plec.Si am plecat! drept la olimpiada judeteana de limba romana, pe care am castigat-o cu brio, dupa ce l-am ridicat in slavi pe Rebreanu si l-am facut muci pe Sadoveanu, ca asa mi-a picat mie pata pe el, cu Jderii si Soimarestii lui.

Peste cateva zile, profesoara mea de limba romana, care fusese si ea la corectare si care dezbatuse lucrarile cu ceilalti profesori, m-a intrebat de unde mi-am luat ideile alea originale, ca ea n-a predat niciodata asa ceva.Ca doar nu era sa-i spun ca le-am cules din fundul unei halbe de bautura…Am zis si eu poetic, ca a fost o influienta divina, un dar al zeilo, fara sa-l pun pe Bachus in fruntea listei:)))

Si uite asa mi-am petrecut eu majoratul, intr-o scurta dar benefica coma alcoolica!Acum imi pun tarana in cap, fac mea culpa, cer iertarea pacatelor si promit solemn ca la urmatorul meu majorat o sa am un comportament decent, demn de un tanar lucid si integrat in societate.Sa mori tu, daca mint!

Virusul norocos

Lumee, noroc mare azi pe capul meu!

O vorba din popor zice ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib.Si in marinimia lui, dupa ce se ocupa de vietatea oropsita, pune o vorba buna si o adiere de noroc si pentru omul cu virusi in gat.Ca o consolare,”cine are muci in nas/hai sa-i dam un premiu gras”. Daca stiam, nu jucam eu azi la loto?…

Dupa pranz, pe cand tuseam cu simt de raspundere, de ziceai ca sunt „dama cu camelii” inainte de obstescul sfarsit, aflu vestea:am castgat un premiu!Sa mori tu?N-am mai luat un premiu de la „Cantarea Romaiei”, cand recitam poezii patriotice creatii proprii, ca atunci mi-am facut eu debutul literar. Dar azi a anuntat Hapi castigatorii concursului ei pentru comentatori.Ete ca eram si eu pe podium, fericita viitoare posesoare a unui card de de reduceri la H&M in valoare de 50 lei! Daca mi-ar fi vazut cineva entuziasmul, asortat cu nasul rosu si ochii lacrimosi, ar fi crezut ca mi-a murit unchiul ala bogat din America(pe care a uitat Dumnezeu sa mi-l dea) si mi-a lasat toata averea lui de top 500 Forbes.

E adevarat, m-am bucurat foarte tare, nu de valoarea premiului ci de noroc in sine, ca eu la bani din cer nu prea am bafta.Inca nu stiu cum sa-i adresez multumirile lui Hapi, gasesc eu o formula, poate angajez niste trubaduri sa-i cante o serenada sub balcon , pe versuri scrise de mine(nu tot alea de la „Cantarea Romaniei” de acum 25-30 de ani) :)))Sau poate pe unii s-o alerge prin Cluj, cu strigaturi, pentru mentinerea conditiei fizice…:)))

Nici nu stiu daca am unde sa profit sa-mi investesc premiul, am auzit ca in Ploiesti se inaugureaza noul H&M in noul mall, dupa 15 noiembrie.Dar nici nu conteaza, cred ca o sa-mi pun premiul in rama, deasupra patului, poate ca e un talisman aducator de noroc.Si de sanatate, ca vad ca cotele apelor Dunarii de la varsarea din nas spre gura sunt in scadere :))

Dragilor, nu va pup, doar va trimit niste bezele , sa nu va contaminez de raceala si de noroc.Si care mai aveti premii de oferit, anuntati-ma, ca sunt in forma :)))