Arhivele lunare: Octombrie 2016

Gata!!

Standard

Dragă lume,

Doar proverbiala mea modestie (şi faptul că nici nu ştiu cum!) mă opreşte să nu pun în fundal un marş triumfal sau măcar nişte trâmbiţe şi nişte tobe ca să pot să anunţ că gata!, am terminat cursul de radiologie. Şi nu l-am terminat oricum, să bifez că l-am făcut şi atât, ci l-am terminat în glorie. După aproape un an de navetă la Bucureşti, de descoperit meandrele nesuferitului de metrou, de uitat ca_ curca-n crăci la butoanele de la masa de comandă, de repetat tot ce uitasem din anatomia învăţată acum mai bine de trei decenii, de luat notiţe pe caiet, pe carneţel, de orice foaie găsită la îndemână, de înfruntat gândul că niciodata n-o să-i dau de cap afurisitei asteia de radiologii, iată că a venit şi examenul final. Şi nu m-am făcut de ruşine, am terminat cu 9,67! Adică un 9,75 la examenul practic şi un 9,60 la cel scris. Da, tovarăşi, ştiu că era loc şi de mai bine, îmi fac autocritica de rigoare şi promit că data viitoare când mă mai apuc de un curs o să iau zece curat(asta dacă o să mă apuc de cursul Dunării sau măcar al Teleajenului, că mi-e mai la îndemână! 🙂  ). Ce să-i faci, perfecţiunea nu-i de mine, dar oricum am ieşit un fel de şef de promoţie, dacă promoţie s-o fi numind asta care nu-i 2+1 gratis…

Aşa că de azi înainte, dacă vă apucă vreun junghi când treceţi prin Văleni, dacă vă fracturaţi vreo unghiuţă sau vreun fir de păr, sau dacă pur şi simplu vreţi să vedeţi ce splendid arătaţi pe dinăuntru, apelaţi cu încredere la serviciile mele, am ţidulă că-s pui de radiolog, nu mai facem treabă de amator! Ei, dacă pe urmă o să căpătaţi o uşoară tentă verzuie, presupuneţi că aţi făcut oarece fotosinteză, nu că v-am dat o doză cam mare de radiaţii. Că dacă şi la prieteni ne mai zgârcim şi ne apucă spiritul de economie… 🙂

Anunțuri

Mirosuri

Standard

Până acum cunoşteam( şi recunoşteam) bine mirosul începutului de viaţă. Şi al naşterii, dar mai ales al nou-născutului. Puiul de om are o aroma aparte, un parfum minunat de miere, iarbă crudă, lapte proaspăt şi …curat. Bine, poate el, puiul de om , să emane şi nişte mirosuri, mamă-mamă, de-ţi vine să toooot fugi, numa cu nasu-n pamperşi să nu dai. 🙂

Acum trebuie să învăţ mirosuri noi:cel de transpiraţie şi sânge al pacienţilor cu traumatisme , cel de transpiraţie şi jeg al celor certaţi cu săpunul, cel de Chanel-uri al duduilor care tornă parfum pe ele cu damigeana, de-ţi usucă mucoasa nazală instantaneu, cel al substanţelor de la maşina de developat… Zilele trecute am descoperi un miros nou, unul pe care n-o să-l pot uita niciodată: mirosul bătrîneţii!

Spre sfârşitul programului a venit un bătrân cu probleme de şold şi de genuchi, probleme absolut normale la vârsta lui. S-a dezbrăcat cu încetinitorul, s-a urcat cu greutate pe masă. Mai mult a durat dezechiparea şi poziţionarea decât radiografierea în sine. L-am lăsat să-si încheie atent nasturii de la cămaşă şi m-am dus să developez filmul. Când eu terminasem, el mai avea de închis doi nasturi. A salutat şi a mulţumit politicos şi a ieşit pe hol, să aştepte rezultatele. În urma lui a rămas un parfum pregnant,de mucegai şi gutui coapte.

Nu, nu mirosea urât, nu genul acela de mucegai înecăcios pe care nu-l suport de vreo trei decenii, de când am astm. Iar bătrânul chiar era foarte curat îmbracat, cu o dungă impecabilă la mânecile camăşii, cu indispensabili noi, cu pantofii fără nici o urmă de noroi. Mi-am dat seama că omul venise îmbracat cu hainele bune, haine care se îmbracă doar la nunţi sau înmormântări (sau pregătite pentru înmormântări!), haine ţinute în odaia bună, acolo unde pe şifonier se pun gutuile să se mai coacă, iar în şifonier se pune naftalină, cat să nu roadă moliile prosoapele pregătite spre a se da la propria înmormântare.

Nu, nu mirosea a moarte. Moartea miroase a frică, a descompunere, a început de uitare. Era doar mirosul bătrâneţii, a neputinţei care se agaţă de decenţă, a bunul simţ împletit cu sărăcia. Şi al triteţii, o tristeţe care m-a urmărit toată ziua, la fel ca mirosul de gutui, naftalină şi mucegai. Poate de-aia nu-mi plac gutuile…

Picătura…chinezească

Standard

Da, mai trăiesc! Şi încerc şi să mai scriu, printre picături.Mai am două săptămâni până la examen şi pe urmă scap de orice grijă, o să şed la gura sobei şi-o să toooot povestim. Dar până atunci, una scurtă . Şi reală, chiar dacă nu pare.

 

Doi oameni oarecare, cam neieşiţi din locul natal, au fost într-o excursie de câteva zile în China. La întoarcere, ca tot omu’ entuziasmat de ce a văzut, nu mai conteneau cu povestitul. Că ce minunat a fost, că ce alea-alea au văzut…

I-a ascultat şeful lor cât i-a ascultat, dar la un momentdat s-a cam săturat de poveşti aşa că le-a tăiat-o scurt:

-Mă, da’ la Huedin aţi fost?

-‘Aide, sefu’, că China-i aşa mare şi n-am stat decât câteva zile, când să ajungem până la Huedin!!….

 

Chiar: a fost cineva la Huedin? 🙂