Copii spun lucruri traznite

Trec peste introducere, zic sa-mi fac lectiile repede, cat bat musafirii zarurile la o tabla matinala si cat altii inca isi mai fac somnul de frumusete. O colega, cu prichinelul clasa intai, la lectii de gramatica elementara:

-Zi un cuvant.

-Telefon.

-Asa, acum zi-mi pluralul.

-Telefoni

-Cum ma, telefoni? Tie cum iti suna asta in urechi?

-Tzarrrr…!

O familie merge in concediu sa manance la restaurant si copilul comanda in fiecare zi snitel cu cartofi prajiti.Azi asa, maine asa, tatal incearca sa-l convinga sa manance si altceva din meniu.Copilul nu si nu: snitel cu cartofi prajiti! Tatal se enerveaza, ridica tonul:

-Bine ma, fie ca tine si azi! Deci ce vrei?

-Snitel cu cartofi prajiti, zice copilul usor timorat.

-Fara dubii?

Copilul, cu barbia tremurand:

-Fara, ca nu stiu ce-s alea…

Intr-o zi vine in vizita la maternitate un tatic cu un ciutan de vreo cinci ani, sa-si vada surioara abia nascuta. Eu, n-am de lucru si intru in vorba cu micutul:

-Iti place ce surioara frumoasa ti-a adus barza?

Copilul nici nu se uita la mine, da din cap ca DA.

-O iei acasa, o sa-i dai jucariile tale?

Copilul iar nu ma priveste, doar da din cap ca NU.

-Pai daca nu, nu ti-o mai dau, o opresc eu la spital.

Copilul ridica niste ochi mari, arcuieste bine sprancenele, sa se faca mai clar inteles:

-Pai daca-ti dau eu doua shute-n cur…

!!!!!!!

Vine in vizita o nepotica, aceeasi care m-a spus la tot neamu ca” ale blonda un soalice pe bulan”fiindca intrase un soricel pe burlanul sobei.Stam noi la taclale, ca oamenii mari si ma intreaba ce mai fae Florin, adica sotul meu.

– Nu prea bine, ca-l cam inteapa colecistul, zic eu inteligent  si pe intelesul ei.

Fuge repede in casa si-l striga:

-Flolin, te mai inteapa politistu??

Asta nu e cu copii, dar merita sa v-o spun: un profesor turc , de la un liceu cu predare in limba engleza, incerca sa vorbeasca cu elevii si in limba romana, desi nu o stapanea foarte bine.Afara era iarna, ningea si profesorul le zice:

-Ce timp ningios e!

Ca daca exista timp ploios, de ce n-ar exista si timp ningios, logic!

Acelasi profesor le spunea elevilor cand erau prea galagiosi:

-Copii, nu mai faceti zmogol!

Zi buna sa aveti! Daca ati zambit, continuati:)))))

Telegrame

Sculat dimineata.La naiba, prea  de dimineata! Baut cafea. BUN! Program administrativ. Facut menaj usor. Lasat menaj greu pentru alta data, ca nu arde. Pregatit pentru musafiri spatii de cazare.Pregatit si spatii gazare, ca dat prea mult parfum, picat parul din nas.Mancare facut ieri, pe racoare.Plecat Ploiesti, facut comision Carrefour pentru Copilu’.Copilu’ nostru, stapanul nostru! Luat musafiri de la autogara.Adus acasa, dat mancare, dat apa, dat  pat pentru siesta. Mancat mult, digerat greu, stat burta in sus ca plosnitele.Ragait, taclale, barfa. Atmosfera cordiala, multe amintiri si subiecte de tocat marunt, despicat fir in patru.Eu, bine.Voi?

Haidi, pa, pe maine!..

Cand Cenusareasa are noroc

E o vorba romaneasca care spune” la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”.Multe berze chioare, schioape, cu aripa franta sau cu ciocul rupt se sting fara sa le stie nimeni.Dar sunt si din cele nascute sub o stea norocoasa care, desi pornesc cu stangul in viata, au parte de o carare luminoasa.Da, uneori Dumnezeu compenseaza un inceput dureros cu o reusita uimitoare. Acum urmeaza una din multele povesti din viata de spital.Ce sa va fac, daca as fi fost astronaut v-as fi povestit cum e cu atractia gravitationala pe luna, cum poate falfai steagul american acolo desi nu exista nici un fel de curenti de aer sau cum, desi au fost doar doi oameni in prima expeditie aselenizata, imaginea unui al treilea se vede bine reflectata in masca unuia dintre titularii elogiati de istorie.Ei, dar cum cariera mea se desfasoara pe pamant, intr-un loc deloc romantic, nu pot sa va dau luna de pe cer, ci doar mici stelute norocoase. V-am mai spus ca am lucrat ani multi la maternitatea din Mangalia.Acolo era cap de linie pentru trenuri si multe suflete in deriva ajungeau sa nasca acolo, departe de locul natal si de cercul de cunostinte care le renegau.Prea multi copii nedoriti veneau pe lume acolo, fara prea multe sanse la un viitor senin.Inainte de ’89 soarta ii ducea spre un orfelinat, daca se eliberau locuri.Altii traiau cu anii prin spital, in grija tuturor, pana isi gasea un loc de popas, de obicei tot un camin de copii.Trista copilarie, cand esti copilul nimanui!

Vorbim uneori cu dispret despre animale fara sa realizam maretie gestului unei matze jigarite care isi poarta puiul in gura din tomberon in tomberon pentru a-i da ceva de mancare.Si ii spunem Om unei femei in putere care isi arunca puiul in tomberon, fara sa priveasca in urma, daca mai traieste sau nu.

Intr-o zi ne-a adus politia un nou-nascut gasit in tren, intr-o geanta.Era o fetita sanatoasa si frumoasa, iar mama n-a fost gasita.Vestea s-a dus repede, s-a dat si la televizor.Si a venit o doamna care a insistat sa infieze copila, fara ca macar s-o vada,Am intrebat-o de ce isi doreste cu atata disperare tocmai copilul acesta despre care nu se stie nimic si dupa ce ne-am conversat indelung mi-a marturisit ca in urma cu multi ani, pe cand era eleva, a abandonat si ea un copil intr-o maternitate, neputand sa-l creasca si gonita de acasa.Acum era profesoara, sotul tot profesor, aveau de toate , doar copii n-a mai putut avea.A considerat ca si-a primit pedeapsa pentru pacatul din tinerete si ca  acum i se face un dar, dar si o datorie sa ia acest copil aruncat.Si l-a luat! Viata inceputa ca un bagaj nedorit intr-o geanta abandonata in tren a continuat frumos , cu perspective minunate.

O femeie cam cretina, alcoolica si dintr-o familie de TBC-isti, a lasat o fetita in maternitate, n-a fost chip s-o convingem sa o ia acasa, mai avea vreo trei abandonati.Copila era cam uratica, negricioasa, nu prea lua in greutate, un copil tarat as putea spune.Dar a facut o pasiune pentru ea o doctorita ce locuia in incinta spitalului.Sotul ei, tot medic, nu putea avea copii iar ea a refuzat sa aiba un copil numai al ei sau sa se desparta.A pus ochii pe mogaldeata tuciurie si s-a hotarat s-o infieze, desi noi o bateam la cap ca face o greseala, ca va avea numai probleme cu acest copil..Ea nu si nu,pana a luat-o.S-au mutat imediat in alt oras si n-am mai stiut nimic de ei. Peste cativa ani doctorita a venit in concediu pe litoral si a venit sa ne viziteze, de mana cu o printesuca frumusica, foarte bine educata si sociabila, crescuta cu guvernanta, vorbitoare de engleza si franceza, cu lectii de pian si balet si care citea cursiv, desi nu mergea inca la scoala. A fost prima data cand a trebuit sa recunosc ca educatia este mai importanta decat genetica.

Cineva a lasat un nou-nascut pe scara unui bloc.Era frig, copilul era infasurat doar intr-o camasa albastra ponosita, daca nu l-ar fi auzit vecinii plangand, ar fi inghetat pe ciment, in fata usii unde fusese lasat.Vizavi de usa aceea era un cabinet de obstetrica, cred ca acolo a intentionat sa-l lase cine l-a lasat, dar a incurcat usile.Peste doua zile o femeie a venit intr-un suflet sa ne roage s-o lasam sa vada copilita.Femeia venea direct din Turcia, acolo locuia cea mai mare parte din an, acolo avea afeceri, dar la usa apartamentului ei fusese lasat copilul.De multi ani se straduia sa aiba un copil, cheltuise o avere, dar fara rezultat.Acum ii spusese la telefon o vecina de intamplare si venise val-artej, credea ca asta e sansa ei, raspunsul la toate rugaciunile. A infiat fetita.A revenit peste cateva luni fiindca auzise ca am pastrat camasa aceea rupta in care fusese adus copilul si voia sa ma roage sa i-o dau ei, era singura legatura a copilului ei cu lumea din care a venit.Dar camasa, care statuse multa vreme prin magazia noastra, n-am mai gasit-o , cineva o aruncase.Fetita era o minunatie de copil. cel mai vesel si mai zambitor copil pe care l-am vazut, avea de toate, dar mai ales avea niste parinti topiti dupa ea.Cenusareasa a devenit printesa, a fost de ajuns ca zana buna sa atinga dovleacul cu bagheta magica si sa-l transforme intr-o trasura.

Dar nu toate povestile au happy-end.Niste oameni disperati sa aiba un copil au luat in plasament o fetita, pana se definitivau actele de infiere, formalitate destul de complicata, mai ales daca nu exista un consimtamant al mamei. Doctorita mea ii vizita des, erau cunostinte apropiate, supraveghea si copilul.Dupa cateva luni a observat mici nereguli, ca ramanea cu privirea in gol si fara reactie, ca avea niste crize de absenta temporara.A incercat sa-i avertizeze pe parinti dar acestia au refuzat sa creada, copilul lor trebuia sa fie perfect, ba chiar s-au suparat pe sfaturile medicului.Dar dupa scurt timp au fost nevoiti sa accepte realitatea, copilul lor avea epilepsie, incepea sa faca deja crize…Ce au facut?L-au dus inapoi, actele de infiere nefiind definitivate, au putut renunta la custodia temporara. Ca pe o pereche de pantofi de a carei calitate nu esti multumit…

Astea au fost doar cateva exemple.Povestile sunt multe, sunt povesti de care ma bucur sa le spun.Acei copii abandonati, care cresc multa vreme prin maternitati, sunt cei mai cuminti, linistiti si putin pretentiosi copii.Nu plang, nu cer prea multa atentie, mananca tot fara mofturi si asteapta…Trebuie sa aiba si ei un inger pazitor, niste ursitoare bune care sa-i calauzeasca in viata.Ratusca cea urata ascunde de multe ori o lebada.

Toti avem o menire in viata, poate ca nu intotdeauna o constientizam, poate ca nu e ceva maret, poate e doar sa scapam un catel schiop de la inec, sau sa ajungem sa ne donam inima cuiva care va face lucruri cu adevarat marete.E minunat cand stim care ne e vocatia, iar daca nu stim, ar trebui sa cautam, sau macar sa avem rabdare sa asteptam sa ni se dezvaluie misterul.

Voi? Cat veti mai purta hainele de Cenusareasa?…

Yeti, the best

M-am trezit relaxata. Gandul ca sunt in concediu mi-a dat o stare de bine care m-a facut sa lenevesc in pat pana la ora noua.Zic lenevesc ca sa nu ma dau de gol c-am dormit bustean , in racoarea diminetii.N-am fost niciodata o persoana matinala, pot sta treaza toata noaptea, dar e un calvar sa ma trezesc devreme. Si m-am trezit cu gandul ca azi o sa scriu numai de bine, o sa laud pe cineva, o sa fiu generoasa in aprecieri.

Ma uit in jur sa-mi aleg personajul, castigatorul zilei. Uite-l pe Sotu’! Ei, nu pot sa-i inchin lui o oda, ca nu-i place sub lumina reflectoarelor si nici n-as vrea sa si-o ia in cap de atatea laude( nu ca nu le-ar merita, dar asta ramane intre noi).Ma uit in oglinda, nu sufar de narcisism, sa-mi fac un autoportret laudativ.Nu ma da modestia afara din casa, zic sa nu ma vand prea ieftin, dar nici sa nu exagarez cu reclama, sa mi se faca coada de pretendenti la usa; ca o mana o am deja data, iar cealalta imi trebuie sa ma scobesc in nas…

Aha, am gasit vedeta! Uite-l pe Yeti, motanul, ce elegant paseste, zici ca e la parada de 23 august! Ca chiar e 23 august! Deci laudele mele pleaca spre…Yeeeti!

Yetilica, cum il alint eu, ca abia are aproape doi anisori, a venit in casa noastra iarna trecuta.Tocmai murise motanul pe care il aveam de opt ani, un geniu pisicesc de talia lui Einstein, Da Vinci, Nobel si Edinson la un loc.Eram atat de suparata, ca toata lumea se oferea sa-mi faca rost de o matza, numai sa nu mai jelesc.O colega mi-a spus ca are doi pisoi mici, fatati si crescuti in casa, deci cu educatia de baza facuta si s-a oferit sa-mi dea unul, numai sa-mi aleg.Am zis sa mi-l dea pe cel mai prost, sa fie unul bleg, sa nu plece de acasa si sa intre in belele prin vecini, ca raposatul. Si mi l-a adus, intr-o cutie de masinute, cu peretii transparenti. Am crezut ca face misto de mine, ca mi-a adus o pufosenie chinezeasca; abia cand a clipit, intr-un tarziu, mi-am dat seama ca e viu. Acasa l-am asezat intr-un fotoliu si n-a miscat pana a doua zi.Prost-prost, dar nici chiar asa, aproape inert! Cand am incercat sa-l luam in pat, l-a apucat isteria, a fugit ca din pusca.Pe urma mi-a povestit colega ca la ea acasa pisoii aveau embargou sa urce in pat, erau pedepsiti pentru asta. Cand a priceput ca aici nu-l cearta nimeni, ca e bine venit in pat, s-a trantit intre noi, pe perna si a dormit dus trei ore.Si in tot timpul asta nu s-a oprit din tors, ziceai ca a atins fericirea maxima,Asa a ajuns patul matrimonial  de trei persoane, cu anticonceptional inclus, ca nu puteai misca un deget sub plapuma, fara sa sara Yeti , vanator innascut!

Il cheama Yeti fiindca e siberian dupa tata, deci de-al zapezilor.Dupa mama e maidanez mioritic.Si fiindca Sotu’ juca in perioada aia joculete cu Yeti:))

As putea povesti trei zile despre motanul meu, dar nu vreau sa va plictisesc, Sa va spun ca e un mare vanator, prinde tot ce zboara( mai putin Boeng-uri si vulturi plesuvi), toate rozatoarele din cartier si toate insectele crocante( in loc de cipsuri)Si e cel mai bun catarator pe care l-am vazut.Daca cel dinainte se urca pe casa si apoi noi umblam cu scara sa-l dam jos, cu Yeti n-am avut astfel de probleme, el se catara  si apoi sare.Cand l=am vazut prima data sarind de pe acoperis, am inchis ochii sa nu-l vad storcosindu-se de pamant.Toate matele sar cambrate, numai Yeti sare ca un deltaplan, cu labutele in lateral, parca vrea sa franeze in zbor si doar in ultima secunda si le strangecat sa cada in picioare.Si doarme relaxat pe cele mai subtiri crengi din varful pomilor, nu stiu cum naiba isi tine echilibrul.Nu m-ar mira sa-l gasesc intr-o zi  dormind pe sarma de rufe:))

Yeti are o mare dilema, el nu prea stie carei specii ii apartine.Cand e intre oameni, se crede om cu drepturi egale; vrea sacaun la masa, ii place sa stea cu botul langa scrumiera cand se fumeaza, sta la barfa cu noi si nu suporta sa bea decat apa proaspat pusa in castronel, nicidecum mai veche de o ora.Cand se afla in compania celor trei caini din curte( un ciobanesc german, un maidanez de talie mijlocie si un bichon) se comporta ca ei, iese la usa daca aude latraturi, ii alearga si ii pandeste prin boscheti.Sasha, bichonul, e prietena lui cea mai buna, au program zilnic de maraton si lupte corp la corp, de nu se mai disting unul de altul, e doar un ghem de blana cu doua cozi.

Dar principala calitate a lui Yeti este oratoria, poate vorbi minute in sir, stam la taclale in limba lui, ca in limba mea se descurca mai greu, desi am senzatia ca se straduieste.Daca americanii m-or fi monitorizand din satelit, cred ca sunt socati de dialogurile noastre bilingve. Si daca vreti sa-mi faceti o vizita si vreti sa va intretineti cordial cu Yetilica, va dau un mic dictionar, sa va intelegeti:

maa-mau!= mama, adica eu

mor-low=tata, adica Sotu’

meau=da-mi si mie, nu fii calic

meeea-mauuuuu=bai, da-mi mai repede, ca ma catar pe tine

Mai lucrati putin la pronuntie, dar sunt sigura ca va veti intelege.

Am zis ca-mi incep ziua cu o lauda si mai aveam putin si scriam o oda antica! Vedeti cat am putut scrie de bine de un biet motan? Sunt generoasa…Deci daca aveti nevoie de recomandari, de cantece de slava, de omagii pentru sefi, felicitari pentru soacre, orice, apelati cu incredere, prestez la preturi convenabile, ca stiu ca e criza.Pentru prieteni e gratis. sau, hai, o bere cu lamaie, ca e canicula:)))

Melancolie matinala

E  ora 3a.m., ultima tura inainte de concediu.Mi-am facut datoria fata de tara, am sporit  populatia cu una bucata fatuca din parinti eminenti( mama 24 ani, tata 58), asa ca sa nu-mi mai ceara nimeni nimic, ca sunt recalcitranta, chiar ciufuta, as putea spune.Am avut o zi de tot kkt-ul, dar m-am resemnat.Nu zic nimic de politica, de azi imi pastrez opiniile pentru mine, am asistat la prea multa ura, dezbinare si o lupta de orgolii din care pierdem toti.Puteti voi declara pe cineva „castigatorul zilei”, sunteti mandri de tot ce s-a intamplat? Iata de ce e mai bine sa las definitiv deoparte politica, atat pe bloguletul meu, cat si pe ale altora.

Deci ce sa scriu eu la ora asta tarzie, sau matinala, depinde din ce unghi privesti?

As putea sa completez si eu ultima leapsa care circula, cea despre vacante si destinatii de vacanta.Dar sunt destul de obosita si lipsita de imaginatie.Plus ca, la ce persoana umblata sunt eu, care am fost hat! tocmai pana la Varna, nu vreau sa va eclipsez.:)) Despre concediu voi scrie la intoarcere, daca voi avea impresii placute.Daca nu, voi tine doar un moment de reculegere.

Fiindca am o armata de pitici pe creier si vreau sa ma relaxez, incerc sa ma gandesc la lucruri frumoase , care sa ma binedispuna, desi e ca si cum i-ai da cuiva o lingurita de dulceata sa-i mai atenueze gustul amar dupa ce a baut o damigeana de cucuta.

Ma gandesc ca ma asteapta acasa, in frigider, cel mai dulce pepene de anul acesta.

Ma gandesc cum ma va intampina motanul meu dimineata, cu un „maa-mau” de bun venit sau chiar cu un soricel lasat cadou pe scara.

Ma gandesc ca va trebui sa-mi ud florile din ghivece, petunii si muscate curgatoare, sa curat florile uscate si sa ma bucur de parfumul si coloritul lor.

Ma gandesc ca la ora 7 vine sotul meu sa ma ia de la munca, ma urc direct in masina, nici nu mai trebuie sa ma schimb de costumul de spital,ca acasa o sa ma imbrac direct in pijamale si o sa pic la asternut intr-un somn netulburat de nimeni.

Ma gandesc ca zece zile nu mai calc pe la spital, nu o sa aud nici un bebelus oracaind.

Ma gandesc ca sambata imi vine prietena de la mare in vizita, sa plecam impreuna la munte.

Ma gandesc sa ma duc la un shoping, sa imi iau niste cercei si bratari rosi( sa nu ma deoache careva in concediu).

Ma gandesc cate lucruri minunate sunt pe lume si eu nu le-am descoperit, cate bucurii am ratat in incrancenarea de zi cu zi, in zbaterea pentru ziua de maine.Poate ca e adevarat ce spune in Biblie:” lasa pe maine grija zilei de maine”.

Deci de azi mai dau deoparte niste bolovani de pe suflet si incerc sa fiu recunoscatoare pentru tot ce am si sa ma bucur de tot ce mi se da sa traiesc.

Ete, ce spovedanie mi-am tras la 3:30 dimineata! Ca daca munceam din greu, nu mai aveam timp de introspectii melancolice.Somn usor si vise placute celor ce dorm, servici usor si spor la treaba colegilor de suferinta care fac noapte alba si buna dimineata, zi senina si ganduri bune celor care tocmai se trezesc!

Trec zilele…

Azi e luni.Nici iarba nu-mi place, nici gura nu-mi tace.Cand suna desteptatorul luni dimineata imi vine sa dau timpul pe repede-inainte, sa vina vineri cat mai curand.Nu stiu ce bioritm aveti voi, cum va petreceti saptamana, dar sa va spun cum e la mine, care e strategia mea de planificare a timpului.

LUNI e ca o mahmureala cu nebuloasa in cap si gust amar in gura.Incepi ziua cu multumiri pentru toti sfintii si te consolezi ca si lui Dumnezeu tot luni i-a fost cel mai greu cand a trebuit sa faca lumina din intuneric.Bun electrician, ca i-a reusit numai din vorbe, fara unelte ajutatoare.Bei o cafea fara gust si te tarai ca un miriapod spre campiile munci.Gasesti teancuri de hartii de facut, biroul plin de praf si o multime de colegi la fel de entuziasti ca si tine.Stai toata ziua cu ochii pe ceas, al naibii ceas ce limbi lenese are, abia se misca.Cand se termina programul esti epuizat, nu mai poti nici sa te grabesti de plecare, te duci incet, ca melcul spre casa, oftand:”bine ca a trecut, credeam ca nu se mai termina”.Ia rostiti cu voce tare „luni”.Nu vi se pare ca suna ca un scuipat intre ochi?

MARTI se zice ca-i cu ghinion,dar nu-i adevarat.Martea e o luni ceva mai blanda, ai ceva demaraj din ziua precedenta.Dimineata dai binete numai la jumatate din sfinti, eventual la niste morti de-ai mamei ,rude indeartate care nu ti-au lasat nimic mostenire.La serviciu iti faci o cana mare de cafea, cat sa-ti dea energie pentru toata ziua.Daca e prea multa, poti sa-ti mai versi putin in poala, ca poate ti-au ramas morti nepomeniti.Spre sfarsitul programului deja faci calcule optimiste: au trecut mai mult de 20% din orele de lucru ale saptamanii.Asta te invioreaza si-ti da chef sa fredonezi ceva, un I feel good, spre disperarea colegilor care nu se pricep la procente si care sar sa-ti mai dea o cafea, numai sa-ti inchida gura.

MIERCURI  esti destept de dimineata, adica te destepti inainte sa sune ceasul, deja ti-a intrat in reflex.Calendarul religios nu te mai intereseaza, te imbraci la foc automat dar dureaza o vesnicie pana iti alegi margelele si cerceii.Miercuri simti nevoia sa fii mai cool, asta iti sporeste increderea de sine.La munca, cafeaua e mai descantata, lumea cam are chef de vorba.De treaba n-are nimeni chef dar cineva trebuie s-o faca si pe asta, nu putem sa lasam totul in seama robotilor. Daca lucrezi la vreun ghiseu sau casierie, miercurea e ziua cea mai dificila, atunci ii apuca pe toti sa faca plati, sa ceara relatii; ca nu e bine sa dai bani de luni, marti nu e bine sa pleci din casa, deci miercuri e buluc de lume la ghisee.Dar tu esti calma, zambitoare si mandra de margelele tale, deci rezisti cu stoicism.Ai trecut de jumatatea saptamanii, vezi luminita de la capatul tunelului.

JOI a trecut jumatate plus unu din saptamana, avem cvorum, decretam saptamana spre sfarsite.Dimineata mergem la munca veseli, spunem si niste bancuri cu si despre sefi, ca si ei sunt mai destinsi si luam pauze mai dese, parca si vezica e nerabdatoare sa se sfarseasca saptamana.Gandul ca maine incuiem biroul pentru doua zile ne revarsa endorfine in creier, muncim si peste program, numai sa terminam treaba mai repede si, daca se poate, maine sa avem program scurt.Joia se termina cel mai repede cafeaua in filtru, toti au nevoie de suplimente de energie.

VINERI e ca un preludiu prelungit.Incerci toate pozitiile pe scaun, nu-ti mai gasesti locul, esti tentat sa dai limbile ceasului putin inainte, sa furi startul.Azi nu munceste nimeni, toti simuleaza, plimba hartii sa-si faca drum in vizita pe la colegi.Din afara pare o munca armonioasa in echipa, dar toti stiu ca e un chiul generalizat.Nici sefi nu sunt vigilenti vinerea, au si ei de facut liste de cumparaturi, planuri de week-end.Cel mai mult se schimba retete de prajituri, ca toata lumea vrea sa incerce ceva nou pentru impresionat musafirii.Mai suni odata la coafor, sa-ti confirme programarea, apoi uzi abundent plantele din birou, sa nu se usuce pana luni.Programul cu publicul e astazi minim spre inexistent si chiar daca vine vreun ratacit, te simti indreptatit sa-i inchizi usa in nas cu traditionalul „reveniti luni, am inchis”.Daca se intampla sa plece sefu’ cu o jumatate de ora inainte de terminarea programului( ca trebuie sa spele masina, ca pleaca la soacra-sa, la tara), „in maxim cinci minute de la suspendare” toata lumea rupe usile spre iesire. Pana luni, ne doare la basca sau la siretul de la tenisi!

Tot programul asta e valabil pentru cei cu program normal, de opt ore zilnice de lucru si week-end liber.Dar daca ai ghinionul(sau norocul) sa lucrezi la foc continuu, in ture, chestia asta nu se mai respecta.Saptamana are numai zile de luni iar dupa noptile albe esti zombi, nici nu mai sti ce naiba de zi e.Asa ca la mine aceasta e vesnica intrebare: ce zi e azi?

Hai, sa treceti cu bine de saptamana asta, luni aproape ca a trecut.cat mai e pana vineri? un fleac…

In pas cu moda

Moda a devenit, pe langa apa, aer, lumina, un factor esential al existentei noastre. Toti ne dam cu parerea, toti vrem sa fim cunoscatori.Unii incearca sa fie cat mai originali, sfidand tendintele, altii nu stiu cum sa copieze mai fidel stilurile vedetelor.Ca ne place sau nu, moda ne pune etichete.

La inceputuri, cand Adam si Eva se plictiseau nemuritor in Rai, nu exista nici o moda.Edenul era ca plaja de nudisti de la Vama Veche, totul natural 100%.Si primordialii nu se jenau, nici nu cred ca sesizau diferentele de constructie.Sau credeau ca asa a vrut Dumnezeu sa-i faca diferiti, sa nu-i incurce intre ei.Nu-i ducea mintea sa se intrebe la ce foloseau piesele diferentiale, ca erau saraci cu duhul si cu libidoul atrofiat.Dar a poftit Eva la compot de mere, crezand ca or fi afrodisiace si or avea vreo influienta asupra platonicului Adam.Si de aici a inceput istoria modei, odata cu ordinul de expulzare.

Alungati din intimitatea raiului, odata i-a palit rusinea si au simtit nevoia de un mic acoperamant.Prima piesa vestimentara cunoscuta a fost frunza. Dar oricat de limitati in imaginatie ar fi fost stramosii nostri sunt convinsa ca si frunza asta avea mai multe forme, de la frunza de palmier, cu vedere la glezne, la frunza de trifoi pe care o folosea uneori Eva ca sa nu bage Adam de seama ca i-a iesit un furuncul care trebuia camuflat.

Ca sa nu ma pun rau nici cu nenea Darwin, presupun ca primii oameni erau acoperiti cu ceva pilozitati, aveau un strat de protectie pentru vreme rea.Dar a inceput era glaciara, gigacaloria nu se inventase si oamenilor a inceput sa le fie cam racoare.Adam, transformat in Homo Sapiens Erectus si Eva, devenita Homo Sapiens Sapiens, s-au gandit la o solutie.Erau ei rudimentari, ca n-ai ce pretentii sa ai de la unul facut din lut , precum ceramica de Horezu, aia cu cocosel si de la modelul tunat pe acelasi sasiu de coasta de primordial, dar nu puteau sa accepte sa le inghete mucii-n nas  si degetele pe silex.Plus ca la frig Homo Erectus devenea mai putin erectus si punea evolutia speciei in pericol…:)) Asa au aparut gegile de piele de dinozaur, fara tinte, ca era inainte de epoca bronzului. Sau cu tinte, in masura in care cel cu geaca devenea tinta pentru cel cu sulita.

Dar Eva, cu un inceput de pretentie mofturoasa care mai tarziu se va numi fitza de diva, a vrut ceva mai cool, a vazut ca erau animale cu blanita mai frumoasa decat a ei.Si iute i-a trasat sarcina lui Adam sa-i faca si ei un cojocel de urs polar, pantera, linx sau ce naiba mai vietuia pe planeta la vremea aceea. Cred ca asa au si disparut multe specii, sa-si innoiasca Eva garderoba, sa se umple pestera de hainute.Si hai, ca nici nu era de fudulie, era ger si blanita peste blanita tinea sangele fierbinte si paduchii zglobii, deci tot o mancarime si-o scarpinare care a dus la explozia demografica.

Urmatoarele milenii nici nu sunt semnificative, nu s-a inventat nici fermoarul, nici capsele, nici buretii de push-up. Pana prin evul mediu Evele s-au tot incotosmanat in zeci de metrii de material,de aratau ca niste verze. Pe deasupra abundau dantelele si alte briz-brizuri iar pe dedesupt…o,Doamne, nici nu vreau sa ma gandesc! Corsete stranse pana la apnee( asa a aparut moda lesinurilor si a sticlutei cu saruri) si niste carcase de cuirasat, ceva mai ca cusca lui Faraday.Bine ca nu existau lifturi, ca nu stiu cum inghesuiai o cucoana de-asta cu armatura metalica! Dar ce-mi da mie fiori e gandul la budigaii de castitate, aia de tabla si cu doua randuri de lacate.Va puteti inchipui cum e sa faci pipilica prin strecuratoarea aia?Si daca nu se mai intorcea cruciatul cu cheia sau uita codul pin, rugineai in carcasa aia…Horror!

Apoi a venit marea industrializare , plus doua razboaie si femeile s-au emancipat, si-au cerut dreptul la viata sociala si implicare in toate domeniile. Nu putei sa pleci pe front sau sa lucrezi in fabrica cu crinolina pe tine si diadema de nestemate pe frunte, deci moda s-a simplificat, a devenit mai mult practica.Si sa-i mai dam cate un acatist lui Coco Chanel ca ne-a scapat de corset si ne-a dat voie sa purtam pantaloni, sa ne tundeam si sa ne masculinizam.

Fiind vremuri din ce in ce mai austere, hainele s-au redus si ele dupa buget. Intai s-au vazut gleznele, apoi genuchii, coapsele…Iar budigaii care faceau genuchi s-au micsorat pana la un peticutz cu doua atisoare, botezati dupa numele atolului unde s-au facut primele experiente nucleare,Bikini. Ziceti voi cam ce legatura o fi intre o ciuperca atomica si un snur care face masaj la hemoroizi!

Si uite asa tindem spre inceputuri, avem nostalgia Edenului cu plajele lui de nudisti.Am simplificat totul pana la anulare. doar din cand in cand mai avem o revolta vestimentara, se mai gaseste cineva sa ne dovedeasca ca n-am vazut inca totul, ca e posibil sa te imbraci chiar si in niste fleicute de carne bine fezandate, in ciocolata sau in materiale reciclabile.

Daca ceva din istoria modei prezentata de mine nu v-a convenit, combateti-ma, sunt deschisa la idei noi. Daca a fost o expunere prea lunga, sa ma scuzati, am scurtat cat am putut, dar subiectul e mult prea amplu, nu poate fi tratat cu superficialitate, e o chestiune vitala.

Si, doamnelor, deseara, cand va alegeti tinuta de noapte, fie rochia de organza pentru bal, fie pijamaluta de finet cu ratuste, ganditi-va de unde a plecat totul.Si ca daca v-ati fi nascut acum cateva milioane de ani, intre haina de piele si cea de blana, singura indeletnicire la ora aceasta ar fi fost sa socializati la o sezatoare de omorat paduchi!

Hai, pa, ca ma duc sa-mi caut in dresing sosetele de lana , sa le aplic niste swarovsky, ca acu vine iarna si nu vreau sa ma gaseasca nepregatita…

De legenda…

Dupa legendele Olimpului, Legendele Toamnei, trebuia sa vina si Legendele Bloggerilor.S-a apucat Vienela sa le treaca la catastif si ne-a facut deosebita onoare sa ne lasa sa scriem si noi cate o pagina.Zic sa-i fac si eu oroarea de a onora invitatia!

Eu si blogging- ul, baba si mitraliera!Ca nu pot sa ma dau mareatza ca frunzareala asta de colo-colo printre randuri se cheama blogging; ar fi ca si cum as zice ca scarpinatul in cap de matreatza s-ar numi operatie pe creier, doar fiindca creierul s-ar afla in vecinatate.Ce am eu comun cu blogging-ul? Ca stiu sa citesc, ca stiu sa scriu, ca stiu sa dau click si ca, mai nou, am invatat sa pun link.Cand o sa invat sa postez si poze, deja ma inscriu la doctorat( gasesc eu unul mai usor de plagiat).

Dar asa, neica-nimeni cum ma aflu, nu puteam rata sansa de a-mi scrie numele in posteritate, chiar cu litere mici si cam indescifrabil.

Voiam sa ies si eu in lume,sa citesc si sa mai arunc cate o vorba la lume si nu stiam cum.Si in timp ce-mi expuneam nobilele intentii pe care nu stiam sa le finalizez, zice Copilu’: gata, ai blog! Ce am, ca nu ma doare nimic?! zic eu, nedumerita ca posed ceva de care n-am habar. ‘Acu ia de scrie, vezi cum te descurci, da o tura din blog-roll in blog-roll pana gasesti ce-ti place”. Deci trebuie sa recunosc ca nici macar n-am fost in stare sa plec singura la drum, a trebuit sa-mi iau un sut in spate de la Copilu’.

Dar orice mare aventura, chiar si drumul de o mie de mile, incepe cu primul pas.

Si stam eu si ma uitam ca curca-n lemne la monitor si nu stiam incotro s-a apuc…Ca nu cunosteam pe nimeni, cum sa intru nepoftita in casa omului, mai ales ca nu stiu unde locuieste omu’. Prima mea bataie in usa a fost in blogul lui Cabral, persoana cunoscuta.Mi-a placut ce-am citit, dar nu era de mine, nu ma regaseam, nu indrazneam sa las si eu o vorbulita de comentariu, sa afle lumea ca exist.

Asta a fost punctul zero, de aici am plecat in cautari.Dintre cei pe care ii citesc acum zilnic, prima intalnita, dintr-o fericita intamplare, a fost Vienela.Am intrat vreo trei zile la rand pana mi-am facut curaj sa stranut si eu pe-acolo.Acu zice ca am fost prima care am indraznit sa fac haz pe blogul ei.Pai daca nu mi-a facut nimeni instructajul unde e cu sobrietatea si unde nu!Asta e, fata, ma scuzi acu ca ti-am sifonat blazonul!:)))

Pa urma am luat-o pe dara verde si efervescenta a lui Spanac, alt personaj de legenda:).De la el mi s-au bifurcat cararile spre Probiu(nici nu stiu de unde-i vine numele, daca eraOprobiu, intelegeam, asa sunt nedumerita), spre  scumpul:)  de Claudiu si spre Neuronul Unicat.

Nici nu mai stiu de unde am pornit si am ajuns la alti oameni minunati si la blogurile lor captivante.Lumea s-a facut deodata mica si din Olanda pana in Germania n-a fost decat un simplu click la fereastra lui Hapi cea cu umor acid, a lui Minnie cea inteleapta, a Coolnewz-ului care ma starneste la mici polemici.:)..Iar pe meleaguri mioritice m-am simtit minunat intr-un grup select de scriitori cu mult talent dar si cu lucruri inedite de spus.De la Intunericimea sa cu multa sensibilitate, la optimismul molipsitor al unui X-pert, de la lirica punctiforma a Starului liber, la week-endurile vesele ale lui Elly.

Hai ca mai am putin si Legendele astea ale mele o sa semene cu pomelnicul de vii, unde treci pe toata lumea, sa aiba fiecare o pila la Domnul.

Primele mele cuvinte lansate „in eter” la prima postare au fost „Buna ziua, lumee”.Este c-am fost mai tare ca Esca la prima aparitie? ca ea a dat binete doar Bucurestiului si Romaniei.Eu, la valoarea mea, mi-am stabilit alt target, sper sa cuceresc mapamondul, galaxia si universul.Lumile paralele le las altora, sa nu zica ca sunt calica.

In prima zi de blogosfera am avut 4 vizualizari, ca am intrat eu, Copilu’ si cred ca s-au mai ratacit doi cascati.Dar maine, cand o sa intrati toti cu aplauze , felicitari, alea-alea, o sa bat recordul, sa fiu demna de-o legenda.

Hai, mai ,nu fiti zgarciti, intrati de mai multe ori, dar aveti grija sa nu faceti curent, ca sunt sensibila.Dar pentru glorie si nemurire, fie si un guturai:)))!

Extaz si agonie

In urma cu ceva ani lucram intr-o alta maternitate, pe litoral.Foarte pe litoral, adica exact pe malul marii, cat sa-mi beau dimineata cafeaua cu miros de alge si guvizi.

Ducandu-ma intr-o zi la munca, am gasit in travaliu o cunostinta, o fatuca tanara si zglobie care indura cu stoicism chinurile facerii nerabdatoare sa-si tina puiul in brate.Pe hol, intr-o si mai chinuitoare asteptare , era viitorul tatic si el cunostinta ocazionala de-a mea. Toul a mers bine si a venit pe lume o mogaldeata e fetita cu plamani zdraveni si voce de soprana. Bucurie mare pe proaspetii parinti, erau asa fericiti si emotionati ca aproape m-au molipsit si pe mine, obisnuita cu miracolul nasterii si al inmultirii familiei.

Bucuria mamicii era suplimentata de faptul ca era 1 iunie, deci copilul ei isi va serba ziua chiar de Ziua Copilului si ca a doua zi era ziua de nastere a soacrei ei, care isi dorea tare mult o nepotica. Asa ca D. era fericita si ca-i va face un cadou atat de pretios soacrei, pe care chiar o pretuia. Dupa ce s-a consumat fericitul eveniment si euforia de dupa,tanarul C. a plecat, urmand sa se intoarca cu bunicii.

S-a facut pranzul si ei nu mai veneau.Treceau orele si D. era din ce in ce mai ingrijorata.Eu incercam sa-i ridic moralul si sa glumesc ca nu e deloc usor sa fi proaspat tatic, trebuie sa primesti multe felicitari si sa dai multe pahare de baut si asta ia timp. Mai cu spaime, mai cu glume, aproape a trecut ziua.

Tocmai cand ma pregateam sa plec, imi predasem tura, ma intalnesc cu C. pe scari.Eu coboram. el urca sovaitor, cu fruntea in pamant.Eu incep sa glumesc ca deja a garbovit de grijile paternitatii, ca se gandeste la facultati si zestre…Cand ridica privirea imi dau seama ca ceva nu e in regula, are ochii rosi de plans si dupa expresie imi dau seama ca n-a fost un plans de bucurie. Cu greu isi trage sufletul si-si gaseste cuvintele sa-mi povesteasca .

Dupa ce a plecat de langa sotie a trecut prin oras sa faca cumparaturi, sa nu se duca la ai lui cu mana goala ce de, era si el tata, avea multa cinste de facut.S-a mai intalnit ba cu unul, ba cu altul, a primit felicitari si apoi a ajuns acasa la parinti.A ajuns la poarta,i-a strigat vesel, nu i-a raspuns nimeni, desi ar fi trebuit sa-l astepte toti cu sufletul la gura. Cand a intrat in casa, s-a prabusit cerul pe el: mama-sa era moarta cu un cutit in inima iar tata-su era spanzurat. Ce soc a trait, va puteti imagina. Erau niste oameni pasnici, fara samanta de scandal, asteptau sa li se nasca primul nepot si a doua zi trebuiau sa aiba aniversare in familie. Ce s-a intamplat acolo si cum s-a ajuns la o crima si o sinucidere, n-o sa afle nimeni, niciodata.

Asa ca bietul C. si-a petrecut ziua care ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa din ziua lui intre anchete criminalistice, autopsii( facute intr-un mod barbar chiar in curtea decedatilor!)si pregatiri de inmormantare.Acum venea la spital, unde il astepta sotia nerabdatoare, fara sa stie cum sa-i spuna ce nenorocire s-a intamplat.

Drumul de la agonie la extaz poate fi anevoios si lung, iti trebuie rabdare si perseverenta sa-l strabati. Dar drumul de la extaz la agonie e brusc, o cadere in gol fara parasuta, totul se prabuseste intr-o clipa.Ati sarit vreodata cu parasuta? Va inchipuiti cum e sa n-ai nici parasuta?…

Oboseala si speranta.Sanchi!:))

Azi n-am avut timp de postari, am avut activitati profesionale si sindicale importante.Deja sunt obosita.Ma gandesc daca n-ar trebui sa-mi iau o secretara, numai sa dictez si ea sa scrie.Si un maseor( normal ca unul sexi) pentru spondiloza cervicala.Si un valet, sa-mi faca o cafea buna.Si un gadibard, sa ma apere de orice, chiar si de muste.Si un…hoo, fataa, ca nu esti lady Gaga, sa ai asa suita dupa tine.Si nici n-ai castigat la loto, sa ai cu ce-i plati.Si nici spatiu de depoziare n-ai pentru toti.Si nici…Deci, mai hoo!

Azi nu pot sa concep nimic interesant, m-a parasit muza.A naibi muza, a plecat in concediu inaintea mea!Si m-a lasat singura in camaruta mea numita pompos „reanimare neonatologie”, cu laptopul in fata si cu gandurile mult in spate…Am baleiat putin pe alte bloguri, ma simt complexata de ce subiecte „grele” se dezbat, animatie mare, multa revarsare de inteligenta.Si eu? Ce sa va spun eu interesant? ca am fost la negocierea contractului colectiv de munca, ca am sustinut revendicarile sindicalistilor, ca mi s-a parut ca am gasit mai multa bunavointa decat la vechea conducere, ca parca as inclina sa fiu optimista…Iar hoo!

Realizari concrete? Da, se da ceaiul strecurat de la bucatarie, ca inainte arata ca un acvariu, pluteau toate buruienile in el, asta cand avea buruieni, ca de obicei se facea din zahar ars Si cu lamaie, fratilor, ce nu s-a pomenit de la ctitorirea spitalului! Poate urmatorul succes va fi sa se dea pentru personal bere cu lamaie:)).ca sunt fan…
Ce inseamna un manager bun la usa spitalului…Si un sindicat  de nadejde:))