Naluca pacii de dincolo

Vreo trei zile n-am prea stiut ce se intampla prin lume, nu m-am uitat la televizor, n-am ascultat la radio. Cand am ajuns acasa, am dat drumul la televizor sa vad daca n-o fi picat guvernul, daca ne-au cotropit rusii sau daca s-a mai anuntat vreo apocalipsa. Prin multimea de stiri prinse asaa, cu coada ochiului, vad una care imi da fiori si ma pune pe ganduri: un tanar de 28 de ani , vrand sa se sinucida din deceptii in amor, a intrat cu masina cu aproape 200km/h intr-o alta masina, pe contrasens si a ucis inca cinci oameni nevinovati care mai aveau cativa kilometri sa ajunga acasa.

Apoi stirea a fost amplu dezbatuta pe toate canalele. Ar fi fost un simplu si dureros fapt divers daca statistica n-ar fi asa alarmanta. Tanarul acesta era depresiv si asemeni lui sunt inca vreo trei milioane de romani. Trei milioane !! Iar astea sunt datele oficiale ce nu-i includ pe cei care n-au fost depistati de nimeni.  Asta inseamna ca circula printre noi trei milioane de potentiali sinucigasi sau criminali, oameni care isi pot pierde cumpatul in orice clipa si pot comite fapte grave…

Nu e zi sa nu vezi la stiri un caz de suicid. Fie o deceptie sentimentala, fie un om rapus de singuratate sau de greutati materiale dar si oameni aparent fara nici o problema care decid brusc ca s-au plictisit de viata, ca ziua de maine nu-i mai intereseaza sau oameni fragili care clacheaza in fata unor esecuri minore, nu gasesc puterea sa lupte. Si ce e cel mai ingrijorator mi se pare faptul ca varsa acestor sinucigasi a coborat din ce in ce; auzim de copii de 12 ani care se spanzura de dorul parintilor plecati in lumea larga, de pustoaice de 15 ani care se otravesc fiindca nu se simt iubite sau, mai rau, se simt ironizate pentru felul in care arata, ca n-au masurile unui manechin, de tineri de 18 ani cu venele taiate fiindca n-au luat BAC-ul… Ce e cu acesti copii debusolati? Nu-i vede nimeni cand se inchid in ei, cand isi pierd increderea in fortele proprii, cand incep sa se lase invaluiti de naluci? Poate suntem prea coplesiti de propriile greutati, nu mai avem ochi si nici timp pentru dramele altora; ne trezim cand e prea tarziu si regretele nu mai incalzesc pe nimeni, nu mai reaprind licarul de viata in trupurile celor care n-au gasit alta solutie decat sa puna punct, sa treaca DINCOLO sperand ca acolo e linistea si impacarea.

Dar nu, nu e liniste nici acolo. Doar ca lor nu le-a spus nimeni asta, nu i-a facut sa inteleaga ca moartea nu-i niciodata o solutie, e doar abandon si lasitate, e o povara pe care ei refuza s-o duca si o arunca pe umerii altora, a celor care raman neconsolati in urma.Moartea e o solutie doar atunci cand se numeste eutanasie si pune capat unei suferinte inutile si care tot spre moarte duce.

 N-o sa fac eu acu pe lupul moralist, n-o sa tin o prelegere despre datoria de a lupta pana la capat si despre speranta care ne tine pe linia de plutire chiar si atunci cand langa noi nu pluteste nici macar un pai de care sa ne agatam. Sa nu-mi spuneti ca macar odata in viata nu v-a incoltit, fie si numai pentru o secunda,  gandul ca n-o puteti scoate la liman, ca vreti sa abandonati, ca vreti pace si ca pacea e doar dincolo de moarte! Dar nu v-ati lasat prada acelei clipe, n-ati cedat cantecului amagitor de sirena ce va ademenea spre celalalt taram. Si recunoasteti cinstit, daca ati fi incheiat socotelile cu viata acum 20 de ani, acum 10, acum un an, n-ar fi fost nici o zi din cele ce au urmat pe care s-o regretati?Dupa clipa aceea de deznadejde n-a mai urmat nici o clipa de bucurie, una care sa va faca sufletul sa vibreze viu si impacat? Fiecare „maine” e un nou inceput, e prima zi din restul vietii tale si poate aduce un miracol. Trebuie doar sa ai puterea de a crede in miracole.

Un tanar a ales sa moara si a dus cu el in mormant alte cinci vieti. E un sinucigas sau un ucigas? Parca mai conteaza… E un om pe care depresia l-a invins. Am asa niste nervi pe depresia asta perfida ca as aduna-o din lumea toata, as toca-o marunt, i-as da foc si cenusa i-as arunca-o in fundul iadului. Ca acolo ii e locul, nu in mintile oamenilor care nu stiu sa ceara ajutor.

Daca o intalniti vreodata pe depresia asta suciti-i mainile la spate sa nu va poata insfaca si dati-i un sut in c** si din partea mea.

Nota informativa

Lumee, ma intorsei!

N-am zabovit prea mult, a fost o vizita scurta si protocolara, cam ca a lui Ponta in America, sa-mi reinnoiesc tratatele diplomatice, sa iau pulsul natiunii oltenesti si sa iau binecuvantarea soacra-mii ce si cum sa votez la prezidentiale. Soacra-mea a zis ca nu-i mai voteaza pe niciunii, ca-s niste hoti toti, cu Basescu si Ponta in frunte, ca au nenorocit tara si nu umbla cu dreptate, umbla numai cu minciuni si legi strambe; o fi stiind ea ce o fi stiind, ca-i femeie batrana…

Ce-am facut pe acolo? Mai nimic, vorba reclamei aleia la laxative. Zaibar n-am gustat ca nici nu s-a cules via si oricum cred ca anul asta se poate trece direct la capitolul bors sau otet, strugurii sunt mici si acri. Am vrut sa ma dau femeie gospodina si sa ma afirm in bucatarie (desi n-aveam dry cookerul la mine) asa ca am insfacat din frigider o lighioana proaspat sacrificata si am aruncat-o in oala. Vreo trei ore m-am invartit in jurul ei ca indienii in jurul focului de tabara ,in speranta ca va deveni comestibila dar gaina tot cu pieptul de otel ma sfida. M-am abtinut cu greu s-o intreb pe soacra-mea daca asta era gaina pe care o primise plocon la nunta sau daca e lichidarea de stoc din marfa carata pe Arca lui Noe.  In cele din urma am reusit sa fac o zeama plina de colesterol si o friptura buna de folosit ca munitie de tun… 🙂 De-aia n-o sa cresc niciodata gaini, mie imi plac puii de Avicola, aia plini de steroizi care se fragezesc dupa doua clocote si care nu lasa pic de grasime.

M-am jucat putin si de-a imblanzitorul de fiare. Ca am gasit in batatura o „fiara” noua, mare cam cat un caiet studentesc dar cu decibeli cat o cursa de formula 1. Degeaba am incercat in prima zi sa-l facem sa taca, el si-a sustinut recitalul pana a ragusit, am decis ca e mai bine sa-l ignoram pana i se termina bateriile si se opreste de la sine. Dar a doua zi a descoperit Gioni (sau Johnny, ca nu i-am studiat buletinul sa vad cum se scrie) ce buni sunt micii si biscuitii si ca oamenii mai si mangaie, nu doar arunca o bucata de paine si atat, asa ca ne-am imprietenit, aproape sa ne facem frati de sange, ca mi-a lasat amintire o zgarietura adanca pe mana. Cand am plecat l-am lasat tot latrand disperat, probabil se gandea ca n-o sa se mai joace nimeni cu el, niciodata…

Cam asta e nota informativa sumara a vizitei mele in Prazilia. Unde n-am vazut nici un fir de praz! 🙂 Restul aventurilor vi le povestesc altadata, sa nu va plictisesc din prima zi. Deci, bine v-am gasit! Voi, cum v-ati petrecut weekendul?

Un bilet pe usa

Stimati tovarasi,

 

Cantina intreprinderii va fi inchisa temporar pentru aprovizionare. Plec vreo trei zile sa aduc marfa de import din Prazilia. Las ceaunul cu zeama pe foc si dau o fuga sa aduc praz si niste sfaturi utile de la soacra-mea. Daca nu revin in timp util sa stiti ca s-a facut zaibarul. Condica de sugestii si reclamatii ramane la ghiseu, pesmetii sunt in sertarul din dreapta, care vrei sa dai bacsis apasa butonul de like ca nu curenteaza si nici nu se impoziteaza . Care nu vrei sa dai nimic esti un capitalist zgarcit si o sa mori de foame la poarta raiului !

Maruntisuri

Voiam sa scriu o poveste frumoasa,  duios-lacrimogena, imi suflasem chiar si nasul sa nu-mi pice mucu-n tastatura odata cu lacrimile de atata duiosie. Da’ m-a trezit Mixy la realitate cu maruntisul ei si s-a dus naibii tot siropul…

Si m-am trezit intrebandu-ma pragmatic: la ce e bun maruntisul, nu ne era mai bine cu bancnote si cu preturi fara zecimale? Ma apuca bazdacii cand citesc oferte de NUMAI 99,9 lei, de parca ti-ar da cineva , vreodata rest un ban. Cica e efectul psihologic, ti se pare ca ai facut un chilipir de pana in 100 de lei desi fix 100 ai dat.

Si daca monedele sunt asa importante in viata noastra de ce nu le putem lua si de la bancomat? Adica, daca mai am in cont 111 lei de ce nu-i pot scoate pe toti? Mare escroc statul asta, dom’le!  Are dreptate soacra-mea care spune cu naduf despre orice, fie ca e tehnologie japoneza de varf, fie ca-s prosoape chinezesti de-alea de ies culorile la primul spalat, „ce-a mai scos si statu’ asta, numai sa-ti ia bani!”

De obicei tratam monedele cu lipsa de respect, obisnuim sa le aruncam prin casa, sa lasam restul pe tejghea ca sa nu ne incarcam portofelul sau il dam cersetorilor pacalindu-ne constiinta ca am fost generosi. Dar daca ne izbeste o criza financiara valeu!, ce mai scotocim dupa fiecare banut sa luam o paine sau -mai rau!- un pachet de tigari. Nu stiu cati dintre voi mai au acasa pusculite, cati v-ati educat copiii sa adune maruntisul si apoi sa-l investeasca cu folos.  Eu recunosc cinstit, n-am stiut niciodata sa economisesc, nu-s facuta sa adun avere; la mine cat e, atat se cheltuie si cand nu mai e…nu mai e! Pe principiul decat sa le duc grija mai bine sa le duc dorul! 🙂

Dar ce frustrant e sa stai in parcarea supermarketului si sa vanezi sa lase cineva un carucior fiindca n-ai in portofel o fisa de 50 de bani! Noroc ca merg si fisele de 50 de eurocenti, cate una de-asta se mai rataceste si oricum nu foloseste la nimic. Sau sa te duci cu bancnota de 50 de lei la simigerie si sa nu-ti poti lua un covrig fiindca n-are vanzatoarea sa-ti dea rest si nici pe datorie nu-ti da…

Da, cred ca au si monedele rostul lor, uneori dau farmec existentei noastre. De exemplu cand vrei sa-ti platesti un impozit sau o amenda si-i pui doamnei plictisite de la ghiseu galetusa cu fise in fata sa numere pana face bataturi la deget.Ani de zile am avut in torpedoul masinii o punga cu fise in valoare de exact cat era o amenda de deapasire  a vitezei si aproape ca ma bucuram cand trebuia sa i-o inmanez „organului”, nici nu ma mai puteam supara ca-i amenda, parca era un premiu. Cred ca monedele sunt bune (sau erau, acum nu stiu daca mai merge sistemul) si sa faci contact cu o singuranta slabita in panoul electric. Sau le poti folosi ca munitie pentru prastie daca esti intr-o zona fara pietricele. Si daca vrei sa traiesti senzatii tari precum nababii de la cazinourile din Las Vegas poti sa joci un „popa prostu” sau un septic pe bani cu 10 bani miza! Daca esti in forma te poti imbogati cu suficienti bani cat sa-ti iei o eugenie. Si-apoi cum ar fi sa „dai cu banul” cu o bancnota? Risti sa ti-o ia vantul si sa nu stii pe cine au decis sortii. 🙂

Acum, lasand gluma la o parte, ce rost au monedele in viata voastra? Le tratati ca pe un maruntis inutil de care nu stiti cum sa scapati mai repede sau le transformati in „fond de investitii”? Ca fi-miu, care acum vreun an a adunat tot maruntisul din casa, l-a pus in fisicuri de zece lei si s-a dus si si-a cumparat o aeroterma.Doamnee, ce s-o fi bucurat vanzatoarea! Sau ce l-o fi compatimit crezandu-l vreun aurolac care si-a investit castigul saptamanal ca sa nu mai inghete prin subsoluri… 🙂

Propunere (indecenta) de afacere

E duminica inainte de pranz, cei evlaviosi sunt la biserica asa ca pot sa va povestesc si ceva mai putin crestinesc cat stau ei cu fata la icoane.

Eram in concediu, in Gura Humorului, cascam gura prin centrul orasului. Sotu’ zice sa-si platesca saptamanala cotizatie catre Loteria Romana. Dau sa intru si eu in agentie dar un miros de carciuma puturoasa ma goneste repede afara. Ies , ma trag la umbra si ma uit cum framanta Sotu’ numerele in bol pipaindu-le pe cele norocoase. Alchimie, nu gluma! Zic si eu in gand un „Doamne ajuta sa castige, sa-mi iasa si mie de-o excursie mica prin strainataturi!”

Din fata vine un nene turmentat bine, in echilibru instabil, mergand aplecat precum un tir care a luat un viraj brusc cu viteza prea mare si incearca sa se redreseze. E cam jegos si cu parul valvoi. Ma abordeaza direct si fara nici o introducere:

-Daca-mi dai un ban ti-arat p***!

In alte conditii as fi scos foarfecuta de unghii din poseta si i-as fi zis ” scoate-o, ca ti-o tai sa se regenereze” dar m-am gandit repede ca sunt pe teren strain si am vazut ca e cam plin de boschetari in jur, riscam sa ma joc de-a doctor Ciomu juma de zi si nu asta era scopul concediului. Asa ca-i intorc spatele si il tratez cu indiferenta. El, nimic! Iar vine in fata mea, gata descheiat la pantaloni si-mi face propunerea:

-Da-mi un ban si-ti arat p***!

Mai intai ca n-a precizat valoarea banului, nu stiam daca se refera la bancnota sau moneda, nu stiam nici unde detine aparatul de taxat si nici nu parea sa fie neam cu Terente sau Gogea Mitu sa aiba ceva inedit de expus, chestii de-astea minione vad zilnic cand schimb pampersii pacientilor mei, nu ma mai impresioneaza. Asa ca mi-am amintit brusc ca sunt o doamna, am strans din pumni sa-mi stapanesc impulsul de a-i strivi exponatul de asfaltul incins si m-am retras grabita spre usa agentiei loto. Vazand ca n-a avut succes cu fondul de investitii omul si-a continuat drumul sinuos bombanind ceva  ce nu parea sa fie o rugaciune si nici o binecuvantare. Probabil ca ma compatimea ca-s fraiera si am pierdut afacerea vietii mele.

De-aia n-au iesit nici numerele la loto, ca m-am calicit la un ban si mi-am ratat norocul…

 

Voi ce propuneti inedite ati mai primit? 🙂

Ca_contravenientul la poarta noua

De cand nu mi-am mai laudat eu institutia care-mi plateste leafa? Cam demult, ar fi cazul s-o fac. Si o fac!

De curand s-a inaugurat aripa noua a spitalului, cea care adaposteste la etaj sectia de boli interne iar la parter unitatea de primiri urgente si ambulatoriile de specialitate. O minunatie de lucrare, asa cum nu credeam sa apuc, asa cum ar trebuie sa fie peste tot dar noi vedem numai in filme. Spatii mari, luminoase, finisaje de calitate (pe care le-ar invidia multe hoteluri de lux!), sali de asteptare pentru fiecare cabinet pentru ca lumea sa nu mai stea buluc pe hol (dar inca sta, ca asa-i invatata, altfel n-are sentimentul ca a fost la medic), mobilier nou, modern, receptie la intrare, saloane de doua sau trei paturi cu grup sanitar propriu… Ce sa va zic, nici n-am ce carcoti, totul arata impecabil.  Iar la exterior sunt jardiniere cu muscate curgatoare pe toate terasele de zic unii ca parca am fi la manastire. E frumos, e curat si cred ca da un spor de confort celor internati, nu au sentimentul unui arest, pare mai degraba o statiune balneoclimaterica.

La partea estetica stam bine. La cea functionala inca mai e de lucru. S-au schimbat toate circuitele si, dupa noua compartimentare, daca vreau sa ajung la farmacie sau la biroul de internari trebuie sa dau roata cladirii si sa-mi dau si kilometrajul peste cap. Noi ca noi, ca mai umblam cu cartelele magnetice de gat (zici ca suntem decorati cu crucea…mamii ei in grad de cavaler, asa banda rosie inscriptionata cu numele spitalului avem, tine si de cald la amigdale) si o mai luam pe scurtatura deschizand usile dintre sectii, dar bietii pacienti tare debusolati sunt, e prea mare tarlaua pentru ei iar vizitatorii cam inghit in sec ca nu mai pot circula ca pe bulevard, asa cum erau obisnuiti.

Dar orice lucru bun la romani trebuie sa aiba un schepsis, asa ca avem si noi unul. Fiindca avem intrare noua s-a mutat si poarta spitalului iar cea veche s-a inchis. Asta noua are ghereta , are bariera, are spatii de parcare, are de toate dar are si linie continua trasata pe sosea! Asa ca, de cate ori ma duc la serviciu sunt un contravenient bun de plata fiindca n-am voie sa virez stanga si sa intru in curtea spitalului. Iar ambulantele, care cel mai adesea merg spre Ploiesti, ar trebui sa mearga mai intai pana in gara orasului fiindca acolo e cel mai apropiat loc unde ar putea intoarce. Bineinteles ca nu face nimeni asta dar ma gandesc cu groaza ce s-ar intampla daca, ducand o urgenta majora  spre Ploiesti, ar iesi in viteza din curtea spitalului si ar vira brusc stanga iar un tir venit regulamentar pe DN1A si circuland relaxat fiindca vede linia continua n-ar mai avea timp sa franeze. Sa speram ca n-o sa se intample asa ceva pana ce primaria si politia orasului vor binevoi sa mai stearga din vopsea si sa faca marcaj intrerupt.

Pana la urma ce daca-i periculos si ilegal, important e ca avem cascade de muscate curgatoare!…

Daca si mama…

Stiu ca dupa ce am trecut de era glaciara am ajuns in era digitala. Stiu ca suntem cetateni europeni si internauti deopotriva. Stiu ca toti puradeii de trei ani, desi uda inca pampersii si nu leaga trei cuvinte coerent, stiu sa butoneze o telecomanda, un calculator. Stiu si ca nu avem abecedare dar ni se promit manuale digitale. Stiu toate astea si accept progresul. Ca, daca am fi fost refractari la nou, inca ne-am chinui sa aprindem focul cu amnarul si ratam minunatie de cuptor cu microunde, dry cooker sau plita cu inductie…

Desi stiu toate astea inca mai sunt lucruri care ma socheza. Fratee, a-nnebunit lupu! Sa mor de nu-i asa! Ca si-a luat mama tableta!!!! Nu de-aia de ciocolata, nici de-aia de tensiune ci de-aia de navigat. Acu n-are decat sa-i creasca tensiunea de nervi ca-si prinde urechile in comenzi si ca-i degetul prea gros si deschide linkul de alaturi, nu cel pe care il voia ea.

Cand am vazut-o concentrata stand pe marginea patului si asteptand sa i se incarce pagina n-am stiut daca sa rad de ea sau sa-mi plang mie de mila ca incep sa am concurenta in familie, maine-poimaine vrea si blog. Sau cont de face book.  Si daca a trecut la vase de inox o sa aiba nostalgia emailului si o sa vrea si adresa de mail! 🙂 Deocamdata e la clasa pregatitoare, inca se familiarizeaza cu notiunile de baza, nu pricepe ce-i cu atati dubluve inainte de titluri si cauta instrumente ajutatoare, respectiv un betisor de urechi ca are suprafata de contact mai mica decat degetul si nimereste randurile mai bine. O singura pagina o nimereste din prima:blogul meu! Asa ca de azi institui cenzura, nu pot sa ofensez dioptriile maica-mii cu expresii licentioase. Iar voi, cei care aveti bunavointa sa intrati pe blog, va rog sa va purtati cuviincios, sa nu injurati, sa nu scuipati seminte si -daca se poate- sa va si descaltati la intrare, sa nu ma faceti de rusine si sa zica mama ca m-am inhaitat cu toti derbedeii lipsiti de maniere.

Au dreptate guvernantii sa prelungeasca varsta de pensionare! Daca la aproape 70 de ani incepi sa activezi on-line inseamna ca poti sa activezi si-n campul muncii, nu esti ramolit si neputincios. Traiasca internetul! Si mai da-l naibii de goblen, ca strica ochii si si-asa il mananca moliile.

Saptamana viitoare plec in Oltenia. Doamne, sper sa n-o gasesc pe soacra-mea cu vreun smartphone langa Ceaslov!…

PS. Draga mama, acesta e un pamflet, nu-i mistocareala, nu te ofensa ca te-am spus la lume. Nu e para, e lauda. Si abia astept sa te bat la niste jocuri cu impuscaturi sau la un campionat de mah jong; nu jucam pe bani, ca nu vreau sa-ti mananc pensia, da’ pe niste placinte cu mere te-ai putea risca.  🙂

Se poate si la noi!

Ca sa nu mai zica unii ca laud numai ce am vazut pe alte meleaguri si-mi pute ce-i pe la noi, o sa va vorbesc azi despre un loc care m-a lasat oarecum cu gura cascata.  Si cu senzatia ca m-am teleportat prin cele tari straine, ca n-are cum sa existe asa ceva prin fundul Moldovei si facut de mana de roman. Uite ca are cum !

Stiti voi firma Marelbo? Sigur o stiti, mai ales doamnele care aveti nostalgia Gubanului de altadata. Si eu o stiam, ba chiar o cautam prin magazine fiindca era exact pe gustul si pe calapodul meu, dar traiam cu convingerea, nu stiu de ce, ca e firma italienesca, prea faceau incaltaminte de calitate!

Si umbland dinspre Radauti spre Sucevita vad indicatoare spre…Marelbo. Fiindca era oarecum in drum, cu o mica abatere in lateral, am zis sa mergem pana acolo in speranta ca or avea si vreun magazin propriu, cu preturi de producator. Iar eu voiam sa-mi innoiesc stocul de papuci de spital ca cei de care trag de vreo doi ani dau semne de oboseala (ei, nu picioarele mele care se simt foarte bine in asa incaltari!).

Cotim stanga prin Vicovul de Sus (care nu-i in Italia!) si o luam pe o sosea ingusta dar impecabil asfaltata, probabil fosta ulita printre case. Si oprim intr-o parcare mare chiar in poarta fabricii. Nu va mai povestesc ce minunatii de case sunt pe drumul acela, niste palate in miniatura si niste curti si gradini de poveste! In fata, pe cladirea principala, scrie mare: Marelbo! daca n-as fi stiut ca-i firma de incaltaminte puteam sa jur ca-i vreo pensiune de 4-5 margarete, asa de frumos si de ingrijit arata!

 Curtea e mare, cu loc de parcare pentru biciclete (muuulte biciclete!),cu foisoare pline de flori in care angajatii ies sa serveasca masa sau cafeaua in pauze, cu balansoare si cu un portar foarte amabil si cu veleitati de ghid: ne da tote amanuntele, ne povesteste, ne face poze de grup. Iar in spatele curtii e un deal abrupt, impadurit, pe care urca o sosea ce mi s-a parut imposibil de urcat cu masina dar portarul ne-a asigurat ca da, se urca si sus e o cabana privata. Plus firma fabricii scrisa cu litere mari, ca o statiune de lux!

Am fost foarte incantata de ce am vazut si mai ales de prima vila de langa fabrica, cea a patronului. Ca are bani se vede, dar se vede si ca are bun gust si spirit de om gospodar. Am aflat ca are vreo 50 de ani, patru copii si a mai infiat o fetita de pe langa Vaslui, ca a inceput de la munca de jos, a fost mai intai ucenic la un cizmar din zona, prima pereche de pantofi i-a facut-o mamei lui, a muncit din greu iar abia apoi s-a extins si a ajuns prosper om de afaceri.

Dar si mai incantata am fost de magazinul fabricii! Papuci albi pe gustul si marimea mea n-am gasit (s-a cam dus sezonul de papuci, au trecut deja la colectia de pantofi) dar nu m-am putut abtine sa nu-mi iau o pereche de pantofi cu bareta in spate, mai de toamna timpurie; Sunt comozi, impecabil lucrati, destul de eleganti si cu tocuri de doar 5 centimetri, perfecti pentru o babuta cu doua glezne rupte, ca mine. Erau la „promotie”, la incredibila suma de 50 de lei. Cum sa-i ratez? La sandalele sexy, cu tocuri peste 10 centimetri am refuzat sa ma uit, sa nu-mi fac sange rau degeaba…

Am avut un sentiment de mandrie cand am plecat de acolo. Uite, dom’le, ca se poate si la noi sa faci o afacere fara sa-ti bati joc de client, de angajat sau de locul in care ai investit! Pe drum, in masina, tocmai spuneau la radio ca au descoperit cercetatorii englezi (cine altcineva?) ca florile la locul de munca cresc productivitatea muncii si satisfactia angajatilor cu 30 %. Oare de-aia sunt incaltarile de la Marelbo cu 30% mai bune si mai convenabile la pret decat tot ce am gasit eu pe piata romaneasca fiindca tot locul e plin de flori si de verdeata?

 

Despre femeie

Perceptia, toleranta si consilierea barbatului vis-a-vis de femeie difera ; unii o idealizeaza, altii o desconsidera iar altii o accepta cu indiferenta, „ca si femeia e om”. Iata doua opinii culese proaspat in timpul vacantei bucovinene.

Ce zice nea Victor de langa Radauti:

Fimieia trebuie sa-i hie de cinste barbatului! Ca io i-am zas fimeii mele, acu cincijeci di ani, cand am luat-o: io sant barbat, daci mai calc pi langa drum si-mi chica palaria o radic rapide, o scutur si-o pun pi cap, nu vedi nimenea si nu judeca; da tu, fimeie, de te-mpiedisi si cazi langa drum oricat ti-oi scutura sortu’ si fustili pi din fata tat ramani oleca di praf pi poali, in spati, si ti arati lumea cu dejetu si ti faci di ras si pi tine si pi mine.

Ce zice domnu’ Avi din Israel, comeseanul nostru la pensiune, apropo de remarca sotiei sale dupa al trilea par de „afiniac” ca e cam „biata”:

Nu-i nimic, draga. Mai bine sa fii o femeie biata decat sa fii o biata femeie!

 

Eu acu ce sa zic, pe cine sa aplaud? Mai bine ma abtin filozofic rostind impaciuitor: si-asa-i bine, si-asa-i bine/ cum o dai ca dracu’ vine…

Ce patesti daca mananci gaini zapacite

Asaaa! Ce ne da noua gaina?

Gaina noua ne da carne, fulgi, oua si Salmonella! Bine, ne mai da si paduchi, gainati si cotcodaceli isterice, dar astea sunt produse secundare, nu intra in discutie… In principiu nu-mi plac gainile. Fiindca sunt galagioase,vestesc in tot satul ca fac un ou de parca ar face cel putin o perla, trebuie hranite prea de dimineata , deci iti strici somnul de frumusete si pentru ca sunt proaste. Cum naiba cocosul pleaca de acasa cu doar doi banuti in punga si se intoarce multimilionar si gaina vine victorioasa ca a gasit o margica-n drum?! E drept, la faza cu margica ar trebui sa ma abtin, ba chiar sa empatizez ca numai eu stiu de cate ori am venit acasa cu sacosa de piata goala si cu o margeluta „absolut fantastica” in poseta… 🙂

Acu vorbeam de gaini zapacite, adica alea cu defect. Ca asa o lighioana am mancat in ultima seara la pensiune, la Manastirea Humor. Supa cu galuste, delicioasa! Prajitura cu visine si multe oua de casa cam inecacioasa, prea putine visine si prea mult bicarbonat. Friptura depasare cu sos de ceapa…aici cred ca s-a condensat toata zapaceala gainii aleia. Soriciul (sau cum i-o fi zicand epidermei galine) l-am donat pisicii (nu degeaba, ca mi-a adus la schimb un soricel mic-mic proaspat prins prin iarba!) iar carnea am inghitit-o cu oarecare rezerve; era buna, bine gatita, deloc atoasa dar nu-mi place mie gustul ala dulceag in care nu se simt steroizii si concentratele, ca in puiul clasic de Avicola. In fine, am mancat, am baut si-o afinata si ne-am retras in camera pentru siesta…

Dupa vreo trei ore simt ca se intampla ceva ciudat in interiorul meu, ceva misca, se zvarcoleste, creste-creste, sta sa dea pe dinafara. De sarcina cu evolutie rapida n-am auzit, stiu ca Fat-Frumos crestea intr-un an cat altii in zece dar cred ca si lui i-au trebuit cele noua luni regulamentare ca sa treaca de stadiul de fat spre cel de frumos. Oare devin mutant, ma transform in dirijabil si-o sa ma umflu pana o sa ma ridic la cer? Dilema s-a spulberat repede cand ceea ce crestea pe dinauntru a vrut sa vada lumina zilei. Fuga la baie. Stiti voi ce naspa e ca tubul digestiv sa vrea sa deverseze simultan la ambele capete? No, in ce pozitie te asezi la veceu? Oricum te-ai pune tot o sa trebuiasca sa speli gresia pe urma, va zic eu…

Ce sa mai lungesc povestea, a fost o noapte luuunga si chinuitoare. Dimineata aratam ca o stafie, doar ce am avut putere sa-i zic sotului „pas” la cafea si mic dejun. Ceilalti colocatari, afland ca nu mi-e bine mi-au trimis regrete si urari de bine. Un ceai de sunatoare nu mi-a trimis nimeni, normal. M-am ridicat din pat ca Lazar din mormant si am plecat la drum. Destinatia: Lacul Rosu.

Frumoasa Moldova dar sta prost la un capitol: n-are covrigarii sau simigerii! In viata mea n-am poftit la un covrig ca atunci, sa-mi potolesc foamea si greata dar n-am gasit decat pe la Bicaz. Bine ca am gasit! Cald, bun, cu ceva seminte si cu 50% mai scump ca pe la noi, adica la un leu cincizeci. L-am ciugulit cu teama, dar fericita, recitand din Moartea Caprioarei: „mananc si plang, mananc”.

La Lacul Rosu ne-am cazat unde ne facusem rezervare si am plecat sa luam masa. Sotu cam dadea si el semne de nelinisti digestive, ceva nu-i mirosea a bine. Ei, si cand i-a mirosit a gratar cu mici i s-a ridicat si lui nodul in gat. N-am luat decat o cafea si un fresh de portocale si ne-am intors la pensiune sa zacem(la el s-a instalat infectia mai greu ca, odata cu toxina i-au dat si ceva antidot, adica niste palina strong). Si-am tot zacut de la ora patru dupa-amiaza pana a doua zi de dimineata, cu frisoane, crampe si program perodic de dat la rate.La un moment dat am crezut ca am febra, prea ma incinsesem in asternuturi, ma pregateam pentru o combustie spontana.Ca poti sa stii cum se manifesta salmonelloza bucovineana! Dar nu, se daduse caldura la calorifere si se incinsese atmosfera…

Asa am petrecut ultima noapte de concediu! Apoteotic. Cu sfintii pe buze, in genuchi cu fata spre Mecca si cu Buda in brate! Si uite cum te face o gaina zapacita sa imbratisezi ecumenismul si sa-ti aduci aminte de materia pentru BAC si de Sergentul  lui Vasile Alecsandri, ala de se vaita „mai lunga-mi pare calea acum, la-ntors acasa”…

Sa va feriti de gaini, mai bine mancati ciuperci, ca dupa alea n-am avut nimic.