Arhivele lunare: august 2018

Măria

Standard

În miez de noapte sfetnicul de taină îl trezește pe Ștefan cel Mare cu bătăi disperate în ușa odăii.

– Ce-i, au năvălit turcii?

-Nu! Dar, Măria ta, Măria mea e cumva la tine în iatac, că n-o găsesc nicăieri?!…

 

Să trăiască toate Măriile, oriunde s-ar afla!

La mulți ani de Sfânta Maria tuturor celor ce își serbeaza onomastica!

 

 

Reclame

Pe un raft de biblioteca

Standard

Sa nu mai aud de revolutii, manipulare, ura, dezbinare, politica, partide, globalizare, colonizare, violenta si alte chestii de genul asta care ne umplu artificial agenda si mintile facandu-ne sa mai uitam sa traim bucuriile clipei si sa ne punem cenusa pe suflete!  Gata, eu m-am imunizat la toxicitatile astea.

Asa ca o sa scriu doar despre maretia faptului divers, mult mai divers decat scena politica.

Azi, despre biblioteci!

Nu, nu e vorba de Biblioteca Academiei, nici cea a Vaticanului, ci propria mea biblioteca. Ca da, am citit si eu vreo doua carticele la viata mea si le-am si insirat pe rafturi ca sa am de unde sterge praful …

Suna mobilul si intuiesc ca voi avea o convorbire mai lunga, asa ca ma mut in sufragerie, sa nu deranjez. Ma asez pe canapea si incep conversatia. Si tot converand asa vreo  cinci minue imi dau seama ca ma deranjeaza ceva; nu, nu auditiv, ca aia de la interceptari sunt silentiosi, ci olfactiv. Mai vorbesc cateva minute apoi tai brusc conversatia fiindca narile mele nu prea mai suportau aroma, o aroma de Caca Chanel altoit cu cu un peste putrezit.

Mai, ce naiba pute in halul asta? Si incep cautarea. Arunc o privire panoramica pe covor, caut prin colturi, ma uit sub birou, ma uit si pe canapea. Nimic suspect! Gandindu-ma ca sursa  nu e ceva mare cat sa-mi sara in ochi o iau de-a busilea studiind fiecare dunga a covorului atat cu nasul cat si cu palma. Frate, covor mai mangaiat ca asta n-are nimeni! Si tot nimic! Sa nu fie un rahatel de pisica (asa cum banuiam) ci o bacterie, un virus microscopic , o particula atomica de sconcs super-concentrat? Pun si ochelarii si mai caut odata, dupa modelul „rece, caldut, cald”.Caldul mergea spre biblioteca. Si tot intr-acolo mergeam si eu tarandu-ma pe coate ca cea mai evlavioasa pelerina in jurul unui loc sfant.

Cand nasul meu a ajuns in dreptul primului raft de biblioteca s-a aratat si minunea parfumata: un ditamai cacatoi imprastiat de matza, bine sprijinit intre doua hand-made-uri (unul textil si unul origami) primite cadou!

Lumee, nici aia de-au descoperit urme de viata pe Luna sau pe Marte n-au fost asa socati! Si mi-am amintit cum l-am descoperit pe Yeti in urma cu vreo doua saptamani facand pipilica in dresing, cocotat pe niste cuti de pantofi, neclintit si concentrat ca Sfinxul. Aha, deci el trebuie sa fie vinovatul! Si nu poate sa isi faca nevoile decat la inaltime?! Parca stiam ca pisicile, daca nu pot sa iasa din incapere, fac prin colturi.

Am sters, am dezinfectat, am aruncat obiectele contaminate , am injurat, am amenintat, am aerisit, am dat cu uleiuri aromatice, numai sfestanie n-am facut. Sufrageria e iar curata si placut mirositoare.

Dar intrebarile raman:

Oare am eu o biblioteca de kkt?

Oare Yeti, ca si unii oameni, are nevoie de lectura cand e constipat si neputand duce cartea la wc-ul lui si-a mutat wc-ul langa carti?

Oare e un semn divin pentru mine si se traduce prin „mai pune, femeie, mana pe cate-o carte, ca nici nu mai stii ce ai prin biblioteca”?…

Concluzie: cand intreaba cineva ce se poate gasi intr-o biblioteca, raspunsul corect e „carti, bibelouri si rahat de pisica”!

PS. Spre consolarea mea, voi ce lucru socant ati mai descoperit in casa?

Bucuria zilei

Standard

Maaare bucurie am avut! Asa de mare ca m-au trecut fiorii de la valul de serotonine, mai sa cred ca-i un orgasm astral, apoi mi-am dat seama ca era doar o furnica ce trecuse de glezne-n sus si ma gadila…. Ca si bietele furnici, de la atatea ploi, au invatat sa escaladeze  cat mai sus, se tem sa nu vina vreun tzunam.

Bucuria a fost una culturala. Nu, n-a venit sa-mi cante Paganini la ureche, nici n-am gasit vreo schita de Da Vinci zidita in hornul casei. Pur si simplu am primit o gramatica veche. Da’ veche de tot, cam de-o varsta cu mine, cu hartia galbejita si cu ortografia veche (care acum e iar la moda!). Mai ca m-as fi apucat imediat s-o lecturez, asa comoara dar prin anticariate mai gasesti. Iar anticariate nu prea mai sunt…

Bucuria nu m-a tinut mult si nici n-a fost intreaga.Tare as fi vrut sa fie completa, eventual si cu coperti (la autograf din partea autorului nu indrazneam sa visez, ma multumesc cu cel al lui Cartarescu, chit ca nu i-am citit cartea!). Doar ca gramatica mea era sub forma de jumatati de pagini in care erau infasurate oua. Adica ambalaj de protectie, ca n-a avut babuta care mi le-a dat folie de-aia cu pernute pocnitoare.

Primul gand: Doamne, ouale or fi „editate” odata cu gramatica?

Al doilea gand: Doamne, bre tanti, daca tot iti trebuie hartie de impachetat, nu puteai sa nimeresti Manuscrisele de la Marea Moarta? Sau macar Letopisetul Tarii Moldovei? Nu ca nu s-ar fi asortat si niste hartii verzi, de-alea de 100 de euro…

Al treilea gand: Doamne, vrei sa ma pui la incercare, sa vezi daca mai sunt in stare sa fac puzzle si apoi sa descifrez conjugarea verbelor?

Al patrulea gand: bai, ce-a ajuns si gramatica asta, hartie la curu’ unor gaini? Pardon, la tartita!…

 

PS. Precizez ca ouale n-au fost spaga. Au fost pur si simplu cadOU!  Sau cadOUA? Sau cadOURI?…