Chestionar de autocunoastere senzoriala

Nu ma pot abtine sa nu ma mai dau putin desteapta cu ce am invatat la Academie.:)

Creierul uman e un computer complicat si complex ce cuprinde numeroase arii de perceptie sau executie. Nu toate sunt activate in mod egal si asta ne face atat de diferiti, caci simtim si reactionam diferit. Unii au mai dezvoltata aria perceptiei vizuale, altii pe cea auditiva iar altii sunt in principal kinestezici, raspund la stimuli tactili, olfactivi sau gustativi. Daca stim carui tip de perceptie apatinem sau cum e interlocutorul nostru atunci putem dezvolta o mai buna comunicare aresandu-ne in principal caracteristicii dominante.

Daca vreti sa aflati carei categorii apartineti va propun urmatorul chestionar:

 

1) Primul lucru la care sunt atent atunci cand intalnesc o persoana este:

A.-modul in care se uita la mine

B.-modul in care imi strange mana

C.- tonul de voce cu care se prezinta

 

2) In timpul unui interviu am nevoie:

A.-sa stabilesc distanta potrivita

B.-sa vorbesc intr-un mediu linistit

C.-sa mentin contactul vizual

 

3)In timpul unei conversatii lucrul care ma poate enerva cel mai tare este:

A.-a nu vedea clar fata interlocutorului

B.-a aduce la cunostinta ceva celuilalt aflat fizic departe de mine

C.-un volum de voce nepotrivit situatiei

 

4) La locul de munca imi dau seama ca:

A.-prefer medii linistite si pasnice

B.-prefer medii luminoase si ordonate

C.-prefer camere confortabile si bine aerisite

 

5) Nivelul meu de atentie cade in principal atunci cand:

A.-am un sentiment de foame

B.-percep zgomotele din jur ca „infundate”

C.-imi simt ochii grei si congestionati

 

6) Ma simt in largul meu in special cu oamenii:

A.-ingrijiti si cu aspect placut

B.-educati si moderati

C.-care exprima caldura si dulceata

 

7)Cand ascult pe cineva ma convinge cel mai mult:

A.-sentimentul pe care mi-l da

B.-ceea ce spune

C.-cum se comporta

 

8) Intr-o calatorie ideala cred ca este cel mai important:

A.-sa discut cu localnicii

B.-sa intru in contact cu cultura locala

C.-sa observ mediul care ma inconjoara

 

9) In timpul unui discurs iti dai seama de eficienta ta:

A.-din apropierea pe care o simti din partea celuilalt

B.-din expresia faciala a interlocutorului

C.-din faptul ca celalalt iti spune ca este de acord

 

10) Iti pierzi interesul pentru interlocutor mai ales in cazul in care:

A.-observi lipsa de claritate si transparenta in atitudinea sa

B.-nu esti de acord si nu esti in armonie cu cuvintele sale

C.-iti comunica raceala si detasare prin felul lui de a fi

 

11) Pentru a comunica eficient in public ai nevoie:

A.-sa iti imaginezi situatia si sa observi reactiile

B.-sa te simti in siguranta si in largul tau

C.-sa iti pregatesti discursul si conceptele cheie

 

12) Cand alegi un loc pentru o cina de afaceri, preferi:

A.-sa verifici daca este primitor

B.-sa ceri anumite pareri

C.-sa te uiti la locul respectiv

 

Calculul punctajelor: fiecare raspuns (A, B, C) corespunde unei litere(V=vizual, A=auditiv, K=kinestezic) Calculati numarul global de V,A, K totalizat si veti obtine Sistemul dvs. Reprezentativ Privilegiat.

1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12

A V  K  V  A  K  V  K  A  K  V   V   K

B K  A  K  V  A  A  A  K  V   A   K   A

C A  V  A  K  V  K  V  V  A  K   A   V

Total V=

Total A=

Total K=

Daca imi spuneti si mie carui sistem apartineti v-as fi recunoscatoare! Ca sa stiu si eu cu cine am de-a face si cum sa va abordez.:))

 

 

Patriotice :)

Am primit prin mail, mi-a placut si va zic si voua, poate reusiti sa zambiti inainte de culcare.:))

Doi ardelenii in trenul Bucuresti-Cluj. Pe la Ploiesti unul zice:

-Of!

Pe la Sibiu zice si celalalt:

-Of!Of!

La Alba Iulia se aude iar:

-Of! Of! Of!

La Cluj:

-No, bine c-am ajuns ca prea am vorbit numa despre politica tot drumul!…

 

****

-De ce se uita oltenii la televizor cu tarnacopul langa ei?

-Daca se strica un canal sa sape repede altul.

 

Despre moldoveni n-am primit nimic dar puteti adauga voi ca sa nu discriminam pe nimeni.:))

Blogul dauneaza grav sanatatii?

Umbla vorba-n targ spital ca nu e bine sa scrii pe blog ce faci la munca. Ca, cica, denigrezi institutia si sperii potentialii viitori pacienti daca spui nasoale…De-aia nu naste lumea buna la noi ca toata populatia judetului imi citeste blogul!:)

Cel putin asa s-a afirmat la adresa mea ca am indraznit sa povestesc una-alta de prin spital fara sa cosmetizez realitatea . Ei, daca ridicam in slavi conducerea, laudam maiestria minunatilor doctori si va prezentam o statistica a „succesurilor” profesionale, ba daca mentionam si buna conlucrare cu oficialitatile locale si perspectivele luminoase ce ne asteapta in viitorul cincinal prin noile imbunatairi aduse institutiei altfel se evalua treaba!

Azi am facut un lucru pe care nu ma gandeam sa-l fac vreodata: mi-am recitit toate articolele din capitolul „pe holuri de spital”, sa vad ce atingere grava am adus institutiei unde lucrez. Am scotocit cu cel mai critic ochi de parca imi controlam cel mai aprig dusman si tot n-am gasit ceva defaimator. Ca vorbesc de pacientii mei si spun povestioare usor picante din activitatea mea de aproape 30 de ani? doar ultimii cinci ani am lucrat aici, cele mai multe sunt de la vechiul loc de munca… Ca nu spun despre  femeile normale cu nasteri normale si copii normali? pai asta stie toata lumea, as plictisi… Ca ma plang de unele lucruri care nu-mi convin si pe care greu le pot trece cu vederea? Dar n-am mintit cu nimic, e perceptia mea si poate ca e subiectiva dar nu vreau s-o fac mai roza numai sa le fac unora pe plac…

Niciodata n-am dat nume, am protejat identitatea oricarei persoane. N-am vorbit de diagnostice sau alte date din foile de observatie.Nicodata n-am jignit pe nimeni. Un blog nu e document, nu e articol de presa, nu e o calomnie; un blog e aproape un jurnal intim pe care autorul vrea sa-l imparta cu ceilalti. Oare trebuie cenzurat dreptul la libera exprimare cat sa nu deranjam pe cineva? Oare trebuie sa incheiem orice postare in care ne exprimam o nemultumire cu o oda adresata „celor de sus”? Suntem placuti si apreciati daca suntem slugarnici si partinitori si deranjam daca suntem sinceri si aratam partea mai putin frumoasa a lucrurilor?

Cui nu-i place n-are decat sa nu citeasca, eu nu scriu sa fac cuiva postament! Desi s-ar fi putut constata ca am spus si multe lucruri laudative atunci cand am simtit nevoia sa laud…N-am dusmani in spital, nu port nimanui pica si nu vrea sa fac nimanui rau. N-au unii loc de mine? atunci sa stea mai inghesuiti ca nu intentionez sa ma retrag tacuta intr-un colt!

PS. Nu stiti, i s-a desfacut cuiva contractul de munca pe motiv ca are blog? …ca-mi mai deschid vreo doua si ma fac blogger profesionist.Ma angajeaza cineva?:)

Spovedanie „academica”

Am capul cat o banita , nici nu cred ca o sa scriu coerent dar o sa incerc. La meritul artistic puteti sa-mi dati nota 4 dar chiar nu-s in stare sa folosesc figuri de stil la ora asta.

Tocmai am dat bir cu fugitii de la seara de adio a lectorilor italieni. Ei pleaca maine, ramaneam cu romanasii nostri dar ca sa plece cu o impresie buna s-a organizat ceva oarecum festiv, cu foc de tabara si apoi cu orchestra la interior. Un gest frumos, atmosfera placuta, tovaraseasca, bun motiv de socializare dar… pana la un punct. Cand s-a trecut la sarbe si hore, la Brasoveanca si Pinguinul pe mine m-au pierdut; am doua picioare stangi si amandoua cu fracturi!:) Bietii lectori italieni au avut o seara grea. Frumuselul de Filippo, anestezistul, a fost asaltat de fete, s-a straduit ce s-a straduit, a dat jos si bluzonul de pe el dar cand s-a inversunat sarba si-a ametit ca un titirez a zbughit-o la masa in rasul general. Paolo cel sobru, cardiologul, a incercat si el o sarba in pasi de vals, nu i-a iesit si i-a tinut pe toti in loc tot numarand concentrat pasii de parca monta un stent cardiac…:)

Muzica urla la maxim, fumul de tigara il poti taia cu cutitul asa ca eu m-am retras in camera mea, ca o venerabila doamna ramolita sobra ce sunt. Am deschis laptopul si m-am bucurat sa vad ce cititori isteti si atenti am. Asta apropo de testul de comunicare de ieri, care pentru noi a fost un fiasco total. Va inchipuiti ce concentrati am pornit sa-l facem in timp ce lectorul ne avertiza amenintator „mai aveti 2 minute! mai aveti un minut! mai aveti 10 secunde!” Si in linistea salii (si in nelinistea noastra interioara) doar ce mai auzeai pe cate unul strigandu-si triumfator numele , numarand sau declarandu-se lider. Ba unii s-au impotmolit la calcule si mureau de ciuda ca nu le-a dat rezultatul corect sau ca n-au gasit cuvantul ce trebuia incercuit! La sfarsit a fost un haz general cand ne-am dat seama ce teapa ne-am luat grabindu-ne sa raspundem inainte de a citi atent toate cerintele. Caci doar asta trebuia sa facem: sa citim cu atentie pana la sfarsit iar la ultimul punct ni se spunea ca nu trebuie decat sa ne scriem numele si sa asteptam in liniste sa termine si fraierii!;)) Eu n-am strigat, n-am calculat dar m-am prins tarziu ca ceva nu-i in regula si am inceput sa rezolv pe sarite si mai spre sfarsit, doar cat sa imung de trei ori pagina cu varful stiloului la sfarsit! Nu stiu in limbaj morse ce inseamna asta dar e clar ca stau prost la capitolul concentrare! Noroc ca n-a fost niciunul mai breaz.:))

Maine poate o sa va mai postez un test, acesta e serios si foarte bun pentru a va identifica in ce mod relationati mai usor si carei tipologii de comunicare apartineti. Pentru mine rezultatul n-a fost o surpriza, m-am regasit perfect in caracetristicile tipologiei careia ii apartin, puteau sa puna poza mea la definitie.

In alta ordine de idei azi a fost (in sfarsit!) o zi minunata, plina de soare, asa ca ne-am plimbat in voie prin Predeal. Orasul mi-e destul de cunoscut, l-am vizitat prima data in luna de miere (cand am venit doi si ne-am intors acasa trei!:)) Prea mult nu s-a schimbat daca facem abstractie de invazia de vile si vilisoare. Dar am vazut si multe case vechi, candva pline de noblete acum in paragina si scoase la vanzare. N-am gasit nici un suvenir de cumparat, nimic remarcabil pe care sa dau banii, nici macar o margica, un inelus, ceva…Numai chinezisme ale caror preturi variaza dramatic in functie de locul in care se gasesc, ca e chiosc intunecos sau supermarket cu pretentii (daca ala e supermarket eu sunt mitropolit!). Mi-au placut in schimb porumbeii si maidanezii foarte prietenosi, aproape ca-i calci pe coada si pe unii si pe ceilalti la cat de apropiati sunt de oameni.

Am foat pana in gara (jegoasa gara, pacat de ea!) sa ma interesez de tren la intoarcere si imediat ne-a abordat un taximetrist insistent, ca daca avem nevoie de serviciile lui, ca ne duce si la Brasov si unde vrem, ne-a dat si carte de vizita sa-l chemam daca avem vreo cursa de facut… Radeam cu colega ca nu e cazul sa ne mai vaitam ca suntem niste amarate de bugetare daca nenea taximetristul, om cu fler de obicei, ne-a crezut niste doamne care facem curse cu taxiul pe Valea Prahovei.

Concluzia zilei: impresii seci din Predeal, glezne umflate de atata batut trotuarele (batut, nu facut trotuarul, sa fie clar!), timpane zgariate de muzica si chiuituri, somn, somn, somn…

Noapte buna, dragilor! Ma duc sa pic si eu la asternut cu Brasoveanca in urechi si imaginea lui pustiulica Filippo in tricou mulat impregnata pe retina…A, uitasem! Si cu gust de multe prajituri pe limba, ca sa-mi inchei spovedania pacatelor de azi. Doamne, iarta-ma si nu ma ingrasa prea tare! :))

Test de comunicare

Acest test l-am primit fiecare pe cate o foaie si nu ni s-a permis sa ne uitam decat in momentul in care s-a dat startul. Retineti ca e strict individual si dureaza fix trei minute! Daca va incumetati, faceti-l si voi dar cu maxima sinceritate. O sa va povestesc si eu cam ce a iesit la noi.Deci:

ACTIONEAZA IN 3 MINUTE

1. Inainte de a face ceva cititi cu atentie fiecae punct al acestui exercitiu.

2. Scrie numele in coltul din dreapta sus al foii.

3. Trage un cerc in jurul cuvantului „nume” de la a doua instructiune.

4. Deseneaza 5 patrate mici in coltul din stanga sus a foii.

5. Inscrieti un X in fiecare patrat in interiorul unui cerc.

6. Scrie numele sub titlu acestei lucrari.

7. Langa titlu scrie…Da,da, da

8. Traseaza un cerc in jurul instructiunii nr. 7.

9.Desenati un X in coltul din stanga jos a foii.

10. Traseaza un triunghi in jurul lui X, care tocmai a fost desenat.

11. In partea de jos a foii multiplica 703×66.

12. Traseaza un cerc in jurul cuvantului foaie in instructiunea nr. 7

13. Cand ajungi la acest punc pronunta cu voce tare numele tau.

14. In cazul in care credeti ca ati urmat instructiunile pana la acest punct pronunta cu voce tare „da”.

15. In partea dinn spate a completarilor de hartie 8.950+0.805

16. Traseaza un cerc in jurul valorii si apoi un patrat in jurul cercului.

17. Numara, cu ton normal, de la 1 pana la 10 si invers.

18.Marcheaza 3 gauri mici cu varful stiloului in partea de jos a paginii.

19. Daca eati prima persoana care a ajuns la acest moment spunecu voce tare „Am fost primul care a ajuns la acest punct si sunt lider in urmati instructiuni!”

20. Subliniaza toate numerele de pe aceasta lucrare.

21. Spune cu voce tare „aproape am terminat si am urmat toate instructiunile!”

22. Acum ca ati terminat de citit toate punctele din acest test umple numai instructiunea nr. 2 .Stai linistit pentru ca altii sa nu priceapa ca ati terminat exercitiul.

********

Astept sa-mi spuneti cum v-ati descurcat desi e mai greu fara textul imprimat pe o foaie.Ce parere aveti, stati bine la capitolul comunicare, receptionati corect un mesaj? 🙂

Taranul la Academie II

Uff, sa-mi trag sufletul ca doar ce am iesit de la curs.Si sa scriu repede, cat mai am curaj.

De dimineata am avut un curs de urgente cu un lector italian, o frumusete de baiat (noroc ca nu-s pedofila, e mult prea tanar pentru mine!) Nu zici ca-i medic de urgente, eu cand l-am vazut la micul-dejun am crezut ca e cipandelu’ din dotarea hotelului.:) Dar tipul parea bine pregatit, asigura interventii de urgenta in nordul Italiei , un fel de SMURD de-al lor cu elicopterul. Si priveliste frumoasa si voce frumoasa, nici nu stiu cand a trecut cursul…

Dupa pranz, cu stomacul apasand pe creier, am mers la cursul de comunicare. Si-apoi avea doamna lector un debit de italianca nevorbita de mi-a facut neuronii praf, de nici cu mine insami nu mai sunt in stare sa comunic! Atata a vorbit si a gesticulat ca sunt ametita parca  m-a pus cineva sa urmaresm o musca timp de doua ore. Interesanta prelegerea, mult prea teoretica dupa gustul meu, nu cred ca in realitate as avea timpul si disponibilitatea de a face atatea analize si analogii pana sa ma hotarasc sa comunic cu pacientul.Mai ales eu cu pacientul meu o rezolv simplu: ia biberonul, ia pampersul, ia vaccinul si sonorul mic, treci la somn!N-am nevoie de abordari sofisticate.:))

Si ne-a dat doctorita asta doua testari pe care vreau sa vi le impartasesc si voua.Da’ sa nu ma spuneti, ca trebuia sa le predam la sfarsitul cursului, semnate! Eu,fraiera, constiincioasa le-am predat dar colega mea le-a pastrat suvenir! :)) Nu sunt niste testari grele dar o sa vedeti la ca concluzii interesante o sa ajungeti. Nu cred ca le pot posta azi pe amandoua dar macar unul tot va las ca tema de studiu pana maine. Sa fiti sinceri, sa nu trisati si sa recunoasteti ce v-a iesit!

In alta ordine de idei azi ploua,de dimineata m-am trezit intr-o vajaiala de credeam ca a venit taifunul si o sa ne ia pe sus cu hotel cu tot. Deci nu-i vreme de plimbare ci de lenevit in camere. Cred ca la plecare o sa le fac o reclamatie celor de la bucatarie; cum e posibil sa aibe 2-3 feluri de prajituri dimineata, la pranz si seara? S-a dus naibii cura mea de slabire, cred ca abia craciunul viitor sa imi ating telul cu cele 10 kilograme in minus…

In concluzie viata la Academie e palpitanta si indestulata, chiar invat lucruri utile si cred ca o sa-mi fie de folos cursurile astea. Cu silueta o rezolv cand ajung acasa, trec pe post negru si rugaciune, plus program intensiv de munca sa-mi fac turele restante… Si acum…test!! Bafta!

Taranul la Academie

Hai, seara buna, lumee!

E cam tarziu sa va fac o dare de seama despre aventurile mele din ultimele doua zile caci sunt prea obosita. Epuizata chiar! E greu sa faci taranul „academician”, zau!:)

Dar daca n-aveti de cine rade la ora asta ma ofer eu spre persiflare, simt nevoia unei autocritici severe.Vremea blondelor a cam apus asa ca luati-va de tantile grizonate de la tara care vor brusc sa se cizeleze si sa dea piept cu tehnologia de varf. Zic pe scurt pana nu-mi pica definitiv ochii-n gura de somn si cat imi mai simt degetele de la picioare  (desi nu cu ele tastez dar stau intr-o pozitie deloc comoda dictata de asezarea laptopului in spatiu, respectiv pe un taburel).

Am plecat ieri la pranz cu trenul din Ploiesti.N-am mai mers cu trenul cam de vreo doua decenii asa ca am avut emotii. Am fost un grup mic de noua colege, toate cu trolere mai putin eu care m-am crezut mai sportiva si am ales o geanta de voiaj. Imaginati-va cam in ce hal am alergat pe langa trenul care mai avea cateva secunde sa plece , noi aveam locuri in vagonul doi care era hat! in capatul peronului.Am avut senzatia ca am facut jumatate de drumul spre Predeal pe jos, asa imi atarna limba si-mi tremurau picioarele. In gara la Predeal fetele au zis ca maegem pe jos pana la hotel desi ne avertizase un nene ca drumul e cam lung, pana la iesirea din localitate.Pai da, ca ele au tras de trolere, n-au carat ditamai gentoiul dintr-o mana in alta de ziceai ca-s Nicu Vlad la haltere…

Ne-au facut cazarea, am completat hartoagele, mi-am luat cartela si m-am dus la camera. Numai ca eu mi-s fata de la tara, inchid usa cu zavorul si descui cu cheie clasica, n-am cartele. Asa ca am tras indiscret cu ochiul la vecine sa vad cum se procedeaza. Si bag-o si scoate-o si…nimic! Nici cu „Sesam, deschide-te!” n-a mers, nici cu amenintari si suturi in usa. Ciocan la vecina, cer consultanta, vine, baga cartele, o scoate, se face verde si deschid. La mine n-a mers neam, numai ca nu scria „ERROR” cum scrie mereu cand ma urc pe cantarul electronic de acasa. Si-apoi nu mi se aprindea nici lumina. Iar bag-o, scoate-o, iar nimic. Iar la vecina, iar consultanta… si vine vecina amabila, baga cartele, apasa butonul si se face lumina si porneste televizorul. Pai bine, bre, nu scria pe cartela ca trebuie sa apas si pe butoane, credeam ca face ea toata treaba! Si vecina isi da seama ca a iesit si i s-a incuiat usa ca lasase cartela ei inauntru. Mai intai se uita sa vada daca balcoanele noastre comunica dar in cele din urma n-are de ales si trebuie sa coboare la receptie.:))

Azi noapte n-am dormit deloc. Mai intai fiindca pornisem aerul conditionat setat pe 30 de grade si abia cand ne-a luat cu lesin de caldura ne-am dat seama ca se pornisera si caloriferele. Apoi fiindca am sub balcon o parcare foarte luminata si lumina imi bate in ochi chiar si prin draperii iar eu nu suport nici macar ledurile de la intrerupatoare. Iar patul meu e drept cu o panta brusca la margine deci daca ma sucesc prea mult( si-apoi eu chiar ma sucesc, nu gluma!) risc sa ajung de pe marginea prapastiei jos pe covor si nu vreau sa-mi sperii vecinii de dedesubt. Si in ultimul rnd am zis sa inceapa sa sforaie intai colega mea si-apoi eu, sa nu-i dau motive sa arunce cu papucii dupa mine; iar ea zici ca nici nu respira, ce sa mai sforaie, aproape ca am pazit-o eu sa nu faca crize de apnee, mi-a fost jena si sa respir mai profund, am trecut in modulul economicos spre sufocare…

Azi am decis ca ne trezim la ora sapte si am sarit din pat aproape la opt, cheaune de somn. Noroc ca astia pompeaza cafele in noi de-or sa ne sticleasca ochii ca la bufnite, asa ca am rezistat toata ziua!

Ce-am facut azi si cum e sa fii „academician” va povestesc maine, ma duc sa bag cornu-n perna si tractoru-n brazda, poa’ sa se zgaltaie si ferestrele de atata sforait. Asa ca daca simtiti trepidatii nu va speriati, nu e cutremur in Vrancea, e Adelina care recupereaza somnul de frumusete.

****

Uitasem ce era mai important (v-am spus ca sunt epuizata!). Mi-am luat laptopul la mine, m-am bucurat ca e net la discretie, am dat sa-mi insir jucariile si… am sesizat ca am uitat acasa cablul de alimentare! Iar laptopul meu, la venerabila lui varsta de vreo 8-9 ani nu rezista pe acumulator mai mult de jumatate de ora. Asa ca-mi luasem adio de la internet, asta e, comut pe carte cu extraterestrii si sudoku. Doar ca minunatul meu sot mi-a facut azi o surpriza si mai minunata: a facut drumul special pana la Predeal ca sa-mi aduca un cablu! Ziceti voi daca nu-i minunat! Conduceati voi doua ore pe serpentine si doua ore pe DN1 numai sa-i duceti un cablu unei uituce? Asa-i ca am cel mai grozav sot din lume? Asa-i!!

Ia ozonul, neamulee!

Salutare, popor minunat!

Azi sunt intr-o pauza intre doua cursuri. Nu-i chiar o pauza caci sunt de serviciu. Dar tot e bine ca mai apuc sa pun si eu degetelul pe taste si ochiul pe articolele voastre. Da, am restante si la scris si la citit si la raspuns la comentariile pentru care va multumesc…

Despre cursul meu de ingrijiri paliative n-o sa vorbesc astazi, nu-i un subiect de weekend. Nici n-ar fi foarte multe de spus caci intr-o situatie limita nu de profesionalism veti avea nevoie ci de suflet si empatie. Prea mult bine n-o sa puteti face, macar sa nu faceti prea mult rau.

Dar ce cred ca merita sa va aduc in atentie e o noua terapie (noua la noi) despre care ne-a vorbit profesorul nostru, cea cu ozon. Prea multe nu stiam nici eu, intuiam ca ar fi mai mult ceva detoxifiant si de stimularea imunitatii, eventual ceva cosmetic. Dar nu, ozonoterapia se foloseste cu mare succes in afectiuni musculare si articulare (foarte folosita de catre sportivi neavand nici o componenta de dopaj) , poate salva bolnavii chiar de interventii chirurgicale pentru hernie de disc sau proteze de sold. In definitiv e vorba de doar trei atomi de oxigen deci nu exista contraindicatii sau reactii adverse.

Tratamentul nu e agresiv, se poate face fie prin administrare subcutana, fie prin perfuzie sau intrarectal (metoda ce permite administrarea unei cantitati mai mari de ozon) sau chiar sub forma de sauna rece in niste dispozitive speciale, capsulate. Cand am auzit de tratament intrarectal nu m-am putut abtine sa nu rad la gandul ca uite, suntem certati ca am facut gaura in patura de ozon si acum cineva poate sa ne bage ozonul fix in…gaura!:))  Ozonul are efect decontracturant, antiinflamator, antiseptic, regenerator, stimulant al imunitatii si da rezulate uimitoare in ingrijirea pielii care recapata un aspect de piele de bebelus. Si nici tarifele nu mi s-au parut mari, intre 60-100 de RON, o cura cuprinzand cam 12 sedinte. Deci chiar mai ieftin decat o cura de tratament de fizioterapie clasica!

Pe mine nenea doctorul m-a convins (sigur ca mai apoi am facut si eu ceva cautari pe net pentru date suplimentare si mi-a placut ce am gasit!) acum sa vad cum il conving eu pe Sotu’ sa se ofere cobai pentru prima cura. Daca lui o sa-i fie bine o sa urmez si eu, daca nu…nu!:) Cum ar fi sa ne gaseasca Mos Craciun pe el fara crize de lumbago si pe mine fara dureri de cap si fara celulita? :))

In alta ordine de idei imi anunt iar iesirea temporara din peisaj. De maine plec iar la cursuri, la Academia Medicala de vara, la Predeal. Asa-i ca suna bine? Vorba lui Copilu’ sunt prima academiciana din familie! Lasa sa fiu, ca si el m-a ofticat ca e primul din familie care are masina de spalat vase! Suntem chit?:))

Avand in vedere locatia si conditiile de cazare banuiesc ca voi avea si net. Doar timp sa am, sa nu ma surmeneze organizatorii cu prelegeri ca sa ne mai citim. La intoarcere, pe langa texte probabil ca voi afisa si ceva stralucire din aura pe care o voi capat dupa atatea seminarii, ca nu se poate sa nu sclipeasca macar vreun neuron mai licuricios asa!:))

Deci , de maine fac ozonoterapie! Naturala, la Predeal.:)

Arta de a muri

Cateva zile o sa fiu cam ocupata. Nu spun asta ca sa arat ce persoana importanta si cu agenda incarcata sunt ci ca sa motivez de ce n-o sa pot fi prea activa in online.

Setea de cunoastere ma indeamna spre noi orizonturi. Hai, ziceti si voi ca luati in serios afirmatia asta ca nici eu nu-s fraiera sa recunosc ca e o oportunitate de a chiulii cateva zile de la serviciu.:))

Deci merg la un curs! E departe de specialitatea mea, e chiar la polul opus caci este despre ingrijiri paliative, despre cum putem alina suferinta celor aflati la capat de drum. Si nu e vorba doar de varstnici , cei care „si-au trait traiul, si-au mancat malaiul” ci si despre copii care nu-si vor sfarsi nici macar copilaria pentru ca o boala marsava le spune „stop!” sau de oameni in deplina maturitate care isi lasa planurile neterminate si visele netraite fiindca o soarta nefasta le-a jucat o festa si a taiat ata mult prea devreme. E poate cea mai grea ramura a medicinei, e maximul de umanitate pe care il putem dovedi cand nu mai putem vindeca ci doar alina dar e si maximul de inumanitate la care esti supus tu, cel care trebuie sa asisti suferinta zi de zi si sa te incarci cu durerile si regretele tuturor.

Dar nu despre ce invat la curs vreau sa va vorbesc. Sunt abia la inceput si daca voi descoperi lucruri ce cred ca v-ar interesa o sa vi le impartasesc. Caci toti, la un moment urat al vietii, putem fi pusi in situatia de a mangaia un muribund drag sau,si mai tragic, sa fim cel care are nevoie de o ultima mangaiere.

Va spun doar niste date statistice. Niste date care mi-au dat de gandit si pe care nu le-am constientizat niciodata pana ce nu le-am vazut scrise mare si crud pe un ecran. Statistica asta pe care o uram uneori e oglinda care ne dezvaluie realitatea pe care refuzam s-o vedem cu ochiul liber.

Si spune ea, statistica, ca doar 4% din batranii peste 75 de ani traiesc in institutii (camine de batrani), Ai fi tentat sa spui ca asta e bine, ca restul isi deapana memoriile alaturi de copii si nepoti in case luminoase, printre lucrurile dragi adunate o viata. Si nu-i asa! Sunt multi cei care isi duc ultimele zile in neajunsuri si singuratate, abandonati si neputinciosi; sunt unii care suna periodic la 112 si solicita ambulanta sau altceva doar ca sa le traca cineva pragul, sa poata schimba o vorba cu cineva…

Tot statistica spune ca mai mult de 50% din acesti batrani mor intr-o unitate spitaliceasca. Si tot intr-o unitate spitaliceasca se consemneaza peste 75% din totalul deceselor din Romania!

Optimistii ar spune ca e bine, ca 75% din cei ce mori au avut o sansa, au ajuns pe mana unui doctor. Ca rezultatul e tot un deces e mana destinului. societatea le-a dat o sansa!

Pesimistii s-ar ingrozi:cum, 75% nu mai ies vii dintr-un spital? DAr hai sa fim corecti, nu e vorba de numarul pacientilor din spitale, nu se reduce la un sfert numarul supravietuitorilor. Vorbim doar de o statistica a deceselor la nivel national.

Realistii ar constata altceva: ca s-au dus vremurile in care omul murea linistit in casa lui, pe perna lui, asistat de cei dragi care sa-i faca trecerea mai lina! Pe cel care moare nu-l mai tine familia de mana, nu-l mai vegheaza flacara unei lumanari, nu-si mai deapana amintiri si nu mai are posibilitatea sa-si spuna ultimele dorinte. Se moare intr-o incinta straina, printre straini, in tiuit de aparate, forfota de lume, ochi indiscreti, atmosfera rece, ostila…

A muri e o arta pentru care trebuie sa te pregatesti din timp. Dar din ce in ce mai mult suntem niste artisti ratati!…

Nu mai vreau sa fiu complice!

Prima data m-a ingrozit descoperirea. Am sters urmele, m-am rugat sa nu ma fi vazut nimeni si am sperat sa nu se mai intample o asemenea oroare. Dar s-a intamplat. A doua zi, fix in acelasi ungher, urmele crimei erau identice, parca cineva derulase timpul inapoi. Intr-o complicitate muta (pe care mi-am reprosat-o doar la auto-spovedanie) am adunat iar resturile, am curatat sangele si…am tacut.

N-a fost ultima data. Bestia isi facuse acolo un loc de tortura si nici nu se straduia sa ascunda marsavia faptelor. Ieseam dimineata din casa si aruncam tematoare privirea spre ungherul in care sfarsisera tragic niste vieti. Doua zile era liniste, cam a treia zi gaseam resturile macabrului festin.

Vinovatul n-avea nici o apasare, ba chiar cred ca incerca o oarecare voluptate sa lase privirii mele scarbite urmele crimelor. Degeaba l-am certat. Degeaba l-am bagat in sedinta cu pilde crestine despre dreptul sacru la viata si iubirea aproapelui. Degeaba l-am amenintat ca-l demasc, ba chiar ca-l fac de rusine pe blog…

Ete, mai Yeti, azi ma tin de cuvant: te demasc natiunii ca esti un criminal in serie, un vanator insetat de sange nevinovat de pasarele! Destul am tot adunat fulgii abandonati la locul faptei, chiar in fata casei, intre tufele de flori! Destul mi-am tocit gura sa te invat de bine si sa-ti arat ca ai destula mancare pisiceasca in castronel. Mai poftim, musiu, de scoate botul in lume acu, cand stiu toti ce bestie feroce esti! Ca ai bagat spaima in toate zburatoarele ce mai survolau zona, nici ulii nu mai indraznesc sa planeze deasupra curtilor de pasari. Nu m-as fi mirat sa gasesc intr-o zi si vreo aripa sau vreun motor de MIG care sa fi zburat mai razant cu solul si care sa te fi tentat.

Poate nici azi nu luam atitudine daca Yeti nu intrecea masura. Sedeam noi la masa, el isi terminase portia din castron si tot insista ca i-ar mai trebui o jumatate de copanel, ca nu si-a facut norma de calorii. L-am cam matrasit asa ca a iesit suparat din bucatarie. Peste nici 10 minute, cand noi nici nu terminasem, vine si Yeti in fuga, maraind cu gura plina. Isi adusese si el copanelel lui si voia sa ne faca in ciuda. Doar ca le adusese cu fulgi cu tot ca n-a gasit o vrabie despuiata! Tot e bine ca nu ne-a trantit-o pe masa, intre farfurii…

Abia a reusit Sotu’ sa-l dea afara cu pasare cu tot, ca el voia sa manance cu noi, masa tovaraseasca. Si cat ne-am baut cafeaua si-a mancat si el delicatesa. Apoi, in pragul bucatariei, a inhatat din zbor un greiere crocant, s-a jucat putin cu el si l-a crantanit ca pe cipsuri. Bine, am inteles, poti sa te descurci si singur daca n-ai scaun pus la masa dar eu ce treaba am sa tot adun puf si fulgi in urma ta? Si macar nu-i puf de pinguin sa-mi fac si eu o pilota…