Scrisoare din Pacific

Nu mai pot cu vara asta tropicala! De doua saptamani stau ca o plosnita cu burta-n sus la soare si ma perpelesc uniform. Nici farama de nor, nici strop de ploaie!

Aproape ca mi-e dor sa vad un fulger brazdand cerul. Si incep sa-i invidiez pe cei de acasa care inca n-au dat fularele jos si mai fac planton langa calorifere.

Canicula ma omoara. Am carat pana aici un dulap de haine si nu stau decat infasurata sumar intr-o matasica vaporoasa care sa-mi mai camufleze celulita. Nici ghirlanda de orhidee n-o mai suport!E clar, sunt stranepoata Evei!

Ma trezesc dimineata ca dupa sauna. Dau fuga la ocean sa fac o baie racoroasa caci mai tarziu am senzatia ca as inota intr-o farfurie cu ciorba incalzita. Apa e atat de curata incat azi dimineata mi-am gasit un cercel pierdut acum doua zile si care aproape stalucea pe fundul nisipos.Asa ca de azi ma fac cautator de comori, nu se poate sa nu fi pierdut si altii vreo margica pe-aici! Nu ca mi-ar trebui mie in mod special dar nu vreau sa-o inghita vreun pestisor si sa-i faca rau la digestie…:))

Dupa ce ma racoresc putin ma duc sa ma incing iar. Au palmierii astia frunze umbroase dar tot nu fac fata la atatea calorii. Si zac vreo doua ore intr-un hamac, ma fac ca citesc,sa par intelectuala, dar de fapt nu fac decat sa visez la cai verzi pepereti (fara Smily) si la o ploaie cu bulbuci.Vise, taica, vise…

Pe la pranz suntem invitati la masa. Iar somon, iar caviar, iar scoici Saint Jaques…Nu mai suport! Mi se face grata de atata hoimar si cacaratita! Cand ma intorc o sa infulec numai fructe de mica, ca de fructe de mare sunt satula.De ce naiba nu creste porcul si-n ocean? Noroc cu ananasul si avocado care-mi mai iau greata…

Siesta mi-o fac pe iaht, acolo e aer conditionat.Prefer sa stau in cabina cu o bere cu lamaie decat sa admir insula de pe punte. Ei, daca tot mai urc pe punte gasesc eu si altceva de admirat, ca matelotii de pe vas sunt greu de trecut cu vederea,lor fructele de mare si bronzul se pare ca le-a priit…:))

Spre seara ma intorc pe insula ca incepe campionatul de table si septic si nu vreau sa-mi pierd titlul castigat cu atata sudoare.N-am noroc la ploaie, am noroc la zar! Dupa ce-i snopesc bine pe „pacifistii” astia ma duc sa-i capacesc si pe-aia de la Monte Carlo, ai lui Videanu…Desi cred ca aia joaca pe borduri…

Spre asfintit, cand soarele se scufunda incet in ocean, ma duc si eu sa facem scufundari impreuna. Eu revin la mal, el se duce …treaba lui unde! Mai beau o pina-colada si ma retrag in bungaloul meu. Nu-mi place sa ma duc la spectacole de dansuri traditionale, nu ma pasioneaza localnicele imbracate doar in ghirlande.Plus ca meniul e tot cu lighioane marine! Halal turism, n-au nici macar niste pufuleti sau eugenii pe insula asta!

Adorm tarizu, in sunet ritmic de tobe. Vise ca ploua. Ma gandesc la voi, cei ramasi pe plaiuri mioritice, care va tarati sosonii prin noroi sau inca mai aveti zapada prin gradini, peste rasadurile proaspete. Nici nu stiti ce norocosi sunteti! E groaznic sa stai la 40 de grade, sa te balacesti in ocean, sa te legeni in hamac si sa mananci numai icre negre!

V-ati saturat de iarna? Luati-va un bilet virtual spre o insula virtuala din Pacific si visati ghirlande de orhidee, frunze de palmier si bai printre corali! A, nu uitati matelotii, ca ei sunt singurele vietati marine ce merita consumate!:)))

De pe Luna

Fiindca nu era nici o telenovela suficient de lacrimogena la televizor aseara m-am uitat pe History. Am vazut un documentar foarte interesant despre misiunile NASA pe luna. Esenta povestii cred ca o stiti toti. In iulie 1969 misiunea Apollo 11 a realizat prima aselenizare si Neil Armstrong a pasit pe suprafata lunii cu elebra zicere: „un pas mic pentru om, un pas urias pentru omenire!”

Cunosc si varianta „conspirativa” cu filmarea aselenizarii intr-un hangar deci o productie cinematografica bine facuta sau cu constatarea ca altii ne-au luat-o inainte, ceea ce l-a facut pe Armstrong sa spuna de fapt”ei, dracie, ne-au intrectut altii”…Dar nu desprea asta e vorba aici.Ci despre cum reactioneaza fiecare in situatii limita,sau inedite, in functie de temperament.

Se spune ca Armstrong era calmul intruchipat, nu-si pierdea cumpatul niciodata.La antrenamente a trebuit sa se catapulteze din modul pe cale sa explodeze si cand toti l-au intrebat, surescitati, daca e adevarat el a raspuns laconoic „da” si si-a vazut mai departe de treaba. Michael Collins, cel care a pilotat modulul de comanda, era un obsedat de jonctiune, asta calcula toata ziua plictisindu-i pe toti. Chiar si la petreceri,inconjurat de femei frumoase, el tot cu jonctiunea avea treaba.Era un perfectionist!Iar Edwin „Buzz” Aldrin , cel care a manevrat modulul lunar si a fost al doile om ce a pasit pe lune, era un rebel . Am aflat chiar din marturia lui cea facut el in clipa in care parasea treptele modululi pentru a pasii in praful lunar:A facut pipi in punga colectoare!Ca trebuia sa existe si cineva care sa faca primul pipi pe Luna! :))

Trei oameni deosebiti, cu personalitati diferite dar foarte bine integrati intr-un echipaj  au reusit sa cucereasca Luna. Impresionanta mi s-a parut stapanirea de sine, calmul de care dadeau dovada cand se intampla ceva neprevazut dar si increderea absoluta in cei aflati la sol care ii ghidau. Sa fii la mama naibii, pierdut in spatiu, cu posibilitatea de a-ti petrece eternitatea acolo si sa-ti incredintezi viata si succesul misiunii unor oameni pe care doar ii auzi in casca mi se pare dovada maxima de incredere.

In total au pasit pe Luna 24 de oameni pana ce misiunile de aselenizare au fost testate. Sa ma intreb de ce nu mai e Luna interesanta? N-o sa-mi raspunda nimeni si singura nu pot sa gasesc un raspuns plauzibil, doar o gramada de ipoteze(bine, as pune pariu ca acolo este deja construit un bunkar de supravietuire in caz de…ceva, dar cine tine pariul cu mine?)

Niste oameni extraordinari au avut curajul si nebunia de a tzopai pe Luna. Azi, mii de oameni nebuni cumpara pamant pe Luna. Unii si mai dusi cu pluta promit chiar sa o daruiasca integral unor credule care se extaziaza la asa declaratie. Ce naiba as face eu cu Luna? E rece, pietrosa, plina de praf si nici nu ne atrage suficient cat sa ramanem cu talpile la sol…

La final o comparatie intre ieri si azi, intre valoare si non-valoare.

Banul si eseul

Copilaria in ziua de astazi e mai dificila.Prea multe tentatii, prea multe discrepante sociale, prea putine resurse financiare.Toti copiii vor tableta, asa cum au colegii lor.Si telefoane smart, chiar daca nu stiu ce sa faca cu ele.

Ce simte un copil cand i se spune ca nu sunt bani de jucarii cu telecomanda sau bicicleta ? Sau cand se intorc colegii din vacanta povestind ce „misto” a fost la Disneyland in timp ce el a batut mingea pe maidan, la bunici?Un om mare intelege ca e bun si un Logan daca nu-ti permiti un Mercedes, dar un copil? Ce valoare au banii pentru el?

Nu vreau sa par a da lectii, nu sunt atoatestiutoare, vreau numai sa va prezint o varianta de cum poti face un copil sa pretuiasca banul si sa-i inteleaga valoarea.Buna sau rea, asa am procedat pe vremea cand eram mama de copil mic si doritor de toate cele.

Cam de pe la varsta gradinitei i-am spus ca are si el un fond propriu alocat.Niste bani de „pachetel” sa zicem.I-am spus ca suma cuvenita(nu mult, vreo 2-3 lei parca) o poate primi zilnic sau saptamanal si o foloseste cum vrea. Initial isi cerea banii in fiecare saptamana, apoi ii cerea la inceputul fiecarei luni.De multe ori prefera sa renunte la mici bucurii ca sa-si stranga fonduri suplimentare pentru lucruri mai valoroase.Nu stiu sa fi ramas vreodata fara bani, era un ‘bancher’ foarte chibzuit!:))

Apoi, cand a trecut de clasa a cincea si am vazut ca ii cresc nevoile si ca nu e un risipitor am decis sa-i marim „alocatia”.Si i-am propus doua variante, dupa modelul real al castigarii banului in societate; ori mici treburi casnice remunerate(in afara celor obligatorii, care nu se negociau) ori munca intelectuala, respectiv un „eseu’ saptamanal pe o anumita tema si a carui evaluare se va converti in bani.Adica daca e de nota 5 primeste 5 lei, daca e de nota 10, primeste 10 lei.Si nefiind el un harnicut din fire a ales varianta intelectuala!:))

La sfarsitul unui caiet mai voluminos am scris un cuprins de 50 de titluri cu subiecte de cultura generala, diverse teme. Si am facut si 50 de biletele cu numere puse in mod traditional intr-o caciula.In fiecare duminica seara extragea un bilet ce desemna tema pentru saptamana urmatoare. Cum se documenta, ce scria, era treaba lui, pana in duminica urmatoare nu il intrebam nimic.Atunci urma evaluarea. Si pentru obiectivitate maxima corectam separat si eu si tata-sau si faceam media celor doua note. Dupa care urma convertirea in lei!:))

Avand in vedere ca pe atunci nu exista netul de unde sa te inspiri documentarea era pe bune doar din lecturi.Si chiar era constiincios!Si cu multa imaginatie…Imi amintesc ca unul din subiecte era ‘roata’ si ma gandeam ca nu prea o sa aiba ce scrie, o sa scapam ieftin cu finanta.Dar el a scris o antologie umoristica de la inventarea rotii pana la roata de cascaval!:))

Mai tarziu, pe la sfarsitul liceului marturisea ca acest ritual al „eseurilor”(ca treabuiau sa se numeasca cumva mai pompos, nu?) i-a prins foarte bine.Nu numai pentru ca a inteles ca banii nu vin din cer ci se castiga prin munca ci si pentru ca a invatat sa se documenteze, sa lege idei, sa improvizeze unde avea verigi lipsa.

El zice ca a fost o metoda buna. Eu zic la fel.Voi ce ziceti?

Interviu :))

Sa mai zica cineva ca nu sunt eu CINEVA!

Ete, lumee,ca am ajuns sa dau interviuri.Sesiunea de autografe n-am programat-o inca dar inscrieti-va pana nu mi se urca celebritatea la cap.:)))

A fost odata…

Nostagica? Pesimista? Sau dezamagita?

Ca orice baba care a prins croaziera pe arca lui Noe incep sa sa recit din ce in ce mai multe fraza care incep cu „pe vremea mea…”Azi mai scot din sertarul cu amintiri o comparatie intre timpuri.

In vremuri ceausiste, cand socialismul era o virtute si un crez, toti copiii margeau la scoala.Nu pentru corn si lapte ci pentru convingerea ca „ai carte, ai parte”. Cineva iti dadea „partea” meritata dupa anii de studii. Nu ca n-ar fi existat si atunci cativa analfabeti (desi se facea scoala si in creierii muntilor, cu doi elevi intr-o clasa) sau ca toti deveneau niste eminente cenusii.Nici vorba! Dar daca doreai sa fii cizmar faceai scoala de cizmar, daca voiai sa devii medic dadeai de cinci ori la medicina pana intrai si dupa inca sase ani de studii deveneai medic. Ideea era ca la sfarsitul scolii, de cum ti se usca cerneala pe diploma erai poftit pe campiile munci, pe locul care ti se cuvenea, deveneai salariat la stat cu acte in regula.

Acum abandonul scolar e in crestere. De ce sa mai vrei sa ai carte daca parte tot n-o sa-ti faca nimeni ? Opt clase deja au ajuns sa fie o emblema de intelectualitate. Si daca faci un liceu si te poticnesti la bacalaureat la ce ti-a folosit?Doar ca patru ani ti-ai etalat tzoalele de firma pe poarta scolii… Intelectul si cultura nu ti-au inflorit prea mult .Iar din cei ce iau bacul toti se ingramadesc la facultati. Daca parintii isi permit sa sustina financiar 3-4 ani de studii academice ai o licenta asigurata.Chiar doua sau trei daca vrei sa inlocuiesti tablourile din casa cu diplome… Sunt putini cei care isi urmeaza un vis, se daruiesc total studiului, chiar vor sa devina buni intr-un domeniu, nu doar sa colectioneze diplome.Si cum se simte un student eminent alaturi de un coleg semianalfabet dar cu Ferrari si tupeu care trece ocazional pe la examene si cotizeaza pentru acceasi diploma pentru care altii muncesc din greu? Si dupa ce iti termini scoala (multa sau putina) iti iei din prima carnetul de…somer!Nimeni nu te vrea fiindca n-ai experienta iar experienta n-ai unde sa capeti fiindca nimeni nu te-a vrut!

Dar sa zicem ca esti ori foarte bun ori foarte norocos si esti angajatul cuiva. Daca iti ajunge salariul de chirie si sa-ti iei si pingele la bocanci, e bine. Daca nu te mai rogi de parinti sa te sponsorizeze pana acumulezi ceva capital…

Si te-ai casatori si tu, ca tot omul. Raii aia de comunisti iti dadeau imediat si o casa. Se construia mult pe vremea aceea, blocurile infloreau ca ciupercile dupa ploaie. Undeva se gasea o camaruta si pentru tine contra unei chirii motice la stat.Acum? Daca tac-tu e nabab si-ti cumpara o casa, bine! Daca nu, platesti rate la banca tu si generatia urmatoare pentru un apartament mai la periferie. Copiii tai se vor naste indatorati gata! Iar daca ti se intampla sa ramai somer, sa te loveasca criza si austeritatea si sa nu mai poti plati…adio casa! Banca ti-a dat-o, banca ti-o ia!

Deci ce sa faci? sa te insori si sa-ti aduci nevasta sa locuiti cu parintii in doua camere la bloc?Nici sa n-ai unde pune patutul copiilor? Familia o mai fi inca celula de baza a societatii dar nu cred ca trebuie inghesuita chiar intr-o celula…

Am fost o generatie de pui de comunisti. Am fost pionier, apoi utecist.Am aplaudat la congrese si am injurat printre dinti. Am vazut in fiecare seara cele zece minute de desene animate de la „Noapte buna, copii!” apoi am ascultat Europa Libera si Vocea Americii cu urechea lipita de difuzor. Am stat la cozi pentru o traista de cartofi, in pana de curent in fiecare zi, in frig, in umilinta si indobitocire. Am visat sa vina americanii si capitalismul.

Unii, mai curajosi, au sfidat gloantele la granite si au fugit.S-au dus sa-si urmeze visele, s-au chinuit printre straini si si-au gasit o alta patrie.Sau n-au putut face fata aventurii si s-au intors mai umili.Dar au incercat!

Azi avem capitalism pe paine.O jungla de capitalism. Casa costa, serviciul costa, scoala costa,sanatatea costa.Chiar si libertatea costa daca n-ai bani sa influientezi justitia.Ba si justitia divina costa, nici Dumnezeu nu te primeste gratis in audienta, trebuie sa cotizezi cu un acatist…

Gustam libetatea televizata, ne drogam cu un surogat de democratie si nu vedem cat de sclavi am devenit. E voie sa injuri, atat! E voie si sa-ti dai foc sau sa te arunci in cap in semn de protest. Dar sa gandesti nu e voie, o fac altii si pentru tine. Si nici vise si planuri de viitor nu e voie sa-ti faci.Viitorul ti-l dicteaza altii asa cum un regizor si un scenarist iti dicteaza rolul pe scena. Trebuie sa joci cum ti se impune doar ca nu te obliga sa si aplauzi.Asta ti-a ramas singura libertate:cu mainile in catuse poti sa aplauzi sau nu!

Nostalgie? Pesimism? Dezamagire?…

Acum ce sa mai ateptam??

Ospatul zilei

Sufletul meu neprihanit se hraneste doar cu poezie si ganduri bune.Dar trupul, bicisnic si pacatos, cere si ceva calorii, pofteste la haleala. Ca sa ma mentin in forma trebuie sa mananc.Si cum forma e destul de „generoasa” trebuie sa mananc consistent…

Asa ca scot din frigider un sortiment cat mai variat de alimente, sa se bucure si ochiul si senzorii olfactivi si papila gustativa!

Asaaa! Niste snitele de pui fraged, niste salamior crud-uscat, niste macrou usor marinat, niste slaninuta afumata bine, niste laptic semidegresat (sa nu stricam talia de silfida!), niste dulceata de trandafiri …

Salivez si incep nuaratoarea sa vad cu ce sa incep festinul:din oceanul Pacific/ a iesit un peste mic/si pe coada lui scria…deversari petroliere? Adica pestisorul de pe masa mea nu e bun, e infestat cu chimicale? Ei, nu-i mare paguba, ca mie nici nu-mi place pestele, ca are oase si prea mult fosfor si nu vreau sa incep sa luminez in intuneric.

Sa incep cu sunculita afumata! Immm, ce aroma!Da, de la fumul lichid injectat !Cum fum lichid, bre? Fumu-i fum si e gaz! Sfanta naivitate, cum credeai tu ca aia in fabrica fac focul cu rasini de brad sa-ti afume tie slaninuta! Aa, deci nici sunculita afumata nu e buna? Ei, asta e, mananc salamior!

Salamior de-ala de vita nechezitoare?Pai stii tu cate martoage eutanasiate contine? Aa, asa e, uitasem de scandalul iepei transformate-n vaca! Deci fara salamior! Bine ca am snitel de pui!Pui fraged, gustos si sanatos!

Sanatoooos, siiiigur ca da! Ca la cate antibiotice contine nici tu nu mai tusesti trei ani de-acu incolo…Adica snitelul meu a fost bolnavior si l-au tratat? Ei, bolnavior n-a fost, l-au tratat profilactic asa cum se trateaza toate in ziua de azi, nimeni nu mai are rabdare sa astepte boala, toti ii ies in intampinare. Si cand vine cu adevarat ne da cu tifla si da cu noi de pamant ca i se falfaie de antibioticele noastre!  Pai atunci nu vreau snitel, nu vreau pui, nu vreau antibiotice in avans!Beau numai lapte! ca e semidegresat…

Bea linistita, ca i-au scos grasimile! Aflatoxina ti-au lasat-o, sa-ti tina de foame, sa nu mesteci degeaba…Nu mai vreau nici lapte!Numai putina dulceata de trandafiri si gata!

Superbi trandafirii! Mai bine ii pasteai natur, nu te mai complicai cu gelfixul si alti conservanti.Si ce mare lucru ca a mai ridicat vreun caine piciorul peste tufa de roze imbobocite, unii zic ca urinoterapia ar fi benefica! O, Doamneee, nici dulceata nu pot sa mananc?

Ce s-a ales din ospatul meu? Mai bine lingeam tabloul lui Mendeleev si eprubetele contaminate dintr-un laborator!

Brusc ma simt satula.Satula de toate. Ma duc sa beau un pahar de apa, fac o rugaciune de multumire si ma culc. Dau drumul la robinet, umplu paharul, il ridic spre slava zeilor si…ce e aratarea aia care inoata in pahar? Ete, ce sa fie? O biata giardie!…

Hai cu rugaciunea ca atat mi-a mai ramas;Doamne, ai mila de mine si invata-ma sa fac fotosinteza, ca alta cale de hranire naturala nu mai e!

 

O veste buna

Azi e mare sarbatoare. E Bunavestire! In interpretare religioasa se sarbatoreste ziua in care fecioara Maria este anuntata oficial de catre Arhanghelul Gabriel, transforma din ucigator de balauri in test de sarcina sau ginecolog de serviciu, ca va deveni mama. Si nu orice fel de mama ci una neprihanita si surogat, purtatoare de har!

In interpretare laica si profana sarbatorim ultima menstruatie a fecioarei , cea care va naste fix peste noua luni. Sau,mai exact, ultima ovulatie caci presupunem ca era in perioada optima de fertilizare, nu venea Gabriel ala cu fertilizarea la intamplare…

Ca toate personajele importante din Biblie si Isus trebuia sa se nasca intr-un mod miraculos pentru a se sti de la inceput ca are un statut aparte, are o alta origine decat cea pamanteana. Si dupa toate miracolele consemnate fertilizarea in vitro a fost trecuta pe linie moarta pentru doua milenii pana ce a devenit iar profitabila. Nu e miraculos cum tiza mea, madam Iliescu a ajuns in Cartea Recordurilor devenind cea mai batrana mamica la saizeci si ceva de ani? Exact ca mama lui Ioan Botezatorul! Ceva har s-a mai pastrat probabil prin eprubete…

Dar sa nu ne lansam in controverse, fiecare e liber sa sarbatoreasca ce vrea. Totul e sa sarbatoreasca cu peste, conform traditiei. Ca e somon sau guvide, peste sa fie! Norocul nostru ca crestinismul a aparut pe malul unui lac si intr-un neam de pescari. Ce ne faceam daca aparea prin Tibet, de unde luam acum iaci pentru masa traditionala?

Hai, va pup, aveti grija sa nu va stea un os de peste in gat, pacatosilor! Eu nu ma risc, ma duc sa fierb o fasole…

O telegrama

E o poveste veche de cand eram eu copil. Atunci am retinut doar partea amuzanta, restul invatamintelor le-am tras mult mai tarziu. Azi am simtit nevoia sa v-o spun si voua…

Tata era de fel din Vaslui dar foarte rar ajungea pe acasa pe la bunici. Primul meu drum in Moldova l-am facut cand aveam 9 ani deci relatiile cu bunicii paterni nu erau foarte stranse. Dar pe bunicul il tin minte povestind dramele frontului si ale prizonieratului la nemti iar pe bunica straduindu-se din greu sa razbeasca prin viata cu serviciul si cei cinci copii.

Intr-o zi, pe cand tata era la serviciu, primim o telegrama :vino urgent, tata mort! Fuge mama repede la unitate il cheama pe tata, il anunta cu menajamente, se invoieste tata si se decid sa plece urgent la Vaslui. Pe atunci nu era asa simplu cu plecarea, depindeai de mersul trenurilor.Iau ei bilete la primul tren, chit ca aveau niste legaturi foarte proaste, cumpara si coroana de flori  si ce mai cred ei de cuvinta ca se cuvine, pune mama basmaluta neagra si pleaca cu un tren de noapte. Ajung la destinatie in zori, dupa ce schimba trei trenuri, rupti de oboseala si inca zdruncinati de veste.

De la gara mai iau niste flori si se duc la locuinta bunicilor.La intrarea in bloc erau niste flori cam ofilite aruncate pe scari.Lui tata i se cam inmoaie picioarele, „daca am ajuns prea tarziu si deja au plecat la cimitir?”Urca cele trei etaje cu lacrimile inodate-n barba, deschid usa .Cam multa liniste…Se reped in sufragerie, acolo unde ar fi trebuit sa stea mortul.Pe masa…niste leustean pus la uscat intins pe niste ziare!

Iese bunica din bucatarie speriata de bocete, ca mama deja daduse drumul la repertoriu de cum pusese mana pe clanta.

-Unde-i tata?

-Unde sa fie? unde e de obicei, fi-ar naravu’ sa-i fie: la carciuma de la prima ora!

-Nu e mort?

-Poate doar mort de beat, dar nu cred, ca e prea devreme…Ce e cu voi si cu coroana asta?

-Pai daca a murit tata…

-Cum sa moara tac-tu? ca a plecat acu o ora si era viu…

Dialog ca in filmele cu prosti. Incet, incet s-au lamurit lucrurile.Pe la pranz s-a intors si bunicul de la ritualul zilnic al impartasirii cu apa (de prune) sfintita.Ce s-a mai bucurat cand i-a vazut! Radia de fericire(plus euforie bahica) si-si freca multumit palmele.

-Bine ca ati venit! Deci cand mi se mai face dor de voi va dau telegrama ca am murit.Ca asa veniti sigur.

Prea tare nu l-au certat, doar i-au spus ca nu se glumeste cu asa ceva. Au stat doua zile si s-au intors. Eu m-m suparat ca nu mi-au adus coliva iar tata a purtat barba regulamentara de doliu cateva zile ca nu l-ar fi crezut nimeni la munca ca a fost o gluma pentru care s-a invoit trei zile.:))

V-a facut cineva vreodata o gluma asa macabra?Si v-ati bucurat ca n-a fost decat o gluma?

Sah-mat!

Tocmai intrasem in tura.Nici nu trebuia sa fie tura mea, ca facusem rocada cu o colega…Si opreste o caruta decapotabila(adica fara coviltir) in fata usii, cu un cal costeliv inhamat.

Nebunul da navala in sectie:

-Unde e Regina?

Care regina, bre tigane Nebunule, ca la noi nu-i nici monarhie, nici stup?

-Ce treaba am io cu morharhia voastra? Io o caut pe Regina, piranda mea de s-a impuiat mai hadineaurea!Ca mi-a mai facut un puradel pion, sa se umple toate patratilii!

Dam s-o chemam pe regina da’ doamna e ametita, nu se da sculata din pat.Si decat s-o vedem cum ii patineaza ochii-n cap ca girofarele si se lateste pe jos mai bine il invitam pe nebun in salon…

Dupa cateva momente ma trezesc cu nebunul ca-mi invadeaza spatiul.Cica vrea sa-i duc pionul negru la pat pentru o poza „da famelie”.Nu mai stau sa negociez si sa-i explic ca pionul e in incubator, bine protejat; mi-e teama ca daca ma intind la vorba or sa inceapa sa-i iasa viermi din bocanci nebunului, plus ca mi-am luat portia de aromoterapie pe un an. Asa ca duc pionul la regina, nebunul e generos, il blagosloveste cu o flegma ‘da daochi” si pe mine cu un „saru-mana, manca-t-as!” Manca-mi-ai daca ai cu ce, ca dinti n-am prea zarit!

Recuperez pionul cel negru, il retrag in ultima linie si ma gandesc ce bulibasa rege va ajunge intr-o zi si cate turnuri va avea la bordei.Viitor „da haur” tara noastra are!

Afara calul rumega tacticos panselutele lasand pe gazon o baliga generoasa.Halal maternitate!

Credeati ca numai Elisabeta Polihroniade e maestra de sah?Eu ce-am? ciunga-n par?

Si asta e nimic, sa ma vedeti la table cati de sase-sase -sase dau!

Recunostinta

Din cand in cand e bine sa fim generosi si sa nu ne sfiim sa ne aratam recunostinta pentru lucrurile minunate din viata noastra.

Asa ca azi am sa multumesc si eu pentru doua lucruri care mi-au usurat si bucurat viata: multumesc public celor care au inventat ciocolata si lenjeria de pat creponata care nu trebuie calcata!

Nu cred ca exista corvoada mai mare in viata unei femei decat sa calce un cearsaf -plic apretat mare cat un islaz comunal pe o masa de calcat de latimea  unui pachet de biscuiti. Si dupa ce ca muncesti ca un sclav pe plantatie sa te mai gandesti ca la cinci minute dupa ce-l vei aseza pe pat va veni cineva si il va sifona!

Azi m-au napadit amintirile.Cum era in vremurile ceausiste, fara masina de spalat si cu program de apa calda doar doua ore pe saptamana? Va mai amintiti? Sa faci intai baie in cada cu spume(facute cu sampon de urzici, ca spumant de baie inca nu aflasem sa exista) si apoi sa umpli iar cada si sa te apuci sa speli lenjeria e pat la mana pana te treceau toate naduselile si te imputeai la loc? Sau sa speli intai rufele si apoi, cand sa te relaxezi si tu in jacuzzi (daca ai avut fasole la pranz!) , sa descoperi ca s-a terminat programul de apa calda, deci esti nevoit sa te speli cu ibricul?

Eii, ce vremuri… Intai faceam julituri la degete de la frecat rufele cu detergent „Perlan”, de-ala jumate Tix de vase jumate soda si cu aroma de sobolan inecat. Apoi trei clatiri si un stors prin rasucire pana trosneau si cusaturile hainelor si articulatiile mele. Apoi apretarea cu aracet diluat sau amidon pana ce imi stateau halatele albe ca tabla de pe un cuirasat german, parca ma imbracam in armura, gata de turnir nu de serviciu…Si parfumarea rufelor? Ori pe baza de sapun Fa cumparat de la vaporeni si indesat prin sifonier printre rufe, ori prin stropire cu apa de colonie cu miros de levantica.:))

O intreaga epopee spalatul rufelor  si mai ales calcatul rufelor! Acum? Suprema boierie! Inghesui rufele in masina, pui detergenti  , inalbitori, scotatori de pete, anticalcare, balsamuri, atingi butonul si… savurezi o ciocolata cat timp spala Maritza!Maritza cea cu sase simturi, desigur!

Apoi, cu glicemia rasfatata, intinzi rufele pe sarma cat sa le ia soarele suplimentul de apa dar nu si de culoare si mai savurezi o ciocolata. Ca daca cineva s-a straduit s-o inventeze trebuie cineva sa se straduie s-o si consume, nu? Cand lenjeria s-a zvantat bine o iei de pe sarma, mirosind a levantica sau portocale dupa gust, o impachetezi frumos si o pui in dulap. Si -cu satisfactia muncii indeplinite-mai consumi o ultima ciocolata!

Deci sa-i dea Dumnezeu sanatate cui a inventat minunatie de ciocolata si minunatie de lenjerie care nu se apreteaza si nu se calca! Un singur inpediment in toata aceasta satisfatie: Ingrasa!