Arhivele lunare: Aprilie 2015

Perla de la ora 5

Standard

Ce face oboseala din om! Adica nu stiu ce face din alt om, da’ stiu ce face din mine: ori vorbesc de-a indaratelea, ori incerc sa sun de pe telecomanda, ori inund casa, ori ceva nepotrivit tot fac.

In noaptea asta tocmai am mai scos o perla. Ca nici nu-mi ajungeau de-un sirag care sa ma bata la glezne…

baby_003Am in sectie o mamica mai…sensibila, ca sa ma exprim elegant. „Au, ma doare!”, „au, nu suport sa ma suga copilul”, „au, am crampe”, „au, ma doare capul”. Toate incep cu „au”, unde „au” nu e verb. Desi am cam ajuns la capatul rabdarii incerc sa-i mai explic odata ce lucrare minunata a facut natura cand a lasat alaptarea si cum ea nu foloseste doar la hranirea pruncului , ci si la starea de bine a mamei, ca uterul si glanda mamara sunt influentate de acelasi hormon si ca-i va fi mai bine daca alapteaza, va elimina mai usor lohiile si va reveni mai repede la forma initiala. Ca ce numeste ea „crampe”sau „colici” sunt contractii uterine normale in timpul alaptarii. Ca mama si bebelusul n-au o relatie de parazitism in care numai unul profita, ci de simbioza perfecta in care ambii au beneficii. Bine, i-am zis mai pe scurt si mai pe limba ei, n-am omorat-o cu oxitocina si alti termeni medicali…

La sfarsit, ii mai spun odata ca o concluzie:

-Cat timp iti suge burta, ti se contracta si bebelusul!

Realizez ca parca n-a sunat tocmai bine, mai ales ca mama ma priveste mirata, aproape socata. Asa ca o dreg repede:

– Burta supta am mai vazut, da’ bebelus care sa se contracte, nu prea. Asa ca citeste si tu propozitia invers.Si pune copilul la san , ca o sa intelegi mai bine ce am vrut sa zic.

Hai ca mai am doua ore si plec acasa, ori tac intelept, ori imi angajez translator.baby-waving-bye-bye-smiley-emoticon

Anunțuri

Cine-a pus betivu-n drum

Standard

Nu-i bine sa razi de pataniile altuia. Asa am ras si eu de Alexandra cu ale ei episoade stradale si uite ca mi-a dat si mie Dumnezeu ceva asemanator, sa vad cum e sa-ti iasa mortu-n cale si sa nu-l poti ocoli.

Zilele trecute ne-am dus sa-i uram de sanatate , belsug si potenta vesnica unui Gheorghe. I-am urat ce i-am urat pana ce s-a inserat si a trebuit s-o luam spre casa. Am traversat strada principala si am luat-o pe aleea ce duce spre poarta fostului conac boieresc transformat in vremurile ceausiste in sanatoriu TBC. (Puteam sa va zic direct de sanatoriu da’ am vrut sa ma dau mare ca locuiesc pe o fosta mosie boiereasca!) De cum intram pe alee vad ceva, o chestie mare si nedefinita, o combinatie de uman si metal care nu era cyborg si care statea nemiscata pe marginea carosabilului.

Cuget cu voce tare?

-O fi om? O fi mort? Ce-o fi patit?

Cand ne apropiem identificam una bucata om inert altoit pe una bucata bicicleta cazuta-n drum. Zic:

-Daca era omu’ in trecere, a facut infarct si a murit? Sau daca era omu’ pe bicicleta, a cazut, a dat cu capul de asfalt si a murit? Ori daca era omu’ pe langa bicicleta, l-a acrosat vreu sofer, a cazut si murit?

Ajunsi in dreptul lui, tocmai cand voiam sa ne aplecam si sa ne apucam de facut o resuscitare ca la carte sau sa-i aplicam metoda Angeli, adica sa apelam la o lumanare si un „Dumnezeu sa-l ierte”, misca inertu’ capul si mormaie ceva indescifrabil; intai bombane ceva printre doua sughituri si trei ragaieli etilice, apoi incepe sa ridice vocea. Numai vocea o ridica, in rest nu era in stare sa ridice nici macar o spranceana, ce sa mai zic sa ridice si capul! Rumega iarba si comenta!

Hai, bre, ca nu-i mort, e doar mort de beat! Na, am ratat ocazia sa-mi arat maiestria la manevre de resuscitare! E drept ca nu era chiar in domeniul meu de activitate, avea ceva mai mult de 5 kile, deci respiratia si masajul s-ar fi cuvenit facute in alt ritm si nici nu cred ca mi-ar fi fost de ajuns doua degete pentru stimulare cardiaca, dar macar as fi incercat…

L-am depasit fara nici o remuscare, ba chiar infranandu-mi pornirea de a-i aplica doua stimulari cu varful pantofului in zonele dorsale expuse. Ba nu, un regret am avut: ca n-am tras bicicleta din drum, sa n-o sifoneze vreo masina. O fi fost sau nu Gheorghe, e clar ca omu’ era preacinstit, se cinstise fara masura…

109Unii o sa ma judece aspru ca n-am avut mai multa empatie pentru suferinta unui seaman, ca nu m-am aplecat sa-l culeg din drum, macar sa-l asez rezemat de-un pom, daca nu sa-l si conduc pana acasa. Acasa la el, nu la mine. Mi-e mila de orice vietate, pot sa sterg mizeria de pe oricine, pot sa curat raie, capuse sau paduchi , nu mi-e sila de nimic, dar de omul beat nu-mi vine sa ma ating, mi se pare cea mai joasa trapta a degradarii umane, una aleasa benevol, nu rod al catastrofei, fatalitatii sau hazardului.Cand o sa-i torn eu bautura cu forta pe gat, atunci o sa ma straduiesc si sa i-o scot din organism! Si nu pot sa nu ma gandesc la betivii adunati de catre ambulante din strada si dusi la serviciile de urgenta sa consume timp, bani si energii in timp ce un pacient in sare grava sta si asteapta.

Oricui i se poate intampla sa gaseasca un om cazut in strada. Daca aveti acest „noroc”, ce faceti, interveniti? Stiti sa dati un prim ajutor? Sau macar sa spuneti o rugaciune?…

Si sanatatea se trateaza

Standard

Ieri asistam la nedumerirea si indignarea cuiva, care, facandu-si un set de analize pe care le repeta periodic, a constatat pe buletinul de analize ca in dreptul valorilor normale, cele de referinta, sunt cu totul alte valori, astfel incat rezultatele lui par mult mai proaste decat la ultimul control cand totul era in limite relativ normale. Nu e ceva nou, am mai intalnit nedumerirea asta si multi nu si-o explica. Sa fi stabilit „cercetatorii britanici” ca acestea sunt cele mai corecte valori ce indica starea de sanatate, ne-am up-gradat noi fizilogia? Ca o glicemie normala, de exemplu, trebuie sa se situeze intre 70-110 mg/dl si nu intre 90-120 cum era acum cativa ani? Ca trigliceridele, colesterolul, calciul si toate celelalte minerale au brusc tendinta sa creasca sau sa scada de parca incepem sa devenim o specie noua intr-o continua transformare in cautarea perfectiunii?

La fel se intampla si in cazul valorilor tensiunii arteriale si a altor parametrii functionali. Ne uitam pe rezultatul investigatiilor (pe care cel mai adesea le platim cu bani grei) si ne declaram din ce in ce mai subreziti, mai expusi bolilor. Chiar daca nu ne simtim rau, ba chiar avem o stare de bine, ne simtim amenintati, flagelul unor boli despre care auzim zilnic ca fac mii de victime ne pandeste din spatele buletinului de analize.

medicamenteN-am luat nici o pastila in viata noastra? Brusc dam navala in farmacii si plecam cu sacosa plina de omegi, vitamine, cartilagii de rechin, uleiuri de peste, propolis de albine, puteri de urs, chiar si cacareze de musculita  betiva, orice am auzit prin vecini sau la reclamele de la televizor ca ne-ar feri de boala si de moarte. Orice fiertura de buruieni, daca e frumos ambalata, se administreaza cu picatura, e „de firma” si are un pret substantial devine elixir miraculos si trebuie inclus in dieta zilnica, langa paine si aiazma.

Ca suntem manipulati mediatic si ca ni se stimuleaza si speculeaza spaima de boala, batranete si moarte, stiam de mult. Ca frica noastra e sursa de profit pentru unii,care nu se mai multumesc sa vanda leacuri (sau iluzii) doar pentru bolnavi ci au facut consumatori fideli de medicamente si din cei sanatos, stiam si asta. Incep sa cred ca nu bolile ne ingenucheaza, ci teama de ele. Si teama noastra inseamna profitul lor, al celor care uneori ne imbolnavesc cu buna stiinta ca apoi sa aiba pe cine vindeca. Contra cost, desigur.

Poate ca eu nu m-am exprimat destul de clar, asa ca ii las pe altii, mai priceputi, sa o faca. Si nu uitati: usturoiul sau musetelul nu cresc in capsule si Dumnezeu nu ni le-a lasat pe rafturile unei farmacii!

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/04/22/inventatorii-de-boli-cum-sunt-transformati-oamenii-sanatosi-in-cumparatori-de-medicamente-industria-farmaceutica-exploateaza-perfid-temerile-cele-mai-profunde-ale-omului/

Asa e omul!

Standard

Cand nu are bani, mananca  legume salbatice acasa.7557d5462dab8a0f3d90d48c06bdc563

Cand are bani, mananca aceleasi legume salbatice intr-un restaurant pretentios.

 

Cand nu are bani, merge pe bicicleta.

Cand are bani, merge pe bicicleta de camera.

 

Cand nu are bani, alearga ca sa-si castige painea.

Cand are bani, alearga ca sa arda grasimile.

 

Cand nu are bani, isi doreste sa se casatoreasca.

Cand are bani, isi doreste sa divorteze.

 

Cand nu are bani, sotia ii devine secretara.

Cand are bani, secretara ii devine sotie.

 

Ce-uameniAceasta mostra de intelepciune nu-mi apartine. Nici n-avea cum, inca n-am aflat cum e cand ai bani. 🙂

In jur de 5, in_jur de pensie

Standard

Orologiul bate ora patru dimineata. Adica nu bate, doar imi pocneste mie-n cap, ritmic si sacaitor ca o nuca rostogolita prin pod de un soricel nazdravan. Sunt la datorie de 20 de ore, mai am putin si termin tura, deja simt cum fosnesc asternuturile in care o sa ma trantesc de cum ajung acasa. Nu, n-am fost pedepsita sa joc in prelungiri, am facut o tura dubla fiindca am avut nevoie de o zi libera alaltaieri, deci am recuperat.

E liniste, suspect de multa liniste, se pare ca voi livra spre adresele de domiciliu niste prichindei foarte bine educati, de-aia silentiosi, setati doar pe vibratie. Ii vad prin geam cum dorm si mai ca-mi vine sa ma duc sa-i ciuprsc de nas, sa ma asigur ca-s vii, nu papusi de ceara. Dorm si mamele lor, se bucura de scurtul moment de liniste.

Toata lumea doarme, numai eu nu dorm. Si nici macar nu-i vara, sa zic ca m-am molipsit de la Conectoru’ ala… Hai, ca mai am doar vreo 15 ani pana la pensie si termin cu revelioanele saptamanale…

parlamentarii-din-romaniaIn timp ce stau ca o bufnita imbufnata si clipesc des-des, cat sa nu-mi lipeasca Mos Ene genele de tot, ma gandesc cu drac drag la onoratii parlamentari romani, la „alesii neamului”, spuma politichiei mioritice. Cum naiba pot aia sa doarma asa relaxati si-n sedinte, sub reflectoare, cu gurile cascate si cu timpanele inchise? Cum si-or fi setat asa bine bioritmul incat pot trece rapid de la sforait la ridicarea mainii pentru vot? Numai pentru performanta asta si tot ar merita sa-si mareasca pensiile in functie de numarul de mandate, e corect sa fie recompensati pentru pozitia vicioasa de a dormi intr-un fotoliu. Si nici efortul intelectual de a rezolva integrame sau sudoace sau de a juca solitaire pe telefon in timpul sedintelor nu poate trece neremarcat.

Se terminasera de rezolvat problemele din tara asta, deja dadusem toti in diabet de atata lapte si miere, numai asta grija mai aveau: sa-si asigure batranetile, cam cu inca 3-4 000 de lei in plus fata de pensia lor de drept! Ca, cica, trebuie sa se alinieze si ei cu restul parlamentarilor europeni, nu pot raman de rasul lui Vadim care deja isi incaseaza pensia de la parlamentul european. Si-am mai auzi un nene senator -asa de celebru pentru activitate si initiative parlamentare incat nici  nu i-am retinut numele!- ca ei, saracii, n-au salariu, au indemnizatie si aia n-are sporuri, e suma fixa, deci ei sunt nedreptatiti. Da’ cazare, drumuri cu avionul, diurne, sume forfetare si tot felul de alte deconturi ce-s, bre, nu tot beneficii materiale? Bine ca nu s-a plans si ca nu li se dau tichete de masa, ca la cat de scump e meniul la bufetul parlamentului risca sa moara de inanitie!

Si uite cum ma duc eu plina de nervi acasa si ma mustra constiinta ca nu empatizez cu bietul parlamentar roman , care nu e in stare sa faca o grila de salarizare corecta, sa mareasca alocatiile pentru copii, sa dea niste premii elevilor olimpici (sau macar sa le sponsorizeze deplasarile la concursuri internationale, unde cei mai multi nu pot ajunge decat facand cheta) sau sa compenseze cum se cuvine medicamentele pentru bolnavii de cancer si care e atat de complexat si umilit de catre confratii lui europeni. Spre consolare sa-i spun eu ca un medic rezident din Romania castiga intr-o luna de munca cat leafa pe doua zile a colegului sau occidental? Ca de salariul meu mi-e si jena sa vorbesc…

Si cum ramane cu disciplina de partid, aia pe care toti si-o pun mandrii la rever dar pe care acum se fac ca n-o observa? Ca liderii marilor partide au afirmat raspicat ca nu sustin aceasta initiativa dar vad ca jumatate din parlament e gata s-o voteze, chiar cu ambele maini, ca sa para unanimitate…Ia sa vad, se cere vot la vedere, sa fie pedepsiti cei care nu respecta indicatia de partid?

Ora 4:50. Parlamentarii dorm neintorsi (exceptandu-i pe-aia cu probleme de prostata) iar pe mine ma roade grija de ei. Exact ca in zicala ” cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”.De-aia n-o sa fiu niciodata prea destepta! Desi s-ar putea sa fiu singura desteapta la ora asta… 🙂

Intermedierea de iertare

Standard

Sa va fie de bine ce ati ingerat de Sfintele Pasti! Amin!

Draga de Mixy mi-a rascolit cumva amintirile legate de intermedierea  iertarii de pacatele prin prisma tainei impartasaniei. Si mi-a venit in minte prima si ultima mea impartasanie oficiala, acum vreooo 30 de anisori, pe vremea cand eram liceana si proaspat majora.

N-as fi avut o astfel de initiativa, eram dupa faza de copil evlavios si recitator smerit de „Inger, ingerasul meu”, trecuta vijelios prin faza de ateism de fronda si aflata in faza dubios-meditativa in care incercam sa gasesc raspuns la intrebarea dar daca Dumnezeu exista? Insa m-a convins colega de camera si m-a impins si curiozitatea de a vedea cum se desfasoara ritualul asta.

Si ne-am dus la prima biseica! Coada, lume muuulta, pacate si mai muuulte de trecut prin medierea preotului, mai sa renunt . Dar luata de val m-am trezit in fata parintelui. El se uita bland si asteapta sa-i dau drumul recitalului. Eu… mucles!

-Zii, copila, cand te-ai spovedit ultima oara?

-Pai asta e prima oara, nu m-am spovedit niciodata, asa ca nu stiu cum se face.

-Spune, fata mea, ce pacate ai pe constiinta, ce ai gresit…

-Nu stiu cu ce sa incep, mai bine ma intrebati dumneavoastra si eu raspund…

Se uita parintele putin uimit dar intelegator si incepe interogatoriul: ai mintit, ai furat, ai avut ganduri necuviincioase, ai hulit, ti-ai suparat parintii, ai dusmanit pe cineva?… Si eu raspund cu DA la toate cele si ma uit cum se incrunta preotul, mai ca ar fi vrut sa-mi bage si o lampa-n ochi, ca la Gestapo. N-am raspuns cu NU decat la doua intrebari: daca am tinut post si daca ma caiesc pentru cele facute.

Nu mai stiu exact cu ce cuvinte m-a dojenit la sfarsit si nici daca mi-o fi dat vreun canon (daca l-as fi respectat as fi retinut si despre ce era vorba), stiu doar ca am plecat din biserica cu un sentiment ciudat, de neimplinire, de dezamagire. Adica… atat? Asta-i tot, nu te simti purificat, iertat, mai credincios si mai bun?

De atunci n-am mai mers niciodata la spovedanie. Cand mi-a mai venit mintea la cap, cand am descoperit ca am totusi o comunicare cu Dumnezeu, ca sunt si eu in grija cuiva, am inceput sa  ma spovedesc direct, fara intermediari; doar eu, in fata Domnului, spunand tot ce am pe suflet pana imi raguseau gandurile. Uneori simteam ca o bataie de cod Morse in tampla dreapta (aia din care imi pornesc migrenele), ca si cum Dumnezeu m-ar fi atins cu un deget dojenitor si ar fi zis „baga-ti mintile-n cap, fata”, alteori simteam o adiere peste breton, ca o mangaiere divina si o soapta „lasa, o sa treaca si o sa fie bine”. Dar cel mai adesea nu simteam nimic, nici o reactie, nici o confirmare de primire. Avea si Dumnezeu treaba, nu putea sa-si petreaca timpul doar cu primitul pacatosilor in audienta. Dar eu ma simteam mai impacata ca am scos paianjenii din ungherele intunecoase ale sufletului.

Cred ca de asta merg oamenii sa se spovedeasca la preoti, sa se simta ascultati, sa-si puna nadejdea ca altcineva, mai smerit, poate are trecere in fata Domnului si va duce si ruga lor si va obtine si iertare de pacate.Spera ca altcineva va face pentru ei ceea ce lor le e greu sau lene sa faca, aleg calea mai simpla.

Te iarta Dumnezeu doar pentru ca iti recunosti pacatul? N-ar trebui sa-l si indrepti singur, sa incerci, prin fapta, nu doar prin vorba, sa-ti rascumperi greseala? E asa de simplu sa ti se stearga din catastif tot raul facut? Ca, de vorbit, as tot vorbi, nu ma doare gura, dar teama mi-e ca nu ma asculta nimeni. Iar de iertat…

Dar poate ca vremea indulgenteor va reveni in forta, putin pragmatism impletit cu spiritualitate e binevenit. Si profitabil.

Mai bine mai devreme decat prea tarziu

Standard

Fiindca nu cred ca voi mai avea ragazul de a bantui prin blogosfera in urmatoarele doua zile si fiindca nu vreau sa par nepoliticoasa sau prea ocupata pentru a trimite un gand bun, va urez de pe acum multa sanatate, lumina in case si pace in suflete si sa intampinati sarbatoarea Pastelui cu inima curata, fara ura si ranchiuna, fara invidii sau orgolii, cu intelepciune si generozitate.

Sa va dea Domnul destula bucurie si seninatate cat sa aveti sa impartiti tuturor, celor din jur! Si sa vi se intoarca inzecite toate gandurile bune.Sa va bucurati de lumina Invierii, de lumina soarelui si de lumina dragostei dintre oameni.

Si nu uitati sa luati si un colebil la desert! 🙂 De cat de darnic a fost iepurasul, vorbim dupa… 🙂

christos-a-inviat1