Un timid „salutare, lumee”, tuturor! Ma mai tineti minte? Ma mai primiti sa va zgarai retina cu niste cuvinte adunate intr-o zeama cam necondimentata? Daca da, saru’ mana! Daca nu, sa-ti rupi mana!
De la o vreme imi zic in fiecare zi ca o sa scriu. Si in fiecare zi ma asez la calculator si in loc de scris ma trezesc jucandu-ma joculete handicapate, intr-o spalare de creier autoimpusa. Ce zic eu „spalare”, ca-i prespalare, frecare intensiva, imbalsamare cu Cocolinuri si centrifugare pana ce toate circumvolutiunile raman netede si pufoase, fara urma de scame de idei!
Unii m-au intrebat de sanatate, mi-au spus sa ma intorc cat mai repede si eu, intr-o indolenta de plosnita ghiftuita, nici nu m-am obosit sa le raspund. Asa ca-mi cer umil scuze si ma simt obligata sa fac o scurta dare de seama, inainte de darea de zeama.
Pe scurt, ce-am mai facut in eclipsa de 4 luni:
Imediat dupa Paste soacra mea a fost diagnosticata cu un cancer de pancreas galopant. S-a stins in mai putin de o luna, dupa o crancena suferinta la care am asistat neputinciosi. Parastasul de 40 de zile i l-am facut in aceeasi zi cu cel de un an al socrului meu. Asa ca de acum inainte nu voi mai aduna „perle-n foi de praz”, ci doar ciulini din cimitir. Promit ca voi reveni cu niste postari referitoare la ritualuri si ceremonii funebre din Oltenia, caci n-am intalnit ceva mai tragi-comic si mai absurd decat asta! Atat din Prazilia!
In Cernobalia e liniste deplina. Nu, nu a disparut boala si traumatismul din zona, pur si simplu e santier fiindca se schimba aparatul de radiologie, vom lucra pe unul modern, digital. Dar pana sa ne bucuram de pupitrul de comanda cu aspect de star trek, beneficiem de un concediu „voluntar-obligatoriu”, neavand obiectul muncii. Si ca sa nu ne epuizam toate zilele de concediu legal de odihna pe anul in curs, ni s-a oferit „sansa” de a lucra temporar in alte sectoare, pe unde mai era cineva in concediu si era loc vacant. Ia sa vedem cine ghiceste unde am nimerit eu? Daca ziceti pediatrie, maternitate sau neonatologie, gresiti. La psihiatrie, nene!! Pai unde ma puteam asorta mai bine in peisaj? 🙂 E doar o sedere de scurta durata, am fost sceptica la inceput ca ma voi acomoda, dar am realizat ca e un loc fascinant, gasesti acolo mai multe lectii de viata si povesti decat oriunde . Si promit ca o sa revin cu povesti si de acolo fiindca merita spuse.
In scurtul concediu avut am fost si cateva zile la mare. Pardon, langa mare, fiindca marea n-am vazut-o decat pe geamul masinii, cand am trecut pe soseaua dintre cele doua Eforii! Am stat intr-o comuna langa Mangalia si singura apa pe care am incercat-o n-a fost cea de mare, ci cea de ploaie, in doze zilnice substantiale. Nu-i bai, decat sa stau eu la soare sub umbrela, mai bine sa stea gratarul cu mici si stavrizi…
Cam asta e tot raportul de activitate. Scurt, sec si cuprinzator. In rest, nimic nou de raportat. A, ba da: un ditamai cosul(sa nu-i zic „buboiul” sau Kilimanjaro!) iesit in mijlocul nasului, parca-i farul in mijlocul digului! Da’ bine ca-i pe nas si nu pe frunte, sa-mi fac griji ca ma transform in unicorn! Si bine ca-i un corn, ca daca erau doua ma simteam cam naspa sa mi se puna coarne! Da’ bine ca ar fi fost doua si nu trei, sa ma simt ca tridentul lui Poseidon! Da’ era bine si ca ar fi fost trei si nu patru, sa fiu ca roza vanturilor! Da’ si cu patru era mai bine decat cu cinci, sa arat ca Statula Libertatii sau ca o mina navala! Da’ si cu cinci…. Hoo, ca asa nu mai termin! Concluzia: cat timp e loc de mai rau, inseamna ca e bine! Da’ e bine ca nu-i mai rau, da? 🙂
Simt o nevoie usor egoista de bine; daca nu binele meu personal, macar al altora. Asa ca am o rugaminte: pentru ridicarea moralului va rog frumos sa incercati sa-mi dati fiecare cate o veste buna. Orice, chiar si ca la voi nu ploua, cum se intampla zilnic la mine, de incep sa ma intreb daca nu m-oi fi teleportat din greseala la tropice in sezonul musonilor.
Va pup, mai, lume! Adica va trimit oarece bezele, ca nu ma pot apropia din cauza craterului de pe nas… 🙂
O zeama de cuvinte 