Arhivele lunare: Noiembrie 2013

Hai-hui prin Verona

Standard

Am ramas cu dorul Italiei. Si inca nu m-am sturat sa vorbesc despre ea.

Azi o sa va povestesc doua vorbe despre Verona, orasul indragostitilor. E drept ca indragostiti n-am prea vazut iar la cei clasici, Romeo si Julieta, am ajuns prea tarziu, s-au descompus demult. Sau s-au integrat in absolut cu marea lor dragoste cu tot.

Am ajuns in oras dupa pranz. Mai intai am vizitat un district socio-sanitar, adica o policlinica. Unde normal ca m-am ofticat facand comparatie cu ce vad pe la noi…

Abia pe la ora 16 ne-a dat drumul in oras. Organizati in sistem-turma am luat cu asalt centrul vechi al Veronei. Noi, cele sase muze zuze, facem ce facem si ramanem incheietori de pluton.Asta spre disperarea hitleristei organizatoarei care nu reuseste sa ne incoloneze si sa ne duca pe repede-nainte . Ma scuzati, doamna, da’ n-am mai mers cate doi, cate doi de manuta de cand eram prin clasa a doua da’ si atunci nu prea tineam pasul cu restul formatie…

IMG_3070Dupa ce trecem pe sub poarta mare cu ceas parca intram in alta epoca. Cladiri vechi frumos restaurate, piata si strazi pietruite, terase in fata fiecarui local. Puhoi de turisti. Brusc ne ies in cale Arenele Romane, ceva maiestuos, un fel de National Arena antica. Dam sa intram dar sefa de turma ne mana din spate:nu, mergem mai intai sa vedem casa Julietei si la intorcere ne oprim si la Arene! No, bine, hai,ca poate ne asteapta Julieta la o cafea…

IMG_3113Dupa 10 minute iar ne pierdem de restul trupei. Asa suntem noi, niste trupuri cam haotice, ni se lipesc ochii de vitrine si de frumusetea IMG_3112cladirilor si ramanem de caruta.Plus  ca profit ca am baterii noi in aparat asa ca sunt mai rau ca un fotoreporter de razboi, pozez tot ce misca.De exemplu aceste vitrine cu manechine in miscare si care te iau prin surprindere declansand blitzul.

Ajungem in Piazza dei Seniori. Deja s-a intunecat dar tot putem admira frumusetea statuilor si a fantanilor arteziene. Dam iama printre tarabele cu suveniruri, ne „magnetizam” si ne „brelocim” corespunzator. Jumatate dintre comercianti sunt chinezi deci marfa e sigur italiana „da vero”. La negocieri ne pricepem si noi si ei, vorbim de ne dor mainile si multele limbi folosite, asa ca negotul e un succes. 🙂

IMG_3097Apoi o luam fugulita spre casa Julietei ca deja tot grupul nostru IMG_3094s-a risipit. Ma asteptam ca Julieta asta sa sada si ea intr-un palat nu intr-o curticica cat a unui taran sarac de prin Ardeal. Ma impresioneaza gangul de intrare plin tot cu grafitti si autografe lasate de indragostiti de pretutindeni. La fel si panoplia cu lacatele colorate pe care perechile le prind de un grilaj in curte in speranta ca iubirea lor va ramane sudata-n veci. Balconul e micut si nu e greu de escaladat, Romeo n-a trebuit sa fie vreun mare atlet sau saritor cu prajina. Ne urcam pe postamentul cu statuia Julietei sa-i punem mana pe sanul drept ca sa avem noroc. Superstitia nu precizeaza la ce noroc se refera, sper sa functioneze si pentru loto. Cand ma sui eu ma trezesc orbita de blitzuri. Si izbucneste un cor de rasete si urale. Zic, sa spun un spici, sa multumesc cuiva, oi fi luat vreun premiu… Dar nu, e o cohorta de asiatici, probabili japonezi care tocmai au invadat curtea si flash-uiesc in nestire. Asa, maica, sa mi se duca faima peste hotare, sa se cutremure Japonia cand m-o vedea alaturi de lesinatura aia de Julieta!

IMG_3078 De acolo ne intoarcem spre piata centrala, Piazza Bra, sa vedem Arenele Romane. Vedem pe naiba, ca s-au inchis pentru vizita! Deci le admiram numai pe afara… Colega mea de camera si de scaun in autocar pleaca sa-i dea ocol. Eu renunt, prefer sa casc gura la trecatori. Dupa un timp, in imensitatea pietei imi aud numele strigat de departe. Cine sa ma strige pe mine la Verona? In nici un caza centurionii aia de sedeau frumos in poze contra cost si care s-au dovedit a fi romanasi de-ai nostri care ziceau ca ne fac reducere, din patriotism. Nu, era colega, care ma striga disperata din capatul celalalt al pietei, de la poalele Arenelor; ca, cica, a gasit ea in lateral o usa deschisa prin care putem macar sa facem niste poze in interiorul arenei.

Ma duc pana acolo, facem poze printre gratii si decidem ca nu ne mai intoarcem pe acelasi drum, dam roata. Daca arenele sunt rotunde logic ca vom ajunge in punctul din care am plecat! Logic, daca nu te opresti intr-o zona inchisa de un santier. Sa ne intoarcem e cam mult de mers, prin santier nu putem trece, timpul ne preseaza, asa ca decide colega mea cea zapacita sa escaladam un gard. Fiindca in acea zona Arenele sunt relativ sub nivelul strazii, e un parapet inalt cam de 2 ,etrii si deasupra un gardulet de metal ce delimiteaza strada. Sa-mi fi zis cineva ca eu, femeie serioasa si rubensiana, care abia trec peste o bordura mai inalta, o sa sar garduri la Verona  i-as fi recomandat un control psihiatric si un sejur la Balaceanca. Da’ am sarit, ma! Ne-am catarat pe niste fragmente de monument, pe niste relicve arheologice si apoi am trecut printre gratiile gardului de metal. Abia cand m-am vazut sus, in strada, m-am ingrozit la gandul ca puteam sa ma intepenesc naibii in gard, sa vina descarcerarea si carabinierii si sa ma vada con-taranii mei la stririle de la ora 5. Deci nu-s chiar anchilozata sa nu ma pot catara si nici grasa cat sa nu incap prin garduri, da?

IMG_3148Am ajuns la autocar ultimele, ca de obicei. Dar am ajuns! Verona vazuta din mersul masinii mi s-a parut feerica, deja erau brazii de craciun impodobiti. Iar lumea, la stop, statea relaxata pe facebook. Cum relaxate si cu matzele goale ne-am culcat si noi seara, ca pastele alea inotand in ulei de masline nu ne-au placut. Noroc cu antioxidantii din vin… 🙂

Anunțuri

Ce datoram femeii

Standard

Stiati cum a evoluat omenirea? Daca nu, va spun eu, ca mi-au spus si mie altii, pe mail…

 

Istoria umanitatii pe scurt

images1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac.Si plange. Atunci barbatul incepe sa caute o solutie si descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4. De la atata carne copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis barbatul lipseste mult de acasa. Femeia plange. Barbatul gaseste solutia si incepe sa creasca animale domestice; oaia, porcul, vaca…

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa si mancata pe frunze verzi. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala, copiii racesc si fac pneumonie. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig.Femeia plange. Barbatul descopera ca piela si blana animalelor moarte  se poate prelucra si confectioneaza haine.

3909199. Hainele din piele si blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele de lana, care sunt aspre si zgaraie. Femeia plange. Apoi hainele de in care sunt tot aspre. Femeia suspina. In final descopera hainele de matase care sunt moi si par a fi multumitoare. Femeia zambeste. Mai tarziu, ca s-o multumeasca si mai mult, Barbatul rezolva si problema mirosului emanat de blanurile si pieile mentionate mai sus.

10. Deoarece treburi mai putin importante cum ar fi protectia turmelor si starpirea pradatorilor tin Barbatul departe de casa Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica sa-i tina Femeii de urat.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu celelalte femei. Si plange. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul,descopera barca, doar-doar n-o mai auzi-o plangand.

Peste ani…

Femeia se plictiseste, simte nevoia de a evada din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitie pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi de barfa, la TV. nu-i nimic de vazut, afara e vreme urata. Si in plus, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum n-ar intelege nimic.

Femeia ar avea asaaaa…un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimente de la necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control…Pentru a nu stiu cata oara in istorie Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blogul.

 

30392475_RWBYWRSNSMorala 1. Cand Femeia plange, omenirea evolueaza.

Morala 2. Fara Femei am fi stat si acum in copac, clar?!

Bataia e rupta din iad

Standard

Ati vazut vreodata cum arata o femeie maltratata? Nu una plina de vanatai sau cu parul smuls ci una pentru care teama de bataie e mai presus de orice, chiar si decat instinctul matern ? Pana acum numai imi inchipuiam cum ar arata, azi am vazut-o in realitate. E ca un animal haituit si flamand care se apropie de tine sa-ti ceara ceva de mancare, iti cere ajutor dar in momentul in care intinzi mana sa-i oferi o bucata de hrana se trage ingrozit inapoi ca nu cumva mana prietenoasa sa se transforme intr-un element de tortura.

A adus ambulanta o gravida. Nu e tocmai tanara. Sau poate viata a vestejit-o inainte de vreme. E la a treia nastere, intra increzatoare in sectie. Pare aproape normala daca faci abstractie de mirosurile pe care le emana, de pantofii rupti si de parul tuns parca cu ciobul. Desi spune ca s-a spalat dar nu precizeaza in care deceniu… Vorbeste coerent, se uita fix in ochii nostri. Ne spune ca vrea s-o trimitem la maternitatea din Ploiesti, acolo i-a nascut si pe ceilalti doi copii si are si ea o cunostinta acolo. Dar inainte de a-i face pe plac (ca, de, clientul nostru, stapanul nostru!) trebuie s-o consulte colega mea, sa stie in ce situatie e si daca poate ajunge in siguranta. Si aici incepe circul. Sau drama.

Se dezbraca ezitand si sub nici o forma nu vrea sa stea la consultatie. De trei ori se urca pe masa si tot de atatea ori sare de acolo inainte sa se poata apropia cineva de ea.Colega are rabdare, ii vorbeste frumos si incearca s-o convinga. Dar n-are pe cine. Nu-i chip sa colaboram, o tine una si buna ca ei ii e frica. Degeaba ii explicam n-o putem trimite asa, ca e pentru binele ei si al copilului, ca n-o s-o doara deloc. „Mi-e frica si mi-e frica!” atata spune.

Incepem sa ne cam pierdem rabdarea. Mai intai ca ne dam seama ca e una din acele gravide cam rupte de lume si de realitate si stim cat e de dificil sa colaboram cu ele. De ele ca de ele dar ne e de copil si de ce ar putea patii daca mama tine mortis sa-si lipeasca fundul de tavan si sa se lupte cu noi ca la local-kombat…Ca sa nu mai zic ca stomacul ne-a cam ajuns in gat din cauza mirosului. Cum duhul blandetii nu da roade trec la planul B si ridic vocea; nu tip, doar incerc sa fiu mai autoritara. N-am succes nici asa, ma aleg doar cu niste priviri care ar fi trebuit sa ma ucida daca n-as fi imuna la chestii de-astea.

Dupa aproape o jumate de ora de parlamentari, timp in care ambulanta astepta la usa iar noi nu reusisem sa convingem pacienta sa stea 5 secunde pe masa de consulatii iar ea insista s-o trimitem la Ploiesti n-am incotro si chem medicul de garda. Ma gandesc ca el, barbat fiind, o s-o faca sa se rusineze si o sa stea. Dar efectul e exact invers.

femei-batuteCand il vede in pragul usii incepe sa planga isteric „Sa nu ma bateti! sa nu ma baaatetiiii!” Atunci ne-am dat seama care erau temerile ei. I-am vorbit frumos, colega si-a turnat o tona de miere-n glas, doctorul a mangaiat-o si el pe frunte si i-a zis sa-l tina de mana si am reusit s-o asezam pentru consultatie.

S-a dat jos de pe masa numai zambet chiar daca tremura ca de friguri. „Da’ n-a durut deloc! Asa o sa fie si cand o sa nasc?”Pai, mai femeie, ai mai nascut de doua ori, nu stii cum e? ne-a povestit atunci, in cateva vorbe ca la fiecare nastere au batut-o si apoi, dupa ce a nascut , au anesteziat-o ca s-o poata coase.Da, pare sadic dar nu va puteti inchipui ce forta zace intr-o femeie chinuita de dureri si care vrea sa se lupte cu toata lumea numai sa nu nasca; durerea ii anihileaza ratiunea si nu mai ai cu cine vorbi, te lupti sa scoti copilul mai repede, sa-l vezi pe el in siguranta.Noi, cei din sala de nasteri suntem atunci dusmanii ei de moarte, asa ne percepe. Dar important e sa fim prietenii copilului, restul le reglam pe urma.

constanta-o-femeie-a-murit-dupa-ce-a-fost-lovita-de-concubinul-sau-a-cazut-si-s-a-lovit-la-cap-150715Femeia asta era o femeie abuzata si acasa.Uitandu-ma mai atent am vazut ca e cocosata dar nu mi-am dat seama daca e vorba de o malformatie sau e doar intepenita in pozitia asta de aparare, cu umerii mult adusi, ca sa pareze loviturile. Desi mai avea putin sa nasca ea nici nu simtea durerile din travaliu. Singurele dureri pe care si le amintea si de care se temea erau cele ale bataii. Cata suferinta o fi indurat la viata ei, cate rani pe trup dar mai ales pe suflet? Cum poate un om sa bata salbatic un alt om? Si din ce motive? Numai fiindca il vede mai slab si mai neputincios, numai pentru a-i arata cine-i sefu’? Mi-a fost mila de amarata asta si de toate femeile invatate sa taca si sa indure.

A plecat de la noi senina, convinsa ca n-o s-o doara. Nu vreau sa ma gandesc cam ce o fi facut cand a trebuit sa intre in sala de nasteri si cam ce lupte s-or fi dat acolo. Sper sa fi nimerit o tura de moase cu multa rabdare si diplomatie iar daca totusi au trebuit s-o tina cu forta pe masa (asa cum mi s-a mai intamplat si mie, din pacate) sa n-o fi lovit-o. Era ea destul de lovita de soarta…

Puf, blana, carapace, tepi…

Standard

Am trecut pe la Hapi. Nu ca sa-mi dea portofel (ca si asa nu prea am ce pune in el) ci ca sa vad ce mai face. Si mi-a starnit nostalgii cu animalutele ei. Asa ca fac o pauza de la cronica mea italiana si imi depan amintiri cu prietenii mei necuvantatori.

Mereu am avut animale in casa. Mai intai au fost pestii din acvariu pe care ii morfoleam toata ziua convinsa ca trebuie sa-i spal fiindca miros urat daca stau in aceeasi apa in care fac si pipi. Cand am crescut n-am mai suportat ideea de acvariu, mi-era prea mila sa vad vietatile alea captive in cativa litrii de apa.

Nici pasari in colivie n-as putea creste. Am avut canari, mi-erau dragi si stateau mai mult liberi. Ati vazut vreodata puii de canari cand ies din ou? Sunt oribili! Transparenti, aproape sticlosi, niste monstrii in miniatura. Noroc ca cresc repede si devin niste bijuterii pufoase. Am avut in grija papagalul unei colege internata in spital pentru mai multa vreme. Era haios foc si-l chema Gica. Avea grija si sa se prezinte singur: „Giga, baiat frumos, Gica! Pupe mama ciocu’ lui!”Avea o pasiune pentru turturii de crisal din lustra, pentru tastatura calculatorului pe care o ciugulea toata ziua si pentru Teddy, pechinezul pe care il ataca in zbor razant facandu-i carari prin mijlocul blanii de pe spate. Era si foarte eficient ca scobitoare: era suficient sa deschizi gura si-ti curata toate resturile dintre masele, ba chiar si tartrul dentar!

pui-de-cioara-150x150Dintre zburatoare cel mai greu mi-a fost cu un pui de cioara gasit cazut dintr-un cuib. Ziua era cumintel daca nu uitam sa-l hranesc cam din ora in ora. Tragedia era noaptea cand ii amenajasem cuibul la marginea patului si trebuia sa stau in permanenta cu mana pe el; daca ma intorceam si ridicam mana scula tot blocul cu croncanitul lui speriat. Nu stiu cum se descurca ciorile cu odraslele lor dar mie mi-a fost tare greu sa fiu mama-surogat! Cand a crescut suficient cat sa stie sa zboare si dupa ce s-a antrenat temeinic prin casa l-am dus intr-un parc cu multi plopi si multe cuiburi si i-am dat drumul. Cred ca a fost acceptat de confratii lui caci nu s-a mai intors.

De caini si pisici nu va mai povestesc. Sau va povestesc altadata, intr-o editie speciala ca as putea scrie un tratat pe subiectul asta. Nici eu nu mai stiu cate patrupede blanoase am crescut. Iar unele chiar au povesti deosebite…

doar-o-testoasa-fericita_87b42cb32e29e4Am crescut si testoase. Nu erau ninja dar erau la fel de bataioase. Le-am luat din padurea de la Hagieni si le-am tinut vreo trei ani in balcon. Doar iarna le bagam intr-o cutie la hibernat in casa si uitam de ele pana prin martie-aprilie. Cea mai mare, cam cat palma mea, se numea Mao ca avea moaca de chinez batran. Era suficient de educata cat sa transporte o scrumiera in echilibru pe carapace dar destul de badaranca sa se sprcaie in lighean ori de cate ori o spalam cu o periuta fiindca nu-i placea deloc apa. Cea mica era Chistoc si a avut viata grea pana ce l-am convins pe Teddy ca nu-i jucaria lui si nu trebuie carata si abandonata prin toata casa; ba o gaseam bagata sub perna, ba ascunsa in pantofi. Dupa trei ani am decis ca le-ar fi totusi mai bine in natura asa ca le-am intors in habitatul lor natural unde cred ca mai tanjesc si acum dupa chiftele si prajituri. In anul urmator m-am mutat la tara si mi-a parut rau ca nu le-am luat si pe ele sa se bucure de libertate.

Dar nu le-am dus dorul prea mult fiindca m-am pomenit cu alta testoasa primita cadou. Si fiindca era adusa de la Constanta am numit-o si pe ea… Tantza! doar ca Tantza a fost o aventuriera cu dor de duca.Oricat i-am facut tzarc fie sarea pe deasupra, fie sapa pe dedesubt, tot evada. Prima data a gasit-o cineva departe de casa noastra si a tinut-o vreo doua saptamani pana a depista a cui e. Mi-a returnat-o cu rugamintea ca baietelul care o ingrijise in acest timp sa vina s-o mai viziteze. Asa s-a facut Tantza mea cu program de audiente! Si fiindca tot nu se potolea cu evadatul am inmatriculat-o! I-am scris cu oja numarul de la casa pe carapace asa ca mi-a mai fost returnata de cateva ori. In cele din urma cred ca a trecut granita de judet si s-a pierdut in lume.Parca o si vad marsaluind pe Transfagarasan fredonand „Treceti batalioane romane Carpatii”…

Arici10Sa va spun ca am crescut si un arici? Il gaseam in fiecare dimineata la un colt al casei, sub un trandafir. Sotu’ il arunca departe, a doua zi era in acelasi loc. Eu ziceam ca-i acelasi arici, restul familiei zicea ca-s mai multi. Deci l-am inmatriculat si pe el ca sa le dovedesc ca e unul singur care si-a facut viza de flotant pe adresa noastra. Si fiindca a aparut in ajunul Pastelui l-am botezat… Mielu! 🙂

N-am porc, n-am vaca, n-am gaini dar pot spune ca am totusi o mini-ferma zootehnica in jurul casei. Ce, cartita, sarpele, dihorul,broasca, brotacelul,gusterul, ariciul nu sunt animale? Vorba vecinului Costel: ” fiecare casa are sarpele, broasca si prostul ei!” Mie inca nu mi s-a aciuat nici un prost pe langa casa dar pot oricand sa inmatriculez unul. 🙂

cine-e-mama-pisicii_poze_haioase_prietenas.ro_1In concluzie: ganditi-va bine cand va luati un animalut de casa, e posibil sa deveniti voi animalul lui de companie! Cine-l cunoaste pe Yeti stie ce spun…

Colt de rai: Bardolino

Standard

Sa va mai plictisesc cu vizita mea in Italia? Hai sa ma risc, poate foloseste cuiva care are in plan sa mearga pe acolo.

Singura zi mai „turistica” a fost cea in care am ajuns. Am bombanit eu ca a trebuit sa fiu la ora 4 pe Otopeni dar macar am ajuns devreme la destinatie asa ca am avut o jumatate de zi libera. Initial programul impunea sa asteptam si grupul de Bacau, care ajungea pe la ora 14 si abia pe la ora 16 sa plecam impreuna la plimbare. Da’ se poate pune cineva cu niste prahovence nerabdatoare? Ca nu degeaba eram toate „republicane din Ploiesti”! Si revolutionare pe deasupra… 🙂

IMG_2916Asa ca dupa masa de pranz (aia cu ciorba de fasole, macaroane si parmezan 3 in 1) ne-am imbarcat in autocar si am mers la Bardolino, o statiune superba aflata pe maul lacului Garda. Desi era loc suficient in autocar noi, grupul celor sase muze zuze am stat tot timpul pe ultimele scaune, in coltul vesel si galagios. Si anarhic, ca nu ne-a putut stapani nimeni! 🙂

Statiunea mi s-a parut un colt de paradis. Si daca am avut impresia asta la mijloc IMG_2953de noiembrie imi inchipui cum e vara, in plin sezon. Stradute inguste pietruite, terase una langa alta, multa verdeata, arhitectura veche frumos pastrata sau reconditionata, curatenie impecabila, atmosfera relaxanta, senzatia ca e un vis, nu o realitate… Lume multa dar nu galagioasa, fara agitatia de pe la noi. Lume modesta sau sofisticata dar imbinata armonios, fara sa bata la ochi. Am vazut cele mai cochete si elegante babute din viata mea. Sa-i spun acu coanii Vasilica de pe ulita mea ca nu se iese la plimbare fara perle la gat? Si ca basmaluta si gumarii nu mai sunt in tendinte? Ca o paranteza, spre seara, cand asteptam autocarul, dintr-o curte de langa statie a dat iama vijelios un bichon care s-a repezit la noi de-am zis ca ne mananca pe toti; dar nu, el voia doar sa socializeze! Si a iesit din casa stapana lui, o femeie nascuta prin cretacic, cred, imbracata simplu, in papuci eleganti de casa si pe umeri cu un sal cu blanita pe care eu l-as fi luat probabil doar la vreo receptie oficiala. Asta da eleganta!

IMG_2942Lacul Garda e inconjurat de o promenada minunata cu faleza si pontoane din lemn, cu banci si aranjamente florale de maxim bun-gust, cu muzica in surdina, cu muulte terase. E plin de iahturi si barcute printre care circula nestingherite rate si lebede ce vin sa manance direct din mana turistilor. Am baut un vin fiert dulce si aromat care m-a facut sa vad peisajul si mai idilic. Am mancat si inghetata, sortimente diferite, toate bune si servite cu generozitate.

Dar ce m-a frapat in mod deosebit n-au fost oamenii ci cainii! De toate rasele, de IMG_2951toate marimile dar traind intr-o armonie perfecta. N-am vazut unul latrand, ridicand piciorul sau facand altceva pe strada; toti erau prietenosi, stateau la poze cu toata lumea, se salutau parca intre ei si aproape ca pupau lebedele-n plisc. Vezi, mai Max, de-asta n-o sa fii tu niciodata un lord, ca tu crezi ca orice zburatore trebuie prinsa si imbratisata strans si ca trebuie sa dai autograf pe fiecare tufa de buruieni!

IMG_2955Am intrat si intr-o biseica mare de acolo. Desi nu era mai nimeni inauntru preotul isi tinea slujba. Cald, lumina, parfum imbietor, liniste.Exact ce nu gasesti niciodata in bisericile noastre! Plus ca toate crucifixurile, iconitele, calendarele sau pliante stateau la dispozitia tuturor contra sumei de 0,5 euro pe care ii puneai fara sa te urmareasca cineva la cutia milei.N-am intrebat cat costa acatistul si pomelnicul la ei…

Fiindca aparatul foto incepuse sa-mi faca strengareste cu ochiul m-am dus sa-mi mai cumpar un rand de baterii. Da’ cum naiba se zice „baterie” in italiana sau in engleza? Asa ca am luat-o la rand, prin excludere; vanzatoarea imi arata pe raft si eu ziceam :questa no, questa no… pana a ajuns la ce-mi trebuia mie. „A, la bateria!” zice doamna! Si uite asa am mai invatat eu un cuvant in italiana! 🙂

IMG_2911Suveniruri n-am prea luat decat niste magneti de frigider (normal!) si niste calendare cu vederi din Bardolino. Sa va mai zic ce case erau prin zona? Pai jumatate din ele erau palate cu niste gradini impunatoare parca asteptam sa traga si niste calesti la intrare.Ma, da’ berze si Ligheanul Pacific ca mine n-aveau!

Pacat ca se insereaza repede asa ca pe la ora 19 a trebuit sa ne retragem la autocar. Cu regrete in suflet, amintiri in inima si bataturi in talpa…

Taranul in avion

Standard

A-saaa… S-o luam cu inceputul.Adica cu plecarea de pe Otopeni. V-am spus cinstit ca a fost primul meu drum cu avionul asa ca initial m-am cam uitat „ca curca-n lemne” sa vad ce am de facut. Eram un grup destul de numeros, vreo 25 de persoane , cele mai multe tot cu „mamaliga in hublou” ca mine. Prima patanie: o colega a descoperit ca si-a uitat buletinul acasa. Panica, transpiratii, isi suna sotul care tocmai o adusese de la Ploiesti, se duce omu’ fugulita acasa si mai fugulita se intoarce cu docomentu’ de cred ca ca-l invingea pe avion la viteza daca se intreceau pe DN 1.

Zice organizatorul nostru : „sa-mi dati cotoarele cand ajungem.” Ce cotoare, bre, ne-ai dat matale mere ? Nu, ca cica cotoarele de la bilet, pentru decont. A, bine…

Trecem de check in, mergem spre porti. Punem bagajele de mana pe banda, nu tiuie nimic la mine ca am avut grija ce bijuuri sa-mi iau, fara metale, dau sa trec mai departe. Da’ ori aveam o moaca de terorista ori tipa de la control avea ceva deviatii sexuale cert e ca m-a pipait si m-a controlat si-n cap desi i-am spus ca n-am paduchi. Si am atentionat-o si ca ma gadil treaba ei daca o sa ma tavalesc pe jos de ras. Da’ ea nu si nu, sa-mi vada si elasticul de la chiloti!

IMG_3156Am urcat in avion, n-am prins loc decat pe ultimele scaune. Nasoale scaune la low cost, noroc ca drumul n-a durat decat vreo ora si jumatate altfel era nevoie de descarcerare sa ma destepeneasca din scaun! Fiind zbor de noapte n-am avut ce admira pe geam, am prins doar rasaritul de soare aproape de Bergamo, unde am aterizat. Cu zborul n-amIMG_3180 avut nici o emotie, chiar mi-a placut foarte mult, un singur stres am avut: sa nu mi se piarda bagajul si sa ma trezesc la Verona fara chiloti de schimb! Ba chiar am studiat cam cine e latifundiara ca mine, sa am de la cine imprumuta in caz de…necaz! La Bergamo am trecut vama printre ultimii ca am nimerit la un nene care ne studia indelung si dubios parca era de la o agentie matrimoniala, zau. Mai toate colegele mele isi recuperasera bagajul cand am ajuns la banda. Si ce vad: trolerul meu, solitar pe banda, se indrepta spre iesire! Fuga dupa el da’ nu l-am mai prins. Ptiu, drace, asa imi trebuie daca am cobit, am ramas fara budigai!  De unde sa stiu eu ca banda e in circuit si ca bagajele revin iar in sala? 🙂

Am fost cazati la Pastrengo, un orasel linistit , mai mult o statiune de odihna, asa ca am facut cu autocarul vreo ora si jumatate de la aeroport. Sa va zic de autostrazile din Italia? Nu va mai zic, sa nu va mai ofticati cum m-am ofticat si eu…

Conditiile de cazare au fost relativ acceptabile dar in nici un caz de trei stele cum erau catalogate.Deci, daca ajungeti prin zona, nu va recomand sa va cazati la hotelul „La Carica”! Am apreciat in schimb facilitatile pentru persoane cu handicap si dependente de scaune cu rotile. Poate fiindca tatal patronului era in aceasta situatie; cert e ca totul era usor accesibil pentru un scaun cu rotile, lifturi speciale, toalete speciale, bare de sustinere, pardoseli fara covoare, intrerupatoare la nivelul unui om asezat.

De mancare v-am spus de ieri ca a fost oribila. Nu ma vait de cantitate (asa cum au facut majoritatea grupului) ca eu mananc putin dar sortimentul era foarte limitat si dubios.Pana si apa ne-o aduceau in sticle cu dopurile gata desfacute asa ca am tras concluzia ca e apa de la chiuveta asa ca ne-am inteles sa adunam toate dopurile, sa nu mai poata refolosi sticlele. 🙂 Cand am vazut chestia aia pe care ei o numeau supa m-a luat cu grata: o zeama de culoarea unei balti cu rumegus cu fasole si paste si in care ne-au mai turnat si vreo 2-3 linguri de parmezan ras! Cainele meu cred ca intra in greva foamei daca-i dadeam asa ceva. In schimb era vin rosu la discretie si colegele mele i-au tot tras cu „ancora, ancora” pana le-am invatat eu ca se zice „un repetir, ca sunt distrusa” dupa cum ziceau matusicile mele de la Vaslui. Pana la plecare stiau si chelnerii de „repetir”. 🙂

IMG_2980Sa va spun si cum arata spitalul la care am fost in vizita de lucru? Wow!E un spital nou, se numeste San Bonifacio si e functional din 2005. Pacat ca nu ne-au permis sa mergem pe unde ne-am fi dorit asa ca nu mi-am indeplinit visul de a vedea minunata lor maternitate! Ce m-a surprins, dincolo de arhitectura si curatenie? Buna organizare, atmosfera relaxanta si lipsa aglomeratiei desi spitalul are la parter un ditamai ambulator cu adresabilitate foarte mare. Dar pacientii vin, isi iau automatIMG_2994 bonul de ordine si asteapta in una din multele sali de asteptare. Nimeni nu se inghesuie, nimeni nu trece inaintea celorlalti. Iar la o policlinica din Verona am vazut si cum se face coplata: tot la automat, 50 sau 100 de euro in functie de specialitate si medic si nu poti intra la consultatie IMG_3057fara tichet. Dar exista si scutiri de orice taxe pentru persoanele defavorizate, pentru copii sau gravide, pentru cei fara nici un venit. Da, mi-a placut cum functioneaza la ei sistemul sanitar. Si mai ales faptul ca multe ingrijiri si tratamente se acorda la domiciliu pentru a nu aglomera spitalele si a nu cheltui inutil. Si la noi ii vezi pe bolnavi ca vin direct cu bagajele ca la Gara de Nord sa se interneze ca sa-si faca niste analize de rutina si sa-si ia o tensiune…

Gata pe ziua de azi. Urmarea in numarul viitor care va cuprinde partea turistica a excursiei mele.Si ceva poze ca sa vedeti ca nu mint. 🙂

Sono tornato a casa!

Standard

buonpomeriggio203

Ciao, tutti!

Adica „Salutare, bre!’ mai pe romaneste. Ce sa-i faci , mai uiti limba materna cand stai plecat peste hotare. Si cand stai mult, asaa, cam trei zile e normal sa-ti vina mai usor sa vorbesti italiana. Mai nasol e cu scrisul ca gramatica si ortografia nu mi le-am perfectionat in astea trei zile altfel va scriam bilingv. 🙂

Asadar m-am intors. Din pacate pentru mine. Si pentru unii care m-ar fi vrut ratacita pe-acolo. Da’ daca-a nimerit el Badea Cartan sa faca drumul pe jos pana la Roma si s-a intors cu bine nu era sa ma ratacesc eu intre doua aeroporturi. Am venit ieri dupa amiaza dar eram asa de obosita incat n-am fost in stare sa scriu nimic. Iar acum am atatea de povestit incat nu stiu cu ce sa incep. Cred ca voi avea nevoie de cateva „episoade” ca sa cuprind cam tot. Azi va spun numai in mare (ca in munte n-am cum!) cam ce program am avut.

Mai intai sa nu credeti ca am fost la plimbare sau la shopping (daca se exclud magnetii de frigider si bomboanele) ci am foat in vizita de lucru la un mare spital de langa Verona, la San Bonifacio. E un spital nou, impunator, cum nu cred ca vom construi noi in urmatorul secol. Doar dupa-amiaza, timp de cateva ore am avut ragaz de vizite turistice. Nefiind un traseu turistic nu ni s-au inclus in program prea multe obiective. Am vizitat centrul vechi al Veronei cu celebrele Arene Romane si Casa Jiuletei si ne-am plimbat printr-o statiune superba, Bardolino, pe malul lacului Garda. Evident ca m-am intors cu cateva sute de fotografii, nu prea multe fiindca se intuneca devreme si multe a trebuit sa le sterg fiind prea intunecate sau miscate pentru ca atata am putut fotografia din mersul autocarului.O sa va povestesc aventurile si mai ales impresiile. De, impresii de taran plecat pentru prima data in alta tara… 🙂

M-am intors fooarte obosita fiindca am avut program cam de cazarma, cu trezire la 5:30 si intoarcere la hotel pe la ora 20:00, cu maraton prin oras ca sa putem vedea cat mai multe. Si m-am intors si lihnita de foame! 🙂 Bre, asa mancare ciudata, proasta si putina ca-n Italia n-am vazut! Paste dimineata, pranz si seara, niste sosuri ciudate iar ceea ce numeau ei friptura erau de fapt niste salamuri feliate transparent sau niste fleicute de vita asa de subtirele incat daca le rulai cred ca aveau grosimea unei tigarete. Uneia slim, desigur! Daca mancare n-a prea fost a fost din belsug vin! ca doar eram intr-o zona viticola, aia nu cred sa bea apa pe-acolo. Pacat ca era vin rosu, ceea ce eu nu consum.Dar de foame a mers si ala… 🙂

Sa va spun si cum a fost primul meu zbor cu avionul? Minunat!! N-a facut decat sa-mi adanceasca regretul ca nu m-am nascut baiat si nu m-am facut pilot. M-am simtit in aer ca la mine acasa, aveam o justificare plauzibila a faptului ca sunt cam cu capul in nori. Si-am avut si eu o dambla: sa ma duc la wc. in avion pentru satisfactia de a face pipilica-n capul tuturor! Ba am tras si apa de doua ori ca sa studiez cum functioneaza mecanismul de evacuare si sa-mi imaginez (cu satisfactie!) cam cum se disperseaza in atmosfera ce se evacueaza. Pacat ca n-am trecut si pe deasupra Cotrocenilor…

Aoleo, ce de-am mai trancanit! Se cunoaste ca m-am intors dintre italieni. Mie nu mi-au placut italienii si cred ca lor li se potriveste mai bine decat noua expresia „frumoasa tara, pacat ca-i locuita!”. Ei, poate daca stateam mai mult imi schimbam impresia. Sau poate ma mai duc sa studiez problema.

Hai ca v-am plictisit destul, va mai agasez si maine cu povestile haioase de turist strain neexperimentat. Asta e, sunt la clasa de incepatori dar invat repede si temeinic, material didactic sa am!

Mi-a fost dor de voi ca n-am avut laptopul la mine.Oricum n-as fi avut timp de internet la cata oboseala am acumulat. Dar o sa recuperez de maine.Va ofer o cafea romaneasca (aia italiana mi s-a parut oribila) si-o bomboana. Ca inca-i austeritate, n-am Ferrari pentru toti…974733a5