Arhivele lunare: Ianuarie 2018

Un petic de pamant

Standard

Daca ne intreaba cineva cum e Romania devenim brusc poeti, incepem sa vorbim de munti, paduri si ape, de cer senin, de colt de rai, de gradina Maicii Domnului, bla-bla-bla…Urla patriotismu-n noi, ne scaldam in metafore si lacrimam de dragul tarisoarei. Asta pret de cinci minute, pana pleaca interlocutorul, ca pe urma ne intoarcem la injuraturi si la aruncatul cu noroi, nu mai dam doi bani pe munti, taiem padurile, secam apele, poluam seninul, devenim atei ce hulesc raiul si expropriem gradina de la Maica Domnului la niste investitori imobiliari…

Eu am vazut Romania altfel. Fara urma de poezie, doar proza scurta si amara. Unde? Pai in Cernobalia mea.

Vine un pacient octogenar pentru o radiografie de bazin. Abia merge, e sprijinit intr-un toiag; nu, nu e un baston din comert, e un bat gros raschetat brutal de crengi, adica un hand-made gasit prin batatura. Il ajut sa se aseze pe masa si-i spun ca trebuie sa desfaca pantalonii grosi de postav (probabil tot tesut in casa in urma cu decenii!) si sa-mi lase soldurile libere. Cu greu desface omul cureaua si-si trage pantalonii. Pe dedesubt are izmene, ca doar e iarna. Cand le vad, zambesc. Prima impresie a fost ca sunt haioase, gen clovn, cu multe pete de culoare. A doua impresie se schimba radical cand imi dau seama ca nu-s imprimeuri colorate, sunt petice. Multe. Si nu toate din acelasi material cu izmenele originale, nici macar cusute cu ata la culoare. Ar fi fost penibil sa ma apuc sa le numar, dar erau multe, foarte multe, cam ca piesele unui mozaic sau ca timbrele lipite unul langa altul pe o scrisoare de demult. Am simtit jena omului, probabil nu se astepta sa fie dezbracat. Dar daca ii era frig, ce era sa faca, sa tremure de fudulie? Asta a avut, asta a imbracat!

Mi-a venit in minte ca exact asa e Romania: o colectie de petice pe care, uneori, mai incercam sa le ascundem sub un postav gros! Si ca asta e preocuparea noastra de baza: carpeala! Petice pe-o haina veche si folosita pana la uzura maxima, petice pe-o sosea plina de gropi, sarme pe-un gard caruia ii cad scandurile, table pe acoperisurile de unde au cazut niste tigle sau abtibilduri colorate pe crapaturile de pe faianta din baie…

In decembrie ’89 aveam un steag cu o stema frumoasa. Am zis ca-i comunista si noi ne dezicem de comunism, asa ca am decupat stema (si cam asta-i tot ce am facut contra comunismului). Am fluturat cu mandrie o gaura pe-un steag si ne-am crezut revolutionari. Revolutia a trecut, noi am ramas cu…gaura! Si gaura s-a facut din ce in ce mai mare, ne uitam prin ea ca printr-un tunel la capatul caruia asteptam o lumina; iar lumina n-a fost vreun luceafar prevestitor de-un viitor maret, s-a transformat intr-o luminita de telefon mobil pe care o fluturam naivi in amintirea avantului revolutionar de altadata. Cam cum flutura o lumanare la capul unui mort…

Apoi ori  ne-am rusinat de gaura din steag, ori a inceput sa ne cam traga curentul prin ea (nu stiu care curent si nici dinspre ce parte), asa ca am inceput s-o carpim. Si asta facem de trei decenii, ca doar la asta ne pricepem cel mai bine. Mai e vreun popor care sa aiba un petec de cer sau un petec de pamant? Sau care sa fie rupt in coate, adica in asteptarea unei peticeli?

Romania e frumoasa. Oare n-ar fi mai bine s-o reparam de la zero si apoi s-o lustruim decat s-o tooot acoperim cu petice? Poate n-o sa fim niste printi in straie de matase, dar nici niste clovni peticiti n-as mai vrea sa fim. Suntem saraci? Poate. Dar cu ce irosim pe planuri de doi lei, pe politicieni de doi lei, pe peschesuri pe la inalte porti, pe retrocedari abuzive, pe consilieri fictive, pe bautura, pe daune morale platite pentru servilismul sau prostia unora care nu platesc nimic, niciodata, si pe alte o mie de fleacuri fara valoare, cred ca am putea sa ne rostuim o tara noua. Si NOUA,  nu altora.

La ce ati pus ultima data un petic, metaforic vorbind?

Anunțuri

Iz, aroma si parfum

Standard

Cu auzul nu stau prea bine, sunt fudula de urechi de pe vremea repetatelor otite din frageda pruncie. Nici cu vazul nu stau minunat, pe masura ce creste numarul anilor creste si numarul dioptriilor. Dar are Dumnezeu Bunutul grija sa comenseze atrofierea unor simturi cu exacerbarea altora; in cazul meu, a mirosului. Ca, daca ies vara in curte si fac o pirueta, stiu exact ce-a gatit orice gospodina de pe ulita mea, care-a dat cafeaua-n foc, care-a prajit ceapa prea tare sau care-a scapat prea mult cimbru in sarmale. Cu alte cuvinte, desi n-am nasul mare si nici nu umblu cu el pe sus, il folosesc la capacitate maxima.

Cel mai tare exersez in frumoasa Cernobalia, unde mirosurile alterneaza cu rapiditate, nici nu se sting unele ca te invaluie altele si dupa un timp e cam greu sa le mai distingi. Ce sa-i faci, nu poti sa-i ceri omului care a taiat lemne in padure si a fost strivit de un bustean sa se duca mai intai sa faca dus si apoi sa vina sa-si faca inventarul oaselor rupte, cum nu poti sa-i ceri sa miroasa a levantica ciobanului abia coborat de la stana dupa ce l-a lovit magarul! Si ce sa mai zic de cei care au dureri de spate de doua saptamani, deci nu fac baie ca sa nu raceasca mai tare, dar se „imbalsameaza” cu tot felul de carmoale ca sa transpire intens, ceea ce se si intampla doar ca-ti aduc si dovada olfactiva a acestei transpiratii… Si cand incepi sa experimentezi respiratul rar si superficial, cat sa nu devi chiar anaerob dar nici sa nu-ti pice tot parul din nas, hop!, vine o cuconita care si-a rupt o unghie dar care n-a plecat de acasa fara sa faca o baie in Chanel, si brusc, tragi cu nesat aer in piept , ba chiar esti tentat sa o conduci pana la iesirea din curtea spitalului, nu doar pana la usa. Cam asa-i in Cernobalia: o vesnica pendulare intre Dior si „dihor”! Cu accentul de dihor, desigur…

V-am spus toate astea ca sa intelegeti de ce e asa important mirosul pentru mine. Si la fel de important e parfumul, aproape ca s-a transformat din hobby in viciu, nu ma pot abtine sa nu cumpar ceva care imi place mult cum miroase, chiar daca mai am vreo cateva flacoane incepute.Si uneori ma enervez ca parfumurile se vand in flacoane mici, nu la damigeana sau cisterna…

Hai ca m-am lungit prea mult cu introducerea, sa ma intorc la subiectul de baza, care e tot pe baza de miros.

Intru in baie, sed si eu, ca tot omu’ relaxat in „sala tronului” si-mi vine un miros de tei. De unde naiba tei in baie?Fac o analiza vizuala a tuturor recipientelor ce ar putea contine chestii mirositoare, nu e nimic nou, toate aromele imi sunt cunoscute si niciuna nu-i de tei. Sa se fi intamplat o conexiune spiritualo-spiritista cu Eminescu era exclus, in momentul acela faceam ceva cu totul diferit de o incantatie, daca ma intelegeti ce vreau sa spun… In fine, ce sa mai lungesc analiza, am descoperit sursa parfumului de tei. Era hartia igienica! Mai, lume, voua vi se pare normal sa sa va stergeti cu flori de tei?!? Hai, nu zic sa folositi frunze de brusture sau panuse de porumb, ca stramosii nostri, dar….flori de tei?! Mi s-a parut o combinatie total nepotrivita pentru baie, o sa am grija data viitoare, cand cumpar hartie igienica, sa o si miros.

Si pornind de la aceasta constatare am facut si alte descoperiri de combinatii inacceptabile (din punctul meu de vedere), ca doar ma stiti ca-s mai perseverenta ca un cercetator britanic cand e vorba de chestii ciudate din cotidian. Am descoperit, de exemplu, ca exista deodorant solid pentru wc cu aroma de capsune. Capsune, ma?!? Pai si-un caine, cat e el de patruped cu creier mic, nu ridica piciorul la capsune. Inteleg, o aroma de briza marina, de brad, hai, treaca-mearga si-o lamaie, dar capsune?…

Am mai descoperit si set de cosmetice, respectiv creme de corp, de maini si de par, cu aroma de ciocolata. Mie imi place ciocolata dar, zau, nu mi-a venit niciodata sa mi-o pun in cap…

Si cea mai ciudata chestie mi se pare aia cu deodorant de masina cu aroma de…new car!!! Adica tu ai o rabla de cinspe ani, curg tablele de pe ea, nu ti se mai inchid portierele si scoti fum cat o fumigena de manevre militare si vrei miros de masina noua? Ha! E ca si cum m-as da eu cu parfum de lacramioare si as pretinde ca-s o ingenua de 17 ani, cand numai in cartea de munca am de doua ori mai mult!…

Concluzie: e bine sa miroasa frumos in jur, e un balsam pentru suflet, dar cred ca parfumul trebuie sa se potriveasca cu locul in care il folosesti. Nu zic sa miroasa toate baile a clor si dezinfectanti, nici toate bucatariile a cozonaci calzi, dar trebuie o masura in toate. Ca_capsune in wc, zau, nu merge! Adica merge cu o sampanie acidulata, in jet puternic, neafectat de probleme de prostata…

 

 

Ce alte combinatii aiurea de mirosuri ati intalnit?