Consolari de canicula

Mai am un singur dor:

La Polul Nord sa zbor,

Cu pinguini si ursi,

In shuba, cu manusi,

Macar o saptamana

Sa port ciorapi de lana!…

Ma omoara canicula asta! Nu prea mi-e draga vara defel, sunt nascuta iarna si atunci ma simt cel mai bine. Ma taie toate naduselile numai cand vad la televizor cum stau turistii toooata ziulica cu burta-n sus la plaja, perpeliti ca niste guvizi in tigaie; nu-i intereseaza nici de radiatii ultraviolenteviolete, nici de insolatie, nici de piei jupuite. Si mai tin si copii cu ei sa stea cu putulica  lopatica in nisip pana spre seara, cand iau cu asalt unitatile de primiri urgente, ca boraste copilu’ si se kk fara mot! Ce distractie o fi asta, zau daca inteleg! Poate nici ca mine, care n-am calcat de vreo 20 de ani pe plaja (si nici nu intentionez in urmatorii 20!), dar nici asa, de parca vine maine sfarsitul lumii si e musai sa-i prinda rumeniti frumos si inghesuiti ca sardelele , cate trei pe metru patrat.

Cu planul la consumul de bere cu lamaie sunt cam in urma, n-am cu cine ma antrena, dar recuperez la cel de inghetata. De n-ar fi inghetata, as muri in fiecare vara. Si de-ar creste inghetata in pom, mi-as face cea mai faina livada, mai faina decat orangeriile imparatilor austrieci. Dar, a naibii inghetata, nu creste decat in congelator! Si nici acolo nu da productii record, ca n-are loc de caserolele cu mici si pungile de legume congelate…

Nu-s prea pretentioasa, mananc aproape orice fel de inghetata. Am o preferinta pentru cea de fistic si cea de cacao, dar n-o refuz nici pe cea de vanilie sau de rom cu stafide. Dule si rece sa fie! Pana vara asta am fost fan Betty Ice, de orice sortiment. Era cremoasa-cremoasa, nu facea „sloiuri” . Parea „prea buna, prea ca la tara”, alta tara, nu a noastra, n-ai fi zis ca-i de la Suceava. Dar in vara asta am avut o mare dezamagire: am descoperit ca au prostit-o rau, e apoasa si fada, nu are deloc finetea pe care i-o stiam. Of, inca o marca buna care s-a dus de rapa! De ce avem noi prostul obicei ca, dupa ce cucerim piata si ne facem un renume (si se pare ca era una dintre cele mai bune marci din Europa), sa o stalcim si sa ne pacalim clientii vanzandu-le ceva care nu-i nici pe departe ce a fost candva? Ii pacalim odata, ca a doua oara nu mai cumpara, se orienteaza spre altceva. (Mai) Am o cutie de Betty cu ciocolata si alune in frigider dar nici nu-mi vine sa o mai termin, cred ca o sa i-o donez lui Yeti, care nu-i un fin cunoscator si nu face mofturi, mananca orice fel de inghetata. Iar eu o sa plec in misiune de prospectare a pietii, poate gasesc ceva care sa-mi placa si sa ma fidelizeze. Si, ca sa nu prospectez prea mult (si sa dau in pantecarita), va cer opinia voastra. Voi ce fel de inghetata preferati si pe care mi-o recomandati? Nu-mi ziceti de aia cu foita de aur comestibil, din Dubai, ca nu-mi place aurul nici in bijuterii, nici vorba in mancare! 🙂

De ce doar cainii se castreaza?

Ma gandeam sa scriu ceva frumos, ceva cu banchize de gheata, frape-uri, brize si piscine, ceva racoritor. E minunat sa stai pe caldura asta in uniforma de spital, sa simti cum te umpli de sudori (sudori care curg, nu sudor care sudeaza!) si cum ti se lipesc talpile de papuci de nu mai stii care sunt piesele anatomice proprii si care sunt adausurile vestimentare. Incerc un oarecare regret ca nu-s soparla, mi-as da bucuroasa pielea jos.

Doar ca ma ajung din urma alte subiecte, unele peste care m-am straduit sa trec, sa nu ma ambalez prea tare, dar nu pot, daca nu scriu macar doua-trei vorbe simt ca ma inabusa revolta. Dincolo de canicula, de picioare rupte de premieri, de toane de presedinti care promulga ce vrea muschiu’ lor,  nu ce vrea si interesul prostimii multimii, de coduri, de cozi, de coade si de cod oceanic, un alt subiect incinge spiritele: barbaria violului de la Vaslui! Daca locul desfasurarii actiunii n-ar fi fost plaiul mioritic ci cel american pana acum aveam deja ecranizarea povestii pe marile ecrane .Poate cu Oana Zavoranu in rolul principal?… Dar nu, la noi e ceva aproape banal, ceva ce unii scuza cu usurinta sau chiar aproba cu cinism. Ca, de, a gasit ce a cautat!

Nararea faptelor nu mai are rost, e arhicunoscuta. Si arhicomentata. Nu de drama fetei vreau sa vorbesc. Poate ca n-a fost „usa de biserica”, poate ca n-a spus NU cand masina in care se urcase ca sa ajunga mai repede acasa a luat-o pe alt drum, poate ca nici n-a stiut ce o asteapta. N-o judec eu dar ii acord toata compasiunea mea de femeie si mama. Nu e nici prima, nici ultima fata din Romania care va purta multa vreme stigmatul si trauma unui viol. Poate are si ea partea ei de vina, dar e o parte mult prea mica si mult prea scump platita.

Nici de bestiile alea nu vreau sa vorbesc, au vorbit altii folosind suficiente epitete. Varsta si teribilismul nu sunt o scuza si josnicie mai mare decat sa taberi in haita pe o fiinta neajutorata si s-o chinui sadic numai ca sa-ti satisfaci placeri perverse, nu cunosc. Mai degraba as gasi circumstante atenunate cuiva care ucide, poate ca era in legitima aparare, poate a fost o clipa de neatentie sau de ratacire, cumva clipa in care iei viata unui om poate ca as intelege-o. Greu, dar as intelege-o. Dar violul nu-l pot intelege si nici ierta orice argumente s-ar aduce. Sper ca farama aia de justitie la care ne inchinam toti ca la Sfintele Moaste sa aiba o tresarire de constiinta si sa le dea pedeapsa maxima. Dincolo de anii de parnaie (care am senzatia ca vor fi putini spre deloc) eu i-as face sa traiasca exact aceeasi drama cu ei in rol de victima si, in plus, le-as tatua un V  mare in frunte (care nu vine de la Victorie!), sa stie toata lumea cu cine are de-a face.

Dar nu de ei voiam sa zic. Eu n-am facebook dar am citit ca parintii jigodiilor virile bietilor au lansat o campanie de denigrare a fetei violate si instiga lumea impotriva ei. Ca, vezi doamne, le-au nenorocit odraslele! Asta mi s-a parut mie cel mai grav si mai inuman in toata povestea. Fiecare mama are instinctul natural de a-si apara puiul dar cand puiul devine o bestie si nenoroceste puiul altei mame cum mai poti sa-l aperi? Si mai ales cum poti si tu, mama fiind, sa te arunci tot asupra celei nenorocite de propria progenitura? Aici ratiunea mea sufera sincope, nu pot sa argumentez nici cu instinctul matern si nici cu altceva. Si mi se pare ca fata aia a fost violata de sapte nemernici si de mamele lor la fel de nemernice. Daca, in loc de baieti, ar fi avut fete si fetele lor ar fi trecut prin drama asta, cam ce campanie ar fi declansat pe facebook?…

Avem copiii pe care ii educam. Si daca nu-i educam , sau ii educam in spiritul acesta, ca cel mai tare poate asupri pe cel mai slab si ca femeia e doar obiect de placeri sexuale, ca ne putem lasa ghidati de un singur organ erect (si care nu se cheama coloana vertebrala!), aunci sa nu ne miram ca ajungem aici,ca viitorul lor se termina la poarta puscariei. Unde le doresc sa scape cat mai des sapunul pe jos!…

Eu l-as angaja pe doctorul Ciomu sa „judece” acest caz. Sa-l judece marunt-marunt. Si fara anestezie , daca se poate! Voi?

Antistres

Un zambet la sfarsit de saptamana:

Doi lupi se hotarasc sa fure oi. Ciocanitoarea ii aude facand planul si ii paraste ciobanului care se pune la panda. Seara ajung lupii la stana si vor sa intre pe o gaura din gard.Primul lup baga capul iar ciobanul ii arde o bata peste bot. Pune lupul laba peste bot de durere si se intoarce catre celalalt lup spunandu-i:

-Intra tu primul ca pe mine ma bufneste rasul!

***

Bancnota de 1 leu se intalneste cu cea de 500 lei.

-Si, ce-ai mai facut? intreaba cea de 500 pe cea de 1 leu.

-Eh, pai prin cazinouri, am fost si intr-o croaziera pe Dunare, m-am plimbat apoi cu o tipa misto prin mall-urile din Bucuresti, am fost si in provincie, la Pietroasele, am fost si pe la munte, de-astea… Tu, care mai e viata ta? intreaba si bancnota de 1leu.

-Mno, cele obisnuite: biserica, biserica, biserica…

Weekend placut si racoros, va doresc! Si nu uitati sa zambiti. Cat inca mai aveti dinti… 🙂

PS. Uitasem sa va „tratez” cu ceva anticanicular: va poftesc la o inghetata! Pofta mare!

Ne nastem egali?

Sa nu mai aud prostia aia cu „toti ne nastem egali” sau ca „viata ne da tuturor aceleasi sanse”. Nu, viata pe unii ii gadila si pe altii ii calca in picioare de cum se nasca! Doar in fata mortii suntem egali, dar si acolo unii au o sansa in plus , negociaza mult pana se predau; ca una-i sa mori la 20 de ani de o tumora cerebrala care se poate opera numai in strainatate, pe bani grei, si cei dragi nu reusesc sa adune suma oricat s-ar stradui si alta-i sa te cheme Rochefeller si sa-ti permiti al saselea transplant de cord la aproape 100 de ani. Daca te cheama Rochefeller esti egal cu cine vrei tu, chiar si cu zeii si poti sa ai impertinenta de a te crede nemuritor. Dar nu de rochefelleri  ma freaca pe mine grija, mi-s dragi toti ca sarea-n ochi, noroc ca se mai prabusesc niste avioane si le arata si lor cat de simplu se moare indiferent de grosimea contului din banca…

Ma uit cum intra oamenii in viata. De fapt nu la partea de fiziologie ma refer ci la Sansa, la ceea ce ursitoarele iti pun in patut inca de la nastere. Si nu-mi place deloc ce vad.

Intr-o zi am facut patru externari. Doua erau din acelasi salon, copii nascuti in aceeasi zi, la cateva minute distanta. Copii sanatosi, doua fetite, cu o evolutie normala, gata sa plece acasa. La una a venit nasica sa o scoata din maternitate, conform traditiei, cu un trusou de lucruri noi, cu eticheta pe ele (ceea ce nu-i deloc indicat sa imbraci un nou-nascut sensibil cu lucruri care au stat prin cine stie ce containere si magazii!): rochita de dantele, multe dantele, ciorapei de matase, cipilica flu-flu de dantela cu perlute…Frumoase hainute, nu zic, dar afara era chiar frig si ploaie si copilasul era tot o dantela, nimic sa-i stea lipit de corp si sa-i tina de cald. Dar ma rog, daca asa vrea nasica!… Si nici macar n-au ascultat sfatul meu de a trage „limuzina” in fata usii, sa nu umble cu copilul prin ploaie, au preferat sa-l duca in brate prin toata curtea, pana la parcare, ca pe un trofeu. Le-am urat de bine si de sanatate pentru mica printesa si mi-am vazut de treaba mea.

Cealalta mamica s-a externat tarziu, dupa-amiaza. A scos si ea din sacosa un costumas subtirel si un scutecel la fel de subtire. Nu erau noi dar erau curate, calcate si mirosind a detergent. Mai avea acasa patru copii, probabil ca acelasi trusou il purtasera toti. Dupa ce i-am imbracat copilasul, am condus-o pana la usa fiindca abia isi cara doua sacose. I-am deschis usa cu cartela, am coborat scarile si ma uitat dupa tatic , nasica, bunica, ma rog, cineva care sa ia copilul. „Nu vine nimeni sa ma ia, plec singura”, imi zice mama cu jena in glas. „Pai cu ce pleci, mamico, unde e masina?” „Plec cu ocazia, doamna, ies in fata spitalului si fac cu mana la ocazie”. Am ramas socata. A fost unul din momentele acelea in care nu stiu cum sa reactionez, e mai rau decat daca as primi o palma peste ochi. Am dat s-o cert ca nu mi-a spus din sectie ca n-are cu ce pleca, ca hainutele sunt subtirele, ca nu poate duce singura si bagajele si bebelusul…Am dat sa zic multe si n-am putut sa zic nimic. I-am pus copilasul in brate, i-am urat numai de bine si mi-a fost ciuda ca n-am nici un ban in buzunar sa-i dau pentru un taxi (statia de taxiuri nu-i departe de spital, daca imi zicea de la inceput i-as fi comandat eu unul) , m-am uitat o clipa dupa ea cum pleaca protejandu-si copilasul la piept si…mi-am vazut de treburi.

Seara, la schimbul de tura, ii povestesc colegei cat de impresionata si revoltata am fost de caz si cat de nedrept mi s-a parut sa stea o mamica cu un nou-nascut in poarta spitalului si sa faca cu mana la ocazie. Iar colega mi-a adancit amaraciunea spunandu-mi ca, probabil, nici n-a luat vreo ocazie fiindca n-avea nici un ban , ci a plecat pe jos, cu puiul in brate, cei cativa kilometri pana acasa (locuia in comuna limitrofa). Si-mi mai spune cum in ziua precedenta cealalta mamica o rugase sa-i faca gauri de cercei,  si cum, dupa ce i-a facut, o intrebat-o si pe aceasta mamica daca nu vrea si ea sa-i faca fetitei ei. „Nu, doamna, ca n-am nici un ban, n-am cu ce va plati”. „Dar cine ti-a cerut vreun ban? Spune daca vrei si-i fac si fetei tale, ca e pacat sa o chinui cand va fi mai mare!” Si i-a facut si ei primind in schimb multe multumiri.

Unii pleaca in primul lor drum in viata in dantele si cu limuzina. Altii pleaca in scutec simplu de finet mostenit de la fratii mai mari si purtati in brate, pe jos, cativa kilometri. Oare faptul ca avea si gauri de cercei o fi fost vreo consolare ca a pornit cu stangul in viata?…

Daca e adevarat ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib  pesemne ca Dumnezeu trebuie sa se faca inginer constructor, ca multe cuiburi mai are de construit! Desi as prefera sa se faca oftalmolog si sa mai vindece ochii berzelor…

Sa mai si dam, nu doar sa luam!

Sunt o pacifista de felul meu. Bine, nu-s chiar un fel de Mahatma Gandhi sau Maica Tereza, nu simt nevoia sa intorc si celalalt obraz dar nici nu sar in beregata omului pentru orice fleac…

Dar am ajuns intr-un moment al vietii in care mi se pare ca prea mult pacifism strica. E destula violenta in jur, sunt destui cei care te calca in picioare (la propriu, nu  numai la figurat) aproape fara motiv, care te provoaca cat sa le dai motiv de incaierare sau care te capacesc din senin numai fiindca au un exces de adrenalina. Nu e zi sa nu vad la televizor oameni batuti in strada numai fiindca n-au zis „pardon” cand au atins un trecator cu cotul, sau batuti cu bestialitate tocmai fiindca au sarit sa aplaneze un conflict. Soferi derbedei bat un batranel fiindca n-a traversat strada destul de repede, cetateni recalcitranti bat angajatii primariei fiindca nu le-au rezolvat promt o cereresi: cel mai grav, talharii intra peste oameni nevinovati in casa si-i bat pana la sange ca sa spuna unde au ascuns pensia sau cele cateva sute de lei economisite pentru zile negre. Oricat de pacifist ai fi sfarsesti ca o victima desi tu n-ai facut rau nici unei muste.

Ete ca eu nu vreu sa fiu o victima! Sau macar sa nu fiu una facila. Adica tu sa vrei sa ma omori si eu sa mor cu gratie, sa-ti fac pe plac? Nu, nene, daca e sa mor, mor, da’ sa mor cu tine de gat! Macar de-un ochi sa te pagubesc si eu.

In tinerete mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu nevoita sa ripostez si m-am descurcat onorabil, mi-am „anihilat” adversarul nu atat din punct de vedere strategic sau ca as fi avut eu forta cat datorita faptului ca am actionat neasteptat, i-am surprins cu viteza cu_care imi zbura mana din cot. Dar atunci eram si eu mai tanara, n-aveam coatele asa anchilozate.

Zilele trecute medicul de garda de la noi a incasat una bucata palma peste ochi de la apartinatorul unui pacient, nemultumic ca i s-a spus ca trebuie transferat la alt spital, ne depasesete pe noi , probabil e caz de neurochirurgie. Si nu e singurul cadru medical care a patit asa ceva, toti suntem expusi agresiunii si nu e nimeni sa ne apere; ca pana vine portarul, angajatul firmei de paza sau politistul poti sa-ti aduni dintii de pe jos sau chiar sa te adune altii pe tine fiindca ai dat cu capul de podea si…gata, mort la datorie! Ce mare consolare as avea daca imediat ar sosi la fata locului „organul” care sa-mi constate decesul si sa aresteze faptasul!?

Asa ca ma bate gandul sa ma apuc de bataie! Adica sa invat cum se da, ca de luat cred ca m-as pricepe.

Forta n-am, tehnica n-am, cu fuga n-am nici o sansa, deci e musai sa invat ceva tehnici de autoaparare. Nu zic sa ma joc de-a Jackie Chan, nici sa dau cu picioru’ dupa ceafa ca Van Damme, dar macar sa infig o unghie-n orbite sau un pumn in nas cat sa-i pot recolta grupa sanguina de pe bombeul bocancilor. N-am stofa (si nici uniforma) de Xena, Printesa Razboinica dar trebuie sa invat sa-mi vand pielea cat mai scump. Daca tot e sa planga mama, macar sa planga si ma-sa aluia care n-are loc de mine pe lumea asta!

Asa ca eu va cer un sfat: cam de ce „marte artiale” ar trebui sa ma apuc sau ce ma sfatuiti sa fac in caz ca atenteaza cineva la integritatea mea corporala? Nu, nu-mi spuneti sa incep sa plang si sa cer indurare si nici sa fac pe mortu-n papusoi , doar-doar s-o plictisi de atitudinea mea de non-combat, ca la astea chiar nu m-as pricepe, ma descurc mai bine c-o karata-n carotida si-un shut in testicule. Si ca sa arat ca sunt contra violentei promit sa-i acord si primul ajutor. Si primul, si al doilea, si tot asa pana nu mai exista alt remediu decat eutanasierea…

Pace si armonie va doresc!

Cand te musca musca

Ne-am tot vaitat ca nu mai vine vara adevarata, ca e inca frig, ca n-am renuntat la invelitul cu patura noaptea, ca… Ete ca a dat navala si canicula! Noaptea trecuta am simtit pentru prima data in vara asta ca mi-e foarte cald. Si m-am frichinit, si m-am frichinit, pana spre dimineata cand, in sfarsit s-a mai racorit.  Cum Sotu’ se scoala cu noaptea in cap si paraseste dormitorul spre a-si bea cafeaua odata cu rasaritul de soare, patul a ramas liber, total la dispozitia mea, care mi-am luat in primire diagonala , in cautarea unui petic mai rece de asternut. Si cum mi-a lasat si usa deschisa sa intre racoarea diminetii, totul parea perfect, juram c-o sa dorm cu vise pana pe la ora noua.  Si chiar m-as fi tinut de cuvant, doar ca…

Lunecarea spre lumea viselor mi-a fost franata de-o gadilatura pe varful nasului. Muc n-avea cum sa fie ca nu-s racita! Si chiar de-as fi fost, gravitatia l-ar fi facut sa ma gadile, in cel mai rau caz, pe buze, nu pe nas, nu? Si nici o sarutare de la Mamare, din astralul prin care toot bantuie, nu-i, ca ea nu ma prea saruta nici cand era in carne si oase, d-apoi acu, cand e numai buhuhu duh!

Nu era nimic fiziologic si nici metempsihotic, era o musca! Lua-o-ar naiba mustelor ,de insecta infecta ce e! Nu ma deranjeaza asa tare gandul ca inainte de a poposi pe nasul meu e posibil sa fi poposit pe alte reziduuri organice (cu mot sau fara), cat faptul ca nu-si gaseste alt loc decat asta in care ma gadil teribil! Adica daca se incurca putin in breton , ce avea? Sau daca patina pe o unghie de la picior? De ce tocmai pe nas?  Si nu-i numai gadilatul asta care te trezeste si din morti, mai e si prostul obicei de a bazai cat un bombardier la decolare! Vrei sa gadili, gadila naibii in liniste, nu mai tura motoarele in halul asta, ca mi-ai bruiat toti neuronii si mi-ai imprastiat toate visele!

N-am mai putut sa dorm. M-am trezit in niste aplauze frenetice. Nu, nu erau admiratorii mei la capul patului sa-mi ureze ‘buna dimineata”, erau palme care se chinuiau sa prinda afurisita de musca. Ba chiar au sosit si intariri, s-a chinuit si Sotu’ (care are reflexe mult mai bune ca ale mele, eu nu-s in stare sa pocnesc nici un melc anchilozat), dar fara succes. Musca a jucat un simultan mai ca a lui Kasparov si ne-a invins detasat…

Concluzie: musca e un element de tortura inventat de Dumnezeu ca pedeapsa pentru cei care nu se scoala sa-si faca rugaciunea de dimineata odata cu rasaritul soarelui! Da’ si Raidul a fost inventat pentru necredinciosii puturosi!…

Dulce razbunare

…sau cum isi plateste fiecare politele, dupa posibilitati. 🙂

 

 

Pacat ca n-am o filmare si cu Tedy, raposatul nostru pechinez care, de cate ori plecam de acasa fara el, iese in blcon si  urla latra vreo jumatate de ora, cat sa stie tot cartierul ca e arestat la domiciliu, apoi scotea toate hainele din sifonier de pe primele doua rafturi (mai sus nu ajungea), strangea covorul rulandu-l impecabil, smulgea din cleme cablul tv. , apoi insira toata hatia igienica prin casa,infasurand-o insistent dupa mobila! Acelasi ritual, de fiecare data… 🙂

Sa aveti o duminica relaxanta. Si nu va suparati animalele de companie, nici nu stiti de ce pot fi in stare!

Dezastru cromatic

Nu-s vreo obsedata de ordine. Pot sa dorm si daca nu mi-s papucii frumos aliniati langa pat si nu simt nevoia sa-mi tai venele fiindca am storcosit un paianjen pe covor. Dar cateva fixuri tot am; cum ar fi sa nu mi se amestece margelele intre ele, sa nu fie oglinda din baie stropita si sa nu intind ruflele pe sarma la intamplare. Sotu’ zice ca astea-s mofturi. Pai da, ca el n-are margele si nici nu se penseaza la oglinda! Iar ruflele… oricum le-ai aseza, tot acelasi soare le usuca! Nu-i asa simplu, bre!

Ies ieri cu ligheanul cu rufe. Ies cam prost, tocmai cand se pregatea sa ploua, asa ca renunt la sarma de rufe din gradina, ma indrept spre terasa. Si incep: de la cele mai lungi, la cele mai scurte si de la cele mai inchise la culoare, la cele mai deschise. Sa fie armonie cromatica, nu-s nepoata lu’ Picasso, sa fac un talmes-balmes abstract!

Blugi, pantaloni de trening maron, pantaloni de casa gri, distanta egala intre rufe, incap toti fix cat e sarma de rufe. Un rand perfect!

Bluzon portocaliu, bluzon bej, tricou (cam) bej, tricou gri, tricou albastru, tricou bleumarin, tricou…ups! Na, ca am mai gasit pe fundul ligheanului un tricou de culoarea piersicii! Sa-l pun dupa ala bleumarin? Exclus, se vede ca naiba, strica tot feng-shuiu’! Sa-l mut pe-ala gri in capul randului si sa-i fac loc langa ala bej? Pai si ala gri, dupa ala bleumarin? Nuuu, nu prea se asorteaza… Sa le inghesui pe toate mai incoace si sa-l indes pe-asta „piersiciu” in capatul celalalt, deschizator de rand? Nici asa nu-mi place, prea se incretesc, fac riduri (eu, nu rufele!)…

Dupa combinatii de n luate cate k , in care simtul meu artistic e profund deranjat, mai ca-mi vine sa pun tricoul buclucas direct la tomberon, ca-i la indemana, cam in capatul terasei, acolo unde ar fi trebuit sa fie si el pozitionat pe sarma de rufe. Dar daca tot m-am muncit sa-l spal (pai ce, e usor sa apesi butonul de pornire la masina? ), acu sa-l arunc asa, curat si mirosind a Lenor? Nu se asorteaza cu cutiile de bere din tomberon…

Sa strang toate rufele, sau macar pe cele de pe randul cu tricoaie tricouri si s-o iau de la capat? Hai, ca a inceput si ploaia de cand tooot analizez de zici ca pregatesc planul strategic de scoatere a Greciei din UE  criza. Fir-ar ele de tricouri, cum imi complica ele existenta! Si nici nu-s expuse in vazul lumii, terasa e in spatele casei… Asa ca incep sa insir pe sarma ce-mi vine la mana: o bluza cu dungi, un tricou rosu, o pijama gri, o esarfa galbena… Si la sfarsit, apoteotic, patru perchi de sosete, doua roz si doua bej, pe care le inghesui unde mai gasesc cativa centimetri de spatiu, adica aleator printre blugi, budigai si capotele!

Na, mai Picasso, ca mi-a iesit si mie o opera ca a ta, sa nu ma acuzi acu de plagiat! Are dreptate barbate-miu, acelasi soare le usuca pe toate, oricum le-as aranja! Si nici macar nu-i soare, ca ploua…

Mai e cineva sclav al stereotipiilor de felul asta?

Celebritatea, bat-o vina!

A-saaaa! Ce am descoperit azi? Pe langa faptul ca e miercuri, ca a fost o zi luuunga, ca in rest toate-s cum au fost si ieri, nu-s nici mai frumoasa, nici mai desteapta si nici mai bogata… Pai am descoperit ca Goagalu’, in nemarginita lui generozitate, stie de mine. Adica nu stie, dar trimite lumea sa ma caute.

Ia tastati voi astea:

-buba rea

-oculele

-fiertura de goji

-cafea Alvorada

-cuvinte intelectuale (?!)

-povesti de groaza cu iele

-apretarea cu aracet (ba chiar si cu amidon!)

-test hepatita iod

E? Vedeti cum dati peste mine? Simplu, char pe prima pagina! Maine-poimaine ma gasesc si pe Wikipedia!  🙂

Azi m-am uitat putin la motoarele de cautare si iar mi-a venit a-mi face cruce (sau plus, ca sa par mai academica!) de ce am gasit. Dar asta…in numarul viitor!

 

Pe voi cum va gaseste lumea cel mai repede? Nuu, nu va cer numarul de telefon! 🙂