Arhivele lunare: Octombrie 2012

Barbatul perfect:referat de necesitate

Standard

Am tot scris articole pentru doamne, pentru proaspete mamici, pentru femei in general.N-as vrea sa fiu acuzata de discreminare, ca as fi androgina.Asa ca azi voi scrie special pentru voi, domnilor.

Sigur ati adunat o experienta de viata, sigur ati vorbit „ca intre baieti” si ati primit sfaturi cum sa reusiti in viata, cum sa faceti cariera, cum sa fiti cuceritori.Dar pe femei le-ati ascultat vreodata? Stiti ce-si doresc ele de la un barbat?Stiti cum va privesc si dupa ce criterii va judeca? Daca n-ati ascultat pana acum, poate ar fi timpul…Azi sunt prietena voastra.Numai azi!:))

Ca aveti sau nu o partenera de viata, sau doriti sa cuceriti una, sigur va vor fi de folos sfaturile mele.Incercati sa tineti seama de ele si mai vorbim peste o luna!Sau nu mai vorbim deloc?

Deci, luati notite:

-femeile, in afara de rotunjimile care va atrag privirea, mai au rotunjimi si pe creier; se numesc circumvolutiuni si in mare parte se folosesc in a analiza critic barbatii.

-incercati sa nu le raniti si sa nu le dezamagiti.Puhoiul de lacrimi pe care il veti dezlantui risca sa va inece toate corabiile.Mai bine dormiti langa o camila care sforaie decat langa o femeie care suspina!Si nici o mancare calda nu vedeti prea curand…

-nu va mai prefaceti ca n-ati auzit-o cand va povesteste de zece ori intr-o zi ce superba era rochita aia albastra din vitrina de la mall si ce bine i-ar scoate ochii in evidenta.Pierdeti mult mai mult timp ignorand-o si riscati sa aveti si voi ochii scosi ca dati banii pe bilete la meci.Cumparati-i mai bine rochita de la primul semnal si veti avea liniste in casa plus recunostinta ei…

-daca doamna va solicita ajutorul la curatenie tocmai cand aveati programata o iesire cu baietii(la o dezbatere filozofica, desigur!) nu va eschivati, profitati de ocazie si etalati-va pectoralii la un batut de covoare.In timp ce manuiti batatorul puteti sa va ganditi la orice si la oricine, proportional cu forta pe care vreti sa o folositi dar cand intrati in casa cu victima pe umar, zambiti triumfator ca un preistoric paros care tocmai a rapus un dinozaur.Va dati seama ce admiratie veti starni in ochii consoartei, pe ce piedestal va va sui?(sa speram ca nu va darama piedestalul dupa ce va ancoreaza bine de lustra…)

-a scapat prea multa sare-n ciorba ca era atenta la cum o saruta Jose Armando pe Esmeralda? Nu-i nici o nenorocire si nu faceti din asta o tragedie.Adaugati in farfurie inca un pahar de apa , sa se dilueze saramura si continuati sa mancati o ciorba-spritz, ca nu v-am auzit plangandu-va ca ar fi vinul prea amar si nu puteti sa-l beti cu apa…

-nu faceti greseala sa uitati de aniversarea casatoriei! Daca nu exista un monument, o statuie unde sa depuneti jerbe si coroane, luati macar un buchet de ochiul-boului si panselute si daruiti-le consoartei, chiar daca in adancul inimii mai mult comemorati decat sarbatoriti.Poate aprindeti si o lumanare…Parfumata, desigur.

-e adevarat ca barbatii emana o cantitate impresionanta de feromoni ce le atrag pe femei.Doar ca feromonii de azi n-ar trebui sa se amestece cu cei de saptamana trecuta si mai ales nu la nivelul sosetelor!O soseta azvarlita pe spatarul fotoliului nu e cu nimic mai  afrodisiaca decat cea din cosul de rufe…

-nu puteti sa va eschivati in fiecare zi ca aveti de lucru acasa si nu puteti merge la shoping, la citire de preturi.Luati-va inima-n dinti si sacrificati o dupa-amiaza de bantuit prin magazine.Daca totusi e prea mare corvoada, simulati o durere de picioare, un carcel, cava si ramaneti sa admirati peisajul pe o bancuta.Drept consolare ca nu puteti sa o insotiti mai departe lasati-i cardul, sa-i tina de urat…

-va duce cu vorba in fiecare seara, de vreo luna incoace, ca o doare capul? Nu veti rezolva nimic cu reprosurile, ba chiar se vor accentua durerile.Mai bine puneti pe o farfurioara o bijuterie draguta(poate sa fie si de argint, nu neaparat de aur) si o aspirina alaturi, oferiti-i farfuria intreband-o dragastos:iei pastila de cap inainte sau dupa?Nu cred sa primiti vreun refuz…

-ea vrea o pisica sau un catelus si voi nu sunteti de acord cu animale in casa? Cred ca daca ii cumparati o hainutza de blana s-ar putea sa-i treaca dorul de animalute inblanite…

-vine soacra in vizita prea des si uita sa mai plece? Nu mai bine investiti intr-o cutie de bomboane si insistati sa o vizitati voi, ca ea face cea mai buna placinta cu mere? Dar mai inainte rugati un prieten sa va sune fix la jumatate de ora dupa ce ati ajuns si sa-ti spuna ca e nevoie urgenta de tine.E timp suficient sa mananci 2-3 placinte, sa-ti lauzi soacra si sa o faci sa se simta apreciata, mai ales daca-i duci si flori…

-ai programat sa vezi un meci cu o bere in fata si tocmai atunci  incepe un serial turcesc de succes? fii intelept si cedeaza-i ei telecomanda, tot n-o sa poti vedea meciul cat da ea cu aspiratorul si sterge praful de pe televizor.Renunta la meci si mai ia o bere in plus sa-ti ineci amarul si lasa, ca afli scorul la stirile din sport…

Ei, ar fi multe de spus, dar macar aceste lucruri daca le tineti minte si le respectati aveti sanse in plus sa va creasca cota(si presiunea) si sa fiti apreciati de consoarte.Dar chia si asa in ochii lor voi sunteti CINEVA.Cineva care duce gunoiul, repara prizele si plateste facturile…

PS.

Am sesizat acum o analogie:doleanta=dorinta, deci e de bine, condoleanta e de rau.Soarta=destin, deci poate fi de bine,consoarta inseamna ca e de rau? :))

Hallo, de Halloween !

Standard

Cica vine Halloween-ul!! Asa, si??Ce mare scofala ca au dat navala pe la noi strigoii de peste ocean? Vor si astia sa-si instaleze un scut, anti-aghiazma, de aparare contra exorcistilor taroristi?Pai la Deveselu e luat, sa incerce la Desuparatu…

Nu stiu de ce trebuie sa importam noi toate chicioseniile occidentale, zile de-a lu’ Valentin, iepurasi si alte chestii comerciale.Dragobetele e perimat, nu putem sa ne love-im decat americaneste, ca e mai cool…

Nici nu stiu de unde vine halloween-ul asta, nici nu ma intereseaza.Pe mine ma bantuie numai fantome autohtone, de-astea care zic bu-hu-hu cu accent neaos romanesc.Si Mamare are permis de libera trecere parmanent, nu asteapta ea sa-i spuna americanii cand poate sa mai dea o raita pe-acasa…Vedea-l-as pe Obama ca indrazneste sa-i spuna lu’ mamare NU!:))

Tot ce ma intereseaza e faptul ca e sarbatoarea tuturor sfintilor,chiar si a celor netrecuti in calendare, deci isi serbeaza onomastica cei ca mine, nebotezati cu nume de sfant renumit.Ce sa-i faci, nu putem sa fim toti Ioni si Marii si sa ne imbatam de 2-3 ori pe an si sa ne umplem de cadouri.

Deci se cheama ca e ziua mea!Hai, sa va traiesc!Sa fac cinste? Poate sa va dau cate o „ghirlanda” de usturoi sa va fereasca de strigoii care misuna zilele astea.Si cate o felie de dovleac, ca tot se sculpteaza dovleci in nestire ,de ar mai muri si Brancusi inca odata de ciuda.

Dragii mei, toti cei cu nume „neortodoxe”, va urez la multi ani si la multi bani, sanatate, bucurii si bomboane la copii!Beti un pahar in cinstea voastra, unul in cinstea mea si cate unul pentru fiecare „sfant”netrecut la catastif.Ce daca va matoliti si va sticlesc ochii in cap? Dati vina pe strigoi, ca v-au bantuit si v-au bagat in sperieturi.Macar la atat sa fie buni si strigoii astia americani…Dar cat timp puteti citi urmatorul text inseamna ca n-ati baut suficient.Hai, inapoi la pahar!:))

Eu vara nu mor!

Standard

Cele mai bune idei de articole imi vin citindu-va pe voi.E ca un click declansat de povestile voastre ce-mi aduc in memorie povestile mele.Imi place mai mult sa scriu despre altii, sa-i fac „vedete”, dar cel mai usor mi-e sa scriu despre mine, imi sunt un personaj mai la indemana si mai bine cunoscut.Plus ca , rememorand intamplari din trecut,imi fac o introspectie critica si uneori realizez ca lucrurile sunt altfel decat le-am perceput cu mintea de atunci.

Un comentariu de-al lui Ninu si o secventa din nefericita lui copilarie mi-a reamintit perioada de inceput a „carierei” mele medicale.Ehe, era la inceputurile paleoliticului, cand aveam si eu 20 de ani, ca zau, am avut si varsta asta, n-am trecut de la 5 direct la 40 de ani!

Lucram de vreo trei ani in sectia de pediatrie a spitalului din Mangalia.Programul de lucru si ritmul erau infernale.Eram doua asistente la 120 de copii, cu 10 cazuri grave in reanimare si cu serviciul de primiri urgente unde in orice clipa putea  sa-ti aduca salvarea un caz disperat.Nu exista pe atunci sistemul cu regionalizarea spitalelor, cu protocoale care sa-ti impuna sa transferi orice caz care iti depasea competenta.Opream si tratam tot, uneori se mai si murea,dar eram maestrii in inprovizatii,ma mir si eu de unde ne veneau idei sa facem adevarate minuni numai sa salvam un copil.Dar asta e un alt capitol, va povestesc altadata, sa mai ia aminte si desteptii de americani ,care sunt pe spate daca le pica servarele si calculatoarele sau au o pana de curent.Daca s-ar institui un premiu Nobel pentru improvizatii romanii l-ar castiga in fiecare an, fara drept la replica!

Deci, eu tanara, sprintena, cu chef de munca si cu burta la gura, ca eram marsupiala, adica gravida!La pediatrie se aduceau pacienti pana la 16-17 ani, deci si fatuce de liceu.

In vara aceea bantuia o epidemie de tentative de suicid printre pustoaicele de liceu.Si nu stiu cum naiba se facea, ca numai in tura mea veneau! Aproape ca ajunsesem sa regret ca sunt doar tentative, nu si reusite, sa mai duca si la morga nu numai la pediatrie.Ei, da, nu e crestineste ce spun dar ma cam saturasem, zau.

Au luat nota proasta in teza la chimie si se sifoneaza mama? pac! 5-6 pastile de ce-o fi(nu de-alea mari , de tantari, ca pe alea nu le puteau inghiti)!

N-a vrut tata sa le cumpere blugi de la vaporeni?pac! alte pastile…

S-au certat cu iubitul ca l-au vazut cu alta la un Cico? pac! da-i cu pastila…

Mai, fetelor, da’ voi nu stiti pe unde trece trenu’?Daca tot stati pe malul marii, o piatra de legat de gat n-ati gasit?Sa zica si guvidele bodaproste ca mananca si gura lui ceva…Sau mai bagati naibii un cui in priza,dar dupa ce scoateti televizorul si frigiderul, ca pe urma n-are ma-ta unde-ti tine coliva…

Cand suna ambulanta si spunea ca aduce o intoxicatie medicamentoasa primul lucru intrebam daca are peste 15 ani.Daca spuneu ca da, instantaneau ma apucau nervii.Imi pregateam cele necesare pentru spalatura gastrica si rugam infirmiera sa-mi aduca vreo 5 litri de apa(mult mai mult decat mi-ar fi trebuit in mod normal sa le bag in stomac) si doua galeti.De ce doua? ma intrebau mirate.Pai in una sa borasca ele si in cealalta sa borasc eu, ca v-am spus ca eram gravida.Si cand veneau duduitzele, ca niste madone indurerate, cu ochii peste cap de la cele trei pastile de distonocalm inghitite le indesam cu sadism sonda prin nas pana in stomac si turnam apa pana li se intindea pielea pe burta ca la malnutritii din Africa.Aoleo, mor!se vaitau ele. Nu-i bai, daca nu te-ai descurcat singura, ete o mana de ajutor, nici bani nu-ti cer, o fac de placere.

Si vomitam la simultan, fiecare la galeata ei…Plangeau bietii parinti pe la usa ca li se prapadeste odoru’ si odoru nu mai reusea sa scoata capul din galeata.La sfarsit le amenintam ca data viitoare pun mai multa apa si am si sonde mai groase.Fetelor, daca vreti sa muriti, ca e prea plictisitoare viata pentru voi, muriti artistic si definitiv, nu umblati cu facaturi ieftine! Si mai cititi si voi din clasicii rusi, mai invatati de la Anna Karenina, nu fiti niste Miorite proaste si resemnate care se intind in pat si asteapta sa moara dupa un diazepam.Pierdeti timpul.Si al vostru si al meu.

O vara intreaga am dus-o asa, n-a existat cred saptamana sa nu fac un simultan la doua galeti.Spre toamna ori le-a trecut amocul ori au aflat ca la spital dau peste o asistenta care are contract cu inchizitia si specializare in tortura.:))

Atunci eram revoltata ca trebuie sa muncesc eu de-aiurea pentru niste talente de domnisoare razgaiate.Acum ma gandesc cat de labili psihic sunt tinerii din ziua de azi, cat de usor clacheaza in fata micilor obstacole ale vietii.Ori vremurile sunt prea dure, ori ei prea cocolositi si nepregatiti sa lupte.Orice esec pentru ei e catastrofal, nu cunosc sentimentul ridicarii dupa ce ai fost numarat de KO.Cum vor razbi ei in viata asta ca o jungla daca dupa primul suspin urmeaza imaginea spanzuratorii sau gustul pastilelor inghitite cu alcool?

Un lucru e sigur: tinerilor din ziua de azi le iese mai bine schema sinuciderii, sunt mai putin artisi si mai mult pragmatici!

Nu vreau sa fiu prea aspra cu ei, sigur ca au si ei probleme, sigur ca orice deceptie se suporta greu.Dar chiar sa nu lupti deloc? Acu’ trebuie sa recunosc ca am avut si eu candva mintea destul de necoapta incat sa cred ca moartea e rezolvarea tuturor problemelor vietii.Poate am stat si eu cu lama in mana, dar nu m-am putut hotari daca sa-mi tai venele pe latime sau pe lungime si nici n-am stiut in cat timp se regenereaza si daca vor creste mai dese si mai ondulate…

Abis

Standard

De murit, murim o singura data, Sau atat ne aducem aminte.

Uneori sunt raspantii in viata in care dam mana cu moartea fara sa stim, o privim in ochi fara sa o recunoastem.Si dupa ce trece clipa ,aerul in jur devine brusc rece iar plamanii  vor sa inspire cu nesat.Diferenta dintre banalitate si trecerea in eternitate e doar de cateva secunde ,nici n-avem timp sa o percepem.

Am citit despre o experienta povestita de Hapi, cum e sa constientizezi ca esti viu.Si m-am gandit sa-mi impartasesc si eu experienta.Nu ca ar fi spectaculoasa, dar poate ca foloseste cuiva, sa nu repete greseala mea.

In urma cu mai bine de 10 ani m-am hotarat sa ma apuc de yoga, asa, de capul meu si fara nici un mentor.Ma gandeam ca exercitiile de respiratie si posturi ma vor ajuta sa-mi controlez crizele de astm din ce in ce mai agresive.Mi-am luat carti, am citit, am crezut ca am inteles si m-am apucat de treaba, sa exersez…

Intr-o seara am vrut sa-i dovedesc sotului meu ce „maestra” am devenit si cum pot sa fac eu o chestie deosebita, adica sa-mi scad temperatura corpului.Pff! Omul nici nu m-a bagat in seama, a crezut ca-mi arde de gluma si si-a vazut mai departe de urmarit filmul la televizor.Si eu mi-am inceput exercitiul de relaxare…Incet-incet tot corpul s-a ingreunat, membrele mi-au devenit inerte si nu le-am mai putut controla.Nu tresarea nici un muschi, eram aproape inerta si nu puteam misca nici un deget. Initial senzatia,pe care n-o mai incercasem niciodata, a fost foarte placuta.Relaxare maxima! Dar apoi a inceput o prabusire brusca intr-un abis fara fund. Un hau negru ma tragea in jos cu putere.presiunea imi scotea aerul din plamani fortat, simteam un tunel rece in jur si nu ma puteam opune fortei gravitationale. Parca alunecam vertiginos intr-un mormant umed.Voiam sa ma agat de ceva, voiam sa strig, sa-mi atentionez sotul ca ma tot duc spre nefiinta, dar nu puteam controla nici un muschi, nu puteam scoate nici un sunet. M-a cuprins frica, apoi o panica pe care n-am mai simtit-o niciodata  in viata. Asa sa fie drumul spre iad? Asta m-am gandit, era prea dureros si prea infricosator sa fie altceva. In interiorul meu era numai zbatere si disperare, in exterior era inertie.

Nu stiu cum am scapat din capcana, cred ca sotul m-a atins fara sa vrea si mi-a dat un strop de energie sa clipesc macar.Apoi am putut sa-mi inclestez pumnii si sa ma rup din tunelul negru. Eram inghetata sloi, transpirata si-mi curgeau lacrimile.Ma durea tot corpul ca dupa niste crampe cumplite, de parca as fi avut tetanie. N-am zis nimic, nu i-am povestit ce mi s-a intamplat. Nici n-as fi avut putere sa vorbesc, nici nu mi-as fi gasit cuvintele sa descriu senzatia. Si nici nu m-ar fi crezut…

De atunci nu mai vreau sa aud de yoga. Poate ca e un lucru minunat, dar e nevoie de pregatire, nu e bine sa te joci cu focul daca nu sti sa-l stingi! Nici acum nu stiu ce s-a intamplat de fapt.Dar n-a fost o chestie subiectiva, nici un vis urat. Doar ca am pasit pe un drum care nu e pentru neinitiati si care nu cred ca se face de unul singur, trebuie sa ai alaturi pe cineva care sa stie calea de intoarcere.

Cam dupa un an o colega mult mai in varsta, vaduva unui medic, si-a gasit fiica de 30 de ani, astmatica si yoghina, moarta in pat. Era transpirata toata , o transpiratie de gheata.Toti au zis ca a avut o criza puternica de astm si s-a sufocat. Asa, stand frumos intinsa in pat, fara sa se chirceasca macar? Si cu medicamentele neatinse pe noptiera?

Amintirea prabusirii in neant mi-a venit brusc in minte si m-au trecut fiori. Eu m-am intors,dar…

Campionat de toamna

Standard

A fost o toamna lunga si blanda.Sunt ultimele zile cand mai vedem soarele zambind prietenos.Prin nordul tarii deja s-au anuntat ninsori.

Tocmai s-a incheiat etapa intai  a campionatului national de pus muraturi, s-a fluierat de pauza pana se pregatesc butoaiele pentru varza.In scurtul ragaz dintre saramuri toate femeile se molipsesc de boala curateniei de toamna.Le apuca brusc pe toate febra scuturatului, mai rau decat intratul in calduri la pisici.Brusc se umple ulita de praf ca o furtuna in desert de la atatea covoare batute simultan.Toti nervii acumulati peste vara se concentreaza in batatorul de covoare.Daca acum s-ar porni o rascoala, o revolutie, un jihad, ceva, femeile ar sari primele, sunt in toiul antrenamentelor si in forma maxima.

Si da-i, soro, cu spalat perdele si lustruit de ferestre!Vazut din cosmos Pamantul e mult mai stralucitor acum, cu soarele reflectat in atatea geamuri lustruite.

Si aduna ghivecele cu flori de prin curti, de prin balcoane, pregateste-le pentru iernat mai prin casa, la caldura…Bune si plantele la interior, mai purifica si ele aerul.

Si treci, gospodino, sa freci prin baie, da-i cu periuta de dinti(nu tot aia de o folosesti pe cale bucala, una mai veche, pastrata special) sa curati rosturile faiantei, ca nu se poate sa se depuna praful de iarna peste cel de vara!Freaca bine calcarul de pe bateria de inox, cat sa te poti si pensa in luciul ei!Si vezi sa faci parastas  cu Domestos la toti germenii din wc, ca e suparare mare daca ramane vreunul netrecut la pomelnicul de morti…

Intoarce saltelele, aeriseste pernele, scutura macrameurile si evacueaza paianjenii!Ei, cu paianjeni ai cam pierdut batalia, intr-o saptamana se repatriaza mai rau ca tiganii nostri de la Paris…

Pe urma ia camara la rand.Asta corvoada! Borcan cu borcan, conserva cu conserva, totul sters, etichetat, asezat pe „caprarii’, sa nu se amestece intre ele si sa scapi vreo dulceata in tocana in loc de bulion.Ai grija unde pui sticlele de ulei, departe de cele cu tzuica, sa nu ia barbatul o dusca pe fuga si sa i se aplece de la colecist ca nu suporta grasimile! Mai bine sa i se aplece de la ficat ca e prea imbibat in alcool…Si vezi unde ascunzi mancarea granulata pentru pisici, ca iar o mananca ala micu’, ca zice ca e pufarin.

Cel mai urat e in bucatarie.La ce or trebui atatea sertare? Destepti japonezii aia cu minimalismul lor, n-ai unde sa depozitezi atatea chestii inutile ca la noi!Pana scoti tot, stergi si pui la loc, gata febra musculara!Si da-i cu Axion pe aragaz, ca doar e” inamicul grasimii”.N-as putea sa-l folosesc si in loc de crema de corp? Poate s-ar mai duce din celulita…Si sa ma spal pe cap cu Cocolino, pentru un par moale si cu”un aer languros”, cum am citit eu la Hapi pe blog…Ei, dar parca eram la capitolul shmotru si curatenie, nu cosmetica si stil!

Ce sa va mai zic, e agitatie maxima zilele astea, cred ca si traficul in blogosfera e paralizat, altele sunt prioritatile momentului.Ca uite, maine-poimaine incepe sa ninga in Maramures si n-am terminat curatenia de toamna.

Cri, cri, cri, toamna gri/nu vrei tu curat sa tii?/Pan’ ce-o creste iarba deasa/Sa luceasca tot in casa?

Sa nu credeti ca asta a fost programul meu de activitate.Nuuuu! Eu doar v-am spus ce aveti de facut, ca altfel va sufla vecina trofeul de campioana la curatenia de toamna.Si daca totusi il ratati puteti sa va luati revansa la Muratura de Aur!

Deci lasati on-line-ul si puneti mana pe matura, ca acu se fac nametii cat casa si n-ati terminat treaba!Hai, spor la treaba, ca eu ma duc sa ma joc pe net!

Blazonul saraciei

Standard

Nici unul dintre cei ce ma onorati cu o vizita nu cred ca v-ati nascut intr-un palat de clestar.Dar nici nu cred sa va fi cautat vreodata mancarea prin tomberoane.Cei mai multi sunteti oameni normali, cu un venit la limita, decent sau oarecum indestulator.Cred ca toti ati avut momente de ascensiune si momente de declin, chiar financiar vorbind.

Banii n-au intotdeauna aceasi valoare;uneori poti da senin 100 de lei pe niste margele sau un bilet la spectacol, alteori suta de lei e hrana familiei pentru o saptamana…

Am avut si eu epoca de glorie cand luam masa de seara numai la restaurant, tuseam daca nu-mi canta menestrelu’ la ureche cat ingurcitam friptura.Dar stiu foarte bine si cum e sa faci cheta pentru banii de paine.Cand treci de pe un taler pe altul al balantei incepi sa vezi lucrurile mai clar, ti se schimba perspectiva dar si modul de a aprecia banii.

M-am nascut intr-o familie normala, modesta chiar, in care singurul venit in casa era salariul tatei.Cand am plecat la liceu o treime din venit se ducea pe plata caminului si alte cheltuieli cu scoala mea.Niciodata nu ceream bani de acasa, cat aveam, atat cheltuiam, apoi inghiteam in sec.Noroc cu bunicii care imi mai trimeteau in secret, fara sa stie unul de altul.Bunica aduna fise de 1 leu si de 3 lei intr-o sticla de lapte ascunsa intr-o soba in care nu se facea focul.Cand se umplea sticla, schimba maruntisul la „cooperativa” si imi trimetea o suta de lei.Bunicul era tehnician sondor, avea salariu frumusel si-mi mai „scapa” la 2-3 luni vreo 3-4 sute de lei.Atunci era sarbatoare, faceam cinste la toata lumea.Sau imi cumparam ceva „de fitze”, cum ar fi pantofi Guban.Cu prima pereche de Guban am defilat tot orasul cu ei in maini, ca pe manusi, de fudula ce eram.:))

Dar cand nu mai aveam nici un leu si  mai erau doua saptamani pana imi veneau banii de acasa cel mai rau nu era faptul ca nu-mi permiteam nici un covrig , ci daca mi se rupeau ciorapii.Nimic nu mi se parea mai jenant si mai umilitor decat sa umblu cu ciorapii carpiti!Acesta a fost primul simbol al saraciei pe care l-am perceput in viata mea.Si mi-am jurat ca atunci cand voi avea propriul salariu, cand nu voi mai depinde de bunavointa sau  posibilitatea limitata a altcuiva, sa nu port niciodata ciorapi carpiti.Si n-am purtat! Mai bine cu picioarele goale decat cu ditamai cusatura pe picior…

Mai tarziu, pe la sfarsitul Epocii de Aur, cand totul era limitat si pe cartela, cel mai tare ma stresa cand se termina zaharul si trebuia sa beau cafeaua amara.Mai inainte, cand o beam asa fiindca faceam economie de calorii, nu ma deranja.Dar cand gustul amar mi-a fost impus de niste constrangeri pe care le asociam cu saracia ,zaharul a devenit un simbol al prosperitatii iar lipsa lui era pecetea unor vremuri  pe care n-as vrea sa le mai traiesc vreodata.Pentru nimic in lume nu mai beau cafea amara, parca m-as intoarce in timp! Mai bine nu mai beau deloc…

Au urmat vremuri mai bune, a iesit soarele si pe strada mea.Doar ca n-a tinut prea mult, cum a rasarit asa a si apus.Oameni „de bine”, cei apropiati si cei „de sange”,au mai dat odata cu mine de pamant, sa nu mi se urce naivitatea si increderea in oameni la cap.Si m-am trezit iar pe fundul prapastiei, fara servici, cu rata mare la banca, cu copil in facultate, fara a avea cui cere un sprijin.Nici n-as fi cerut, n-am stat in viata mea cu mana intinsa la generozitatea cuiva.Imparteam venitul familiei la banca, trimeteam lui Copilu’ cat sa supravietuiasca  printre straini, plateam utilitatile la casa si ne mai ramaneau de trai zilnic cam doua milioane jumate.Ce lista de cumparaturi sa faci, de unde sa mai tai sa iti ajunga? Gasisem o portita de scapare in a cumpara de la un depozit en-gros din Ploiesti  cate un bax de pulpe americane congelate, era cea mai ieftina oferta de carne de pe piata, altceva nu ne permiteam.Puii aia aveau un gust nu tocmai bun, dar mirosul era oribil, parca fierbeam antibiotice si chimicale.A orice mirosea, numai a carne nu.Degeaba inventam retete, degeaba puneai usturoi si alte arome.Mirosul acela n-o sa-l iut niciodata, il simt si acum in nari.Ceva a morga, farmacie,combinat chimic si detergent de wc, asa cocktail imi parea.

Bine ca perioada asta n-a durat foarte mult, in trei luni eram iar pe linia de plutire.Sotu’ isi gasise un job bun iar eu m-am angajat la spitalul din Valeni.Ne-am lins ranile(chiar daca nici acum nu s-au cicatrizat pe deplin) si am iesit invingatori.Acum gustul amar al tradarii il asociez cu gustul  coclit al saraciei intruchipat de pulpele americane congelate.

Nu stiu ce imi rezerva viitorul, de cate ori voi fi pe val si de cate ori sub val, stiu insa sigur ca nu mai pun gura pe pui americani congelati!Mai bine rod pingele de bocanci…

Nu mi-e rusine de tot ce am scris. Nu mi-e rusine nici sa recunosc ca n-am avut numai lapte si miere in viata, ba a fost si fiere din belsug.Pentru mine acesta au fost simbolurile vremurilor de rastriste.Blazonul saraciei(sau saraciilor) mele cuprinde o pereche de ciorapi remaiati manual(suna mai bine decat carpiti!), o cafea amara si o pulpa de pui american plin de steroizi si congelata!

Voi ati purtat vreodata un astfel de blazon?