Arhivele lunare: Septembrie 2016

Cum ne îmbogăţim vocabularul

Standard

Sunt expresii care te urmăresc obsesiv până ţi le însuşeşti şi devin ticuri verbale. În urmă cu ceva vreme avusesem în maternitate o pacientă cam sărită de pe fix care ne saluta şi de o sută de ori pe zi cu săru’mâna, servici uşor;şi toot auzind asta până la exasperare , am început să ne salutăm şi noi aşa. Pacienta a plecat de mult, noi am rămas cu salutul. Pe vremea când eram fan al lui Stătică şi al Flăcăricăi din Inimă de ţigan ajunsesem să vorbesc numai cu făi, mămică, de mă enervam singură că nu pot scăpa de ticul ăsta.

Acum, de la băi, am venit cu alt tic. Una dintre asistentele de la baza de tratament vorbea româneşte într-un mod haios, evitând cuvintele de legătură. Fiindcă eu şi soţul aveam ore diferite de proceduri , am rugat-o , dacă se poate, să ne programeze cam la aceeaşi oră. Amabilă, ne-a zis biiine, veniţi doisprezece! Eh, eram numa doi, dar ne-am descurcat…

Una dintre colegele ei o întreba într-o zi dacă s-a tuns, iar ea susţinea că nu, tunsnumaimai!

A trebuit să mă gândesc puţin cum se desparte în cuvinte chestia asta: tuns numai mai, tuns nu, mai, tuns nu, mai-mai…

Dar de la ea m-am ales cu o nouă expresie în palmares. De câte ori ne aşezam pentru procedurile electrice, ne monta electrozii şi zicea: acuma dau intensitatee.Biiine la domnu’? Biiine la doamna? Se simte şi la picioarele?

Să vă spun de câte ori pe zi spun biine la domnu?dau intensitate?….

Noroc că acum lucrez în radiologie, deci e ceva intensitate pe acolo, că altfel cine ştie ce mai înţelegea lumea.

 

Şi tot de la tratament, de la Covasna:

Sala de proceduri elecrice e un fel de labirint de pereţi de rigips şi perdele în loc de uşi. Deci, cît timp stai şi te curentezi  nu vezi, dar auzi tot ce se întâmplă în incintă.

Eu, în separeul meu retras, savurez plăcerea gâdilatului electric în ceafă şi pe articulaţiile scapulo-humerale (ei, era prea prozaic să zic umeri) şi trag cu urechea la conversaţiile din jur. Asistenta strigă un pacient, omul intră şi probabil că o ia spre separeul în care mergea de obicei.

-Nu acolo, domnu, aici, în faţă!

-Mă scuzaţi, eu eram obişnuit în fund.

-Ia mai obşnuiţi-vă şi-n faţă, nu numai în fund!

Ce râs general a urmat după dialogul ăsta, nu vă mai povestesc…

Anunțuri

Salutare! Szia!

Standard

Bine v-am găsit, dragilor!

Partea rea a  oricărui lucru bun e că are şi un sfârşit. Aşa şi cu concediul. Fuse şi se duse!…

Deşi n-am fost în nici un loc exotic şi nici măcar în vreo staţiune balneară de top, pot să spun cu mâna pe inimă ( că doar în Staţiunea Inimii am fost!) că m-am bucurat de relaxare maximă. Mă pregătisem psihologic pentru două săptămâni de plictiseală dar n-a fost deloc aşa, nici nu ştiu când a trecut timpul, când a trebuit să-mi strâng bagajul pentru întoarcere am avut senzaţia că abia ce-l înşirasem în dulap.

Iar dovada că m-am deconectat total de la activităţile cotidiene am avut-o la întoarcerea la muncă, când am avut un moment ( şocant!) de ezitare fiindcă mi-am dat seama că uitasem până şi parolele de accesare a programelor de calculator. Aşa că am preferat să pun chestia asta pe seama relaxării maxime, nu pe mielina care începe să mi se cojească de pe neuroni. 🙂

hotel-montana-covasna-exterior-300x300-101271N-o să încep să povestesc acum lucruri din concediu, e adevărat că am adunat câteva amintiri nostime, dar e timp pentru ele. O să vă spun doar că vă recomand cu căldură un sejur terapeutic la Covasna, la hotel Montana, chiar dacă nu aveţi (încă!) probleme cardo-circulatorii, dar clima e minunată, oamenii amabili şi serviciile destul de satisfăcătoare, dacă nu sunteţi nişte mofturoşi cu pretenţii. Şi să nu-i credeţi pe cei care încearcă să inoculeze ideea că ungurii din zonă s-ar uita urât la vorbitorii de limbă româna, că nu-i deloc adevărat; şi pentru ei deviza clientul nostru, stăpânul nostru are aceeaşi valoare, ba chiar am sesizat mai multă politeţe şi promtitudine ca pe alte plaiuri mioritice. Iar numărul de steaguri tricolore arborate prin curţi şi prin balcoane e mult mai mare decât prin Ploieşti, de exemplu!

În concluzie, m-am întors cu forţe proaspete, parţial refăcută (în traducere liberă asta înseamnă că am plecat şuie şi înţepenită pe stânga iar acum sunt parţial şuie pe dreapta, dar asta se datorează unei proaspete achiziţii de tengâtită virală pe motiv de consum de apă foarte rece de la dozatorul de la serviciu) şi cu chef de muncă, plus de învăţat, că sunt pe ultima sută de metri înaintea examenului de absolvire a cursului de radiologie.

Şi ca să dovedesc că am învăţat ceva şi în concediu (nu radiologie, Doamne fereşte!):  Szia! Csokollak! Adică La revedere!