Arhive pe categorii: Diverse

S-o gatat Sovata!

Standard

Lume, am revenit in garnizoana! Dupa doua saptamani de huzur, ma pregatesc sa incep de maine munca. Si ca etapa pregatitoare, sa ma obisnuiesc cu hei-rupu’, azi am cules via. Cum o sa iasa vinul, va anunt cand va fi gata.

Am fost cam lenesa la scris in concediul asta dar m-am gandit ca n-ar fi rau sa spun cateva vorbe despre statiunea Sovata, poate vor fi si altii amatori de o cura balneara si nu stiu ce-i asteapta.

Sincera sa fiu, eu am fost foarte sceptica la plecarea in concediu. Traiam cu impresia ca Sovata e o semi-ruina, ca Herculane, sau e o statiune prafuita, cu nostalgii comuniste, de cand fertilitatea nu mai e la mare cautare; ca doar pentru asta era Sovata renumita, pentru tratamente de fertilitate. Ei bine, nu, nu-i deloc asa!

Am fost foarte placut surprinsa de ce am gasit (asta dupa ce am ajuns in Sovata Bai, adica am trecut de ce inseamna localitatea Sovata, cea cu pretentii de orasel). Trecand pe artera principala, strada Trandafirilor, in drum spre hotelul unde aveam rezervare, am avut o clipa senzatia ca sunt la Karlovy Vary: aceeasi atmosfera de clasic, de elegant, de liniste si armonie, ba chiar cam aceeasi arhitectura. Foarte frumos si foarte curat! Si plin de flori, chiar daca sezonul estival trecuse de multicel.

Impresii pe scurt:

Conditii de cazare bune (mai putin vecinii care mi-au dat fiori la gandul ca voi face auditii de manele si acordeon tot concediul, dar care s-au potolit brusc de a doua zi, cred ca au primit „cartonas galben” de la receptie), curatenie, peisaj minunat si multa liniste. Mancare (cica!) buna, apreciata de toti, dar nu foarte pe gustul meu, compensand insa cu desertul proaspat de la laboratorul propriu de cofetarie.

Tratament exceptional si personal amabil. Chiar daca toti erau vorbitori de maghiara se straduiau sa comunice cat mai corect si politicos cu pacientii si n-am simtit nici o urma de discriminare pentru ca noi nu le vorbeam limba. Ba chiar, stand mai mult la taclale cu asistenta de la proceduri electrice (ca intre colege cam de aceeasi generatie), am descoperit ca au o mentalitate foarte sanatoasa, ca isi indeamna copiii sa invete limba romana cat mai bine, fac chiar cursuri intensive cu ei, in afara scolii, constienti fiind ca ei trebuie pregatiti pentru viata in toata Romania, nu doar sa ramana captivi in asa zisul Tinut Secuiesc.

Am prins Festivalul Dovleacului, un eveniment organizat mai ales pentru bucuria copiilor, care migalesc de zor sa-si etaleze operele de arta, adica dovlecii sculptati, dar care sunt si participanti activi la o multime de spectacole (e drept, in limba maghiara). Toata statiunea s-a umplut de „standuri” (adica baloti de paie) cu dovleci decorati si timp de o saptamana, desi nu-i pazea nimeni, nu s-a miscat o crenguta de la locul ei. Acelasi lucru era valabil pentru boxele si aparatura de sunet din zona de concert, care a ramas nemiscata langa scena, fara nici un fel de lacat , lant sau alt sistem de protectie.

O curiozitate: ati mai intalnit ca un produs simplu sa aiba un pret si acelasi produs, cu orice fel de adaos, sa coste tot atat? Eu n-am mai intalnit pana acum, la Sovata e prima data cand vad ca un langos simplu e 5 lei si acelasi langos cu orice, fie cascaval, branza, usturoi sau ciocolata, costa tot atat. Evident ca nimeni nu cumpara langos simplu! 🙂 Si tot ce se punea deasupra, se punea din belsug.

N-am intalnit decat doi caini fara stapan, foarte prietenosi si dornici de socializare si o singura pisica, foarte aristocrata, planton in usa unei cafenele.

V-am spus ca eu am superstitia de a aduna orice banut gasit pe strada, ca daca nu ma aplec sa-l iau, Dumnezeu zice „aha!, n-ai nevoie de bani sau e prea putin pentru tine?deci nu-ti mai dau deloc!”. Ei bine, in toata Sovata n-am gasit nici o amarata de moneda de 10 bani! Si, zau, chiar am cautat…Ori toata lumea umbla numai cu bancnote (ce-i drept, preturile sunt cam mari , mai mari ca pe litoral in varf de sezon), ori e o chestie preventiva, sa nu faci genuflexiuni cat timp esti la tratament balnear. 🙂

Nu gasesti nici un suvenir original, pretutindeni e oferta doar de…sare. Sare la pachet, la borcanel, la sticluta, la sticloaie, la galetusa, la galeata, ba cred ca se gaseste si la camion! Asa ca am venit cu o papornita de sare, sub diverse forme, pentru tot poporu’!

Poate ar mai fi multe de spus dar cred ca deja devine plictisitor. Asa ca mai spun doar concluzia: mergeti cu toata increderea la Sovata, merita! Eu deja visez la vacanta de la anul; poate prind Festivalul Baloanelor sau pe cel al Sarmalelor. 🙂

La final, oarece poze:

Off, ca nici aici nu scap de berze!!

Un dovleac pe masura mea. Oare, daca-l ating cu bagheta, se transforma in caleasca? Sau macar in decapotabila…

La un schimb de experienta cu o colega autohtona, in fata unei farmacii.  A se observa ca unguroaica e mai bine…dotata!

Iata ce pot face manute dibace!

Coltul betivilor, in fata unui restaurant.

Fa-ti cruce si scuipa-n san, ca vin vampirii! E si o cucuvea, dar nu-i mov.

Baciu’ ungurean e mai ortoman…

Sotu’ la namol. 🙂

Cine-a pus dovleacu-n drum…

Ajutorul social nu se ia degeaba! Nu aduna decat dovlecii deteriorati, restul aranjamentelor sunt mutate pe trotuar.

Anunțuri

Mojici au fost, mojici sunt inca

Standard

Pe la ora 4 dimineata am avut o revelatie. Daca pana acum mi-era de neinteles ce l-a indemnat pe milionarul ala american sa faca macel in Las Vegas tragand la intamplare in multime de la balconul camerei de hotel, acum am gasit explicatia: omu’ nu era un asasin in serie, pur si simplu isi cauta prin luneta mitralierei vecinii de camera. Si cum acestia mergeau bezmetic, in zig-zag, n-a putut sa-i nimereasca din prima si au aparut „victime colaterale”. Da, suna sadic dar sunt convinsa ca asa a fost. Daca nu ma credeti, va invit sa-i cunoasteti pe vecinii mei de camera!

In primele zile am un mare like pentru linistea din hotel.Se mai dovedeste odata ca nu-i bine sa zici hop! pana n-ai sarit gardul…

Ieri s-au cazat langa noi doua familii. Sunt de varsta medie, cam la 50 de ani,deci nu niste tineri zgubilitici. Dar nesimtirea n-are varsta iar cei 7 ani de acasa nu se pot recupera in urmatorii 50 daca nu-i ai. Au stat la o masa alaturata la pranz. In linistea salii, unde se aud de obicei doar lingurile zanganind in farfurie, vocile lor rasunau ca tunurile la Plevna. N-am mai numarat de cate ori si-au bagat si si-au scos diverse chestii, am socotit ca gradul de uzura e deja prea mare, se impune o casare (sau castrare!). Si nici toti „manca-ti-as” nu i-am numarat, am tooot tras nadejde ca se satura de atata haleala. Si cand i-am auzit ca nicaieri nu-i mai bine ca aici si ca o sa se distreze foarte bine 21 de zile m-am bucurat enorm.Cum m-am bucurat ca o sa creasca si vanzarile de votca…

Pe la miezul noptii ne pregatim de culcare. Zadarnice pregatiri! Cele doua cupluri cazate unul alaturi si altul vis-a-vis, au decis sa socializeze intens. Asa ca au trantit usile, au tiuit cartelele si s-au intretinut zgomotos pana pe la ora 3. Cand s-a trantit usa de parca ar fi cazut Marele Zid si s-au auzit urarile de noapte buna (unde draqu’ buna, cand era aproape dimineata?), am zis ca urmeaza linistea si odihna. Vise, taica! Ca vecina de dincolo de perete cred ca se gadila rau, altfel nu-mi explic de ce atata chicoteala si ras isteric… Mai ca-mi venea sa-i bat in perete si sa-i recomand sa mai manance ceva, poate nu se saturase la pranz. Dar mi-am amintit ca sunt o doamna, ce plm! (ei, da, la ora aia cred ca devenisem hermafrodita de nervi si de somn!)

De dimineata s-a pus cireasa pe tort(ura): vecinul are si acordeon la el! Stiti ce inseamna un recital matinal la acordeon dupa o noapte alba? Nici sa nu aflati! Las’ c-o sa aflu eu , intens, inca o saptamana cat mai am de stat aici…

Cum nu vii tu, draga Doamne, ca de guler sa mi-i iei,

Sa-i transezi cu iataganul pe mojici si derbedei

Si in doua oale large sa ii pui la foc mocnit

Cu piper si multa sare sa ii fierbi inabusit

Offff, offf, maaai, maiiii…..

 

Ca sa-mi fie bucuria deplina, deasupra s-a cazat Domnul Goe Tropaici, un ciutan care se crede apas la vanatoare de bizoni(si-i alearga cu simt de raspundere, nu le da ragaz de odihna nici lor, nici noua) si care din cinci in cinci minute se da cu_curu’ de podele. Vai de curu’ lui si de creierii mei!

 

In rest e bine la Sovata. Ma pregatesc sa plec in targ, la Festivalul dovleacului. Sa dea Bunul Dumnezeu sa gasesc placinta cu dovleac, nu si mitraliera cu luneta!…

Jurnal de bord(ura)

Standard

Unde-i fata?

De cinci zile-i la Sovata!

 

Cum ma simt?

-ca pe ulita satului, la mine; te saluti cu toata lumea la masa, in lift, pe holuri, chiar daca nu ne-am mai vazut niciodata.

-ca la serviciu; toata lumea umbla mai mult in halate, deci e ca la spital.

-ca in strainatate; marea majoritate e vorbitoare de maghiara, unii chiar nu pricep o boaba romaneste.

-ca acasa; netul merge la fel de prost (dar bine ca merge!) si incepand de azi se aude o tropaiala suspecta de la etajul superior, ori au si astia veverite care dribleaza cu nuci, ori nu scap de Mamare nici aici!

-ca un ocnas; eman sare prin toti porii, probabil ca o sa ma intorc din concediu o muratura bine conservata.

-ca un prizonier in camera de tortura; ba ma curenteaza, ba ma rupe cu bataia la masaj, ma simt fezandata si electrizata.

-satisfacuta!!!Explic, sa nu se interpreteze gresit: au laborator propriu de cofetarie, asa ca desetul e asigurat zilnic; iar Sotu’ e diabetic, deci trebuie sa ma sacrific pentru portie dubla.

Pe scurt, e bine.  Cazare foarte buna, tratament excelent. Iar Sovata m-a surprins placut, nu credeam sa fie o statiune asa de cocheta si bine amenajata. In plus maine incepe Festivalul Dovleacului, abia astept niscaiva placinte traditionale si sa-mi cumpar tartacute, am auzit ca sunt aducatoare de noroc si prosperitate.

Poze? Va pun numai vreo 2-3, reprezentative pentru mine, nu pentru Sovata, ca nu ma plateste nimeni sa-i fac reclama.

 

Azi am fost la Praid. Cu aceasta ocazie mi-am deschis si un nou fan-club. Se poate inscrie oricine, singura conditie e sa latre bilingv, ca nu stiu cum se spune cutu-cutu in ungureste.

 

Cu amoru’ nu te pui! A fost dragoste la prima vedere ( ne si potrivim, suntem la fel de ruginiti si ancrasati)

Mai doreste cineva sa vina la Sovata? Hai, ca am gasit cazare optima! 🙂

Va las, numai bine, ma bulucesc sa ma bulbucesc. Adica ma grabesc la o baie sarata cu bulbuci.Bul-bul!!

Atac mistreto-cibernetic

Standard

Cand mi-era lumea mai draga (adica mai aglomerata), pica netu’. Incerc sa-i dau de cap, nu merge, asa ca anunt specialistul. Vine, mestereste ceva, face o ciumecareala si-i da drumul. Intre timp, ca sa nu tin lumea degeaba la usa in asteptarea rezultatelor pe care trebuia sa le inregistrez in registrul electronic, scriu de mana, pe o foaie, sa le transcriu ulterior; si sa-mi aduc aminte de vremurile cand pixu’ era cea mai utilizata scula.Ce vremuri! Ce caligrafie!…

Ajung acasa si-mi zice Sotu’ ca nu ne merge netul , n-a mers de dimineata, a facut solicitare de depanare si c-o sa vina mesteru’ maine. Mai sa fie, cred ca ma saboteaza cineva, Mamare are iar chef de glume proaste! A doua zi, chiar foarte matinal, vine nenea de la Telekom. Verifica in casa, totu-i in regula, apoi pleaca pe retea. Se intoarce si ne spune ca a gasit defectiunea: cineva a taiat firele! Sabotaj, act terorist, prostie omeneasca! Ca o pura intamplare nu putea fi, nu cred ca au ciugulit ciorile noaptea firul de internet. Dar nici nu cred ca a fost cu dedicatie, putin probabil sa fi stiut cineva ca firul ala ne deserveste pe noi (restul vecinilor n-au avut probleme) si sa se fi cocotat noaptea pe stalp numai asa, de-al naibii, sa nu ma pot eu juca on-line.

In fine, problema s-a remediat, am net.

De dimineata ma intreaba Sotu’ daca am vazut cum ne-a fost arata gradina. Mai intai ca n-am mai fost cam de multa vreme prin gradina, mai apoi ca noi n-am arat gradina niciodata fiindca e numai iarba pe care o tundem cu masina (zicem ca ala e locul de aterizare pentru elicopter; sau pentru ozn, depinde cu ce vin oaspetii nostri!) Ma duc si eu sa ma uit. De departa gandesc ca a fost vreun congres mondial al cartitelor de pretutindeni, pare ca e o „cultura” de musuroaie. De aproape sesizez ca nu-s musuroaie, mai degraba sunt transee si cratere. Ce mai, gradina noastra arata ca Sarajevo dupa bombardament!O bombardea nord-coreeana mai lipsea ca sa faca si-o groapa Marianelor in mijloc!

Analizand atent, ca niste Serloci Holmi  , tragem concluzia ca a fost o turma de mistreti. Am mai auzit povesti ca s-ar afla mistreti in padurile de peste Teleajen, dar am crezut ca-s doar povesti, n-am vazut urma de mistret de cand locuim noi aici. Iaca, nu-s povesti, iaca, sunt mistreti! Dar ce naiba de mistreti prosti intra intr-o gradina in care nu creste decat trifoi si papadie, cand alaturi au altii si porumb, si cartofi, si livada? Poate avem noi trufe in pamant si n-am stiut? Sau aveau vreo indigestie si au venit sa adune sunatoare? Da, da’ s-o adune cu radacini cu tot?Si cu pamant? Poate ca voiau sa-si puna in ghivece?…

Am admis ca au navalit mistretii. N-am inteles ce cautau.Si n-am inteles de ce n-am auzit latraturi de caini, ca Max face scandal si daca zboara vreo turturica mai jos. Iar eu dorm (de fapt mai mult NU dorm!) iepureste, aud si daca tropaie furnica pe parchet. E ceva necurat la mijloc. Daca n-au fost mistreti si au fost stramosii mei, martieni, veniti intr-o vizita de lucru, sa caute oarece vestigii prin gradina? Si daca ne-au sedat telepatic pe toti , de n-am auzit nimic? Si daca au plantat ceva in gropile alea, de ma trezesc la primavara ca-mi cresc gogonele albastre si pepeni patrati in gradina? Si daca….?

Nu, nu, prea multe dileme. Ma duc sa mai serlocholmuiesc odata, sper sa fi fost , totusi, mistreti. Si poate o fi fost si vreunul cu colti de argint si si-o fi pierdut coltul prin iarba, sa incropesc si eu de-o salba si un inelus!…

 

PS. Daca lipsesc cateva zile din peisaj nu va ingrijorati, nu m-au rapit nici mistretii, nici martienii, doar ca am plecat in concediu la Sovata. In functie de cum merge netul acolo (ei promit ca merge, da’ nu te pui cu Mamare cand vrea ea sa ma saboteze), ne auzim. Numai bine si gradini intacte!

 

PPS. Stie cineva cum e la Sovata, poate sa-mi dea vreun pont cam ce as putea face acolo? Ca nu ma duc nici „sa-l cunosc pe tata”, nici sa vad „unde face Nicu-armata”. 🙂

 

Se boteaza locul lui Dumnezeu

Standard

Asaaa… Sa dam drumul faramelor de intamplari  intamplate  de cand nu ne-am mai vazut…

Mi-am petrecut Pastele la Monte Carlo. Aici urmeaza o pauza de cinci secunde, pentru „wow!” si un strop de invidie. Au trecut deja sase secunde  asa ca fac precizarea ca nu e vorba de Monte Carlou’ ala de la tarmul Mediteranei ci de unul de la tarmul Sucevei, adica un hotel din Radauti. Nimic de comentat negativ, o locatie decenta, conditii civilizate, caldura cat sa nu poti dormi (desi era in aprilie!), preturi acceptabile. Dar, mai lume, cum naiba sa-ti botezi pensiunea din inima Bucovinei Monte Carlo? Adica un fel de cine ce are cu prefectura…

Am sarbatorit frumos, semitraditional (adica Nasu’ a fost cu pastrarea traditiilor si noi cu incalcarea lor) si ne-am bucurat sa ne adunam laolalta toata gasca, lucru din ce in ce mai rar de cand ne-am imprastiat prin tara. Nasu’ a construit in foisor o masa speciala, octogonala, fiindca membrii-fondatori ai grupului(care toti sunt nasul sau finul altui membru) suntem opt; doar ca iepurasul de Paste a fost generos si a mai adaugat trei oaspeti si s-a dus naibii feng shuiu’ lu’ Nasu’, care a adaugat un blat imens patrat peste octogonul initial, cu trei oameni pe fiecare latura. Care nici asta n-a ajuns fiindca au mai sosit niste musafiri neprevazuti, deci Nasu’ a avut bilet fara loc! 🙂 Am fost si pe la manastiri, am fost si pe la Marelbo (evident!), am facut si o sesiune de shopping prin Radauti  (incredibil ce confectii misto aduc de la Cernauti si la ce preturi atractive!), am mancat, am baut, alea-alea, ca tot romanu’ aflat la relaxare. Dar chestia cu Monte Carlo mi-a ramas pe creier, nu s-a pupat deloc cu peisajul.

Cu multi ani in urma, in drum spre Durau, am gasit o carciuma pe a carei sigla scria pompos: Nobila Casa! Nobila o fi fost, dar casa n-as prea fi zis sa fie, ca statea mai aplecata ca turnul din Pisa…

Oare sa aiba moldovenii o fixatie cu numele astea cu rezonanta?

E drept ca si in zona mea sunt niste locatii cu denumiri originale, nu afisate la vedere dar inradacinate in mentalul colectiv astfel ca nimeni nu le spune decat asa. Pe DN1A, la intrarea in Magurele, e o intersectie transformata in piata de legume si fructe, toata lumea opreste acolo sa-si umple portbagajul cu zarzavaturi. Cum se numeste? Simplu: La doua purcele!

Iar mai sus de centrul comunei e o carciuma foarte cunoscuta si destul de bine dotata al carui nume adevarat cred ca nu-l stie nimeni fiindca toti ii spun intr-un singur fel: La doi catari!

Data fiind aceasta predilectie pentru botezuri „de renume mondial” mi-am permis si eu sa-mi numesc casa Casuta Poporului  (ce, eu, Sotu’ si doi motani nu putem forma un popor?) iar baltoaca din spatele casei, cu pretentii de lac artificial, Ligheanul Pacific .

Voi ce locatii cu denumiri haioase ati intalnit in drumurile voastre?

 

Fara titlu, fara noima, fara haz, fara…

Standard

Cand te apuci de un lucru nou, nu-i usor dar entuziasmul te impinge inainte (cum naiba ar fi sa te impinga inapoi?); cand vrei sa revi la ceva ce n-ai mai facut multa vreme, parca e mult mai greu, nu sti cum sa incepi ca sa nu te zgarie pe ochi inaditura. Asa si eu: cand am scris prima data pe blog nici nu mai stiu cum am facut-o, doar mi-am plimbat degetul pe taste si…gata! Dupa ce n-am mai scris nici un cuvant timp de vreo cinci luni,aproape ca nici nu mai stiam cum se editeaza un articol, nici de diacritice nu mi-a mai fost aminte, am tastat ca o baba naroada (ce ma aflu?!) , cum mi-a venit la indemana.

Acum zece minute n-aveam nici un gand sa scriu, am intrat pe-aici din reflex, cam cum se-ntoarce lupu’ unde-a mai mancat o oaie, ca poate-poate s-o gasi ceva interesant. Si cand am vazut ca sunt oameni care-mi bat in usa dupa atata vreme de „silentio stampa” si care se ingrijoreaza de absenta mea, mi s-a facut brusc rusine: bai, femeie, ce naiba n-ai bunul simt sa raspunzi oamenilor, sa strangi panzele de paianjen si si sa pui si tu un pahar de apa rece, un covrig cu mac, un pesmete macar daca nu esti in stare sa astepti oamenii c-o zeama (de cuvinte) aburind pe masa????? Lehamite-lehamite, da’ pana cand? Ori pui lacatu’ pe usa si predai inventarul, ori te asezi frumos la tejghea si servesti lumea! Pai?!

Asa ca gata cu frecat menta pe motiv ca sunt ocupata, n-am inspiratie, n-am talent, n-am motivatie, n-am, n-am, n-am. AM! De toate am, e musai sa gasesc cate ceva din toate, nu sa ma victimizez sau sa vin cu scuze ieftine. Asa ca de azi… toate panzele sus! Alea de paianjeni, desigur. 🙂

Multumesc celor care m-au tras de maneca si m-au scos din amorteala, mai era putin si semanam cu lojile masonice, alea de intra „in adormire” pentru 100 de ani, tot asteptand sa-mi revina cheful de scris. Si-acu, bag seama, nu mi se potriveste rolul de „frumoasa adormita”; sau padurea era adormita, ca nu-mi mai aduc aminte…

Fratee, se pare ca-s nevorbita (nescrisa, pardon!) rau, ca mi se duce degetu’ pe taste de nici n-am timp sa-mi dau seama ce insira acolo, parca-s in transa. Si pana n-apuc sa ma iau la intrecere involuntara cu Tolstoi si sa-nsir vreun roman-fluviu, se cuvine sa motivez succint de ce am lipsit, sa nu creada cineva ca am fost rapita de extraterestrii sau am fost plecata in expeditie in Himalaia si nu mergea netu’ acolo.

Pe scurt, foarte pe scurt, cat pot eu de pe scurt (care nu pot „scurt” niciodata!): lipsa de entuziasm, pasa proasta spre lehamie-cronica; socrii bolnavi , dus sa amelioram situatia; socrul in stare naspa, internat in centru de ingrijiri paliative (gasit greu loc!); socrul decedat , urmat parastase si ritualuri de-alea care ma exaspereaza pe mine; lasat casa in plin santier; continuat santier interior-exterior vreo doua luni, luat usor cu capu’ de nervi; lucrat din plin in Cernobalia;durut rau spondiloza cervicala si periartroza scapulo-humerala dreapta; plus alte fleacuri ce mi-au deturnat atentia si mi-au rontait entuziasmul ca niste molii scapate in dulapul cu blanuri.

Dar gata, de azi revin in peisaj, atat la scris cat si la citit (recunosc, de citit v-am mai citit  printre picaturi, asa cum iei cate o lingurita de zahar ca sa anihilezi gustul unor picaturi amare). Phaiii, cate am de povestit! Sa vedeti ce-o sa va saturati de mine de acu incolo! 🙂

Bine v-am regasit!

Si ca sa nu termin asa sec, fara sa „dezbatem” ceva important, musai sa intreb ceva: ati terminat zacusca si muraturile?

Constatări (radio)active

Standard

Săptamâna Patimilor a adus oarece liniște în Cernobâlia; durerile de șale mai pot să aștepte, important e datul cu var, săpatul în grădină și spălatul perdelelor. Așa că mai răsuflăm și noi . Adică avem „numai” vreo 40-50 de pacienți într-o tură… 🙂

Ce am constatat zilele astea!?

Ca școala e mai periculoasă decat tranșeele din linia întâi de pe front! Adică vin cel puțin 3-4 copii aduși de urgență de parinți îngrijorați fiindcă odrasla lor s-a îmbrâncit cu un coleg și-l doare o coastă sau că a alunecat pe minge și i-a înțepenit un degețel. Mai întotdeauna radiografiile arată ca nu-i nici o problemă, toate oscioarele sunt la locul lor, lucru ce ar putea fi constatat și fără investigații radiologice (de care se abuzeaza fără să se conștientizeze riscul!), se vede cu ochiul liber că articulațiile funcționeaza normal, nu e nici un edem, nici măcar o vânătaie. Dar profesorii se tem atât de tare să nu fie acuzați de neglijență sau indolență, încat pun mâna pe telefon și sună imediat părintele, pentru orice zgaibă , orice cucui. Când erați voi mici (că sigur ați fost și mici odată!), tot așa repede pupați clanța ușii spitalului când vă juleați genunchii?

Și a doua constatare, care e , de fapt, o mare dilemă: cum se adună scamele-n buric?!?

Nu râdeți, pe mine chiar m-a bulversat întrebarea asta, după ce am constatat la trei pacienți consecutivi că aveau bombilicu’ ca un cuibar, doar o lighioană pe ouă mai lipsea. Doi pacienți erau tineri, aproape adolescenți, al treilea era de vârstă adultă, chiar matusalemică, deci scamele nu vin odată cu vârsta. Să nu mă întrebați ce m-a apucat să mă uit la buricul lor, că n-am făcut-o de curiozitate morbidă, ci pentru ca orificiul ombilical e un punct de reper în unele radiografii, deci e fost o curiozitate profesională bine justificata. Acu’ nu m-a învățat nimeni la cursuri dacă  pufoșeniile alea adunate acolo influențeaza cu ceva imaginea, mă îndoiesc ca razele X pot fi folosite ca andrele, deci nu cred că interacționează în vreun fel…

Restul poveștilor din Cernobâlia le las după sărbători, acu e vremea de p(r)ost și rugăciune, să nu ne abatem de la cele sfinte pentru cele lumești. Numai bine, dragilor! Și nu vă „scamoșați”! 🙂