Arhivele lunare: Noiembrie 2014

Muzica, o muzica!

Standard

Nu posed ureche muzicala. Ca o paranteza fie spus nu stiu de ce-i zice ureche muzicala, ca doar nu canta.Si sunt si afona, vai de steaua mea! Asa ca n-am nici o tangenta cu muzica. Daca se intampla ca muza muzicii, Calliope parca, sa sucombe la nastere (evident fiindca n-a avut un neonatlog bun s-o reanimeze! 🙂 ), nici n-as fi observat ca lipseste ceva.Ce, opt muze nu erau suficente ? Erau!

Sa nu credeti acum ca sunt chiar surda si nesimtitoare. Ascult si eu putina muzica (putina, foarte putina, vorba unei reclame) dar nu ma strafulgera nici un fior interior, n-am orgasme acustice (ca doar n-am un punct G pe timpan). Si nu pot sa ma bucur de muzica din cauza cuvintelor. Asa cum unii nu vad padurea din cauza copacilor, eu nu aud muzica din cauza versurilor. Sa ma iertat, boieri dumneavoastra, da’ cand vine Veta cu chiuveta, Ghita cu portita si iubitul risipitor care cheltuie amor, mie incep sa-mi fileze lampile alea de sunet si se hiperactiveaza alea de imagine pana imi fac praf tubul cinescopic!

Asa ca prefer muzica instrumentala sau cea cantata in limbi pe care nu le inteleg. Bine, nici limba romana n-o mai inteleg uneori daca ma ia cu „jaga-jaga”, „zig-zaga-zaga-zu” sau alte onomatopee… As asculta Anotimpurile lui Vivaldi non-stop, e cea mai potrivita poveste din viata oricui;as asculta si Joe Dassin pana la intoxicare; si as asculta muzica moldoveneasca de peste Prut, oamenii aia fac ceva magic din sunete si cuvinte, au mesaj , nu doar sonor.

versuri populareDar nu pot sa ascult muzica populara. Prea multe lelite, badite si gurite, prea mult amor clandestin prin zavoi, prin trifoi, prin pitigoi! Si daca un cantec ardelenesc, de-ala cantat cu voce sobra si patrunzatoare de ti se ridica parul de pe maini , e pe placul inimii mele, nu la fel se intampla cu folclorul oltenesc, de exemplu.Sa ma ierte oltenii si soacra-mea dar pe solistele lor parca le strang pantofii iar solstii parca au nimerit itarii cu trei numere mai mici si-i preseaza pe artera femurala, ca sa nu-mi ridic privirea mai sus si sa zic vreo vorba mai deocheata. Moldovenii ori zic o „tropatica” ritmata de parca ar canta la mitraliera, ori canta ceva de pahar pana uita versurile si-o dau in „mdaramdaramdadaa”, adica o ragaiala muzicala. Dobogenii fac un remix de „fetele de la Capalna” si chemarea imamului din minaret, iar maramuresenii ori tipa de nu stii cum sa strangi mai tare din ochi si din urechi sa nu te paleasca migrena, ori canta in reluare, mai mult stau decat se misca.

Sa spun ceva si de manele?Mai bine nu, ca ma intind prea mult si nu vreau „sa moara famelia” de la „valoarea mea”. Si suntem si in postul Craciunului, e interdictie la Salam…

In concluzie mie cel mai mult imi place o „tacuta”! La asta imi scriu singura versurile. Dar, ca sa nu raman necultivata, spuneti-mi si mie ce se mai poarta, ce mai e nou prin topuri. Tot Gica Petrescu e in frunte?toata-lumea-canta_poze_haioase_prietenas.ro_1

 

Anunțuri

Reclama, sufletul…

Standard

La ce ne folosesc reclamele? Dincolo de rolul lor de promovare (si zapacire de cap a clientului!) si de costurile enorme implicate de industria de profil, v-ati gandit cu ce va influienteaza viata clipurile publicitare? Ete, eu m-am gandit! De, daca tot nu dorm noapte, decat sa ascult cum imi falfaie pleoapele mai bine ascult cum imi falfaie ideile. Tot o falfaiala pe mine! 🙂

Publicitatea ne da ragaz sa dam fuga pana in bucatarie dupa bere si pop corn fara sa pierdem punctul cuminant al actiunii filmului si apoi sa dam fuga la baie sa dam afara berea si pop cornul fara sa ratam deznodamantul.

Tot reclamele ne invata ce sanatoasa e Coca Cola fiindca are aceeasi reteta de mai bine de un secol si nu contine conservanti adaugati, cum putem sa ne tratam durerea de cap cu medicamente scumpe in loc sa luam un ibuprofen de 7 lei si ce usor scapam de grija datoriilor pana-n salariu doar telefonand la un camatar autorizat, numit pompos fond de investitii, consultant financiar sau chiar banca.Cum returnam imprumutul fara sa intram in faliment nu ne mai spune…

Spoturile publicitare sunt si un bun material informativ, ne ajuta la imbogatirea bagajului de cultura generala. Stiti voi ce-s alea „oculele” (asa se aude, nu asa se scrie) ? Ziceti repede daca stiti, nu dati iama in enciclopedii! Nici eu nu stiam (sa-mi fie rusine!) pana n-am aflat ca le pot cumpara on line platind cu un oarecare card miraculos. Acu’ stau si ma gandesc: sa-mi iau sau nu si eu un cos de „oculele” de-astea? Eventual dupa ce sun la providentu’ mamii lui sa-mi vireze niste bani in cardul miraculos si cat timp fac comanda mai savurez o Coca Cola sa am ce ragai a satisfactie si apoi sa iau niste Nurofene sau Modafene cand m-o apuca durerea de cap cat o sa ma coste.

Reclama e sufletul comertului! Dar la sufletul nostru se gandeste cineva?Sufletu’!

045_reclama

www_poze-haioase_ro__1193509632_535495

www_poze-haioase_ro__1192551693_619161

144_reclama

Cea mai minunata pasare de pe pamant

Standard

Daca v-as intreba acum „ce pasare va place cel mai mult?”, ce mi-ati zice? Sa trecem peste raspunsurile gen „rata pe varza” sau „curcanul umplut”, va intreb serios.

Pana mai ieri n-as fi stiut ce sa raspund, m-as fi gandit la pauni sau porumbei. Azi stiu sigur: cea mai minunata pasare de pe pamant e pinguinul! Spun asta dupa ce m-am uitat cateva seri la rand la BBC, la documentare despre viata in tinuturile Antarcticii. Daca nu stit prea multe lucruri despre pinguini ,va spun eu ce am aflat.

Pinguinii sunt fiinte sociale, traiesc in colonii, dar si la ei familia e „celula de baza a societatii”. Cei doi parinti sunt loiali unul altuia si total devotati puiului lor. Fiindca traiesc pe tern acoperit de gheturi, oul nu poate fi clocit in cuib, nici pe pamant, ci este tinut pe picioare si acoperit cu partea inferioara a corpului, ca un manson. Parintele care are oul in custodie sta aproape nemiscat timp de doua saptamani, timp in care nu mananca nimic; la doua saptamani se face rocada, oul este preluat cu grija infinita de catre celalat parinte, iar cel eliberat din functie pleaca, in sfarsit, sa se hraneasca, in apele oceanului. Apoi iese puiul cel fragil din ou, dar nici el nu poate fi lasat jos, ar ingheta imediat, deci tot asa e purtat pe picioarele parintilor, ce merg cu pasi mici, caraghiosi, sa nu-l scape sau sa-l raneasca. Parintele liber trebuie sa aduca acum hrana si pentru pui si pentru parintele „arestat la domiciliu”. Dar hrana nu se ia de la mall, in apa sunt pradatori la fel de flamanzi, balene sau foci, care pot sa-i prinda pe altruistii pinguini. Si atunci nu mor doar ei, ci si familia ramasa pe tarm, atat puiul cat si parintele care prefera sa moara de foame decat sa lase puiul singur si sa plece la pescuit…

Cand bate viscolul naprasnic, pentru a-i ocroti mai bine pe pui, pinguinii se aduna in cercuri concentrice, inghesuiti unul in altul intr-o gramada imensa.De sus pare o movila nemiscata. Dar periodic un freamat trece prin multime: sunt pinguinii din centru, care s-au incalzit si merg spre exterior lasandu-i pe ceilalti sa avanseze spre interior. Astfel fiecare are momentul lui de confort si toti puii se pot incalzi. Doar ca miscarea asta produce si victime. Unii pui cad din mansonul parintilor si se pierd. Scena in care un pui rebegit de frig isi cauta disperat mama strigand-o continuu, in timp ce mama face acelasi lucru ocolind intreaga gramada, te tine cu sufletul la gura, orice minut poate fi fatal bietului pui.Iar cand cei doi se intalnesc si mama il impinge cu ciocul pe pui sa intre mai repede la adapostul pufului ei e defintia exacta a happy end-ului! Doar ca nu toate ratacirile se termina cu bine. Un pui calcat in picioare de multime a inghetat la marginea gramezii. Mama il cauta si il gaseste. Il ciugule incet cu ciocul, il mangaie parca, in timp ce scoate niste sunete ca un cantec de leagan; dar puiul e inert, inghetat. Mama nu renunta, il impinge spre manson, incearca sa-l urce pe picioarele ei. Sunetele nu mai par cantec, sunt bocet. Jalea se poate exprima si in sunete nearticulate. Din multime vine un alt pinguin, poate tatal, poate o mama care a trait aceeasi drama, se apropie de pinguinul indurerat, isi freaca capul de al acestuia si raman aproape imbratisati, intr-o consolare si un prohod mut…

Mi-am oprit greu lacrima desi momentul m-a emotionat profund. Apoi emotia s-a stins in revolta. Revola ca ne autointitulam „fiinte superioare, varful evolutiei” dar suntem atat de departe de superioritatea pe care o invocam! De ce ne dam asa „superiori”? Fiindca avem deget opozabil, stim tabla inmultirii si, dupa ce am descoperit focul, ne-am invrednicit sa inventam bomba atomica? Ca in rest…

Prea multi copii abandonati am vazut, aruncati de „mamele ” lor „superioare” fiindca le incurcau existenta! Prea multe femei am intalnit care trateaza natalitatea ca un accident nefericit in viata lor, care considera destul de mare sacrificiul de a purta o alta fiinta in uterul lor, prea mare ca sa-l faca si pe acela de a mai renunta si la tigari in timpul asta! Esti parinte doar fiindca ai contribuit cu un spermatozoid sau cu o gazduire accidentala de noua luni, nu mai ai alte obligatii fata de puiul tau?Iar mama care pleaca sa munceasca „afara” lasandu-si copiii in grija vreunei bunici, matusi, sau chiar un strain, pe motiv ca le va face un viitor mai bun e tot „superioara”? Ca prea mult am auzit de copii neglijati, abuzati sau chiar maltratati de cei ce-i au in grija si prea multi copii s-au sinucis de dorul parintilor… Halal superioritate!

Obisnuit sa personalizam nasterea printr-o barza. Zau ca as schimba asta, as schimba barza cu pinguinul! Poate atunci copiii astia ar avea o sansa in plus, ar fi in grija cuiva cu adevara responsabil si grijuliu! Iar secventele astea de documentar le-as pune sa ruleze in toate maternitatile, sa fie o lectie pentru toate viitoarele mamici.

Mi-ar placea sa am un pinguin! Dar lui i-ar placea sa manance niste peste prajit cu mamaliga si mujdei de usturoi si sa stea la taclale cu mine la gura sobei? Mie mi-ar placea sa am un pinguin dar unui pinguin nu cred ca i-ar placea sa ma aiba pe mine, nu-s in stare sa stau nemiscata si nemancata doua saptamani  incalzind un ou…

PZ024L

Frigider-camara-tomberon

Standard

Aseara m-a palit ceva brusc. Nu era vreun meteorit, nici macar vreo inspiratie divina, era o pofta nebuna de orez cu lapte.De-ala cu muuulta lamaie. Yummy!!! Sau cu dulceata de visine. Yummmy!!! Sau cu toping de ciocolataaa. Yummy-yummy!!  Fuga la bucatarie sa ma joc de-a masterchefu’. Scot orezul, scot zaharul , mirodeniile, cutia de lapte  din frigider. Parca-i cam usurica cutia, desi eu stiam ca e intacta. Intacta pe naiba! Nu stiu cine a consumat din ea, nu-i asta paguba, doar ca ce a ramas in cutie nu mai e lapte UHT ci …branza cu mucegai. Necomestibila! Asta e, se arunca cutia la tomberon! Imi aduc aminte ca obisnuiam sa mai ratacesc prin camara cate o punga de lapte praf instant, e bun si ala in lipsa de altceva. Fuga la camara, arheologie pe toate rafturile, evrika!, am gasit o punga! Da, numai ca data de valabilitate imi arata ca e expirata din…2013! Necomestibila, se arunca la tomberon! Adio orez cu lapte, doar daca vreau sa fac vreun pilaf cu visine…

crenvustiTotusi vreau ceva cald, nu prea greu de gatit, ca mi-a cam disparut entuziasmul. Caut in frigider. Gasesc un pachet de crenvusti cumparat zilele trecute, cand , vazandu-i in raftul supermarketului, mi-am amintit de n-am mai mancat asa ceva de ani buni. Scot crenvustii, ii pun la fiert. Ii supraveghez atent, sa nu explodeze. Vad cum incepe sa se coloreze apa de parca m-as spala eu la cap dupa un vopsit proaspat cu nuante de rosu-burgund.Apoi crenvustii se desfac la capete si incep sa expulzeze continut. Ce-mi vine in minte? Pai o tartita de gaina care se gainateaza. Nu-i elegant ce spun, dar nu-s la un concurs de metafore, asta mi-a venit in cap. Apoi incep sa pocneasca si pe lungime si sa se incovoieze precum niste limbrici dansatori. Ii scot repede, zic ca n-o sa mancam aspectul estetic, poate ca sunt buni la gust… Sunt ne-buni! Au gust de servetele inmuiate-n bors si tavalite prin praf de samota. Necomestibil, se arunca la tomberon! Adica nu, ca la capitolul asta avem un „recuperator”, pe Max. Care n-a facut prea multe mofturi, el nu stie ce gust au servetelele…

Mi-am luat o punga de pufuleti, am baut un pahar cu apa si…sa-mi fie de bine!Restul, post si rugaciune!

Au dreptate activistii ecologisti cand spun ca lumea civilizata arunca tone de mancare in timp ce in Africa se foamete-3moare de foame. Sa va fie rusine, bai civilizatilor! Ca mie cam imi e…

In concluzie: numai mie mi se intampla sa descopar alimente expirate in bucatarie, sau mai sunteti si altii care sabotati eradicarera foametei in Etiopia si Sudan?

Cand vrei sa trezesti pe cineva, il zgaltai?

Standard

Seara, trecut de ora 21. Stateam comod in pat si ne uitam la televizor. Simt tangajul patului. Dar, nefiind in croaziera, deduc ca nu-i leganat de val ci zgaltaiala de pamant.

„Cutremur!” zic linistita. „Ce cutremur?” intreaba Sotu’. Ca doar nu ma refeream la cel din Japonia… „A fost cutremur, cel putin de 4 si ceva si a durat mult, cu o replica mai tare la final”, mai completez de parca as cita din Marmureanu. Omu’ se uita ingaduitor, ii citesc compasiunea in ochi: „saraca, se vede ca-i nedormita de doua zile, i se clatina neuronii!”  Dar incepe sa butoneze telecomanda in cautarea unei confirmari. Sau ca sa-mi arate mie ca am halucinatii kinetice.

Dupa cateva minute incep sa se ingalbeneasca ecranele cu benzi galbene” cutremur de mica adancime in Vrancea, 5,7 grade, s-a simtit in Moldova, pana la Chisinau”. Na, poftim! Vezi ca am simtit bine, am senzorii fini? Corespondentul de presa din Vaslui transmite impresii proaspete, ca s-a simtit puternic, a durat neobisnuit de mult, au cazut mobile, lumea e panicata si a iesit in strada, primul care a simtit la ei in casa a fost cainele, care a inceput sa latre. „Tu de ce n-ai latrat?”, glumeste Sotu’.

Nu voiam sa ma laud ca sunt singura care am simtit cutremurul dintre locatarii curtii noastre , ci sa remarc ineditul acestui seism, total atipic pentru zona Vrancea, care genereaza cutremure la adancimi de peste 100-140 kilometri. Si faptul ca el a avut directia de propagare in special spre nord-est, spre Moldova. Fara sa vreau, mi-am amintit de o predictie citita mai demult, care spunea ca urmatorul seism catastrofal din Romania va afecta grav Iasiul si Chisinaul, Moldova in special, chiar daca nu va cruta nici Bucurestiul. Sa fie acesta un avertisment? Conform statisticilor ne aflam in intervalul optim de 34-35 de ani in care au loc cutremure de peste 7 grade…

Pentru cateva ore acesta a fost subiectul cel mai dezbatut la televizor. Victoria lui Iohannis, vacanta lui Ponta, arestatrea lui Bica si toate celelalte stiri care ne-au invadat viata in ultimele zile au cedat in fata discutiilor despre blocurile cu bulina si despre panica pe care au simtit-o multi cand au vazut cum incep sa cada lucrurile in jur. Am zis mai acum cateva zile ca tara asta e atat de dezbinata, atat de multa furie si ura a adunat ca suntem mai rau decat suporterii infocati ai echipelor Steaua si Dinamo , care se bat cu pietre dupa un meci ascunzand frumusetea sau uratenia meciului sub o ploaie de pietre si ca doar o catastrofa nationala, ceva care sa ne loveasca pe toti, ne-ar mai putea uni. Sper ca n-am avut gura aurita si sa traim un cutremur devastator , care nu tine cont de simpatii sau patimi politice atunci cand se starneste. Desi, si atunci , cred ca s-ar gasi unii care sa clameze cu satisfactie ca a fost o lovitura a destinului data votantilor predominant PSD…

solidaritateMortii nu se ingroapa cu sigla de partid, durerea n-are culoare politica, lacrimile nu curg in urna de votare. N-ar fi timpul sa ne gandim cat de fragili suntem, cat de egali in fata unei nenorociri si sa re-invatam solidaritatea?Daca ziua de maine ar putea sa fie ultima n-ar fi pacat s-o traim privind cu ura la cel de alaturi? Daca maine el ar putea deveni salvatorul nostru? Sau noi salvatorul lui…

Sper ca ati trecut cu bine peste zgaltaiala de aseara!Si sper ca unii s-au trezit.

Chilipiruri

Standard

papuci-tastaturaToti ii trag numai cu „vinerea neagra”, toti sunt in goana dupa gadgeturi la promotie. Pe mine nu m-a tentat nimic, n-am prins nici o reducere, doar o lichidare de stoc. La pufuleti, ca am cumparat ultimele pungi (da, asa-s eu, alergica la caviar si trufe, prefer pufuletii!) 🙂 Dar m-am gandit sa abordez  un subiect cu tangenta la tendinta momentului. Asa ca va vorbesc despre …tastatura! Pe modelul „ce ne da oita noua? lapte, carne, lana, oua”, o sa enumar si eu beneficiile acestui accesoriu atat de des folosit.

Mai intai ca tastatura e modul prin care degetele noastre nasc cuvinte, e magia gandului amprentat in scris.Eu n-am decat un deget cu „ceferticat” de tastator dar e unul tare indragostit de tastatura, ar mangaia-o toata ziua (spre disperarea unora).

Tastatura te ajuta si sa-ti omori inamicii virtuali. Nu doar sa-i omori, ci sa le dai pumni in gura, suturi in fund, cotonogeala la picioare, depinde de ce A, S,D, W apesi. Sa-i tot casapesti cu un simplu click, fara sa fii Stevan Segal!

Dar tastatura poate fi si un instrument de tortura. Pai nu-i „minunat” sa te trezesti din somnul de frumusete in tacanitul de mitraliera al unei tastaturi batute cu furie? Este, va spun eu. E adevarat ca instrumentul asta e cel mai adesea folosit de un motan rasfatat, care crede ca placa asta neagra si cu butoane a fost inventata pentru a-si face singur masaj tavalindu-se pe ea in creierii noptii. Si in creierii mei!…

Pentru mine, tastatura mai are un scop : e unitatea de masura a intervalului de timp in care trebuie sa-mi tai unghiile! Adica un fel de clepsidra pentru manichiura, ca sa zic asa. Pai da, cand observ ca incep sa tastez cate doua litere in loc de una, e semn ca unghiile s-au lungit prea mult si „calca-n strachini”, bat (si) pe langa taste. Drept e ca nu le port lungi, nu-mi permite profesia. Si nici nu-mi place, cum cresc ceva mai lungute, cum imi apare in fata ochilor imaginea cocalarului cu unghia degetului mic lasata luuunga, cat sa poata fi folosita atat pentru scarpinatul in ureche, cat si pentru a lua sarea din solnita.

Aseara mi-am taiat unghiile. Asa ca, va rog, nu-mi dati motive de invidie, n-am cu ce ma zgaria pe ochi. Sau dati-mi, o sa transform invidia in bucurie si o sa aplaud, pentru aplauze n-am nevoie de unghii. Desi, daca ma uit bine, parca a mai ramas o unghiuta mai ascutita, cat sa mi-o infig in gat, ca pitigoiul… 🙂

Deci: cu ce v-ati pricopsit de black friday?

Ninja urban

Standard

Era in urma cu vreo…muulti ani. Locuiam la Mangalia, la etajul patru al unui bloc comunist. Seara, liniste, pijamale, belit ochii la TV abia descoperind minunile televiziunii prin cablu. Suna soneria. Iese Sotu’.Vecinul de palier il anunta ca, iesind la o tigara in balcon, a vazut niste indivizi cotrobaind la masina noastra. Care masina , o superba Dacie, era parcata in fata blocului, pe bulevard.

Sotu’ nu zice nimic, incepe sa se imbrace grabit. Nici eu nu zic nimic si incep sa ma imbrac. Intr-un minut, mai eficienti decat niste pompieri cand suna alarma, eram echipati. Sotu’ insfaca de dupa usa bata de baseball si iese pe usa. Eu dau sa ies, da’ parca imi lipsea ceva. Pai plec la lupta cu mainile goale? Ce-s Van Damme? Asa ca iau si eu ce-mi iese mai intai in cale, adica batatorul de snitele lasat pe marginea chiuvetei. Taga-dam, taga-dam pe scari! N-am vorbit nimic, n-am facut nici o strategie. Sau om fi transmis telepatic dar, din cauza tropaitului de bocanci, n-am receptionat nimic, s-a bruiat semnalul…

Iesim in strada. Vedem masina. Inauntru se prefigureaza doua umbre care scotocesc. Banuiesc ca voiau sa ia hartia igienica din torpedou, ca altceva n-aveau ce gasi. Sotu’ grabeste pasii, eu, dupa el.Suntem ca doua pantere pregatite sa sfasie prada. (Bine, eu eram mai mult Pantera Roz, dar orisicat, tot pantera!) Cand aproape ca am ajuns langa masina, intrusii ne zaresc in retrovizoare, deschid ambele portiere brusc si o iau la fuga. Eu, ascultand de intelepciunea populara, nu alerg dupa doi iepuri; n-as fi in stare sa prind nici unul, nici daca mi-ar sari in brate.Sotu’ renunta dupa cativa pasi, talharii s-au pierdut deja in noapte, in directii diferite. Inspectam masina, sunt doar fire rupte la casetofon, nici pe acela n-au reusit sa-l ia. Hai ca am scapat ieftin, Joitica (asa o chema pe masina) e aproape nevatamata.

Ne intoarcem in casa, Sotu’ ia cheile si actele si pleaca la politie sa reclame tentativa de furt. Eu raman ganditoare acasa, sa vad ce fac cu adrenalina ramasa pe stoc.

Intamplarea e banala, probabil ca ati patit-o multi, nu asta voiam sa evidentiez. O singura mirare am: cum naiba m-as fi jucat eu de-a ninja cu batatorul de snitele!?!?!ninja_emoticon_gif_by_y2jenjenn-d5k07er