Arhivele lunare: Ianuarie 2013

Si la vara cald??

Standard

In urma cu milenii ne-a palit o era glaciara. Asa cica au disparut dinozaurii, ca nu s-au adaptat sa rumege ierburi congelate. Unii zic ca e posibil ca beleaua asta sa se mai repete. Mi-ar parea rau sa dispara si caprioarele si iepurasii… Dar nici nu cred ca e posibil. Din ce vad eu  glaciatiunea e scoasa din calcule, chiar cred ca ne incingem pe zi ce trece.

Nu mai avem patura de mijloc. Nu mai avem patura de lana. Cica n-o sa mai avem nici patura de ozon! Deja e cam gaurita si n-o peticeste nimeni. Dimpotriva, se  rareste din  zi in zi, trec emisiile de gaze toxice prin ea mai rau ca prin filtrul de la hota. V-am spus sa  nu mai fumati si sa nu va mai dati cu spray, ca imprastiati freon!?  Da’ voi nu si nu! Sa nu va mai aud ca va plangeti ca s-au dat peste cap anotimpurile, ca nu va mai trebuie pardesiu ca treceti de la shuba direct la plovaras! Si nici ca va zburleste El Nino coafura!

Uite, din cauza voastra am eu netul cu cocoloase acum: ca e vijelie si  falfaie curentul de zici ca-i flacara de lumanare.

Bate vantul cablu-n dunga

Si curentul mi-l alunga…

Asa ca n-am timp de dizertatii si eseuri, trebuie sa tastez repede, pana la urmatoarea pauza publicitara in care trebuie sa injur Renelul pentru asa o retea performanta. Bine ca macar tiglele pe casa sunt la locul lor! Deocamdata…Pe scurt: ne paste o noua incalzire globala, n-o sa fie bine si la vara cald dar ne-am  facut-o cu mana noastra. Sau, ma rog, cu esapamentul nostru… Pentru argumentatie anexez grafic.

poze-haioase-incalzirea-globala

 

Eu si veghetorii mei

Standard

de vegheInvatam de mici ca toti avem un inger pazitor.Ba invatam sa-i si facem cereri in versuri…Mai tarziu, cand scapam ca prin urechile acului de un necaz zicem ca ingerul ne-a ajutat.E bine sa crezi ca ai un sprijin, un veghetor.

Dar, pentru echilibru, trebuie sa existe si un impungator, cineva care iti da ghes la rautati .Adica un dracusor vigilent.Veghetor si asta.

Simti nevoia sa injuri pe cineva.Ingerasul vine repede si-ti pune mana la gura mai sa te sufoci.Vrei sa spui o minciunica, sa fraieresti pe cineva. Striga imediat inaripatul:”pacat!pacat!”…Parca ai mai fluiera si tu in biserica, ca tot omul, dar auzi  „sttt! e pacat!”…Tot ingerasul te ia de mana si te pune la treaba cand vrei sa lenevesti, te trimite sa-ti ajuti vecinul la taiat lemne chiar daca te cam dor shalele si te tranteste in genuchi ori de cate ori toaca la biserica…Grea povara ingerasul asta!Dar ce senin iti zambeste!

Dar cand vezi o rochita frumoasa in vitrina si tanjesti dupa ea degeaba vine pazitorul si-ti zice ca mai ai acasa, e dresingul plin, ca dracusorul te impunge:”de-asta rosie n-ai! ia-o! ia-o!”.si cand ti-au ramas ochii la niste margele si ingerasul zice „nu lua, ca nu mai ai bani” iar intervine necuratelul:”plateste cu cardul! ia-le! ia-le!”…

E deja tarziu, ai luat demult masa de seara si zici ca o sa te culci cu stomacul linistit.Dar dracusorul te gadila in urechi:”ai bomboane in dulap, ia cateva de pofta, sa visezi frumos”.Si tu slab, cedezi…”Da-o naibii de silueta!” Si ea fix naibii se duce…

Iti zici ca nu exista castig decat din munca cinstita, ca daca o sa tragi din greu o sa fi rasplatit.Dar cel cu cornite te imbie „poti sa te pricopsesti jucand la loto, ce atata munca!” Si tu te lasi ispitit si se duc naibii banii de intretinere pe jocuri de noroc.Parca auzi la pacanele:”mai baga o fisa, ce mare lucru o fisa! sa vezi cum or curge banii!” Si-au zburat banii de paine…

Am auzit intelepti spunand „fa-te frate cu dracul pana treci puntea”.Asa o fi, e bine sa inchei aliante , protocol de coabitare…Dar, mai dracusorule, cate punti mai avem noi de trecut in tandem? Ca m-am cam saturat de tine si te-as cam exorciza.

Si tu, mai ingerasule, parca aveai in fisa postului sa ma feresti de ispite! Nu vezi ce face nemernicul asta mic, cum ma trage spre fundul prapastiei?

Unul falfaie din aripioare, altul impunge din cornite.Si eu, rastignita la mijloc intre ei, cica sa actionez pe baza liberului arbitru! Prost arbitru daca nu sanctioneaza  un fault grosolan  dar imi da cartonas rosu numai pentru ca am scuipat in teren!

Veghetorii vostri sunt la datorie?

 

Cine este Dumnezeu

Standard

Nu stiu cine a lansat aceasta cugetare, eu v-o dau de la Copilu’ citire.E adevarata si perfect aplicabila si in ograda mea.

caini-si-pisici3Ce zice cainele:

Omul m-a adunat de pe drumuri, mi-a dat un adapost, mi-a dat apa si mancare; cand am fost bolnav m-a mangaiat si m-a ajutat sa ma vindec. Cred ca el este Dumnezeu!

Ce zice pisica:

Omul m-a adunat de pe drumuri, mi-a dat un adapost, mi-a dat apa si mancare; cand m-am imbolnavit m-a mangaiat si m-a ajutat sa ma vindec. Cred ca eu sunt Dumnezeu!

Asa e si la noi in curte.Daca ma duc la Max cand sta zgribulit in cusca lui iese si se tranteste spasit pe picioarele mele, nici nu indrazneste sa se miste  cat timp il mangai, e in extaz:”multumesc ca ma bagi in seama!”.Daca ma duc la Yeti, care sta ca un pasa intre perne, se uita pe sub sprancene si se intoarce alene cu burta in sus parca ar zice:”bine, venereaza-ma, iti dau voie sa ma mangai!”:))) Cine, cui ii tine companie?

Ce ne inconjoara

Standard

Stai pe loc! Uita-te in jur si zi repede ce vezi! Ce te inconjoara cel mai des, ce e vital, ce e doar important si ce e degeaba?

Unii o sa zica repede: apa, aerul(si fraierul, mai zic unii).Corect! Fara astea nu se poate. Apoi o sa faci ochii mici si o sa te uiti in sus la soare sau la bec si o sa zici :lumina.Corect si asta.

Mai apoi vezi de ce te impiedici la tot pasul.

Piatra! Roca dura in sine. Pai da, vezi munti, te impiedici de bolovani, pui pietris sa faci betoane pentru constructii, mai pui o pietricica in prastie sa dai dupa ciori, mai pui o pietricica ceva mai dura si mai slefuita pe un inel sa-ti impresionezi iubita(stiu ca sunt si diamante de plastic, asa cum e si piele de vinilin, dar nu vorbim de cacialmale acum)…Deci e piatra-n jur cata vrei!Plus piatra filozofala!

Pamant! Pe el calci , din el cica ai fi iesit si-n el te vei intoarce, acolo semeni graul si patrunjelul. Prelucrat termic il transformi in caramida si poti sa-ti faci o casa, o soba sau invartit frumos pe roata te alegi cu o oala tocmai buna pentru fiert sarmale. Sau amestecat bine cu apa faci un teren tocmai bun pentru lupte in noroi….Asa ca bifam si „pamant” la chestiile frecvente si importante!

Tesaturi! Aici intre tot ce e pe baza de textile, de la budigaii bunicii mari cat fata de perna la aia mici si sexy cat un plasture cu snur, de la lenjeria de pat din bumbac egiptean la perdeaua de organza si de la covorul de Damasc la pansamentul care iti oblojeste julitura din cot.E in jur multa papiota insirata, multa lana toarsa .

Sticla! Ohoho, ce de sticle avem in jur!(numai goale cate s-au adunat, de cand nu se mai recicleaza contra cost ca pe vremea Impuscatului!) Fara sticla n-am avea din ce sa ne bem limonada, ce sa punem in rama de termopan si cum sa ne privim in oglinda, n-am avea becuri si nici acvarii…

tableDar ma uit eu in jur si observ ceva care s-a inmultit in ultima vreme: tabla! Ati bagat de seama ce de table ne inconjoara? Tabla pe case, chiar daca acum e vopsita si ondulata mai rau ca o cucoana la coafor si se cheama Lindab.Tabla la jgeaburi si burlane. Tabla la cutia de conserva. Tabla    inmultirii. Tablele cu cele 10 porunci aduse de Moise. Tablele tablagiilor cu epoleti. Tabla scrijelita cu creta in scoli. Tabla de materii.Ta-blabla,blabla…Si peste toate, regina tablelor: sase-sase, poarta-n casa! :))

Voi de ce va impiedicati cel mai des?

Sa nu-mi spuneti ca de siretul de la adidasi!

Ospitalitate romaneasca

Standard

S-a-dovedit-stiintific--pentru-betivi-nu-exista-femei-urateEra la vremea curateniei de toamna, cand da strechea in femei sa spele covoare, sa curete prin debarale sa faca loc pentru borcanaraia de iarna. De borcanareala m-a ferit Dumnezeu, nu suntem mari consumatori, deci nici producatori.Si de-aia exista supermarket, sa aiba de toate!

Dar la capitolul curatenie nu prea am de ales, ca nu m-am pricopsit invrednicit sa-mi iau menajera, deci trebuie sa prestez singura.

Asadar faceam alpinism utilitar, in traducere libera stergeam geamuri cocotata pe o scara, la mare inaltime.Sa tot fi fost  cam…2 metrii, ca de acolo de sus furnica se vedea fix cat o furnica!

La o curte mai incolo de mine se construieste o casa.Muncitorii erau cocotati si ei, ceva mai sus decat mine si vorbeau zgomotos in timp ce bateau niste zaruri cuie.Fiindca doar mainile mi-erau ocupate iar urechile nu si fiindca nici ei nu se caliceau la decibeli, am ascultat fara sa vreau, dar atent, conversatia.

Poestea unul cu voce de bariton iar ceilalti interveneau doar pe pauza de respiratie, un „Cor al robilor” foarte animat.

-Ba, il stiti pa Victor, ala de-a fost anu’ trecut cu noi in echipa? ala, ma, mic si firfiriu, de-l batea vantu’ de pe schela…

-Fatalau’ ala, bre, nea Nelule, ala de-i beam noi si portia lui de bere, ca el se imbata numai cu spuma?

-Ala, ma! a venit intr-o zi pe la mine, avea sa-mi aduca niste scule… Zic, hai, ma, sa bem un pahar de vin, ca e bun, de anu’ trecut.El ca nu, ca n-ar vrea…Eu ma infoi:bai, Victore, da-o dracu de treaba, ce vrei sa te servesc cu apa si dulceata?,  In curtea asta numa vaca bea apa ca nu-i dau vin sa nu se-mbete aia mica cand bea lapte.(rasete in cor)

Pan’ la urma s-a asezat la masa, i-am dat un pahar, l-a pupat ce l-a pupat da’ la baut, ma, da rusine(iar rasete in cor).I-l pun pe al doilea, el nu, nea Nelule, ca nu mai pot, ca nici n-am mancat si mi se face rau…Strig la muiere:”lasa, fa, „Nora pentru mama” si frige niste carnati pentru musafir, ca lesina-n batatura de foame”(rasete)……

-Punem si mai mancam, mai bem, rade Victoras al doilea pahar, iar ca nu mai poate…Bai si cand am dat un pumn in masa…cum, ma, vii la mine-n casa, te pun la masa, te omenesc si tu ma lasi sa beau singur? A baut de frica, saracu’! Dupa al treilea pahar, a dat sa se ridice si a picat jos, blana!(rasete, aplauze, ovatii indelungi)

Ce dracu’ sa-l mai duc acasa, ca nici eu nu ma simteam prea bine! l-am intins pe dormeza in bucatarie, l-am invelit c-o tzoala si l-am lasat sa doarma.Bai, lemn a fost pana dimineata! Nici la buda-n curte nu s-a dus, ca n-am auzit cainele latrand!…

…Orbita de stralucirea ferestrelor in bataia soarelui m-am dat jos de pe scara si am meditat la progresul ospitalitatii romanesti. De la paine si sare, am ajuns la vin si carnati! Un pumn in masa poate fi foarte convingator, un refuz e inadmisibi .Totul e sa ai si dormeza in bucatarie! Si eventual sa-i pui musafirului si un pampers, sa nu deranjeze cainele…

Lacatul pe usa

Standard

lacat pe tastaturaSe intampla ceva ciudat. Bantuie o epidemie prin blogosfera, un virus ucigas.

In ultimele zile trei posesori de blog din cei pe care eu ii citesc zilnic au anuntat ca renunta la scris.Trag obloanele, pun lacatul pe usa. Plus cativa care n-au scris un rand de cateva saptamani…Unii au motivat alegerea facuta, altii au disparut brusc, fara nici o explicatie sau cu un laconic „la revedere”.E dreptul fiecaruia sa scrie sau nu, sa citeasca sau nu, sa renunte sau nu la o pasiune. Mi-e greu sa inteleg alegera lor.Parca ma si enerveaza sa o accept, ma simt de parca mi s-ar tranti in nas o usa pe care ma obisnuisem s-o gasesc mereu deschisa.

Am avut si eu momente de cumpana daca sa mai acriu sau nu. Am zis ca primul bilant mi-l fac la trei luni de la lansarea in eter. N-am fost aleasa blogerrul anului, dar am iesit pe plus. La sase luni deja parca scriam de cand lumea, mi se crease o dependenta din a deschide calculatorul zilnic. Am zis initial ca scriu pentru mine, ca o refulare. Apoi am descoperit placerea de a-i citi pe ceilalti, de a ne confrunta ideile. Nu stiu daca exista un magnet intre oamenii din mediul virtual. Dar un fel de GPS m-a condus exact la persoanele potrivite, mi-am facut un traseu zilnic , ca un autobuz de navetisti, pe la cei care au devenit niste statii obligatorii. Cobor cuvinte, urc cuvinte, duc cuvinte mai departe, la urmatoarea statie…Si conduc dupa reguli proprii de circulatie, mi se falfaie de radar si de agentul constatator.

Daca nu-mi merge netul trei zile ma cuprinde jalea. Sa nu stiu cine ma asteapta in statii? Sa nu pot sa-mi ridic pachetele si cadourile de informatii? Sa nu zambeasca nimeni cu mine?

Si cand merge netul si trec pe la cei care si-au declarat falimentul sau insolventa iar ma apuca jalea. O statie goala e trista. Dar tot trec pe acolo, precum cainele lui Pavlov la aprinderea becului chiar daca nu primeste nimic…

Ce s-o mai lungesc! E dreptul vostru, prieteni, sa renuntati. Cand te apuci de un blog cred ca e ca un concubinaj hotarat ad-hoc, Te fura peisajul, ai multe de daruit si mult entuziasm. Ca o iubita devotata te straduiesti trei zile, faci oale de mancare si tavi de prajituri, umpli umerasele de camasi calcate, freci dusumele pana lucesc. A patra zi incepi sa obosesti, mai speli trei cosuri de rufe, mai stergi praful si mai arzi mancarea. A cincea zi deja te dor mainile si ti-e lene sa te mai scoli din pat, esti obosita si vrei sa renunti.Ti-ai consumat prea repede si prea intens energia.

Sau, tot ca in cazul mutatuli in comun, esti obisnuita ca fii rasfatata, sa ti se aduca zilnic flori si crezi ca asa va fi si de acum incolo. Doar ca tu te spetesti muncind apoi te gatesti si te parfumezi sa-ti impresionezi iubitul iar el, in loc de trandafiri, vine cu o plasa de cartofi si trei kile de peste pe care tu trebuie sa-l cureti. Ca s-a zgarcit sa cumpere peste file! Si descoperi si ca sforaie, ii miros picioarele si nu coboara capacul la wc. Deci ai sperat prea mult si n-ai primit tot ce ai asteptat…

Nu-ti rup cititorii usa cu comentariile? N-ai facut mia de vizualizari zilnice? Ce, esti la norma? Platit in acord global? Daca te simti bine cand scri, daca cineva te citeste cu interes si te apreciaza inseamna ca nu urlii in pustiu. Poate azi esti ocupat, racit, obosit sau fara inspiratie.N-ai fisa de pontaj, poti sa tragi chiulul. Eu o sa te caut si maine.Important e sa te stiu acolo!

In concluzie, fara a-mi permite sa fac critica sau morala, va rog sa nu abandonati cursa. Nu cred ca asta o sa va faca mai fericiti, nici n-o sa va dea vreo satisfactie in plus.

Mai, lumee, daca m-am chinuit atata sa fac un blogroll de ce-mi stricati acum socotelile?Daca sunteti pe foaia de parcurs de ce ma faceti sa-mi schimb traseul? Nu-mi stricati rutina ca ma bulversati…

P.S. Cine-si mai inchide blogul si ma lasa suspinand si cu ochii-n soare o sa-i iasa o buba-n cur si un neg pe nas!Am zis!:)

Cine-i condamna?

Standard

Aseara am revazut „Traficantul de arme”.Nu va povestesc filmul, cred ca multi l-ati vazut.Nu e o capodopera, nici nu e genul meu, dar subiectul e bine tratat.Cel mai mult mi-a placut sloganul de inceput: in lume sunt atatea arme incat procentul e de o arma la 12 oameni; problema e…cum ii inarmam pe ceilalti 11?

Si ma gandesc cu groaza cat se cheltuie in cursa asta infernala a inarmarii .De ce aruncam banii pe lucruri care aduc moartea si nu pe cele ce pot salva viata? In vremuri de criza, cand economiile se prabusesc, industria de armament e inca prospera. Ca si cea farmaceutica, care ne vinde o multime de medicamente scumpe, inutile(sau chiar daunatoare) si multe chiar netestate. Devenim niste cobai pe banii si pe riscul nostru. Iar bolile grave, cele ce ne macina din temelie, par a nu-si gasi leacul.Sau e atat de scump incat multi sunt condamnati la moarte.

interferonPe langa suferinta fizica unii bolnavi declarati „incurabili” trebuie sa indure si calvarul de a nu-si permite sa-si cumpere tratamentul ce le-ar putea prelungi viata si umilinta la care sunt supusi de cei care au obligatia sa-i ajute dar refuza sa o faca pe motiv ca sunt „nerentabili”.O crema antirid e rentabila dar un chimioterapic nu?

Nu stiu cum se iau deciziile la varf, pe ce criterii in afara celor umane, cu ce calcule meschine se echivaleaza vietile unor oameni.Stiu ca sanatatea nu pica din cer, ea costa mult si trebuie sa contribuim cu  totii.Stiu ca unii se zbat sa le asigure pacientilor orice farama de ajutor, sa nu risipeasca nici o sansa.Nu condamn in grup, nu tot sistemul e corupt si nemilos.

Dar nu pot sa inteleg de ce cheltuim o caruta de bani pe programe de depistare de boli rare si nu facem nimic pentru bolile frecvente.Stiu ca avem o campanie de succes pentru interventia in caz de infarct, e minunat asta. Stiu si ca Smurdul e capabil de performante.Pentru tot ce inseamna medicina de urgenta Raed Arafat a fost un deschizator de drumuri, un inger salvator. Laud si apreciez enorm asta.

Dar ce facem cu suferintele aproape cronice, cu bolile care nu te ucid brusc ci lent, pe care le simti dureros cum te macina zi de zi? Cancerul nu mai e o boala care te condamna la moarte. Dar sistemul nostru sanitar, da! Poate ca nu cancerul in sine te rapune cat gandul ca il ai,  ca n-o sa poti lupta pana la capat si cu boala si cu greutatea de a-ti procura tratamentul.

Am inteles azi cum functioneaza sistemul de aprovizionare cu medicamente oncologice. Costa mult si multe firme producatoare, care n-au livrare curenta pe piata romaneasca, vor plata imediata. Asta in timp ce furnizorii spitalelor isi primesc banii dupa 9 luni! Si atunci fiecare se descurca cum poate, s-au organizat adevarate retele de sprijin care aduc medicamentele contra-cost direct de afara, la cerere.Dar trebuie sa-ti permiti sa faci asta. Daca esti un amarat de bugetar sau pensionar, ce faci? Te asezi intr-un colt si astepti sa mori? Nici asta nu e simplu, caci durerile devin atroce si nici calmante nu gasesti in spital.Si ultima alinare trebuie sa ti-o cumperi!Trebuie scos profit din orice geamat de durere…

Solutia propusa  fost de a se constitui un „fond de rulment”, vreo 800 000 de euro, parca, cat sa se poata plati furnizorilor acest import de citostatice ce lipsesc de pe piata noastra. Nici nu e mult daca faci comparatia cu alte cheltuieli de protocol, de sali de sport, gondole si piscine sau cu pretul unui avion de lupta.Poate e bun si avionul, ne trebuie si asta dar avionul ne va apara de un inamic ipotetic in timp ce oamenii mor cat se poate de concret.Zilnic.

Voiam sa scriu doar doua vorbe si sa va rog sa cititi mai multe, in special comentariile, la Simona Tache, cea care a redeschis aceasta problema veche si dureroasa. Dar m-a luat valul(ca de obicei) si abia reusesc sa ma opresc.

N-o sa-mi citesca nimeni din guvern blogul, cum poate nu le vor citi nici pe ale celorlalti ce au scris mai documentat sau mai cu talent, dar tare as vrea sa traiasca macar o clipa intensitatea gandului ca ei ar putea fi urmatorii pacienti sacrificati de sistem. Toti ministrii sanatatii de pana acum au compatimit, unii au promis sa rezolve dar…sa mai avem sperante? Noi, cei inca sanatosi, poate ca mai avem dar ei, cei deja ingenunchiati de cancer, poate nu mai au nici timp…Boala i-a condamnat la suferinta dar le-a lasat o speranta. Cine are dreptul sa-i condamne direct la moarte?