Arhivele lunare: Aprilie 2016

Urări anticipate.Dar din suflet!

Standard

Da, ştiu că am luat-o cam devreme cu uratul. Dar, fiindcă voi lipsi câteva zile din peisaj (nu că v-aş fi agasat cu prezenţa mea în ultimul timp!), voi fi plecată în locuri în care tradiţia înlocuieşte internetul ( şi e bine ca e aşa!), nu pot să nu vă transmit tuturor -anticipat- toate gândurile bune, toate îmbraţişările şi toate urările de sănătate, belşug şi armonie.

Sa va fie bine, sa va fie pace si sa va fie multa lumina! Paşteti fericiţi! 🙂

paste

 

PS. Dacă aş fi fost o bună gospodină, v-aş fi frământat nişte cozonaci. Dar nu-s şi nici nu-mi permit să-mi traumatizez singurul degeţel-tastator, aşa că vă las o „colecţie” de papanaşi. Nu, nu-s făcuşi de mine. Dar mâncaţi, da! 🙂 Ţineţi post şi v-am făcut poftă? Păi treceţi repede la şlagărul „şi nu ne duce pe noi in ispită”… 🙂

IMG_4265

IMG_4329

IMG_4341

IMG_4361

IMG_4370

(ăştia ultimi au fost cam naşpa, dar restul…cu adevărat minunăţii din Bucovina!)

Aştept la schimb poze cu pasca şi cozonacii voştri de la masa de Paşte!

Mai mult decat o gluma

Standard

Marketing 
Un tip tanar se duce la un supermarket sa se angajeze. Managerul il intreaba: „Ai ceva experienta in vanzari?” 
Tanarul raspunde: „Da, am fost comis voiajor.” 

Managerul, placandu-i tanarul, ii spune: „Bine, esti angajat ! Incepi de maine iar la sfarsitul programului am sa vin sa vad cum te-ai descurcat in prima zi.” 

A doua zi se prezinta omul la treaba, isi vede de ale lui, iar la sfarsitul programului vine managerul si il intreaba: „Ei, cate vanzari ai facut astazi?” 
„Una.” Raspunde tanarul. 
Managerul: „Cum una? Media de vanzari pe angajat la noi este de 20-30 pe zi ! De cat ai vandut ?”

Tanarul : „De 101.237,64 dolari.” 

Managerul: „101.237,64 dolari ?!?!? Da’ ce i-ai vandut ?” 

„Mai intai i-am vandut un carlig mic de pescuit. Dupa aia i-am vandut unul de dimensiune medie. Dupa aia i-am vandut o lanseta. Pe urma l-am intrebat unde merge sa pescuiasca si mi-a spus ca pe coasta, asa ca i-am zis ca are nevoie de o barca, deci l-am dus la raionul de specialitate si i-am vandut salupa aia cu doua motoare. Pentru ca mi-a zis ca Honda e prea mica ca sa remorcheze salupa, l-am dus la raionul auto si i-am vandut un Jeep Grand Cherokee….

Manageru’, stupefiat: „Cum, a intrat un tip sa cumpere un carlig mic de pescuit si tu i-ai vandut o salupa si un 4 X 4 ?!” Tanarul: „Aaa, nu. Tipu’ a intrat sa cumpere o cutie de aspirine pentru nevasta-sa, iar eu i-am spus ca daca tot urmeaza un weekend nenorocit , ar fi mai bine sa se duca la pescuit !

Un zâmbet de weekend

Standard

Iţic pleacă în Groelanda să vândă camere frigorifice! Se-ntoarce plin de bani!
– Cum ai făcut, măi !?
– Foarte simplu: le-am explicat că-n camera frigorifică sunt minus 5 grade şi afară minus 25.

– Vreau să brevetez un aparat de ras automat. Iată, o cutie neagră, o deschizătură ovală, îţi bagi faţa şi înăuntru un complex de lame te rade impecabil!
– Bine, dar fiecare faţă are altă formă!
– Prima dată.

– O să-mi dai voie, vecine, să trec dimineaţa prin ograda ta, ca să scurtez drumul şi să prind personalul de opt şi cinci?
– Cu toată plăcerea! Şi te asigur că, datorită taurului meu, vei putea prinde chiar şi acceleratul de şapte şi treizeci.

Mama către fiică:
– Draga mea, adu-mi 5 farfurii.
– Pentru ce?
– Trebuie să vorbesc cu taică-tu!

Tatăl şi fiul culeg prune.
– Tată, ce facem cu ele?
– Dacă e mă-ta acasă, facem compot. Dacă nu, facem pălincă.

– Cine este la poartă? îl întreabă un scoţian pe fiul lui.
– Sunt nişte oameni care strâng donaţii pentru ştrandul oraşului.
– Dă-le şi tu o găleată cu apă.

Un tip vine la bancă şi retrage o sumă imensă de bani. Îi numără, apoi se adresează funcţionarului:
– Pot să-i depun iar?
– Dar de ce i-ai scos?
– Am vrut să verific dacă sunt toţi.

Ştefan cel Mare adunase tot norodul la oaste, inclusiv ţiganii. Se anunţa bătălie cruntă. Ştefan iese în faţa oştirii adunate pe câmpul de luptă:
– Vitejii mei, vom lupta până la unu!
– Aşa, mâncaţi-aş, că pi la unu şi ceva să pune căldura.

– Nu pot dormi deloc. Am nevoie urgent de 10.000 €.
– Vino la mine!
– Mă împrumuţi tu?
– Nu. Dar am un somnifer excelent.

Un bărbat se prezintă la pompele funebre.
– Ştiţi, mi-a murit soacra şi aş dori să ştiu ce posibilităţi există pentru a o conduce cât mai onorabil pe ultimul drum.
– Păi, domnule dragă, întâi si-întâi, există varianta obişnuită: o punem într-un sicriu şi o înhumăm. Mai există încă o variantă: incinerarea. Pecare o doriţi?
– Pentru siguranţă, dacă este posibil, aş dori ambele variante.

Soţul către soţie:
– Azi mi-am luat husă pentru iPhone!
– Dar tu nu ai iPhone!
– Eu îţi spun ţie ceva când îţi cumperi sutien?

Placido Domingo şi Luciano Pavarotti, care aveau oarece invidie pentru întâietate, stăteau de vorbă. Domingo:
– Am avut concert la Milano în faţa a 400 000 de spectatori. La sfârşitul concertului, în ovaţiile publicului, statuia Fecioarei Maria a început să lăcrimeze.
– Eu, răspunde Pavarotti, am susţinut un concert la Rio în faţa a 800 000 de spectatori. La final, după un lung şir de reveniri la scenă, Iisus a coborât de pe statuie, m-a felicitat, m-a îmbrăţişat spunându-mi:
– Aşa da, concert. Nu ca unu’ la Milano care a făcut-o pe mama să plângă.

La psihiatru:
– Am fost săptămâna trecută la dv.
– Da, îmi amintesc, spuneaţi că vedeţi multe muşte, aşa, ca prin ceaţă.
– Da, da! Şi mi-aţi dat nişte pilule!                                                                                                                          
– Ei, au avut efect?
– Da, săru-mâna, dom doctor, acum le văd clar de tot, fiecare picioruş…
 
(primite pe mail şi postate din lipsă de timp pentru articole mai serioase. Şi fiindcă e weekend! 🙂  Să vă fie de foarte bine!)
 

O minte (prea) luminată

Standard

autismAm cunoscut un geniu! Sau cel puţin aşa l-am considerat eu. Fiindcă restul lumii i-a pus un alt diagnostic:  autist!

La prima vedere pare un copil obişnuit, uşor răsfăţat şi mai mereu lipit de maică-sa.Deşi are vreo nouă ani stă agăţat de gâtul ei ca un pui de maimuţă. Apoi o zbugheşte brusc de lângă ea şi vine să vadă ce facem noi aşezate la birou. Zâmbeşte mult dar nu vorbeşte deloc. E grăsuţ şi pofticios, i se lumineză toată faţa când îl servim cu bomboane. Şi iar zâmbeşte.

După ce face controlul medical i se recomandă sa facă o testare intradermică. Colega îmi sugerează să îl ţin bine de mână, îi e teamă să nu aibă o ieşire violentă, aşa cum se întâmplă adesea cu autiştii când se sperie. Eu îi ţin mâna, îi vorbim încercând să-i distragem atenţia de la seriga ce se apropie de mâna lui. Are un moment de spaimă , vrea să se retragă, apoi vede că nu e dureros şi stă cuminte. Gata, am scăpat fară scene de violenţă!

Mama pleacă cu el, tatăl mai rămâne să ne dea nişte date. Şi vorbim. Nu vrem să-l descoasem, să fim indiscrete, cei mai mulţi părinţi cred că s-ar jena să vorbească despre problemele copilului lor. Dar tatăl e chiar dornic să ne povestească, e împăcat cu diagnosticul. Şi e foarte nedumerit, chiar puţin speriat, de ce poate copilul lui.Ce ne-a povestit aproape că m-a şocat şi pe mine.

Merge la o şcoală specială. Acolo învaţă să numere pînă la zece. Asta în timp ce copilul poate să calculeze mental cu numere cu mai multe cifre şi cu orice fel de operaţii aritmetice. N-a greşit niciodată. Aşa cum n-a greşit nici o capitală a vreunei ţări din lumea întreagă, nici o dată din istorie şi nici o înălţime de munte! Şi asta fără să-l fi învăţat cineva, fără să citească undeva. Ştie toate numerele de telefon auzite sau citite vreodată, toate zilele de naştere ale cunoscuţilor şi vecinilor de pe stradă. Ştie tot! Nu comunică verbal, doar scris . Şi nu scrie decât dacă mama îşi ţine mâna peste mâna lui, dacă îşi ia mâna, se opreşte brusc.

Tatăl ne povestea că a scris pe zeci de bileţele date din istorie ( mai veche sau recentă, chiar şi data incendiului din clubul Colectiv!) şi evenimentele aferente şi i-a dat să le împercheze. N-a greşit niciuna!

Dar ce l-a şocat cel mai tare a fost descoperirea că fiul lui fie vede la distanţă, fie citeşte gândurile. Aflat la sute de kilometri distanţă a scris cu pixul un numar pe bordul maşinii şi, vorbind cu soţia la telefon , l-a intrebat pe copil ce a scris. Copilul a reprodus exact acel număr! Aşa ca omul e foarte dezorientat în privinţa capacităţilor copilului, nici nu ştie ce teste să-i mai dea fiindcă a ajuns să-i fie teamă de ce răspunsuri corecte va primi. Şi nimeni, nici un medic, n-a putut să-i explice de unde ştie copilul toate lucrurile astea, ce fenomen magic se petrece în mintea lui!

Ce conexiuni se fac în creierul unui autist încât să poată să-ţi răspundă la orice întrebare, ca o enciclopedie ambulantă, dar să nu ştie să-şi lege şireturile la pantofi sau se spele singur pe dinţi? Şi cum o fi să nu articulezi nici un cuvînt ( fără să ştie cineva dacă nu poate sau nu vrea) dar să poţi citi o carte doar răsfoind-o cinci secunde?

Eu nu cred ca autiştii sunt nişte handicapaţi. Sunt pur şi simplu nişte genii mult prea stinghere într-o lume de fraieri care nu-i înţeleg. Şi nu comunică prea mult cu noi fiindcă noi nu merităm comunicare cu ei. Ce să vorbească un geniu cu mine, care nu ştiu nici toate lacurile de pe planetă şi nici când au avut loc toate bătăliile din Razboiul de 100 de ani! Să zic mersi că m-a onorat cu un zâmbet fiindcă i-am dat nişte bomboane!…

Tare aş vrea să-l mai întâlnesc peste vreo 10 ani şi să-l întreb de unde vine şi care e menirea lui în lume! Asta dacă aş învăţa până atunci să înţeleg ce-mi va răspunde. Dar cum eu nu-s geniu…

 

Şi un alt exemplu de ce e în stare un copil autist:

Dealu-i deal şi valea-i vale, blonda-i blondă până moare

Standard

  O blondă sună disperată la pompieri:
– Arde ! Arde! Veniti repede!
– Unde ? Cum ajungem la locul incendiului ?
– …Nu mai aveţi maşinile alea mari şi roşii ?

Două blonde discutau între ele:
– Fată, mi-am luat şi eu perie de WC.
– Şi cum este?
– Parcă era mai bine cu hârtia igienică…

Blondă la volan. 

La radio se aude:
– „Ascultaţi Radio 21”
Blonda:
– Doamne , de unde ştiu ăştia totul ?!


Suport tehnic:
– Parola dumneavoastra este „a” mic de la albina, „V” mare de la
Vlad si cifra 7.
Blonda: 

– Mare sau mic ?

O blondă intră în magazinul de pantofi. Seuită ce se uită, şi cere
vânzătoarei să ii arate o pereche de pantofi, pe care îi şi probează.
Vânzătoarea o  întreabă: 
– Cum sunt?
– Mă cam strâng puţin,răspunde blonda.
– Încercaţi să le scoateţi limba, spune vânzătoarea.
– Thoth mă strângh phusin…

O blondă sună la poliţie:
-Doi hoţi mi-au furat maşina!
– I-ai văzut?
– Da…
– Ai reţinut feţele lor?
– Nu, dar ţin minte numărul maşinii…

Două blonde se plimbă pe Magheru. Una dintre ele găseşte o oglindă. 

O ia de jos, priveşte şi zice:
– Uite, fată, o poză cu mine !
– Ia dă-mi-o şi mie! Ha, Ha, Ha, ce faţă de proastă ai…

– În viaţă există o singură mare iubire ! spune o blondă în etate.
– Şi care a fost marea ta dragoste? o întreabă o blondă mai tinerică.
– Marinarii, maică, marinarii…

Cum omoară o blondă un peşte?
R: Îl îneacă.

 I: Cum ţii o blondă ocupată toată ziua?
R: Scrii pe ambele feţe ale unei coli „Citeşte pe verso”.

Ce o împiedică pe o blondă să facă o facultate?
– Liceul!

De ce fuge o blondă în jurul duşului??….

Pentru că pe şampon scrie wash & go.
 
Întrebare: De ce zâmbeşte o blondă când fulgeră?
Răspuns: Deoarece crede că i se face poza.

Ştii câte bancuri cu blonde există?
-… NICI UNUL !
Toate sunt întâmplări adevărate.

 
(primit pe mail.Şi absolut neadevărat! 🙂 )
gluma
 

Sinonime

Standard

Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită dar cu acelaşi înţeles. Cel puţin aşa zice gramatica. Dar viaţa ne arată că în realitatea de zi cu zi nu e aşa. Preţ, valoare sau cost par să însemne acelaşi lucru. Dar…

De multe ori punem prea mult preţ pe lucruri fără valoare şi asta ne costă prea mult. Şi aruncăm lucruri fără de preţ fiindca sunte prea orbi să le recunoaştem adevărata valoare. Şi uneori nu e vorba doar de lucruri ci şi de oameni.

Ce preţ are fericirea? Cât ne costă o vorbă bună sau un zâmbet?Şi ce valoare are tot ce dăm sau primim dacă totul se poate citi într-un cod de bare, nu într-un cod de onoare ? Etichetele nu-s blazoane, sunt doar nişte simple ecusoane, identifică nume, nu valori reale.

adevarata-valoare-a-unui-om

Pastile dulci-amare

Standard

Joi, zi de îmbogăţire intelectală. Adică zi de curs de radiologie. Cum nu cred să intereseze pe cineva cum se face o radiografie renală simplă sau o histerosalpingografie (nici chiar pe mine nu mă prea interesează) o să vă povestesc altceva, o poveste de viaţă la care am asistat întâmplător(dacă o fi ceva întâmplător pe lumea asta!).

În serviciu de radiologie în care facem practica este adusa pe targă o femeie tânăra, puţin peste 30 de ani. E toată numai gips, tije şi şuruburi, abia o poţi atinge fără să nu urle de durere. Îi trebuie o radiografie la picioare şi noi o mişcăm îîînceeet, ea geme, noi o compătimim sincer. Cineva o întreabă : „Accident rutier?” „Nu, accident de muncă, am cazut de la 15 metri”.Vaaai, săraca, ni se face şi mai milă şi deja văd în faţa ochilor un patron rău şi nemilos care a obligat-o să lucreze pe schele fără echipament de protecţie…

Dar după ce este scoasă pacienta din sală ne spune una din asistentele care lucrează acolo: nu e nici un accident, e tentativă de suicid, s-a aruncat pe geam de la etajul patru. Şi nu e prima oară, e la a treia încercare! Lumea deja o cunoaşte, şi pe secţie e supravegheată atent să nu încerce alte metode, fetele ei, adolescente, sunt disperate şi nu ştiu ce să mai facă. Brusc, mila mea se stinge într-un sentiment de revoltă, mai că-mi vine să mă duc după ea şi să-i spun să nu se mai lase în grija atracţiei gravitaţionale, e mai eficient să consulte mersul trenurilor şi amplasamentul peroanelor.Deşi cred că asta era prea complicat pentru ea, nu avea stofă de Anna Karenina…

Poate par sadică dar cred că e greu spre imposibil să opreşti un om când îşi pune în minte să termine cu viaţa, va încerca până o să reuşească, aşa e mintea lui setată. Doar că unii nu vor cu adevărat asta, vor doar să capteze atenţie, poate chiar să şantazeze emoţional sau, pur şi simplu, suferă de un masochism extrem. Că dacă eşti un om hotărât nu perseverezi cu acceaşi metodă ineficientă, cauţi una cu rezultat sigur, să se termine bâlciul mai repede, nu să ajungi zidit în gips ca Ana lui Manole…

Următorul pacient este adus în cărucior. E un domn în vârstă, cred că trecut uşor de 70 de ani, îmbrăcat într-un halat de mătase, cu un chip senin, statură semeaţă. Are o nobleţe aparte, e foarte îngrijit, aş zice că n-a fost fierar-betonist la viaţa lui. Îi trebuie un set de radiografii de coloană cervicală şi de torace. Asistenta îl întreabă dacă se poate ridica în picioare şi dacă poate face doi paşi până în faşa aparatului. Bătrânul ne arată un zâmbet cuceritor, se ridică încet din scaun şi fredonează uşor:”spune-mi unde, când  si cum…” Se aşează în faţa stativului, îndreaptă spatele, ridica bărbia şi nu se opreşte nici o clipă din zâmbit.E adorabil!

Pe imaginea de coloana cervicală vedem că are un aparat auditiv implantat, iar pe cea de torace se vede, ca un trandafir la butonieră, un stimulator cardiac. Omul asta e aproape un cyborg, are o grămadă de piese de rezervă, dar e mai plin de viaţă decăt un tinerel . Şi când mai văd pe biletul de trimitere că are 92 de ani aproape că mă îndrăgostesc de vitalitatea şi farmecul lui. Oare căte poveşti de viaţă mi-ar putea spune_?Şi câte lecţii aş avea de învăţat?

Cum face viaţa să-ţi aducă sub ochi, în aceeaşi încăpere, doi oameni care gândesc şi trăiesc atât de diferit! Să ai doar 30 de ani şi să vrei să mori, să insişti şi să te chinui să renunţi la viaţă, să ai aproape 100 dar să trăieşti senin fiecare zi şi să zâmbeşti în ciuda oricărei suferinţe! Oare ce face diferenţa:codul genetic sau înţelepciune adunată în timp de a lua toate necazurile ca pe nişte lecţii şi toate bucuriile ca pe nişte recompense pe care trebuie să le meriţi?

Lecţia de radiologie de joi a fost banală, lecţia de viaţă a fost colosală!

Hands releasing a butterfly