Arhivele lunare: Septembrie 2017

Atac mistreto-cibernetic

Standard

Cand mi-era lumea mai draga (adica mai aglomerata), pica netu’. Incerc sa-i dau de cap, nu merge, asa ca anunt specialistul. Vine, mestereste ceva, face o ciumecareala si-i da drumul. Intre timp, ca sa nu tin lumea degeaba la usa in asteptarea rezultatelor pe care trebuia sa le inregistrez in registrul electronic, scriu de mana, pe o foaie, sa le transcriu ulterior; si sa-mi aduc aminte de vremurile cand pixu’ era cea mai utilizata scula.Ce vremuri! Ce caligrafie!…

Ajung acasa si-mi zice Sotu’ ca nu ne merge netul , n-a mers de dimineata, a facut solicitare de depanare si c-o sa vina mesteru’ maine. Mai sa fie, cred ca ma saboteaza cineva, Mamare are iar chef de glume proaste! A doua zi, chiar foarte matinal, vine nenea de la Telekom. Verifica in casa, totu-i in regula, apoi pleaca pe retea. Se intoarce si ne spune ca a gasit defectiunea: cineva a taiat firele! Sabotaj, act terorist, prostie omeneasca! Ca o pura intamplare nu putea fi, nu cred ca au ciugulit ciorile noaptea firul de internet. Dar nici nu cred ca a fost cu dedicatie, putin probabil sa fi stiut cineva ca firul ala ne deserveste pe noi (restul vecinilor n-au avut probleme) si sa se fi cocotat noaptea pe stalp numai asa, de-al naibii, sa nu ma pot eu juca on-line.

In fine, problema s-a remediat, am net.

De dimineata ma intreaba Sotu’ daca am vazut cum ne-a fost arata gradina. Mai intai ca n-am mai fost cam de multa vreme prin gradina, mai apoi ca noi n-am arat gradina niciodata fiindca e numai iarba pe care o tundem cu masina (zicem ca ala e locul de aterizare pentru elicopter; sau pentru ozn, depinde cu ce vin oaspetii nostri!) Ma duc si eu sa ma uit. De departa gandesc ca a fost vreun congres mondial al cartitelor de pretutindeni, pare ca e o „cultura” de musuroaie. De aproape sesizez ca nu-s musuroaie, mai degraba sunt transee si cratere. Ce mai, gradina noastra arata ca Sarajevo dupa bombardament!O bombardea nord-coreeana mai lipsea ca sa faca si-o groapa Marianelor in mijloc!

Analizand atent, ca niste Serloci Holmi  , tragem concluzia ca a fost o turma de mistreti. Am mai auzit povesti ca s-ar afla mistreti in padurile de peste Teleajen, dar am crezut ca-s doar povesti, n-am vazut urma de mistret de cand locuim noi aici. Iaca, nu-s povesti, iaca, sunt mistreti! Dar ce naiba de mistreti prosti intra intr-o gradina in care nu creste decat trifoi si papadie, cand alaturi au altii si porumb, si cartofi, si livada? Poate avem noi trufe in pamant si n-am stiut? Sau aveau vreo indigestie si au venit sa adune sunatoare? Da, da’ s-o adune cu radacini cu tot?Si cu pamant? Poate ca voiau sa-si puna in ghivece?…

Am admis ca au navalit mistretii. N-am inteles ce cautau.Si n-am inteles de ce n-am auzit latraturi de caini, ca Max face scandal si daca zboara vreo turturica mai jos. Iar eu dorm (de fapt mai mult NU dorm!) iepureste, aud si daca tropaie furnica pe parchet. E ceva necurat la mijloc. Daca n-au fost mistreti si au fost stramosii mei, martieni, veniti intr-o vizita de lucru, sa caute oarece vestigii prin gradina? Si daca ne-au sedat telepatic pe toti , de n-am auzit nimic? Si daca au plantat ceva in gropile alea, de ma trezesc la primavara ca-mi cresc gogonele albastre si pepeni patrati in gradina? Si daca….?

Nu, nu, prea multe dileme. Ma duc sa mai serlocholmuiesc odata, sper sa fi fost , totusi, mistreti. Si poate o fi fost si vreunul cu colti de argint si si-o fi pierdut coltul prin iarba, sa incropesc si eu de-o salba si un inelus!…

 

PS. Daca lipsesc cateva zile din peisaj nu va ingrijorati, nu m-au rapit nici mistretii, nici martienii, doar ca am plecat in concediu la Sovata. In functie de cum merge netul acolo (ei promit ca merge, da’ nu te pui cu Mamare cand vrea ea sa ma saboteze), ne auzim. Numai bine si gradini intacte!

 

PPS. Stie cineva cum e la Sovata, poate sa-mi dea vreun pont cam ce as putea face acolo? Ca nu ma duc nici „sa-l cunosc pe tata”, nici sa vad „unde face Nicu-armata”. 🙂

 

Anunțuri

Se boteaza locul lui Dumnezeu

Standard

Asaaa… Sa dam drumul faramelor de intamplari  intamplate  de cand nu ne-am mai vazut…

Mi-am petrecut Pastele la Monte Carlo. Aici urmeaza o pauza de cinci secunde, pentru „wow!” si un strop de invidie. Au trecut deja sase secunde  asa ca fac precizarea ca nu e vorba de Monte Carlou’ ala de la tarmul Mediteranei ci de unul de la tarmul Sucevei, adica un hotel din Radauti. Nimic de comentat negativ, o locatie decenta, conditii civilizate, caldura cat sa nu poti dormi (desi era in aprilie!), preturi acceptabile. Dar, mai lume, cum naiba sa-ti botezi pensiunea din inima Bucovinei Monte Carlo? Adica un fel de cine ce are cu prefectura…

Am sarbatorit frumos, semitraditional (adica Nasu’ a fost cu pastrarea traditiilor si noi cu incalcarea lor) si ne-am bucurat sa ne adunam laolalta toata gasca, lucru din ce in ce mai rar de cand ne-am imprastiat prin tara. Nasu’ a construit in foisor o masa speciala, octogonala, fiindca membrii-fondatori ai grupului(care toti sunt nasul sau finul altui membru) suntem opt; doar ca iepurasul de Paste a fost generos si a mai adaugat trei oaspeti si s-a dus naibii feng shuiu’ lu’ Nasu’, care a adaugat un blat imens patrat peste octogonul initial, cu trei oameni pe fiecare latura. Care nici asta n-a ajuns fiindca au mai sosit niste musafiri neprevazuti, deci Nasu’ a avut bilet fara loc! 🙂 Am fost si pe la manastiri, am fost si pe la Marelbo (evident!), am facut si o sesiune de shopping prin Radauti  (incredibil ce confectii misto aduc de la Cernauti si la ce preturi atractive!), am mancat, am baut, alea-alea, ca tot romanu’ aflat la relaxare. Dar chestia cu Monte Carlo mi-a ramas pe creier, nu s-a pupat deloc cu peisajul.

Cu multi ani in urma, in drum spre Durau, am gasit o carciuma pe a carei sigla scria pompos: Nobila Casa! Nobila o fi fost, dar casa n-as prea fi zis sa fie, ca statea mai aplecata ca turnul din Pisa…

Oare sa aiba moldovenii o fixatie cu numele astea cu rezonanta?

E drept ca si in zona mea sunt niste locatii cu denumiri originale, nu afisate la vedere dar inradacinate in mentalul colectiv astfel ca nimeni nu le spune decat asa. Pe DN1A, la intrarea in Magurele, e o intersectie transformata in piata de legume si fructe, toata lumea opreste acolo sa-si umple portbagajul cu zarzavaturi. Cum se numeste? Simplu: La doua purcele!

Iar mai sus de centrul comunei e o carciuma foarte cunoscuta si destul de bine dotata al carui nume adevarat cred ca nu-l stie nimeni fiindca toti ii spun intr-un singur fel: La doi catari!

Data fiind aceasta predilectie pentru botezuri „de renume mondial” mi-am permis si eu sa-mi numesc casa Casuta Poporului  (ce, eu, Sotu’ si doi motani nu putem forma un popor?) iar baltoaca din spatele casei, cu pretentii de lac artificial, Ligheanul Pacific .

Voi ce locatii cu denumiri haioase ati intalnit in drumurile voastre?

 

Fara titlu, fara noima, fara haz, fara…

Standard

Cand te apuci de un lucru nou, nu-i usor dar entuziasmul te impinge inainte (cum naiba ar fi sa te impinga inapoi?); cand vrei sa revi la ceva ce n-ai mai facut multa vreme, parca e mult mai greu, nu sti cum sa incepi ca sa nu te zgarie pe ochi inaditura. Asa si eu: cand am scris prima data pe blog nici nu mai stiu cum am facut-o, doar mi-am plimbat degetul pe taste si…gata! Dupa ce n-am mai scris nici un cuvant timp de vreo cinci luni,aproape ca nici nu mai stiam cum se editeaza un articol, nici de diacritice nu mi-a mai fost aminte, am tastat ca o baba naroada (ce ma aflu?!) , cum mi-a venit la indemana.

Acum zece minute n-aveam nici un gand sa scriu, am intrat pe-aici din reflex, cam cum se-ntoarce lupu’ unde-a mai mancat o oaie, ca poate-poate s-o gasi ceva interesant. Si cand am vazut ca sunt oameni care-mi bat in usa dupa atata vreme de „silentio stampa” si care se ingrijoreaza de absenta mea, mi s-a facut brusc rusine: bai, femeie, ce naiba n-ai bunul simt sa raspunzi oamenilor, sa strangi panzele de paianjen si si sa pui si tu un pahar de apa rece, un covrig cu mac, un pesmete macar daca nu esti in stare sa astepti oamenii c-o zeama (de cuvinte) aburind pe masa????? Lehamite-lehamite, da’ pana cand? Ori pui lacatu’ pe usa si predai inventarul, ori te asezi frumos la tejghea si servesti lumea! Pai?!

Asa ca gata cu frecat menta pe motiv ca sunt ocupata, n-am inspiratie, n-am talent, n-am motivatie, n-am, n-am, n-am. AM! De toate am, e musai sa gasesc cate ceva din toate, nu sa ma victimizez sau sa vin cu scuze ieftine. Asa ca de azi… toate panzele sus! Alea de paianjeni, desigur. 🙂

Multumesc celor care m-au tras de maneca si m-au scos din amorteala, mai era putin si semanam cu lojile masonice, alea de intra „in adormire” pentru 100 de ani, tot asteptand sa-mi revina cheful de scris. Si-acu, bag seama, nu mi se potriveste rolul de „frumoasa adormita”; sau padurea era adormita, ca nu-mi mai aduc aminte…

Fratee, se pare ca-s nevorbita (nescrisa, pardon!) rau, ca mi se duce degetu’ pe taste de nici n-am timp sa-mi dau seama ce insira acolo, parca-s in transa. Si pana n-apuc sa ma iau la intrecere involuntara cu Tolstoi si sa-nsir vreun roman-fluviu, se cuvine sa motivez succint de ce am lipsit, sa nu creada cineva ca am fost rapita de extraterestrii sau am fost plecata in expeditie in Himalaia si nu mergea netu’ acolo.

Pe scurt, foarte pe scurt, cat pot eu de pe scurt (care nu pot „scurt” niciodata!): lipsa de entuziasm, pasa proasta spre lehamie-cronica; socrii bolnavi , dus sa amelioram situatia; socrul in stare naspa, internat in centru de ingrijiri paliative (gasit greu loc!); socrul decedat , urmat parastase si ritualuri de-alea care ma exaspereaza pe mine; lasat casa in plin santier; continuat santier interior-exterior vreo doua luni, luat usor cu capu’ de nervi; lucrat din plin in Cernobalia;durut rau spondiloza cervicala si periartroza scapulo-humerala dreapta; plus alte fleacuri ce mi-au deturnat atentia si mi-au rontait entuziasmul ca niste molii scapate in dulapul cu blanuri.

Dar gata, de azi revin in peisaj, atat la scris cat si la citit (recunosc, de citit v-am mai citit  printre picaturi, asa cum iei cate o lingurita de zahar ca sa anihilezi gustul unor picaturi amare). Phaiii, cate am de povestit! Sa vedeti ce-o sa va saturati de mine de acu incolo! 🙂

Bine v-am regasit!

Si ca sa nu termin asa sec, fara sa „dezbatem” ceva important, musai sa intreb ceva: ati terminat zacusca si muraturile?