Iz, aroma si parfum

Standard

Cu auzul nu stau prea bine, sunt fudula de urechi de pe vremea repetatelor otite din frageda pruncie. Nici cu vazul nu stau minunat, pe masura ce creste numarul anilor creste si numarul dioptriilor. Dar are Dumnezeu Bunutul grija sa comenseze atrofierea unor simturi cu exacerbarea altora; in cazul meu, a mirosului. Ca, daca ies vara in curte si fac o pirueta, stiu exact ce-a gatit orice gospodina de pe ulita mea, care-a dat cafeaua-n foc, care-a prajit ceapa prea tare sau care-a scapat prea mult cimbru in sarmale. Cu alte cuvinte, desi n-am nasul mare si nici nu umblu cu el pe sus, il folosesc la capacitate maxima.

Cel mai tare exersez in frumoasa Cernobalia, unde mirosurile alterneaza cu rapiditate, nici nu se sting unele ca te invaluie altele si dupa un timp e cam greu sa le mai distingi. Ce sa-i faci, nu poti sa-i ceri omului care a taiat lemne in padure si a fost strivit de un bustean sa se duca mai intai sa faca dus si apoi sa vina sa-si faca inventarul oaselor rupte, cum nu poti sa-i ceri sa miroasa a levantica ciobanului abia coborat de la stana dupa ce l-a lovit magarul! Si ce sa mai zic de cei care au dureri de spate de doua saptamani, deci nu fac baie ca sa nu raceasca mai tare, dar se „imbalsameaza” cu tot felul de carmoale ca sa transpire intens, ceea ce se si intampla doar ca-ti aduc si dovada olfactiva a acestei transpiratii… Si cand incepi sa experimentezi respiratul rar si superficial, cat sa nu devi chiar anaerob dar nici sa nu-ti pice tot parul din nas, hop!, vine o cuconita care si-a rupt o unghie dar care n-a plecat de acasa fara sa faca o baie in Chanel, si brusc, tragi cu nesat aer in piept , ba chiar esti tentat sa o conduci pana la iesirea din curtea spitalului, nu doar pana la usa. Cam asa-i in Cernobalia: o vesnica pendulare intre Dior si „dihor”! Cu accentul de dihor, desigur…

V-am spus toate astea ca sa intelegeti de ce e asa important mirosul pentru mine. Si la fel de important e parfumul, aproape ca s-a transformat din hobby in viciu, nu ma pot abtine sa nu cumpar ceva care imi place mult cum miroase, chiar daca mai am vreo cateva flacoane incepute.Si uneori ma enervez ca parfumurile se vand in flacoane mici, nu la damigeana sau cisterna…

Hai ca m-am lungit prea mult cu introducerea, sa ma intorc la subiectul de baza, care e tot pe baza de miros.

Intru in baie, sed si eu, ca tot omu’ relaxat in „sala tronului” si-mi vine un miros de tei. De unde naiba tei in baie?Fac o analiza vizuala a tuturor recipientelor ce ar putea contine chestii mirositoare, nu e nimic nou, toate aromele imi sunt cunoscute si niciuna nu-i de tei. Sa se fi intamplat o conexiune spiritualo-spiritista cu Eminescu era exclus, in momentul acela faceam ceva cu totul diferit de o incantatie, daca ma intelegeti ce vreau sa spun… In fine, ce sa mai lungesc analiza, am descoperit sursa parfumului de tei. Era hartia igienica! Mai, lume, voua vi se pare normal sa sa va stergeti cu flori de tei?!? Hai, nu zic sa folositi frunze de brusture sau panuse de porumb, ca stramosii nostri, dar….flori de tei?! Mi s-a parut o combinatie total nepotrivita pentru baie, o sa am grija data viitoare, cand cumpar hartie igienica, sa o si miros.

Si pornind de la aceasta constatare am facut si alte descoperiri de combinatii inacceptabile (din punctul meu de vedere), ca doar ma stiti ca-s mai perseverenta ca un cercetator britanic cand e vorba de chestii ciudate din cotidian. Am descoperit, de exemplu, ca exista deodorant solid pentru wc cu aroma de capsune. Capsune, ma?!? Pai si-un caine, cat e el de patruped cu creier mic, nu ridica piciorul la capsune. Inteleg, o aroma de briza marina, de brad, hai, treaca-mearga si-o lamaie, dar capsune?…

Am mai descoperit si set de cosmetice, respectiv creme de corp, de maini si de par, cu aroma de ciocolata. Mie imi place ciocolata dar, zau, nu mi-a venit niciodata sa mi-o pun in cap…

Si cea mai ciudata chestie mi se pare aia cu deodorant de masina cu aroma de…new car!!! Adica tu ai o rabla de cinspe ani, curg tablele de pe ea, nu ti se mai inchid portierele si scoti fum cat o fumigena de manevre militare si vrei miros de masina noua? Ha! E ca si cum m-as da eu cu parfum de lacramioare si as pretinde ca-s o ingenua de 17 ani, cand numai in cartea de munca am de doua ori mai mult!…

Concluzie: e bine sa miroasa frumos in jur, e un balsam pentru suflet, dar cred ca parfumul trebuie sa se potriveasca cu locul in care il folosesti. Nu zic sa miroasa toate baile a clor si dezinfectanti, nici toate bucatariile a cozonaci calzi, dar trebuie o masura in toate. Ca_capsune in wc, zau, nu merge! Adica merge cu o sampanie acidulata, in jet puternic, neafectat de probleme de prostata…

 

 

Ce alte combinatii aiurea de mirosuri ati intalnit?

Anunțuri

Colind (prea)îndestulat

Standard

Vă colind c-o bere-n mână

Și-un ceaun pun înainte

Plin cu zeamă de cuvinte.

 

Și-s cuvinte de-alea…”soft”,

Merg bine la orice moft

„Light”, precum zice rețeta,

Nu vă stric eu silueta!

 

De vreo trei zile încoace

Und-te duci unul tot zace:

Ba e rupt de băutură,

Ba-ntre dinți are friptură,

Ba-i in crampe și tot geme,

Ba-i ies ochii de cât screme…

 

Datina din moși strămoși

Ne-a umplut de caltaboși

C-așa-i obicei străbun,

Te îndopi până faci…bum!

Că-i bordei sau că e vilă

Totul pute a slănină,

Că-i la munte sau la mare

Fierb ceaune cu sarmale.

 

Stă Jupanu-n cap de masă

De nimica nu-i mai pasă

Vin a tras dintr-un butoi

Poate-un litru, poate doi…

După ce-a gătat piftia

Dă in zari cu pălaria

După câini, după muiere,

C-acu ar pofti o bere.

 

Țața Leana stă domoală,

I-a căzut proteza-n poală

Dar tot molfăie-n gingii

Niște zgârciuri sângerii.

 

Puradelul din copaie

Urlă ca mușcat de…purici;

Că, sătul de-atâta țâță

A poftit o sărmaluță

Cu puțină mămăligă.

Și de-aseară-ntruna strigă

Pârțaie pe langă sobă

Parc-a înghițit o Mobră!

 

Moș Costache stă-ntr-o rână,

Crăcănat, cu capu-n mână

Și-ar stiga-o pe-a lui noră

Că-i kkt pe el de-o oră.

De, fu rece răcitura,

Prea fierbinte fu friptura

Stins-apoi c-o țuică crudă,

No, n-o mai ajuns la budă!…

 

Cozonacii din cămară

Sunt pe cale să dispară;

Nucul nuci nu prea ne-a dat,

Baza, deci, e în rahat!

 

Și-uite-ața, unde te duci,

Toși vecinii sunt beți-muci

Și în fiecare prag de casă

Stă o gazdă prea voioasă.

Unde nu-i chef, nici scandal,

Sigur sunt toți la spital

Doborâți de băutură

Sau pocniți cu sapa-n gură,

Leșinați de la lipide

Sau crestați la carotide!

 

Deci, aho-aho, măi frați

Ia mai stați și nemâncați!

Mai beți apă, nu doar vin,

Luați „pe loc repaus” puțin,

Mai dați drumul la curea

Și mai luați o gogonea.

 

Off, că tare greu a fost!

Eu, de mâine, zău, țin post!

Și te rog, gazdă, stai trează

Măcar pân’ la Bobotează

Când vin iar la colindat,

Pune porcul la flambat!

Iar ghirlanda de cârnați

Parcă i-aș vrea mai picanți

Ca să mearga vișinata

S-aibă la colid spor fata!

 

Pân’ atunci mă rog sfioasă:

Porc în cale să nu-mi iasă,

Ducă-se pustiului

Epiderma porcului

Și cotletul, ceafa grasă,

Toate-au embargou la masă!

Dup-atâtea sărbători

E ficatu-n subțiori,

E stomacu-n amigdale,

Iar în pancreas e jale.

 

Dragilor, atât mai zic

Închin cupa cu lăptic

(și-ăla șpriț, deci degresat!):

Să aveți un an bogat,

Sănătoși să fiți, cu spor,

Nema griji, colesterol,

Nema uri și glicemie,

Pace doar și bucurie!

 

Leru-i ler și nu e pește,

Adelina vă iubește!

Bilant si perspectiva

Standard

Se apropie sfarsitul anului, e vremea bilantului.Lucrurile si faptele marete le las pentru o postare separata, una solemna, cu salve de tun si focuri de artificii, acum ma opresc la cele mai marunte. Foooarte marunte chiar…

V-am mai spus de superstitia mea de a ma apleca dupa orice banut gasit pe strada, altfel l-as supara pe Dumnezeu, care ar considera ca n-am nevoie de bani si n-o sa-mi mai dea deloc; eu nu vreau sa-l supar, plus ca genuflexiunile fac bine la articulatii, deci nu refuz nici o moneda, sunt mai „rapace” decat cocosul care a gasit punguta cu doi bani. Prezint si dovezi, sa nu credeti ca ma laud degeaba.

Nu, nu e cufarul lui Ali Baba, e sipetul cu_comori al lui Adelina-Baba!

 


Cel mai greu a fost sa-i asez „pe caprarii”, sa fac turnulete. La socotit mi-a dat cu virgula la valuta, ca n-am stiut cum sa adun euroii cu coroanele si forintii (ca m-am aplecat dupa banutii si pe trotuare din alte orase europene, ca un veritabil cetatean european ce ma aflu!Sper ca in viitor sa nu fie obligatoriu sa ma aplec numai cu fata spre Mecca!)

Bilantul: vreo 14 lei, 11 euro, 15 coroane si niste bani neidentificabili, ca-s prea ruginiti sau cocliti (vai de capul lor de capitalisti occidentali, nu pot sa faca si ei niste monede frumoase, aurii sau argintii, ca banutii nostri!). Plus o baterie de ceas, care nu stiu cum a ajuns in caseta, cum nu stiu nici de unde am adunat-o pacalindu-ma ca-i moneda! 🙂

Iata si contributia mea ca Romania sa redevina „granarul Europei”! Domnule Daea, astept subventia!

Voi cum stati cu raportarile de sfarsit de an?

 

Zambete sub raze X

Standard

Cernobalia e un taram fantastic. E un caleidoscop in continua miscare, orice deschidere a usii iti schimba perceptia, iti descopera o alta fata a lumii. Pacientii sunt foarte multi si foarte diversificati, orice contact cu ei iti poate da o lectie de viata, un zambet care sa te ajute sa treci mai usor peste oboseala, sau…o criza de nervi.

Azi vorbesc despre zambete, ele sunt energizantul meu. Si sunt destule, chiar daca in jur e multa suferinta.

Romanii au un simt al umorului instinctiv si spontan, iar limba romana cred ca e limba in care se poate glumi cel mai bine, pana si onomatopeele sau cuvintele monosilabice au inteles multiplu. Exemple:

 

Colegul meu deschide usa salii de asteptare si striga:

-Cutarica, poftiti!

Venerabila doamna isi aseaza basmaluta, scutura poalele fustei si zice:

-Cam poftesc, maica, ca-s vaduva de 12 ani!…

 

Nu stiu de ce intotdeauna Organu’ vine la medic imbracat in uniforma si cu cascheta data pe spate. Asa si Organu’ asta, indoit de spate de o criza de lumbago, care vrea o radiografie de coloana lombara. Il poftesc sa intre, ii arat unde sa se dezbrace, sa-si puna hainele in cuier si sa se aseze culcat pe masa de radiologie; ies in incaperea cu panoul de control, sa reglez aparatul. Cand ma intorc, Organu’ e dezbracat pana la brau, culcat regulamentar, dar cu pistolul in toc, exact pe zona de examinat.

-E musai sa iasa si pistolul in poza? , zic eu.

-O, ma scuzati, am uitat de el. Si se ridica gemand de durere, apoi se chinuie sa scoata arma de la brau. Sta o clipa cu pistolul in mana si se uita in jur nestiind unde l-ar putea pune.

-Dati-mi-l  mie, ca tot am o rafuiala cu niste tovarasi recalcitranti!, spun serioasa si intind mana spre pistol.

In secunda doi a sarit vioi de pe masa, a agatat pistolul in cuier si l-a si acoperit cu vestonul. Probabil ca i-a trecut si criza de lumbago…

 

De cate ori intra pacientul pentru radioscopie, domnul doctor intreaba ce-l supara, sa stie cam ce trebuie investigat mai amanuntit. Iese in hol si striga un nume de pacient. Mai striga odata, ca pacientul e fudul de ureche.  La a treia strigare se adjudeca si raspunde „prezent” un batranel incruntat , nascut morocanos. Intra.

-Ce va supara? intreaba doctorul .

-Of, ca ma supara nemernicii aia de la primarie, c-au sapat un sant pentru conducta de apa si nici apa n-au bagat, nici santu’ nu l-au mai astupat, e tot un noroi pe drum!

Poftim, doctore, de examineaza acum „nemernicii de la primarie”!…

 

Intre cabinetul nostru, unde primim fisele pacientilor si camera cu panoul de control e un mic ghiseu. Ca sa nu mai ocolim prin sala de asteptare, prin „mitingul” de pacienti, dam foile prin acest ghiseu. Pe mine ma doare rau umarul drept si uit mereu sa intind foile cu mana stanga. Asa ca icnesc de durere de cate ori ma chinui sa bag foile noi sub cele vechi, aflate pe masa de dincolo, in fata ghiseului. Doctorul facea o investigatie. Ma aude gemand si ma intreaba:

-Ce-ai, ma, ce te chinui asa?

-Ma chinui sa v-o bag pe-asa-n fund! zic eu referindu-ma la fisa noua si la stiva de fise mai vechi ce trebuiau luate in ordine.

Doctorul, sugubat:

-Bine, ma, baga-mi-o, da’ sa mi-o bagi inceeet, sa nu ma doara!

Nu vreau sa ma gandesc ce si-a imaginat pacientul din pragul usii auzind acest dialog…

 

Suna o colega de la Pediatrie. Raspunde colegul meu la telefon;

-Sunt Icsulica de la Pediatrie,imi faci si mie un copil repede?

-Daca vrei neaparat , iti fac, da’ nu stiu daca pot asa repede!…

 

Suna o colega de la Interne. Tot colegul meu raspunde.

-Sunt Icsuleasca de la Interne, am si eu o pacienta la usa dumneavoastra.

-Asa, si?

-Puteti sa mi-o bagati si mie mai in fata? Ca nu se simte prea bine.

Evident ca i-a bagat-o. Doar de-aia vine femeia la spital, sa se simta bine…

 

Daca sunteti suparat sau in depresie, veniti la noi, in Cernobalia, si-o sa va treaca. ca, vorba aia, daca viata iti da numai lamai, nu te stramba, fa-ti o limonada! 🙂

Si cat de vechi sa fie?…

Standard

 Cred ca toata lumea a intalnit un anunt un anunt scris cu litere mari si, de obicei ,strambe: Cumpar fier vechi!

Am intalnit si eu, sunt soselele pline. Si mi-au ridicat o dilema: de ce e musai ca fierul sa fie vechi? Inteleg ca vinul e mai bun cu cat il lasi sa se invecheasca, dar fierul? Nu ramane tot fier odata cu trecerea timpului? Sau patina de rugina, tenta de antichizare, ii sporeste valoarea? Pai atunci ar trebui sa se treaca separat (ca la tva-split) pretul ruginei, sa stie omul ce are de incasat…Si daca fierul e nou-nout, abia are rodajul facut, nu ti-l cumpara?…

Banuiesc ca e o afacere rentabila, prea sunt multe astfel de centre de colectare. Adica sigur e rentabila, ca doar acolo s-a „transferat” jumatate din potentialul industrial al Romaniei; plus cateva tone de obuze, capace de canalizare si cateva fiare vechi de calcat.Iar in afara centrelor fixe de colectare exista si „negustori” volanti, aia de te scapa de toate cratitele si ligheanele ruginite, de toate caloriferele si sarmele de care te impiedici prin curte,

Am avut si eu o negociere cu astfel de comerciant, in urma cu ceva ani.

Ma mutasem de curand la tara si trebaluiam prin curte curatand trandafirii. Pe ulita trecea un negustor cu o decapotabila un-cal-putere strigand in gura mare: „fiaaare veeeechi, fiaaare vechi cumperem!” Ma vede pe mine in curte, pune frana brusca si ma abordeaza:”duamna, n-ai ceva fiare vechi de vanzare?” Eu n-am de lucru si intru in conversatie cu palariosul-mustacios:”ba as avea ceva.” Se bucura bulibasu’:”pai hai sa videm si ne-ntelegem”. „Am o singura fiara cam veche, da’ nu stiu daca o sa-ti placa, stai s-o strig: Max!”. Max a raspuns promp cu o rafala de latraturi baritonale.

A raspuns si tiganu’ in timp ce-si mana calul-putere. N-am inteles exact ce a spus, era ceva ce-o includea pe mama si stramosii, ma rog, chestii de istorie si genealogie (sau ginecologie?)… Asa-mi trebuie daca intru in conversatie cu oameni care n-au simtul umorului! Sau nu era fiara destul de veche?…

Cumva tangential cu subiectul, am auzit o gluma :

Cica coboara zeii pe pamant sa vada ce fac muritorii. Intr-o casa modesta, cu cateva turnulete, intra unul si se prezinta:

-Buna ziua, eu sunt zeul Lucifer!

-Mno, de azi esti zeul Luci, ca feru’ ramane la noi! 🙂

 

Ati comercializat vreodata ceva la fier vechi? Si cat de vechi era fierul?

11.11.11

Standard

In urma cu 30 de ani, intr-o zi de 11 noiembrie, m-am trezit de dimineata, m-am imbracat tacticos si am pornit agale spre spital, asa cum faceam zilnic de vreo doua saptamani. Eram internata la maternitate cu amenintare de nastere prematura si, teoretic, ar fi trebuit sa stau cuminte la pat. Doar ca nu suportam gandul de a sta in spital, ca o plosnita, fara sa ma doara nimic, asa ca in fiecare zi, de cum pleca doctorita din sectie, cum anuntam si eu asistentele ca dau o fuga pana acasa si plecam!

Cu  zi inainte fusese o zi minunata, atat de calduroasa si insorita incat simteam ca ma sufoc cu pardesiul pe mine, l-am luat pachet sub brat si am pornit pe jos spre casa, in celalalt capat al orasului. In dreptul blocului tot nu eram hotarata sa urc, am plecat mai departe, spre iesirea din oras unde sotul meu, tanar locotenent, era de serviciu la punct-control . S-a cam speriat cand m-a vazut, l-am linistit ca-s bine, am stat putin la taclale si am luat-o inapoi spre casa.

Seara mi-am taiat unghiile la picioare gandindu-ma ca in curand n-o s-o mai pot face , am pus cartea de povesti pe burta si am citit cu voce tare pana m-a luat somnul  (nu cred in superstitaia ca nu-i bine sa cumperi lucruri unui copil nenascut, eu cumparasem tot ce-mi iesise in cale, inclusiv carti de povesti, din care ii citeam zilnic).

A doua zi mi-am reluat ritualul drumului spre maternitate. La ora opt eram cuminte si regulamentar asezata-n pat, asteptand vizita. Doamna doctor m-a chemat la cabinet si m-a consulata. A ridicat sprancenele si a zis : „ai intrat deja in travaliu, trebuie sa te operez azi; mai am programate doua interventii dar n-as vrea sa te las sa astepti, asa ca anuntati blocul operator sa pregateasca sala, intram in cezariana imediat!”

N-am apucat sa ma dumiresc bine si m-am trezit in preoperator, consultata de medicul anestezist, o domnisoara doctor care am descoperit ca mi-este vecina. Si care m-a intrebat, mai mult in gluma, „ce fel de anestezie vrei?”. Eu, tot mai mult in gluma si nestiind care-s optiunile, am zis „una in care sa ma culc gravida si sa ma trezesc mamica fara sa stiu ce mi se-ntampla.” „Bine, ia de numara!”, mi-a mai zis. Stiu sigur ca am numarat 1, probabil ca l-am numarat si pe 2, dar 3 sigur n-am mai apucat sa zic, s-a rupt filmu’ instantaneu. Teoretic eram sub anestezie generala, deconectata total de la mediul inconjurator; practic, am auzit si vazut tot, nu stiu cum, dar n-am lipsit nici o clipa din decor, doar ca n-am simtit nimic fizic. Am auzit discutiile din jur, zanganitul instrumentarului metalic si, mai ale, primul tipat al copilului meu. As minti sa spun ca a fost un tipat triumfator, ceva care mi-a zguduit simturile, a fost mai degraba un fel de miorlait de pisoi rasfatat, dar care a crescut in intensitate, suficient cat sa-mi dau seama ca e bine, respira normal fara nici o interventie. Si cand am mai auzit si ca „are sigur peste 3 kile jumate”, m-am linistit definitiv, eram convinsa ca voi avea un copil pricajit, la vreo 2 kile, prea fusesem slaba si boracioasa toata sarcina (singura perioada in viata mea cand am fost si eu slaba! 🙂 )

M-am trezit cu adevarat cand ma mutau de pe masa de operatii pe targa, le-am spus ca stiu tot ce s-a intamplat; mi-au spus ca e imposibil, am dormit tun, dar le-am reprodus aproape toata actiunea si s-au mirat foarte tare ca e posibil sa ramai perfect ancorat in realitate desi esti ca intr-o coma indusa. Apoi m-am tot mirat eu de ce ma intraba intr-una daca vreau calmante, ca doar era normal sa ma doara, dar era o durere suportabila, una pe deplin justificata. N-am vrut nici un calmant, ba am rugat sa-mi scoata si perfuzia cat mai repede, ma ingrozea gandul ca mi se va umple vezica si nu pot sa merg singura la toaleta.

Noaptea a fost de cosmar. Nu, eu n-am patit nimic eram asa cum trebuie sa fie un om proaspat operat, doar ca alaturi au adus o proaspata mamica operata in urgenta dupa o eclampsie, si toti s-au agitat in jurul ei ingrijorati ca n-o vor putea salva. As fi vrut sa ajut si eu cu ceva, m-am rugat pentru ea si m-am simtit norocoasa ca eu trecusem asa de bine prin „chinurile facerii”. Au salvat-o si pe ea si copilasul ei de nici doua kilograme, care a devenit „sora de lapte” a copilului meu fiindca mama ei n-a putut s-o alapteze pe ea fiind mult prea mica, dar l-a alaptat de fi-miu.

Spre dimineata, cand cei ce puteau dormeau iar cei ce aveau treaba isi faceau treaba, n-am mai rezistat sa stau in pat. M-am ridicat singura, m-am imbracat cu camasa de noapte gasita la capul patului si am vazut ca-s cam murdara pe picioare; era sange, iod, ma rog, chestii colorate si neasortate cu unghiile mele proaspat taiate. M-am dus la chiuveta, mi-am pus pe rand picioarele pe un scaun si m-am „spalat” cu un prosop ud. Apoi am plecat sa-mi cunosc fiul.

N-am intalnit pe nimeni pe coridoare si am ajuns destul de greu pana in capatul sectiei, unde era compartimentul de nou-nascuti. Nu stiam atunci ca peste vreo trei ani acela o sa-mi fie si loc de munca. 🙂 Asistenta de le neonatologie s-a speriat cand m-a vazut: „cum ai ajuns pana aici?” „Agale si harsaind peretii. Dar am ajuns!”

N-a fost nevoie sa-mi arate spre ce patut sa ma duc din cele 15 aflate in salon, nici sa citesc etichetele; m-am oprit direct unde trebuia. Acolo era cel mai frumos copil din lume. Era perfect. Era AL MEU! Si m-am simtit cel mai important om de pe planeta, asa cum chiar eram pentru el…

Azi, 11. 11, ora 11, fiul meu a implinit 30 de ani.

Sa indraznesti mereu sa visezi. Sa ai puterea sa lupti pentru visul tau si tenacitatea de a-l implini. Nimic nu-i imposibil daca-ti doresti cu adevarat. Dar nimic nu-i usor daca e cu adevatat important!

La multi ani, Ovidiu!