Adevărul e unul singur şi e veşnic! Zău? Mie asta mi se pare o minciună gogonată.Sau un slogan ieftin, pentru cei săraci în circumvoluţiuni.
Ironia sorţii: uneori adevărul rămâne veşnic neştiut când moare omul ce a refuzat să-l facă public, alteori el iese la lumină tocmai fiindcă a murit cel ce îl ţinea captiv!
E de preferat o sfântă naivitate care te face să trăieşti toată viaţa ân minciună fiindcă n-ai vrut sau n-ai ştiut să cauţi adevărul? E o durere sau o consolare să afli adevărul prea târziu, cînd nu mai poţi cere nicio explicaţie celui care ţi l-a ascuns? Dacă adevărul altuia ucide propriul tău adevăr, care e mai adevărat?…
Cam multe întrebări pentru un adevăr aşa de simplu şi de clar…
A existat vreo mincină pe care aţi considerat-o multă vreme un adevăr?
O zeama de cuvinte 