Martisor

M-am trezit cu sufletul greu. De-atata greutate nici n-am putut sa ma dau jos din pat pana la ora 10…Lasa, ca ma revansez maine cu harnicia, ca mi s-a terminat concediul.

De trei zile Yeti e dat disparut”a plecat la oaste si n-a mai venit”. Fata de predecesorul sau, Tiger, care patrula mai rau ca politia comunitara prin tot cartierul, Yeti nu-i un aventurier, nu se avanta mai departe de 2-3 case sau la vanatoare prin gradina. S-a mai intamplat sa lipseasca o zi sau doua cand avea invitatie pe la „nunti” dar la el foamea e mai mare decat amorul, nu poate sta prea mult departe de castronul lui cu bunatati. Dupa trei zile deja aveam ganduri sumbre. Stiu ce vecini „de treaba” am, era suficient sa-i fi miorlait vreunuia sub geam si sa-i tulbure somnul de frumusete si treceau la „represalii”.

Asa ca azi, cand m-am trezit, asta a fost primul gand: au trecut trei zile…

Dar cand m-am dus sa-mi iau cafeaua de la bucatarie, surpriza: Yeti infuleca de zor din boabele lui, mult prea ocupat sa ma salute asa cum face de obicei! Sotu’ imi spune ca a venit urland de foame (sau povestindu-si peripetiile) si e deja la a doua portie de mancare. Ba a cerut-o si pe a treia! 🙂

Asa ca am primit in avans cel mai frumos martisor: mi s-a intors Ratacitorul acasa! Bine, am mai primit unul, de la Sotu’, dar inca nu l-a livrat curierul deci voi povesti despre el cu alta ocazie. 🙂

Sunt asa de bucuroasa de martisorul meu blanos incat vi-l daruiesc si voua! O primavara minunata va doresc! Si toti pribegii sa nimereasca drumul spre casa…PS. Ca sa nu mai existe dubii precizez ca are ambii ochi de aceeasi culoare, efectul de „ochi de sticla” de datoreaza doar blitzului! Si maestrului fotograf. 🙂

 

Reconversie profesionala II

Ptiu, drace, ca muri USL-ul! Acu’ nu ca mi-ar veni sa-mi smulg paru’ din cap si sa port doliu vreo 40 de zile dar un mic regret tot am. Sunt ca taranul care avea o vaca schioapa, chioara, rapanoasa si stearpa careia ii dadea nutret in fiecare zi si-o injura ca e o pacoste si care intr-o zi gaseste vita moarta in grajd; stearpa-nestearpa, era vaca lui, avea si el pe cine injura si cine ii paste buruienile si acum ramane fara obiectul muncii. Da’ o sa supravietuiesc, cu siguranta, mai sunt destui de injurat!

N-am reusit niciodata sa fiu o fiinta ideala. Asa ca m-am multumit sa fiu o idealista. Adica o fraiera, stiu. Am avut si eu cateva vise care refuza sa moara si pe care si eu refuz sa le eutanasiez.

Unul a fost sa-mi fac propria casa dupa propriile planuri. N-am fost in stare sa fac nici un cotet de gaini dar planurile casei mult-visate stau inchise in seiful sufletului. M-am consolat cu ideea ca mai mult conteaza cat de bine si „acasa” te simti intr-o locuinta decat cum e ea construita…

Al doilea a fost sa scriu o carte.Nu mi se incheaga nici asta, am probleme cu demarajul. Dar ma consolez ca am scris destule slove pe blog cat sa iasa de-o carticica mica-mica, una de descretit uneori fruntea, un prospect la o vitamina de optimism…

Al treilea a fost sa vad lumea, sau cat mai multe din ea. Keops nu m-a primit in audienta dar macar am inspectat balconul Julietei si ma pregatesc si de-un vals acasa la printesa Sissi.Bun si-atat, mai plusez cu niste bai la Amara si-un namol la Techirghiol sa-mi consolez macar reumatismele…

Ei, si ajung acum la un vis perfect realizabil, clientela sa gasesc! Mi-am dorit mult sa-mi fac o firma de platit polite. Nu, nu de contabilitate, nici de recuperari de datorii. Ci una prin care sa ajut oamenii nedreptatiti sau umiliti sa nu ramana datori rau-voitorilor, sa aiba o minima satisfactie ca pot si ei sicana sau pedepsi. La asta cred ca m-as pricepe cel mai bine, asta e obiectul meu de studiu in lungile nopti de insomnii: dupa fapta si rasplata dar cu umor si fara cutite infipte in spate!Un fel de mixaj intre non-violenta lui Gandhi si sadismul comic al lui Benny Hill.Sa nu doara dar macar sa usture.

Ai un sef care ti-a mancat cinci ani din viata cu mofturile si arogantele lui? Vorbeste cu mine si promit sa primeasca in fiecare zi un buchet de flori o jerba; una cu doua panglici negre , cu regrete eterne si urari de drum bun si cu un biletel roz cu „azi ti-ai verificat franele la masina?” sau „gustul puternic si amarui nu face bine orisicui” pus langa ceasca de cafea aburinda.

Ai imprumutat cuiva bani, o suma destul de mare, si acum se face ca ploua, nici nu mai recunoaste ca i-ai fi dat ceva? Te asigur ca va gasi zilnic pe prag  o punguta cu doua monede de un ban si cu cu textul „pretul corect pentru un individ incorect” sau „atat iti mai lipsea sa-ti intregesti valoarea; nu solicit rambursarea de TVA.”

Te-a tepuit un escroc , te-a furat cu zambetul pe buze? Ma simt in stare sa concep zilnic un anunt de mica publicitate la rubrica Decese in care sa-i anunt trecerea in nefiinta: Onoratul domn X  a trecut la cele vesnice.Trupul lui a fost gasit sectionat la groapa de gunoi a orasului; s-a incercat reconstituirea lui dar lipsesc doua piese: obrazul si inima.Sa ne rugam pentru sufletul lui care salasluieste acum in stomacul vreunui sobolan si pentru onoarea pierduta prin gunoi!

Astea sunt doar cele subtile si fara impact fizic, poate doar emotional. Nu spun nimic de laxative puse in ceai, praf de scarpinat pus in tricou sau unguente revulsive in budigai. Cum nu spun nici de o vidanja care ar putea deversa „accidental” incarcatura la usa unui…beneficiar!(eventual si cu aspersor!) Sau de niste oua clocite sau hansii proaspete plasate strategic in locuri mai greu accesibile in dormitor, pentru aromoterapie… :))

Gata cu ideile, ca-mi fura altii „patentul”! Asta e doar arsenalul din vitrina, artileria grea e sub cheie si se adapteaza dupa cerere si oferta. Iar pretul e de super-oferta, „oferta de lansare” ca sa zic asa:ieftin, aproape gratis. Ma multumesc si cu un zambet, desi as prefera un ranjet maaare de satisfactie. Amatori??

Otravuri colorate

Cateodata parca as vrea sa traiesc in vremuri apuse in evul mediu de exemlu, cand orice divergenta se putea rezolva cu un duel sau un turnir. Cel care ramanea in picioare dupa batalie era declarat invingator, dar cu conditia sa respecte regulile onoarei si cavalerismului. Acum? Totul e haos, ipocrizie, diplomatie de maidan sau de alcov iar politica, cea care trebuie sa ne oranduiasca noua viata, e un pumnal otravit ce ni se infige in spate de catre toate taberele oricat de mieros ne-ar zambi in fata.

Mi-e lehamite de ce vad si de jocurile de culise. Mi-e dor de dreptate si de onoare, singurele calitati pe care le cer unui politician; poti sa nu fii prea inteligent( o sa-ti iei consilieri destepti pentru asta), poti sa nu fii prea diplomat (mizez mai mult pe sinceritate, chiar daca uneori doare) dar daca esti un om corect si vrei binele tarii cu adevarat sigur o sa alegi cele mai bune solutii, n-o sa te cramponezi de orgolii de partid, de doctrine schimbatoare sau de „personalitati” mesianice.

Sa zicem ca maine ar fi alegeri. Si eu, ca si cetateanul turmentat al lui Caragiale, intreb ca prostu’: eu cu cine votez?

PSD ?Marturisesc ca la icoane rosi cu trandafiri nu m-am inchinat niciodata si nici nu m-au impresionat cei „saraci dar cinstiti” care au luat ocrotitor sub aripa baroni si baroneti care nu stiu ce-i cinstea decat daca „se cinstesc” cu alegatorii la un mic si o bere in campanie electorala. Cred in masuri sociale, suntem un popor saracit si cu mare nevoie de ajutor dar nu cred in firimituri aruncate drept pomana si poleite frumos in ambalaj de „protectie sociala” de cei care mananca icre negre la micul dejun si nu rateaza nici un carnaval, fie in Brazilia, fie la Venetia. Ca doar carnavalul e specialitatea lor, isi schimba zilnic mastile… PSD-ul e o caracatita rosie din ce in ce mai acaparatoare si care nu vrea sa imparta prada cu nimeni.

PNL ? Sageata albastrab liberala tasneste in sus doar pe sigla partidului, ca in realitate incepe sa semene cu un bumerang care-i va lovi la fel de vijelios cum isi luase avant la intrarea in USL. Cred in doctrina liberala, cred ca asa e cel mai corect, sa-l ajuti pe om sa prospere ca el, la randul lui sa-i ajute pe altii. Dar de ce sa-i ajuti numai pe ai tai? Si de ce mirajul tronului si a altor divane iti intuneca mintea si te apuca isteria denuntand acum toate compromisurile la care ai fost atunci partas? De ce n-ai tipat atunci ca ars ca tu esti integru, nu te lasi manjit pe mantia alba ce va flutura glorios in curtea Cotrocenilor? Halal integritate!

PDL ? Poate doar sa ma loveasca un meteorit in frunte si sa am o amnezie totala, sa uit cine mi-a injumatatit aproape leafa, m-a obligat sa imi iau concediu fara plata (teoretic, ca practic am muncit dar neplatit!), m-a umilit repetandu-mi ca traiesc pe spinarea privatului, sufocandu-l. De sila PDL-ului nici portocale nu mai mananc, mi-e teama sa nu gasesc in ele vreun titirez BOCciu…

UNPR ?Adica niste nevertebrati care si-au cocosat coloana vertebrala ca sa sustina mereu „interesul national”? Niste vesnic „reevaluati” de cine a avut nevoie de slugi umile? Habar n-am care le e sigla partidului dar crec ca au destule stele in partid cat sa isi faca un Carul Mare; car le trebuie, ca de boi nu duc lipsa…

UDMR sau Partida Romilor ?Le pun laolalta, ca doar tot niste minoritati reprezinta, tot asa striga ca din gura de sarpe ca sunt discriminati. N-am nici o apasare pe suflet ca o sa ne ia ungurii Ardealul cum nici nu simt nevoia sa fac reverente in fata Casei Regale a Rromilor, astea-s mofturi, dar nici nu inteleg afilierea pe criterii etnice daca tot ne confruntam toti cu aceleasi probleme; ungur liberal sau rrom socialist nu se poate? Parca militam pentru unitate, nu tragem unii hais si altii cea…

PMP ?Adica, daca acum nu ne mai vand gogosi potocale ci mere verzi-albastre inseamna ca sunt mai buni, mai intelepti si mai devotati tarii? Hai, bre, ca si Alba ca Zapada tot cu un mar a fost ademenita si-a ajuns pe nasalie…Si-o fi schimbat Udrea parul (ca si-a lasat breton sa nu i se vada steaua din frunte!) dar nu cred ca si naravul. Mi-e mila de saracu’ Boc care n-a putut sa dea si el fuga sa se inregimenteze (ca-si pierdea scaunul de la primarie) si a trebuit sa ramana doar la fundatie; Ramaie, dara, la fundatie, da’ sa turnati ciment mai mult, ca are teasta rezistenta, ne-a dovedit tata-su cand l-a pocnit cu un ou in frunte!

PC ?Sa mor eu daca inteleg care-i doctrina conservatoare! Adica ce vor astia sa conserve? Poate doar niste imunitate pentru presedintele lor fondator…

Ecologisti ? Nu scuip pe strada, nu defrisez paduri, nu folosesc spray cu freon ca sa nu gauresc paturica de ozon dar nici nu ma las sedusa de farmecul si pletele domnului Cernea, chiar daca militeaza pentru drepturile persoanelor non-umane numite delfini. De ce delfini si nu ciori? Ca, cica, cioara ar fi cel mai inteligent reprezentant al regnului animal, singurul care poate confectiona unelte…

PPDD ? E frumos movul, mai ales cu aroma de Vatican, dar prea seamana cu capra neagra, adica e pe cale de disparitie dupa exodul parlamentarilor nerecunoscatori care au muscat mana care i-a hranit (si adus in parlament) si nici n-au platit amenda de un milion de euro la dezertare. Noroc cu madam Minca, care are inca viza de flotant in PPDD pana la urmatorul transfer si cu Condurateanu, singurul loial celui care i-a asigurat painea si audienta atatia ani.

Mai e cineva? Am strigat tot catalogul? Nu-mi spuneti ca i-am omis pe-ai lui Vadim, ai lui MRU sau ai lui Pavelescu, astia sunt cei care se trec dupa virgula sau la „etc.”

Dragi romani, va indemn deci sa mergeti la vot, sa va asigurati viitorul! Dar in seara dinaintea alegerilor sa va puneti busuioc sub perna, poate aveti noroc si visati care e candidatul care sa va merite votul si increderea. Eu stiu deja pe cine o sa visez: pe Bruce Willis! Ca el e cel mai greu de ucis din inima mea. Si-apoi n-a salvat el omenirea de atatea ori?…

Pasoptista

De azi sunt generatia „pasoptista”

Desi nu am suflat in lumanari pe tort

C-abia imi suflu nasul in batista

Si sunt zglobie ca un ochi de mort.

*

Trosnesc din coate, din genuchi, din umeri,

Crocanta sunt precum un vechi pesmet,

Iau de imunitate lamaia din trei beri

Si din rinichi scot perle la closet.

*

De o ureche sunt fudula dar nu-i bai,

Cealalta e mai vigilenta ca un SeTeSist,

In ochi am cate-o dioptrie, nu un pai,

Si-mi pica coltu’ gurii intr-un zambet trist.

*

Dar nu ma vait , caci inca mai respir,

Mai caut rime pentr-o poezie!

Ma doare capul, am un junghi, transpir?

Pai asta nu-i dovada ca sunt inca vie?

*

S-ajungeti, dragilor, si voi la anii mei

Mai intelepti, mai sprinteni si mai sanatosi!

Varsta e doar o cifra, anii nu-s prea grei

Cand ai in preajma oameni buni, frumosi!

Reconversie profesionala

Ca sa ajung la locul meu de prestari in folosul societatii, la spital adica, traversez tot orasul de la un capat la altul. Si ce vad? Un singur spital la capatul drumului si vreo cinci dughene de pompe funebre pe traseu. De ce sa te mai chinui pana sa  apuci un pat de spital cand un cosciug ti-e oricand la indemana? Ca o cazare intre patru scanduri costa mai putin decat o spitalizare de trei zile…

Si m-am gandit eu ca, daca e sa raman vreodata somera, sa ma reprofilez pe servicii mortuare. O fi rentabil, e cerere mare daca tot apar astfel de pravalii.Barza aterizeaza la noi cam de 20 de ori intr-o luna, dar ala negru, de respira greu si cu coasa in mana e ocupat tot timpul…

Si cred ca m-as si pricepe la asa o activitate, am experienta in domeniu din frageda pruncie.

Eram in vacanta la bunici, cred ca aveam vreo 9-10 ani. Intr-o zi, din neatentie, am strivit cu poarta un pui de gaina care abia isi schimbase puful in pene. Cand l-am vazut storcosit si inert m-a cuprins jalea si remuscarea. Doamne, ce pacat am facut, sa iau o viata frageda si nevinovata! Doamnee, cum mai pup eu clanta la poarta raiului?  Si da-i bocete…

Degeaba m-am cait amarnic, degeaba mi-am cerut scuze, ca puiul tot mort a ramas. Si orice mort trebuie ingropat crestineste, asa stiam eu de pe ulita satului. Nu mi-am pus problema daca puiul o fi fost sau nu botezat, deci crestin, eu stiam doar ca trebuie sa-l duc in „loc de odihna, in loc cu verdeata”. In traducere libera, in fundul gradinii!

Mai intai am cautat recipient corespunzator. Am rascolit camara, bucataria, nimic nu m-a multumit. Cutiile de conserve mi s-au parut inadecvate, nu stiam la varsta aia ca exista si sicrie metalice. In cele din urma am gasit cutia cu nasturi si papiote a bunicii, mi s-a parut perfecta, asa ca am lasat nasturii imprastiati si am ambalat puiul, pus frumos intre servetele, de ziceai ca-i marfa fragila, sa nu se sparga (ca parca nu-l sparsesem eu oricum, cu poarta!)

Mai vazusem inmormantari, ma mai cocotasem pe garduri sa vad alaiul de oameni indoliati,deci am gasit de cuviinta ca si decedatul meu nu trebuie sa mearga singur pe ultimul drum, trebuie condus cu respect. Sa invit vecinii la inmormantare nu mi-a dat mana, eram eu mica dar nici intr-atat cat sa nu-mi dau seama ca n-o sa-mi jeleasca nimeni puiul. Asa ca am decis sa fie insotit de fratii lui intru closca! Doar ca nici aia nu erau prosti sa se incoloneze de buna voie, degeaba i-am fugarit prin curtea de pasari…

Si atunci am transat radical problema: am luat un ghem de lana de la bunica (daca tot rascolisem prin papiote…) si am inceput sa leg puii de cate un picior, la distanta egala intre ei cat sa nu se calce pe bombeu. Se cheama ca am facut un fel de margele de pui, nu? :)) Noroc ca n-a fost firul prea lung, n-au incaput decat cativa pui si au scapat gainile si curcanii!

Cand pregatirile au fost gata mi-am luat mortu’ intr-o mana, sfoara cu puii in cealalta, am deschis poarta gradinii cu piciorul si am pornit cu alaiul dupa mine. Asa pui impiedicati n-am mai pomenit! Dar au stat la slujba de ingropaciune, priponiti de un boschete!Pus cruce, pus flori, tot tacamul.

Si dupa ce-am mai plans nitel cu vorbe dupa repertoriu cunoscut „unde te duuuuci tu, puuuiuleee, cui ii lasi tu pe fratii tai…” mi-am luat gasca indurerata si m-am intors in batatura. Dar stiam ca mai am ceva de facut, sa dau de pomana de sufletul raposatului! M-am dus la bunica si i-am cerut sa-mi dea niste boabe, ca-mi trebuie de parastas. „Ce parastas, mai fata?” s-a mirat ea, ca n-auzise sa moara vreun vecin. I-am marturisit bunicii greul pacat ca omorasem un pui si ca trebuie sa respect oranduiala strabuna. Bunica mi-a dat boabele (cum mi-a dat intotdeauna tot ce am vrut, fara nici o restrictie!) si m-a insotit in curtea de pasari, „la parastas”.

Zau ca a lacrimat si bunica !Ba si-a facut si cruce! Ei, eu mi-am dat seama mult mai tarziu ca erau lacrimi starnite de efortul de a-si innabusi hohotele de ras cand a vazut puii insirati pe sfoara…A ras ea destul cu vecinele cand le-a povestit ce nepoata evlavioasa are…

In concluzie, deoarece am dovedit de la o varsta frageda ca ma pricep sa organizez evenimente funerare, pot sa ma reprofilez? Si pot sa trec aceasta experienta in CV?  Pe cea in care eu am jucat rolul mortului v-o povestesc altdata. 🙂

Am fularul meu, sunt prizonier!

In vremuri cavaleresti exista un obiect mic, aparent inutil dar foarte important: batista. Daca o nobila domnita scapa batista din mana sareau toti junii cavaleri sa o recupereze si sa i-o inapoieze. Si nu fiindca domnita ar fi fost gripata si era pericol sa-si imprastie mucii contagiosi provocand epidemii, ci pentru ca asa functiona un cod nescris al bunelor maniere. Pentru un petic de panza s-au nascocit razboaie, s-au castigat turniruri. Eh, unde e batista de altadata? Acum duduile isi sterg nasucul carn si cu piercing cu batiste de hartie, cine sa se mai bata pentru niste maculatura?

Uitandu-ma la televizor bag de seama ca alt obiect vestimentar e azi foarte la moda: fularul. Mi-am amintit de sinuciderea ratata a lui Nastase si de modul caraghios in care l-au urcat in ambulanta cu gatul frumos ambalat in fular de firma. Bai nene, zici ca avea galci, nu un glont in gat! N-am inteles gestul, ba chiar mi s-a parut o culme a ridicolului, asa cum mi se pare cand vad o femeie simpla decedata, asezata in sicriu si impopotonata cu vreo palarie, ca asa a vrut familia, sa fie mai „cool”, desi ea n-a purtat asa ceva in viata ei. Sa vrei sa ascunzi o rana sub un fular e cel putin absurd.

Zilele astea am vazut , tot la televizor, arestarea lui Mircea Cosma, presedintele CJ Prahova. Acelasi tertip caraghios: mainile infasurate intr-un fular ca sa nu se vada catusele. Sa fim seriosi:poarta cineva fularul pe maini, ca un manson? nu stia toata lumea ca dedesubt sunt catuse? Nu-s deloc fanul lui Cosma si a neamurilor sale propulsate in politica, m-a amuzat imaginea, ba chiar mi-a dat un pic de satisfactie.Chiar daca n-au stralucit catusele in lumina reflectoarelor. Acu, cica e bolnav, saracu’, are probleme cu inima, trebuie sa fie operat. Pai daca era asa gingas si predispus la infarct de ce n-o fi stat el acasa, sa-si manance pensia linistit si s-a cocotat cat mai sus in administratie si politica? Probabil din acelasi motiv cu deputatul meu (nevotat de mine dar iesit victorios in alegeri in calitate de candidat PNL desi abia s-a inscris in partid la data alegerilor), pensionat medical tot din cauze cardiace dar care si-a dorit neaparat un scaun de deputat, sa-mi faca el mie bine cu forta si sa vada daca merdenelele de la bufetul parlamentului sunt mai bune decat cele vandute de patiseria lui… Oare asta are fular in garderoba?

In concluzie: cine vrea sa intre in politica e obligatoriu sa posede fular, nu se stie cand o sa-i foloseasca pentru camuflaj. Fularul e obligatoriu, cinstea si corectitudinea, nu! Ete, de-aia stau eu pe margine si carcotesc in loc sa ma arunc in lupta doctrinara:nu port fular!

Dreptul tuturor de a muri

Uneori imi vine sa-mi spal singura creierii.Asta daca i-as si gasi, n-ar fi un fel de vid dureros sub teasta… Dar parca i-as da putin in clocot cu sapun de casa, cu multa soda si i-as smirghelui biiiine la sfarsit, sa straluceasca de atata netezime. Sa patineze musca, nu alta!

In loc sa-mi screm mintea ce fac maine de mancare,  cum mai rezist 15 ani pana la pensie, cand naiba o rasari si asfaltul pe strada mea sau cum sa-mi fac o profilaxie pentru osteoporoza,pe mine ma framanta grija europenilor emancipati care si-au rezolvat toate problemele si le mai ramasese una singura pentru care tocmai au facut si un referendum: daca sa legalizeze sau nu eutanasierea minorilor de peste 12 ani la solicitarea lor! Si au legalizat-o! In Belgia! Unde eutanasierea adutilor era deja aprobata …

Stau si ma gandesc cum poate un copil de 12 ani sa ceara sa fie eutanasiat? Cam ce stie sau ce crede el despre moarte? Suferinta poate fi insuportabila, mai ales cand esti convins ca e si inutila, nu va duce la o vindecare. Sigur ca vrei sa pui capat suferintei, sigur ca iti cauti o iesie. Un adult, un om trecut prin viata poate intelege ca moartea e ireversibila, ca locul cu verdeata e un loc de odihna dar si un loc fara intoarcere. Dar un copil? Poate intelege el notiunea de „dincolo de viata”? Si daca pentru lucruri mult mai lipsite de importanta, ca un tatuaj sau inscrierea intr-o excursie sau competitie sportiva, se cere acordul parintilor, pentru eutanasiere lasam doar alegerea copilului si atat?

Pe de alta parte avem „marinimia” de a curma suferinta unui animal bolnav incurabil, ba chiar incepem sa ne extindem generozitatea chiar si asupra oamenilor maturi. Un cal lovit de o masina nu trebuie sa se chinuie; un batran paralizat sau cu dureri atroce nu trebuie sa se chinuie. Dar pe un copil il osandim sa se chinuie chiar si cand avem certitudinea ca ziua de maine nu va fi cu nimic mai buna decat cea de azi?Asta e dreptate? S-a intamplat sa vad de curand un astfel de copil chinuit si mi s-a rupt sufletul…

Nu sunt ipocrita, nu debitez citate cu vointa Domnului si cu „sa-ti duci crucea pana la capat”, nu cred in martiriul fara scop si fara utilitate. Deci sunt pentru eutanasiere! Moartea e normala, naturala si pe deplin acceptabila; degradarea, suferinta, descompunerea la vedere, alienarea zilnica, nu! Fiecare are dreptul de a pleca cat mai demn din lumea asta, nu de a putrezi sub ochii celor dragi si de a purta, pe langa suferinta fizica , si povara neputintei si umilintei.

Dar lucrurile imi par mult mai complicate cand vine vorba despre copii. Cum sa-i curmi suferinta cand nu poti sa i-o alini in nici un fel? Cum?? Sa-l ajuti sa moara? Sa-l lasi sa moara nemaiajutandu-l? Sa intorci capul si sa te faci ca nu-l vezi, nu e problema ta? Ca asta se intampla acolo, in Belgia si nu la noi? …

Dar daca maine m-ar chema si pe mine la referendum si m-ar intreba daca sunt de acord cu legiferarea eutanasierii ceruta de minorii de peste 12 ani??? Ce sa raspund?…

E simplu sa fii sanatos!

Cum trece timpul! Tocmai s-a implinit anu’ de la ultima vizita medicala  obligatorie facuta de medicul de medicina muncii. Asa ca azi am reluat procedura standard.

Fiindca m-m dus printre primii n-a trebuit sa stau la coada. Si nici n-am fost mai mult de 8-9 persoane intr-o incinta in care 10 era limita maxima admisa, ca la lifturi.  Toata vizta a durat maxim doua minute; asta fiindca am fost eu moscaita si mi s-a blocat fermoarul la bluza. :))

Anunt pe aceasta cale pe toti dusmanii mei ca pot sa mearga sa-si bea banii pentru jerbe si coroane ca nu intentionez sa-i bag la cheltuieli. Ca nu mor caii cand vor cainii si nici Iliescu cand vrea noua nomenclatura!

Deci: tensiune-este, puls-este, varice-nu este, hipertiroida-nu este, sani-este da’ nu doare, pietre-este la cercei nu la rinichi, alergii-este la multe persoane da’ nu se consemneaza,oase si articulatii- nu s-a intrebat deci nici nu s-a raspuns, glicemie si colesterol -se vor verifica la necropsie, ca si celelalte organe din inventar si ce se va gasi functional se va da second-hand ca donator onorific! Concluzie, dupa un control amanuntit de aproape doua minute: oficial sunt sanatoasa -tun (neoficial sunt bolnava-prastie dar asta ramane intre noi!).

Multumesc, Doamne, ca m-au gasit doctorii asa de sanatoasa si apta medical!

Sanatate multa tuturor! Si daca nu va simtiti prea bine dar vreti vesti imbucuratoare consultati un specialist de medicina muncii! Preventiv, ca plan de rezerva, cumparati totusi si vreo doua kile de arpacas pentru coliva… :))

State

Cand m-am angajat aici, la spital, odata cu mine a mai „debutat” cineva in institutie: o catelusa maidaneza de talie mica , cu doua pete galbene deasupra ochilor. Fiind amandoua nou-venite ne-am imprietenit repede si a devenit garda mea de corp la toate drumurile prin curte. Ma insotea la laborator, la statistica, la farmacie, ma astepta cuminte la usa si apoi ma conducea inapoi , in sectie. Stia bine regula: nu e voie dincolo de prag, nu e voie sa stea in usa! Instinctiv am botezat-o Panseluta.

Pe la jumatatea verii Panseluta a facut pui. S-a pregatit din timp, a sapat un adevarat buncar sub rampa de la intrare. Nimeni nu putea sa se apropie de culcus, era mereu in alerta, o mama devotata. Doar mie mi-a arata cele trei mogaldete scotandu-le pe rand si asezandu-mi-le la picioare. Erau doi pui cafeniu-inchis si unul aproape auriu. Cuminti, stateau ziua in culcus si ieseau numai noaptea sa se joace la lumina neoanelor de la intrare.

Intr-o zi, cand am venit la tura de noapte, imi povesteste colega ce a patit cu Panseluta: a dat navala in sectie, agitata, a alergat pe tot holul si au trebuit s-o dea afara cu matura. M-am mirat tare, stiam cat e de ascultatoare. Noaptea am auzit catelusii scancind sub fereastra dar n-am dat prea mare importanta. Abia de dimineata, cand am zarit-o pe Panseluta moarta langa un gard-verde, cu niste spume dubioase la gura, am inteles. Fusese otravita si in disperarea ei ma cautase s-o ajut! N-am putut s-o ajut dar i-am promis ca voi avea grija de puii ei…

Cei maronii erau nazdravani, mancau tot ce le aduceam, cel auriu era mai tolomacut, mereu ultimul, mereu miscandu-se in reluare. I-as fi luat acasa dar… Sotu’ a spus un NU categoric. Dar intr-o dimineata, cand sa ma urc in masina sa plec spre casa, il vad pe ghemotocul auriu dormind intins chiar in fata rotii ambulantei oprita la usa. Cand soferul ar fi pornit l-ar fi storcosit cu siguranta. Am sarit repede sa-l mut de acolo cand il aud pe Sotu’ strigand „hai, urca-l in masina!”

Asa a ajuns State in curtea noastra. De ce „State”? Pai fiindca era chiar in vremea in care ma uitam foarte amuzata la serialul cu State si Flacarica! Cred ca era cel mai nostim catel vazut vreodata: pufos, auriu si cu ochi albastri, lipicios, mereu rezemat de noi. Ceea ce eu credeam ca e o dovada de maxima afectivitate aveam sa aflu mai tarziu ca era cu totul altceva…

State s-a adaptat repede cu noul domiciliu, s-a imprietenit cu motanul, cu Sasha, bishonul colocatar al curtii si chiar cu Max, care il mai batea parinteste cu laba pe umar de-l facea una cu pamantul. I-am facut si o garsoniera, sa aiba si el casuta lui, langa a lui Max. Si intr-o zi il aud din casa urland jalnic. Ies sa vad ce are si nu ma dumiresc; statea in fata custii lui si urla. Degeaba i-am vorbit, degeaba l-am certat, urla intr-una. Abia intr-un tarziu a luat-o pe langa peretii casei si a venit pana in prag. Daca se intampla sa calce dincolo de alee, pe iarba, ramanea nemiscat si speriat. Atunci am inteles: State nu mai vedea! Stia pe unde sunt aleile, betonul ii dadea un sentiment de siguranta iar iarba parea o nemarginire in care nu se putea orienta.

Doctorii mi-au zis ca, probabil, e parvoviroza cu manifestari neurologice si ca nu se poate face nimic. Ne-am fi obisnuit cu gandul ca State e orb, asa cum s-a obisnuit si el curand, dar necazurile nu s-au oprit aici. In curand capul a inceput sa ia o pozitie ciudata, rasucit spre ceafa ca un tirbuson. Se dezechilibra, pica lat si incepea sa se rostogoleasca aproape convulsiv. Ni se rupea sufletul cand il vedeam asa. Si medicii o tineau toti una si buna cu parvoviroza, caci nu fusese vaccinat in primele 5-6 saptamani si spuneau ca nu exista tratament. Am mai vazut parvoviroza la caini, pe unul chiar l-am vindecat, asa ca nu m-am resemnat chiar daca tot ce citeam pe net, pe forumuri, era un verdict de condamnare la moarte.

Si daca medicii n-au vrut sa-l trateze ca pe un animal in suferinta, am decis sa-l tratez eu ca pe un om, cu medicamente de uz uman. I-am facut injectii cu cortizon, vitamine, antiinflamatoare, masaj, sedative, tot ce am crezut eu ca o sa-l ajute. Si chiar l-a ajutat. Pozitia capului i-a revenit la normal si n-a mai facut convulsii. Dar bietul State inca mai avea de indurat…

Mai intai i-au paralizat labele din spate. Se tara pe cele din fata sau incerca sa paseasca sustinut de abdomen. Nu-l durea nimic, era chiar vesel, avea un latrat plin de viata cand ne simtea langa el, manca cu pofta, chiar incerca sa se joace cu Sasha , care-l necajea mereu. Cat timp era soare stateam cu el pe o paturica in gradina si faceam exercitii. Dar progrese nu se vedeau. Dimpotriva, i-a paralizat si o labuta din fata, una singura ramanandu-i cu oarece sensibilitate. Cu labuta aceea batea nerabdator cand ma auzea si inca incerca sa se taraie.

In prima faza l-am luat cu noi in casa, sa stea mai la caldura. Apoi n-am mai putut caci, neavand controlul sfincterilor, facea nevoile fara nici un preaviz. I-am mutat garsoniera chiar sub geamul dormitorului, sa-i aud noaptea orice miscare. Cum auzeam zgomot in cusca, cum ieseam, il scoteam din cusca sa-si faca nevoile, il spalam, il inveleam si il puneam inapoi. Era ca si cum as fi ingrijit un copil mic, vesnic spalam paturele.

Dar a venit toamna, noptile erau din ce in ce mai reci si ma gandeam cu groaza ca intr-o dimineata o sa-l gasesc intepenit de frig in cusca lui. Nu era nici o speranta de insanatosire, nici un simptom de ameliorare. Si atunci am decis ca e momentul sa-l eliberam, patimise destul. Am chemat veterinarul, i-a facut o injectie intercostala, probabil in plaman si totul s-a terminat brusc. State n-a scos decat un ultim latrat de ramas bun si n-a mai miscat.

I-am mai cerut iertare inca odata Panselutei ca n-am fost in stare sa am grija de puiul ei si l-am ingropat in gradina. Nu cred ca a fost o parvoviroza, cred mai degraba ca a avut vreo tumora sau altceva la cap inca de la nastere, asta era si motivul pentru care mereu statea lipit de cineva, fiindca avea tulburari de echilibru. Dar ce mai conteaza? Tot voi avea remuscari ca nu l-am vaccinat inainte de a-l aduce acasa…

La cateva zile dupa moatea lui State am visat ca eram pe o sosea ce traversa un camp verde iar in mijlocul campului erau niste ruine sau o constructie abandonata. Era plin de caini in zona, sute, de toate rasele, de toate marimile. Si toti alergau veseli, toti erau relaxati. Sus, pe o terasa a cladirii, l-am vazut pe State topaind ca in zilele lui bune si latrand vesel; s-a oprit, s-a uitat la mine, si-a fluturat codita si a zbughit-o la fuga cu ceilalti caini. Nu stiu daca asa arata raiul cainlor- caci cu siguranta merita si ei un rai!- dar am inteles ca State era, in sfarsit, liber si fericit!

Am scris mult, probabil nimeni n-o sa aiba rabdare sa citeasca „siropul” asta dar asa am simtit: un dor de State si de toti cateii fara noroc!

Saptamana buna sa aveti!Si daca va luati vreodata un catel mai intai sa mergeti sa-l vaccinati.

Blonda de week-end

Week-end (inca) cu zapezi. Stiu ca aveti chef de subiecte seioase cum am eu chef de munca. Asa ca nu va mai pun in fata niciunei dileme, va spun doar cel mai nou banc auzit. Mie mi s-a parut bun, aproape ca am si schitat un zambet milimetric.Da’ poate o fi fost doar un tic nervos…

Undeva, in Romania, ninsoare abundenta,zapada multa pe carosabil, trafic ingreunat (cunoasteti imaginea, nu?). Un camion e urmat la mica distanta de un BMW X6.

BMW-ul se tot chinuiesa depaseasca camionul, intra intr-o depasire riscanta sicand ajunge in drepul cabinei coboara geamul si o blonda superba, suava, cu ochi albastri ii striga soferului de camion:

-Hei! Sunt Mirela si sunt blonda. Vezi ca-ti cade marfa din camion in spate!

Soferul, nimic, se uita la ea, intoarce capul si-si vede de drum cu aceeasi viteza. Se repeta faza de cateva ori, incercari de depasire, claxoane si acelasi rezultat.

La un momentdat camionul trage pe dreapta intr-o parcare. Vizibil iritata ca bunele intentii i-au fost in zadar, Mirela blonda se duce direct la sofer:

-Auzi, sunt Mirela si sunt blonda si de o ora iti tot spun ca pierzi marfa din camion. Esti surd sau faci pe smecherul?

-Sunt Vasile, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt smecher, sunt de la drumuri si imprastii sare pe carosabil…