Despre doctrine, pe intelesul tuturor

Fiindca deja am numarat prea multi dovleci sculptati, nu mai zic nimic de halloween. Decat bantuire placuta…

Si fiindca a dat domnul si am scapat de campania electorala m-am gandit s-o inchei si eu apoteotic (desi nu candidez la nimic) si sa va prezin o lectie despre politica si afaceri. N-am inventat-o eu, nu-mi dati nici un premiu, doar am primit-o de la altii.

Asadar:

Doctrine politice si sisteme (pe intelesul tuturor)

 

Crestindemocrat.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici una. Pastrezi una si pe a doua i-o daruiesti vecinului sarac. Dupa aceea regreti…

 

Socialist.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici una. Guvernul iti ia una si o da vecinului. Tu esti obligat, prin lege, sa te intovarasesti cu vecinul tau ca sa-l ajuti la cresterea animalelor.

 

Socialdemocrat.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici una. Te simti vinovat pentru succesul muncii tale. Iti dai votul pentru formarea unui guvern care sa te impoziteze. Guvernul pe care l-ai ales cumpara cu banii obtinuti din impozit o vaca si o daruieste vecinului tau. Acum te simti impacat…

 

Liberaldemocrat.

Tu esti proprietarul a doua vaci.Vecinul tau n-are nici una. Na, si???

 

Comunist.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici una. Guvernul iti confisca vacile si-ti vinde tie laptele. Tu stai ore intregi la coada pentru lapte. Esti acrit!…

 

Intreprinzator american.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Vinzi una si o inchiriezi inapoi (leasing). Capitalul obtinut din vanzare il maresti infiintand o societate pe actiuni. Obligi cele doua vaci sa dea de patru ori mai mult lapte. Te minunezi ca una cade moarta.  Dai un comunicat de presa in care comunici scaderea costurilor societatii cu 50%. Actiunile societatii cresc.

 

Intreprinzator francez.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Faci greva pentru ca nu-ti doresti trei. Intre timp faci pauza de masa.  La vie est belle!

 

Intreprinzator japonez.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Prin tehnici moderne de genetica reusesti sa le „redesign” animalele la o zecime din marimea lor si totusi sa dea de douazeci de ori mai mult lapte.

 

Intreprinzator german.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Prin tehnici moderne de genetica reusesti sa „redesign” animalele, astfel incat ele sa devina blonde, beau o groaza de bere, dau lapte de cea mai buna calitate si pot sa alerge cu 160/h. Din pacate vacile cer 13 saptamani de concediu pe an…

 

Intreprinzator italian.

Tu esti proprietarul a doua vaci. Insa nu ai habar unde sunt. In timp ce le cauti intalnesti o femeie frumoasa. Lasa cautatul balta si o inviti la masa. La dolce vita!…

 

Intreprinzator rus.

Tu esti proprietarul a doua vaci. La numarare iti rezulta mereu 5! Bei si mai multa votca. Le numeri iar si-ti ies acum 42!  Bucuros, mai numeri inca odata si acum ai 12. Dezamagit, lasi numaratul si mai deschizi inca o sticla de votca… Mafia apare si-ti  ia vacile in mod egal, cate vor fi…

 

Intreprinzator elvetian.

Tu dispui de 5.000 de vaci, dar nici una nu-ti apartine. Tu ai doar grija de ele pentru altii. Cat lapte dau vacile nu povestesti nimanui…

 

Cred ca v-ati lamurit pe deplin! Nu??? 🙂

Din targ

Trecea saptamana, ne luam cu halloweenul si uitam sa va zic de evenimentul monden al urbei mele. Adica de Festivalul Tuicii! Care anul asta s-a „altoit” si cu targul apicol. Care targ l-am observat abia cand s-a terminat, ca ramasesera afisele si bannerele… 🙂

Anul asta s-a brodit prost festivalul, a fost sabotat isteric de vremea rece. Noi ne-am dus in ziua a doua, mai de dimineata, ca altfel nu mai gaseam loc de parcare, vine lumea din toata zona, mai ca la pomana. Dar ochiul meu vigilent, de jucator de jocuri cu indicii ascunse, a dibuit un loc chiar inainte de a ajunge, undeva in apropierea zonei de targ.

Si-am intrat in targ! Primul impact a fost cu tarabele de chinezisme si cu unele unde se vindeau cojoace second-hand cu un milion bucata, indiferent de model. Atatia „aleni deloni” la un loc n-am vazut nici in toata cinematografia franceza, nu stiu, zau, de unde au putut sa gaseasca oamenii astia atata marfa! Am trecut indiferenti mai departe, spre standurile producatorilor autohtoni de haini de piele. Nici n-apuci  sa faci un pas spre rafturi si se si reped comerciantii: facem reduceri frumoase, sa fie toata lumea multumita!… Parca iti taie si avantul de a negocia, iti pierzi satisfactia de a sti sa te targuiesti. Ca si targuiala asta e o arta, nu e doar de dragul chilipirului. Trebuie sa pari cunoscator avizat, consumator cu pretentii care ii face un favor negustorului ca-i incearca marfa, ca nu banul e important ci calitatea marfii, care calitate cam scartie… Treaba cu dichis, ce mai! Da’ cand te ia din start cu „discaunt, discaunt”, parca iti taie macaroana.

E drept ca sunt cumparatori putini, ca negustorii sunt disperati sa nu se intoarca acasa cu marfa nevanduta, ca au si ei angajati de platit, au taxe, au chirii… In fine, probeaza Copilu’ o haina de piele, cu mesada, cu guler detasabil de blana, haina decenta si potrivita si de toamna si de iarna. Pretul de pornire e de 450 lei dar ajunge repede (prea repede, dupa gustul meu) la 350 , asa ca o adjudecam.

Trecem alaturi, la standul de incaltaminte de piele. Marfa variata, si mai sport si mai de fitze, si de munte si de oras, si de barbati si de femei. Totul e redus si la pretul unic de 80 de lei, ca sa nu ne mai incurcam in calcule. Isi baga Copilu’ piciorul intr-o gheata imblanita, antiderapanta, bine cusuta. Sanatate curata, nenicule, poa’ sa faca naveta la poli! La polii nord si sud, nu Poli Iasi si Poli Timisoara! 🙂 Adjudecam si bocancii.

Urmeaza cumpararea traditionalilor papuci de piele imblaniti, sortiment pe care nu-l ratam in niciun an, sa avem si noi motivatia de a merge la targ. Ca tuica avem si acasa, n-ar merita deranjul… Cum papucii mei din anii trecuti refuza sa se rupa, anul asta si-au luat numai barbatii papuci. 20 de lei perechea.

Isi mai ia Copilu’ o curea de piele de 30 de lei si gata cumparaturile. Tragem linie si adunam: una bucata haina piele model clasic 350, una pereche bocanci model sport 80 lei, doua perchi papuci model cu gaurele 20 lei si una curea fara model 30 lei, total 500 lei in cap! A fost ieftin, a fost scump, voi ce ziceti?

De restul targului nu va mai povestesc, ca nici tuica n-am baut, nici gura nu-mi miroase! Doar hainele, a fum de gratare cu mititei…

Lasati copiii sa zboare catre cerul verde!

Puiul nostru e cel mai bun! Si cel mai frumos, si cel mai destept, si cel mai devreme acasa… Asa zice orice cioara despre puiul ei, nu? Asa zic si parintii despre copilul lor: ca e perfect! Si ca are o perfectiune contopita din tot ce a mostenit mai bun de la ei, ca asta e rolul geneticii, doara, sa imbunatateasca specia, sa lase viitorului cea mai buna selectie de gene!

Toti parintii vor binele odorului lor. Il invata, il educa, ii dau pilde si argumente, ii astern la picioare vasta lor experienta. Copilul isi alege un drum si parintii il tin de mana, apoi il apara mergand un pas in urma, cat sa-i amortizeze eventuala cadere sau sa-i arate drumul la fiecare intersectie.

Doar ca nu-i drumul lor, nu e cel pe care au fost ei, la randul lor, invatati sa mearga. Si uneori copilul vrea s-o ia la dreapta iar parintele ii spune „nu, e mai bine la stanga, e un drum mai sigur”. Dar de unde stie parintele ca ce e „mai sigur” e si ce e „mai bun”? Si cum sa stie el cat de departe vrea copilul sa se aventureze, cat vrea sa riste? Daca toti am fi mers doar pe drumul sigur, cel batatorit, probabil ca nici azi n-am fi stiut ca exista America…

Cand era la gradinita, Copilu’ a desenat un peisaj in care a colorat iarba cu albastru si cerul cu verde. Educatoarea l-a corectat, i-a spus ca iarba e intotdeauna verde si cerul e intotdeauna albastru. ” Dar de unde stiti dumneavoastra cum e pe alte planete?” , a intrebat-o fi-miu.

De unde stiti voi, parintii, ce planete vor sa descopere copiii vostri? Si de unde stiti ca drumul care face brusc stanga, cel pe care n-ati calcat niciodata, e un drum al pierzaniei si nu al victoriei? Daca visul lor merge intr-acolo, acolo trebuie sa mearga si ei.

Daca un copil vrea si crede ca poate sa zboare, lasati-l sa zboare! E periculos? Poate sa cada si sa moara? Daca il iubesti cu adevarat, preferi sa-l vezi zburand si murind facand ceea ce si-a dorit decat sa-l vezi  traind anost, lipit in siguranta de pamant. Siguranta lor e , de fapt, egoismul nostru de a nu le duce grija mai mult decat o facem.

Nu va incatusati copiii in propriile voastre neputinte! Poate ca genetica va fi darnica si va face ca lor sa le creasca aripi.Dar degeaba le vor creste daca noi vom smulge pana cu pana de frica unui zbor ratat…

Unii cai

Unii cai nu se domesticesc niciodata. Stiu ca stramosii lor au fost inorogi, nu cai de povara. Pot sa castige curse, pot sa traga la caruta, pot sa danseze la manej, dar nu uita niciodata gustul salbaticiei. Par a multumi pentru un brat de nutret, par a indura chiar si o lovitura de bici; se lasa inghiontiti cu pintenii, se lasa mangaiati pe bot dar nu se lasa niciodata priviti in ochi. Si stau mereu cu narile dilatate dupa o boare de vant de prerie si cu urechile ciulite ascultandu-si amintirile…

Si intr-o zi, prin poarta intredeschisa, intrezaresc campul verde si zarile fara sfarsit. Si atunci rup capastrul, scutura saua si trec in goana dincolo de garduri, pana se pierd in zare. Fiindca, oricat de bun le-ar parea traiul, nu vor sa moara cu gustul zabalei in gura…

 

 

 

Balada unui creier (mic)

Lua-te-ar gaia, toamna gri,

Nu ti-am zis sa nu mai vii?

Ca puteam si eu s-adun

Doua prune de-un magiun

Si-alte trei de-o tzuica moale,

Sa-mi fac frectie la sale!

*

Da’ tu, nu! Vii ca nebuna

Nici n-astepti sa vina luna

Ce asterne brume groase

Ca ne bagi frigu’ in oase!

*

Ce ma fac acuma eu?

Ce-oi manca si ce-o sa beu?

N-am pus nimic in camara,

Nici o ceapa, nici o para,

Nici un morcov, nici un praz,

Mai ca urlu de necaz.

Nu cartofi, nu gogonele,

Nu compot in borcanele…

*

De baut? E saracie:

 Ceva bere cu lamaie,

Apa cu carbon si bule

Si in rest doar sticle… nule!

*

Dupa ce ca dai navala

Si imi lasi livada cheala,

O si dai din ploaie-n ger,

Faci din noapte frigider!

*

Bin’ c-am strans florile toate

Si ghiveciul cu muscate

Si curmalii, si boschetii,

De-am umplut pe hol peretii!

Ca de le prindea ciclonu’

Umpleam maine tomberonu’

Cu verdeturi congelate

In ghivece rasturnate…

*

Tare rau m-ai suparat

Ca, brusc, foaia ai schimbat,

Din senin si reverie

Ai trecut la isterie!

*

Dar de-acu s-a ispravit!

Prea napraznic ne-ai lovit.

Imi dreg vocea a cantare-

Nu de bine, ci de foame-

Plec sa hibernez in pace.

Lua-te-ar gaia, toamna rece!…

*

Iar la anu’, de mai vii,

Stai sa vezi cum te-oi primi!

Cu mandat de arestare

Si cu duba in carare,

Cu mascatii si catuse

,Dupa gratii,dupa use,

Sa te-nchid vreo sapte era

Ca faci abuz de putere.

Ziua buna se cunoaste de dimineata

Dormisem binisor, cam vreo patru ore de sforait neintrerupt de publicitate sau probleme cu prostata, anesteziata usor de antihistaminicul luat inainte de miezul noptii. De ce luasem antihistaminic? Ete, de-aia, de efecte secundare, ca altfel nu pot sa adorm! (la cat antihistaminic am ingerat in ultimii 20 de ani cred ca o muscatura de cobra regala ar fi la fel de inofensiva ca o ciupitura de tantar). Ma uit cu un ochi la ceasul cu afisaj luminos. Ora patru si un pic. Buuun, mai am o ora de rasfat in asternut pana ce va suna ceasul… Si ma toot rasfat si tooot astept sa aud alarma mobilului. Mobilul se rasfata mai bine ca mine, intr-o liniste totala. La ora cand ar fi trebuit sa sar din pat sa-l opresc imi dau seama ca nici n-avea de ce sa sune, nu sunt de serviciu azi, ci maine!

 La naiba, mi-am stricat bunatate de somn degeaba! Si nici n-am pe cine sa injur, sunt singura vinovata. Ma intorc pe cealalta parte si intru la recuperari, pana spre ora noua. Cand il aud pe Sotu’ cotrobaind prin baie si-i strig sa dea drumul si la masina de spalat, ca am lasat-o eu pregatita de cu seara.  Incepe masina sa toarca, incep si eu sa ma inviorez la o cafea. Inviorata precum un muribund dupa ultima impartasanie, ma duc spre baie, sa-mi iau look-ul de doamna. Ca doar n-o sa ma apuc de facut mancare nerujata!

Ajung in fata oglinzii tocmai in clipa in care furtunul masinii de spalat evacua apa in chiuveta. Ca asa am eu improvizatia, sa agat furtunul de robinetul de la chiuveta… Si creste apa, tot creste, incepe sa curga prin orificiul de supra-plin, ba trece si peste. Inca semi-adormita, ca un zombi, realizez ca e pus dopul la scurgere, de-aia se tot umple chiuveta, mai sa ma aleg cu o Niagara in baie. Bag repede mana in apa, imi ud maneca pana la cot si trag dopul. Uff, am scapat!

Pana intind mana dupa ruj( de fapt cautam betisoare de urechi, da’ ma dau si eu o lady! 🙂 ) prind cu coada ochiului ceva miscare la sol. Scapasem de casccada si ma pricopsisem cu un gheizer inspumat prin sifonul de pardoseala! Tip delicat, cum ii sta bine unei lady surprinsa de ceva neplacut: ay-ay-ayyyy! Cu o mana indes dopul inapoi in chiuveta si cu cealalta trag repede in sus prelungitorul in care era infipt stecherul masinii de spalat si care tocmai era pe cale sa se transforme in amfibian.  Bietul stecher! El se facea amfibian si eu ma faceam mumie creata si cu parul de pe picioare flambat.

Cand Sotu’ a navalit in baie ademenit de strigatul meu de sirena m-a gasit cu ambele maini ocupate, rastignita a mirare si intrebandu-ma cu ce mana sa mai strang si balta de pe gresie. Bineinteles ca el a intrat in fuga, fara papuci, cat sa-si bage picioru’ in inundatia mea. Era pacat sa nu fi apucat sa ridic prelungitorul, el e oricum cret din nastere, n-are nevoie de permanent la doi douazeci…

In fine, am rezolvat-o  cu problema debitelor deversate, a vaselor comunicante si a demonstratiei ca apa e bun conducator de electricitate. Covorul de baie s-a dus pe sarma la uscat , masina si-a vazut de storsul ei mai departe si eu am plecat in treaba mea. Care treaba era o programare la coafor, pentru schimbare de (culoare de) par si pastrare de narav!

Si stand asa, in asteptarea ocuparii locului pe scaunul de tortura  coafor ma gandeam ca a fost cat pe-aci sa nu mai am nevoie de nici o cosmetizare, sa ma perpelesc uniform si contorsionat si sa produc si un scurt-circuit care sa arda toata aparatura. Si ce vina avea ceasul ala de la decodorul TV, la care m-am uitat eu cu noaptea in cap, sa se arda, saracu’?

Cica ziua buna de dimineata se cunoaste. Zau? Mai era putin si se mai recunostea doar dupa amprenta dentara…

Dimineti senine si fara peripetii va urez!

Avalansa de mamici?

Azi mi s-a intamplat ceva ciudat. Placut, dar ciudat. Si inexplicabil, nu stiu cui sa-i multumesc (sau sa-i cer scuze, daca am nemultumit).

N-am un blog de „vedeta”, nu-s in topuri, nu postez informatii pretioase fara de care omenirea nu poate trai, deci nici nu sunt asaltata de cititori. As zice mai degraba ca fac parte dintr-un club (select, dupa parerea mea) de oameni minunati care ma onoreaza cu vizitele lor si carora le intorc vizitele cu multa placere. Ca un cerc de lectura cu auditoriu restrans, parca ne-am intalni intr-o sufragerie, la un ceai si am sta la taifas si la glume. Cand trec de 500 de cititori intr-o zi deja e sarbatoare.

Asa ca azi m-am uitat bine in calendar sa vad daca n-o fi venit Craciunul si eu am fost prea ocupata si am uitat sa impodobesc bradul.  Desi nu-s mama lui Fuego! Ce s-o fi intamplat si cum s-or fi aliniat planetele de brusc 1500 de oameni au simtit nevoia sa ma citeasca? Ba avalansa de cititori era in mod deosebit pentru un articol scris acum vreo doi ani, unul „tematic” dar nu la modul serios ci mai degraba pamfletar,mai mult o glumita, Pentru mame si mamele.

Desi multi au citit (sau numai au aruncat un ochi indiferent) numai o persoana a comentat. Asa ca nu stiu cate injuraturi mi-am luat azi si cate mamici s-au indignat si au infierat cu mandrie materna faptul ca mi-am permis sa-mi dau aere de cunoscatoare si n-am vorbit cu duiosie despre minunile maternitatii. Stiu din proprie experienta ca nimeni nu sare mai iute la beregata si nu te neutralizeaza mai repede cu venin  decat o mamica ce isi simte puiul amenintat sau doar insuficient laudat.  Si asa si trebuie sa fie. Prefer de o mie de ori mama ce crede ca pruncul ei e perfectiunea intruchipata, centrul sistemului solar, decat o mama ce-si trateaza copilul ca un apendic al familiei, unul care nu trebuie bagat prea mult in seama ca sa nu se invete cu narav si cu pretentii! Doar ca stilul meu s-ar putea sa deranjeze, pare prea neserios pentru un subiect asa de important. Dar zau, oricat de devotata e o mamica si oricat s-ar dedica ea cresterii pruncului, nu trebuie s-o faca incrancenat, adancind cuta dintre sprancene si manevrand copilul ca un genist ce trebuie sa dezamorseze o bomba nucleara.  O mamica relaxata , care stie sa glumeasca si sa priveasca maternitatea nu doar cu maxima seriozitate ci si cu zambetul pe buze, va avea un copil mai relaxat.

E greu sa fii mama! E cel mai epuizant job din lume, unul cu program non-stop. Dar cine s-ar mai incumeta la treaba asta daca n-ar avea si atata farmec, atatea satisfactii, atatea sperante pentru viitor? De fapt cred ca nu-i job, e mai mult un fond de investitii, unul in care nu nu te spetesti acum muncind ca sa aiba cine sa-ti dea o cana de apa la batranete (cum atat de des si de egoist aud!), ci in care investesti daruire si pasiune ca sa lasi in urma ta un cuceritor al planetei, o poarta deschisa spre eternitate.Nu asta viseaza orice mama, ca puiul ei sa paseasca triumfator in lume si in viata? Nu sa cucereasca lumea ca un cotropitor ci doar sa se bucure pe deplin de ea.

Ce voiam de fapt sa spun? A, da! Ca multumesc cui mi-a trecut pragul , cui m-a adus in discutie ; si ca ce scriu eu nu-i nici pe departe vreun tratat despre cresterea eficienta a copilului, vreo carte cu trucuri prin care mamicile sa-si asigure linistea, confortul sau tranzitia mai facila prin miracolul maternitatii. Deci nu dati cu pietre daca nu v-a placut , e suficient sa zambiti o clipa si apoi sa va intoarceti putin mai relaxate langa puiul de om care va asteapta. Va dati seama ca pentru el sunteti cea mai importanta fiinta din Univers? Numai pentru titlul asta si tot merita orice sacrificiu…

Ca & Pi = Cah!?

Azi-noapte, la granita unei insomii, m-a palit un gand (bine ca n-a fost un gand contondent, sa-mi lase vreun cucui pe creier!): de ce evitam cacofonia? Fiindca nu suna bine gramatical? Sau fiindca suna obscen, aproape scabros? E adevarat, te cam faci de kkt daca spui chestii cacacioase, dar nu stiu unde e gravitatea, zau.Ce, i se intampla cuiva sa umple toileta de perle sau de petale de trandafir?…Si ce artificii de exprimare sa cauti pentru a evita niste combinatiile absolut normale gen biserica catolica, tactica cavaleriei, poteca Caramanului, fiica cavalerului, Luca Caragiale?… Sa fii caraghios spunand „bisericuta catolica”, „tactica si strategia cavaleriei”, „cararea Caraimanului” sau „Luca a lui Caragiale”?Tot nasol suna…Poate nu trebuie nici exagerat la modul „stai ca cat in buzunar/ nu cata, ca cati degeaba”, dar nici facut o fobie cand doi de ca se nimeresc alaturi.

Pana la urma cred ca as fi  reusit sa dorm si cu problema cacofoniei needificata, desi tare ma macina intrebarea daca acest lucru se intampla si in alte limbi si ce combinatii de litere evita altii. Dar neuronul amortit avea alta dilema care-mi tinea ochii deschisi: daca de caca nu-i frumos sa vorbim, de pipi e voie? Adica e admis sa folosim pipifonii?  Sau risti sa pici de fraier daca zici copii piperniciti, napi pisati, slapii piticului, stropi picati, pitecantropi pistruiati?…

Ce expresii cu alaturari nepotrivite de litere mai stiti si cum le evitati? Sau macar dormiti bine noaptea netulburati de astfel de dileme existentiale? Ca cam ma intereseaza. 🙂

Si chioara si uituca!

Off, ca de la o varsta, dupa ce ca te lasa vederea, te lasa si memoria si-ti uiti ochelarii acasa!… Asa ca scriu pe dibuite, dupa cum retin ca-s literele pe tastatura, daca nu intelegeti textul sa nu va inchipuiti ca prind posturi straine, pur si simplu nu prea vad ce naiba scriu.

Si ca sa nu-mi fortez vederea prea tare (ca am incercat sa folosesc ochelarii unei colege doar ca ea poarta dioptrii diferentiate  de la un ochi la altul, deci a trebuit sa stau cu un ochi inchis, ca lunetistii) n-o sa stau de povesti si imi cer si scuze ca nu pot sa raspund la comentarii. Incerc doar sa va binedispun cu niste  mostre de inteligenta si umor , primite pe mail.

 

Trei lucruri nu-mi plac la soacra-mea: ce zice, ce face si ca sta la noi!

Nu ma intrebati cati ani am, ca n-am niciunul. Toti s-au dus!…

Sfinte parinte, plec intr-o expeditie in Sahara. Pot sa iau numele Domnului in desert?

Daca anul acesta vor fi alegeri libere, eu aleg Elvetia!

S-a plans ca de la o vreme sotul ei doarme neintors.Neintors acasa…

Militarul, dupa ce a vazut piesa Tristan si Isolda, a reflectat: trist an si-i solda mica!…

Caut femeie pentru ingrijire copil pe care ma ofer sa i-l fac!

M-qm hotarat: de acum beau numai sambata si duminica si in zilele care se termina in „i”!

Instructorul de parasutism: dupa ce sariti, numarati pana la 50 si trageti de inel. Ardelenii sa numere numai pana la 3!…

Ce scrie pe piatra de mormant a unui preot: studii incheiate, plecat la examen!

Poker in familie:copilul avea trei de 10, tata, doua dame, mama, un valet si bunica…doi popi!

Pentru unii patroni omul e ca aerul: il trag in piept si apoi il dau afara!

 

Zi buna va doresc si vedere de soim.  Sau macar sa aveti ochelarii la indemana…

Reverente, voua!

De vreo cateva zile ma cam „miorlai” pe-aici, parca as fi oita barsana din Miorita: nici iarba nu-mi place, nici gura nu-mi tace, nici nu-s bolnavioara…Pitici pe creier cred ca avem toti, doar ca eu am sapte pitici care se bat pe sase scaune si cam ridica praf.

Ar cam fi cazul sa-mi fac ordine intre sinapse si sa nu las depresia sa ma bazaie ca o musca enervanta care te gadila pe varful nasului tocmai cand esti pe cale sa adormi.Ca doar nu mi-oi pune doliu la rever si cenusa-n cap fiindca nu ma iubeste intreaga omenire! Si stie El, bunul Dumnezeu, de ce a lasat sa-mi creasca fundu’ mare, sa aiba toti de unde musca!

Asa ca e mai bine si mai cu folos sa-mi numar prietenii, oamenii pe care ii simt aproape, pe cei care ma inspira si imi dau putere, pe cei care mi-au acordat sprijin, credit sau atentie. Am multumit intotdeauna celor care m-au onorat cu prezenta sau comentariile pe blog, nu-i putin lucru sa piarda cineva cateva clipe pretioase din viata ca sa zaboveasca cu privirea si cu gandul pe aiurelile insirate de mine. Dar azi vreau sa multumesc in mod special celor pe care mi-i afiseaza topul comentatorilor.E drept ca se refera doar la ultimele 1000 de comentarii, nu la toate cele aproape 19000 care s-au adunat in cei doi ani si jumatate de cand scriu, dar e totusi un top care merita onorat.

Cel mai „vorbaret” e vecinul meu (ce mare lucru 40 de km!), Drugwash, caruia ii multumesc pentru vorba sloboda si necosmetizata si postarile lui rupte din viata de zi cu zi, din zbaterile cotidiene.

Pe locul doi e Rudolph, consilierul meu pe orice problema, cel care face cea mai asidua munca de documentare; orice subiect as aduce in discutie el il dezvolta imediat, culege date si statistici pentru o lamurire deplina. Cu ceva vreme in urma i-am promis un premiu daca va reusi sa scrie o postare telegrafica , dar se pare ca voi ramane cu premiul pe stoc, pentru report. 🙂

Un loc pe podium are si Carcotasu, nenea ala cu fata de catel bland dar care se joaca de-a Muppets, mereu are ceva de comentat de pe margine, mereu ridica aratatorul in semn de atentionare. Am zis aratatorul, da?Si aratatorul e langa degetul mijlociu, nu va faceti ca nu vedeti bine, Carcotasu’ nu face gesturi obscene, e un lord!

Sa mai zica cineva ca femeile sunt guralive! Uite ca ele nu reusesc sa-i intreaca pe barbati, vin abia de la locul patru incolo. Si pe locul patru e Arakelian, doamna de Belgia cu preocupari stiintifice si medicale, bine ancorata in problemele sociale desi nu se uita niciodata la televizor. Poate de asta e si obiectiva, nu se lasa manipulata de zeul Mass Media.

A cincea in clasament e Ana Maria, o timisoreanca de toata isprava si la fel de evlavioasa ca si mine, drept pentru care ne-am promis sa ne facem „surori de cazan”, sa ne altoim aromele in aceeasi smoala; ba nu, sa fiu corecta pana la capat, am zis sa fiarba fiecare in cazanul ei, ca nu suntem la spa sau jacuzzi sa facem bulbuci impreuna.

Iar pe pozitia a sasea e o canadianca proaspat sosita in „gashca”, Sweet & salty,care cica e si „de serviciu”, si „psiholoaga” (asta s-ar traduce ” oloaga de-un psi”?).Curiozitatea mea bolnavicioasa ma indeamna s-o intreb : pe la noi se mai „taie frunza la caini”, prin Toronto ce se taie, frunza de artar? 🙂 Glumesc, draga mea, dar tu stii de gluma. De fapt cine nu stie de gluma nici nu prea are ce cauta pe aici…

Nu stiu daca eu figurez prin vreun top al comentatorilor, pe undeva, nu las intotdeauna un semn al trecerii mele printr-un blog. Apreciez orice comentariu care mi se lasa, fie el si dezaprobator, si ma bucur nespus cand cineva simte nevoia sa spuna ceva, sa-mi lase un gand, o sugestie, un sfat. Multumesc tuturor si va astept cu drag, usa mea e deschisa tuturor. Va rog doar sa lasati toporele la intrare, nu-mi place sa fiu arbitru intre oaspeti si nici sa sterg sangele de pe pereti. Dar sunt norocoasa, n-am prea avut bande de asasini pe aici.Dar daca vreti sa ne batem cu perne sau cu frisca, n-am nimic impotriva. 🙂