Arhivele lunare: Februarie 2016

Stop joc sau reload ?

Standard

Oamenii mor. Inclusiv noi. Zilnic părăsesc lumea asta cohorte de necunoscuti. Uneori printre ei sunt si cunoscuţi…

Soarta celor mai mulţi nu ne afecteaza, nici nu ştim de ei, deci nu ne stârneşte nici o emoţie. Nu-s de-ai noştri. Sunt şi dintre cei pe care nu i-am întâlnit niciodată dar pe care ii regretăm, chiar îi jelim, fiindcă existenţa lor ne-a marcat cumva. Să mai amintesc de isteria creată la moartea lui Elvis sau a lui Michael ?

Sunt şi morţi atât de mediatizate încât ajung să însemne mult, să capete valoare de simbol, desi sunt banale. Cum ar fi micul emigrant adus de valurile Mediteranei pe plajă si cosmetizat cât să stoarcă fiecărui european o lacrimă sau un actor cunoscut rapus de un virus oarecare (aviar, porcin sau gripal) si devenit un excelent motiv de marketing în vânzarea de vaccinuri pentru populaţia îngrozită că ar putea paţi la fel…

Şi mai sunt şi morţii noştri, cei apropiaţi, a căror plecare lasă un gol imens, multe amintiri şi multă revoltă.Moartea lor e specială fiindcă ei sunt speciali. Speciali pentru noi, anonimi pentru alţii. O parte din noi se stinge odată cu ei şi începem să murim şi noi, celulă cu celulă, speranţă cu speranţă…

Dar mai există nişte cazuri deosebite, unele care ne fac să ne punem întrebări, să ne îndoim de ce credeam până atunci şi să ne schimbăm optica. Pentru câteva clipe mi s-au intersectat drumurile cu o doamnă relativ tânără, sigur mai tânără ca mine, a cărei poveste mi-a răscolit încă odata gândurile şi logica. În urmă cu ceva vreme femeia fusese victima unui accident rutier grav. A stat timp îndelungat în comă profundă, cu un prognostic subru, mai exact fără nici o şansă de supravieţuire.Doar pentru că era tânără şi cei ce o aveau în grijă îi erau colegi, nu s-au îndurat să o decupleze de la aparatele ce o menţineau în viaţă, o viaţă relativă. Şi când nimeni nu mai spera nimic s-a produs miracolul: femeia s-a trezit din comă, s-a recuperat incredibil , fără sechele, şi acum şi-a reluat locul de muncă în spitalul în care zăcuse aproape fără viaţă! E sănătoasă, veselă şi de un optimism contagios.

M-am gândit şi la alţii trecuţi printr-o astfel de experienţă covârşitoare. Cum ar fi Gabriel Cotabiţă, cel căruia cei mai mulţi deja îi plângeau anticipatul deces sau, în cel mai optimist scenariu, traiul de legumă la care ar fi fost condamnat dacă ar fi supravieţuit. Nu numai că a învins moartea, dar e mai plin de viaţă ca niciodată , şi-a învăţat lecţia şi apreciază enorm darul pe care l-a primt, acea a „doua şansă” pe care puţini o primesc.

Aşa ca eu am o mare dilema : cât de uman sau de logic e să accepţi decuplarea unui om despre care ţi se spune că nu mai are nici o şansă de viaţă de la aparatele care-i fac inima s-ă mai bată şi plamânii să se mai umple de aer?

Cândva credeam că cel mai corect e să nu laşi un muribund să atârne inutil la graniţa lumii de dincolo ,dacă tot ştii că nu se va mai întoarce. Ba, mai uman, mi se parea să accepţi donarea de organe vitale sănatoase ce ar putea salva alte vieti, dacă tu ai pierdut pe cineva drag să dai altcuiva şansa de a salva pe altcineva drag lui, iar moartea să nu devină un gest inutil. Acum nu mai cred aşa. Cine suntem noi să refuzăm cuiva dreptul la un miracol? Poate un medic, oricâte investigaţii ar face el, să -ţi garanteze că nu mai e nici o şansă, absolut niciuna?

Şi dacă ma mai gândesc cum unii îşi permit să-şi cumpere câte şanse vor, cum ar fi David Rockeffeler , care a „reciclat” deja 6 inimi pâna acum, chiar nu mai sunt sigură că acceptul de a dona organele e un lucru bun. Noul card de sănătate ar trebui să conţină date şi despre consimţământul de a-ţi dona organele in caz de moarte cerebrală şi multi ar fi fost tentaţi să şi+l dea (chiar şi eu),noroc că până acum nu s-a obosit nimeni să ne întrebe. Eu sigur nu voi accepta. Şi aşa l-am sfătuit şi pe fiul meu, care nu înţelegea de ce mă împotrivesc. De va avea vreodată ghinionul de a se afla intr-o astfel de situaţie, sigur va fi cineva alături care să decidă acest acord, nu e nevoie să-şi semneze anticipat o posibilă condamnare la moarte. Sunt o fiinţă egoistă? Poate. Dar cred prea mult in acest miracol numit „întoarcere din morţi” sau „a doua şansă”, ca să accept să apăs pe butonul de stop joc când ştiu că în univers există un jucător mult mai bun decât mine, unul care îşi permite chiar şi să schimbe regulile fixe ale jocului.

Voi v-aţi da acceptul pentru decuplarea de la aparatele medicale a  cuiva drag dacă vi s-ar spune că nu mai există nici o speranţă?

suflet

Mai tare ca Chuck Norris

Standard

Daca tot e celebru, hai să ne râdem de el!

Romanii se amuza din orice,chiar si din ceea ce nu merita ….
 (primit pe mail)

borcea-

 Chinezii de la un parc de urși Panda i-au cerut lui Borcea să scrie o carte despre reproducerea în captivitate.
Borcea a luat Bac-ul cu greu, la 26 de ani, fiindcă nu știa decât tabla înmulțirii.
Inima lui Borcea este un organ sexual fiindcă după fiecare preinfarct se mai naște un copil.
După ce o judecătoare a rămas gravidă cu Borcea, el este adus la tribunal cu cătușe și prezervativ.
Borcea susține că nu e deloc imoral să facă un copil cu amanta în timpul căsătoriei pentru că de fapt face un copil cu viitoarea nevastă în timp ce e căsătorit cu fosta amantă.
În adolescență Borcea se masturba ca toți băieții, dar ținea în el.
Cântecul preferat al lui Borcea este „Păsărică, mută-ți cuibul“.
La Evidența Populației s-a înființat un departament special pentru Borcea.
După cazul Borcea, serviciul și-a schimbat denumirea în Evidența Copulației.
Deloc întâmplător, Borcea și-a dat bacul la liceul din Fierbinți.
Borcea a devenit afemeiat când a fost trimis să facă niște copii la Xerox și a greșit accentul.
Apăsat de singurătate în celula sa, Borcea s-a împrietenit cu o păsărică.
Borcea nu face sex pe bani, ci pe pensie alimentară.
Borcea are succes la femei pentru că altceva nu știe să facă.
Valentina Pelinel s-a despărțit de Boureanu ca să se cupleze cu Tăureanu.
Borcea s-a cuplat cu Valentina Pelinel pentru că a vrut să le ofere copiilor săi un model în viață.
Gardienii susțin că n-au simțit-o pe Valentina când a pătruns în celula lui Borcea pentru că manechinele au mers de pisică.
Gardienii care intră în contact cu Borcea au început să meargă la ginecolog.
Sindicatul gardienilor a cerut echipamente noi, cu centuri de castitate.
O avocată curajoasă a stat lângă Borcea cu trompele nelegate.
Congresul Mondial de Medicină a cerut redefinirea noțiunii de „penis captivus“.
Câteva bănci de spermă au falimentat din cauză că Borcea a provocat inflație.
Când i s-a propus să execute pedeapsa la închisoarea de femei, Borcea a întrebat: „Și care-i avantajul?“.
Când Borcea îți arată cucul, vezi barza.
Când se dă stingerea la penitenciar, Borcea se culcă parțial.
Borcea nu se uită la reclamele pentru prezervative fiindcă nu-i plac filmele de groază.
Borcea nu are cum să falimenteze pentru că în caz de nevoie se bazează pe alocații.
Borcea face mulți copii ca să nu mai fie Steaua echipa cu cei mai mulți fani.
Pentru Borcea femeile fără copii sunt virgine.
Pe cartea de vizită a lui Stere Borcea scrie: „Tatăl lui Cristi Borcea“. Există și o variantă pentru mai târziu, cu „Bunicul copiilor lui Cristi Borcea“.
Nu-l întrebați pe Borcea cum a făcut primul milion de euro și primii șapte copii.
Borcea a investit într-o echipă de fotbal și a creat una de handbal.
Celula în care stă închis Borcea se numește celula ou sau zigot.
În perioada cât Borcea își va executa pedeapsa ,penitenciarul se va numi maternitate.
O femeie care a trecut pe lângă închisoarea lui Borcea a rămas gravidă.
S-a cerut sanctificarea lui Cristi Borcea ca sfânt al fertilității.
Duba cu care Borcea a fost dus la închisoare a rămas grea.
borcea

Aniversari

Standard

Ar putea fi o zi oarecare; nici nu ninge, nici nu plouă, nici nu-i soare, nici nu-i ceaţă. E o zi ca toate zilele. Doar că e ziua unei persoane deosebite şi nu vreau să ratez ocazia de a-i ura tot binele din lume, linişte şi armonie, fericire şi noroc, sănătate, bucurii şi bomboane la copii!

La mulţi ani, dragă Cleo, arakeliană de Bruxelles! Şi…toată lumea să traiască. numai noi să nu murim!

 

PS.  Peste fix 50 de ani o să vă invit la petrecera mea de aniversare a centenarului. Da’ să nu asteptaţi lumânări pe tort şi nici să nu veniţi cu flori, n-am nevoie de jerbe şi coroane. Hai, să ne vedem sănătoşi atunci!Să nu vă pună naiba să îndrăzniţi să lipsiţi, că jar mâncaţi dacă îmi stricaţi petrecerea!!Vă pup!

stai-calm-viaţa-merge-înainte

Tocmai am aflat ca trebuie sa-i spun „La multi ani” inca unei persoane dragi mie (Doamne, toate persoanele speciale sunt nascute azi! Hai ca punem de-n acvariu cu atatia Pesti!).

Draga Renata, iti trimit un gand bun, o imbratisare si toate urarile de bine. Stiu ca esti consumatoare (si cunoscatoare!) de muzica buna, dar eu nu ma pricep, s-ar putea s-o dau rau in bara cu „dedicatia” mea, asta mi s-a parut potrivita acum, pe moment.Sper ca Pasarile Paradisului sa-ti ghideze pasii si paradisul sa nu fie un vis prea indepartat.

La multi si buni ani!

Şiretul

Standard

accident-Cred că toată lumea a văzut măcar odată in viaţă la televizor scene proaspete de la locul unui accident rutier. Dincolo de dramatismul situaţiei, pe mine mă intriga un amănunt:  cum de le sar victimelor pantofii din picioare şi rămân aruncaţi in mijlocul străzii? Aş întelege dacă era vorba de niscaiva şlapi, dar ditamai ghetele sau adidaşii?! Acum m-am lămurit!

Ieri, in timpul navetei mele săptămânale la Bucureşti, în lipsă de alte preocupări, m-am uitat mai atent la încălţămintea oamenilor. Şi am constatat că mai bine de jumătate din cei ce poartă încălţări cu şireturi nu şi le leagă. Le poartă aşa, cu şireturile petrecute larg şi introduse pe lateral în ghete, cât să nu se împiedice în ele şi se încaţă băgandu-şi piciorul direct, ca in şoşoni! Apoi cum să nu-ţi sară bocancii din picioare la un impact în forţă dacă nu i-ai asigurat în nici un fel?

Nu-i condamn pentru comoditate, recunosc, nici eu nu-s în stare să-mi leg şireturile. O fi ceva genetic, moştenit de la tata, care spunea glumind că nu-i bine sa porţi şireturi, mai ales dacă mergi undeva la băut, e riscant să te apleci să te încaţi la plecare, rişti să baţi ceva mătănii cu fruntea de pământ. Dar de-asta nici nu port încălţminte cu şiret, prefer fermoar sau „arici.”Bine că n-am trăit pe vremea opincilor, nu ştiu cum m-aş fi descurcat, de opinci cu fermoar n-am auzit! 🙂

Acum mi-am luat nişte botine cu fermoare pe ambele latrale. Dar oricât de lene mi-ar fi, zău ce le trag pe ambele, nu merg cu unul desfăcut. Că doar nu-s botine decapotabile, ce naiba!

În urma acestei uimitoare constatări vă întreb şi pe voi vă legaţi şireturile la încălţăminte sau umblaţi aşa, jumate vraişte? Treaba voastră, am dubii că vă veţi întâlni cu Fat -Frumos care o să vă declare Cenuşăreasa lui numai fiindcă v-a sărit pantoful din picior!

Povestioară de la ţară III

Standard

Ştiam că există poveşti cu vânatori, poveşti cu pescari, poveşti cu rabini ; acu am aflat că există şi poveşti cu radiologi. De când mă învârt printre ei, nu numai că mă învaţă meserie, dar îmi mai şi povestesc din păţaniile lor adunate în timp.Vă zic una, care mi s-a părut mai haioasă.

Key-XrayLa serviciul de radiologie al unui spital mare vin într-o zi doi gardieni de la penitenciar cu un deţinut.

-Domn doctor, deţinutul acesta a înghiţit o cheie, vrem să ştim unde s-a localizat, dacă e în pericol, că nu vrem să-l plătim de bun.

-Bine, mă, treci la aparat să te pozăm!

Îi fac rodiagrafie, pe imagine se evidenţiază clar unde e poziţionată cheia.

-Nu-i în pericol, o s-o elimine într-o zi sau doua, urmariţi-i scaunul şi o să găsiţi cheia.

No, bine! Peste încă doua zile iar vin gardienii cu deţinutul:

-Domnu doctor, am verificat, n-a eliminat nici o cheie.

-Mai facem o radiografie, să vedem unde s-a înţepenit…

Iar dezbracă deţinutul de cămaşă, iar îl pozează, cheia e tot acolo, aproape că nu s-a clintit.

-Mai urmăriţi-l două zile, trebuie s-o elimine…

Trec încă două zile, deţinutul e adus iar. Acelaşi ritual, iar poză, cheia e cam tot acolo.

-Mai urmăriţi încă două zile, n-are cum sa nu iasă, că n-are simptome de blocaj.

Înjură gardienii, „mama lui de nemernic, iar trebuie să vânzolim kktu’, ce naiba nu alunecă şi cheia aia?!”

După doua zile, deţinutul e iar la uşa. Exasperat, doctorul îi spune unui asistent de la radiologie

-Vezi ce poză îi faci, că dacă mai văd odata cheia aia, fac o criză de nervi. Acu-l operez să o scot!

Intră deţinutul in camera pentru radiografie, îşi dă jos cămaşa şi dă să se aşeze cum era învăţat.

-Dă-ţi jos şi maieul, îi strigă asistentul!

-De ce, că mi-e frig şi până acu mi-au făcut poza aşa, cârcoteşte infractorul.

-Dă, mă, jos maieul ăla odată şi nu mai comenta! Şi, cam nervos, asistentul trage de un colţ de maieu. Şi, ca prin minune, cheia buclucaşă cade pe jos, cu zgomot ca de zurgălăi. Căci cheia nu fusese niciodată înghiţita, ci bine lipită sub maieu. Deţinutul n-avea nici o problemă de sănătate, se plictisea in celulă şi voia să fie scos la plimbare.

Ca buni cetăţeni cu respect pentru drepturile omului nu povestim cam ce cafteală a încasat omul de la gardienii care făcuseră aromoterapie verificându-i fecalele atâtea zile. 🙂

Morala:  dacă răscolesti rahatu’ toată ziua s-ar putea să nu gaseşti nimic preţios, doar să descoperi că cineva a făcut mişto de tine!

Dragoste oarbă

Standard

Ieri a plouat cu apă de ploaie, azi plouă cu inimioare.Să vezi, frate ce de-a baltoace de atrii şi ventricule o să se adune pe jos!

Nu ştiu ce faceti voi in ziua asta minunată; eu, vorba vecinului meu, Domn Dudu, fac naşpa-aiurea-cam nasol.

Ştiti expresia aia „capu-curu-au, maseaua”? Ete, fix despre mine era vorba! Da’ acoperişurile alea frumoase din Sibiu, alea maaaaari şi cu nişte ferăstruici mici-mici, poreclite „ochii oraşului”? Ete, fix după modelul meu s-au făcut! Acum să va explic:

Săptamâna trecuta, după naveta mea la Bucureşti şi după ce am stat ca prostu’ aproape 2 ore in autogara Basarabi fiindcă microbuzele lui Chivăran nu circulă după programul afişat, ci după cum apreciaza şoferul rentabilitatea cursei (adică dacă sunt prea puţini călători, zice că n-are masină şi nu pleacă in cursă, lasă să se mai adune şi de la cursa viitoare), m-am pricopsit cu o viroză respiratorie. Febră, frisoane, gâlci, muci, alea-alea. In fine, mi-a trecut, m-am pus repede pe picioare. Că doar trebuia sa ajung joi iar la curs, la Floreasca! Joia asta, după curs, după ce am alergat ca o nebună sa prind microbuzul, de am făcut 13 minute de la Floreasca pîna la Basarabi, aceeasi poveste: nu avem masină! Deci iar am stat aproape 2 ore pe peron. Si iar m-am virusat!

Ieri m-am trezit cu un ochi umflat si rosu, cu pleoapele lipite de secreţii, cu senzaţia de corp străin in ochi. Aratăm ca un ciclop, ce mai! Dar, cum întotdeauna e loc de mai rău, azi m-am trezit cu amândoi la fel de bulbucaţi, lipiţi si roşi. Pentru simetrie, evident!Deci am încropit şi de o conjunctivită infecţioasă care m-a făcut să văd viaţa dintr-o altă perspectivă, una cât o fantă de lumină si fără franjuri fiindcă genele mi-au dispărut cu desăvarşire sub edeme. Ce „frumoasa” am fost şi ce „bestia” am ajuns! 🙂

A dat Soţu’ fuga la farmacie , mi-a luat ceva medicamente şi până mâine, când voi găsi un oftalmolog, mă tratez şi eu cum mă duce capul.Se pare că mă duce bine, deja parcă mi s-a mai limpezit privirea şi lacrimile au început să curgă intermitent, nu in flux continuu, ca până acum.

Şi uite aşa am eu parte de un Valantine’s day mai lacrimogen ca un film indian. Ba Soţu’ chiar a încercat să-mi cânte ceva de dimineaţă, un refren cu „de ce te uiţi la mine cu ochii mici si…plini”. 🙂 E rău, cum vă ziceam, romantismul nu se pupă cu conjunctivita. Dar se putea şi mai rău: să mi se umfle vreo măsea şi să nu pot mânca nici bunătate de savarine pe care le-am primit odată cu tratamentul ocular, ca premiu de consolare! 🙂

M-am uitat in oglindă si, brusc, mi-a venit in minte o poezie care mi se asortează perfect:

Într-un fund de baltă

Patru ochi sclipeşte.

Ce să fie oare?

Cred ca e doi peşte!

Dacă înjumătăţiţi cantitatea de ochi şi de peşte rezultă exact imaginea mea: un Peşti cu doi ochi care sclipeşte într-un fund. Pardon, nu-i fund dar umflăturile alea cam tot a buci seamăna. 🙂

 

Petrecere frumoasa si romantică vă doresc. Şi, vorba poetului, dacă dragoste nu e, faceţi!

Am primit la redacţie (poveşti e-mailate)

Standard