Ca sa nu mori prost

Zic ezotericii, metafizicii si paranormalii ca, dupa ce murim, corpul isi pierde orice valoare, devine ingrasamant organic (probabil chiar petrol in urmatoarele milenii!), iar informatia acumulata de-a lungul vietii se muta intr-o memorie universala, Akasha. Ma rog, cercetatorii britanici nu s-au pronuntat inca, deci nu pot sa bag mana-n foc ca asa-i…

Dar daca-i asa, parca ar fi pacat, daca tot mori, sa mori prost si sa nu adaugi si tu ceva la stickul ala de memorie. In concluzie, m-am decis ca, atunci cand aflu ceva interesant, sa va impartasesc si voua informatia, ca poate asa o adaugam pe mai multe canale, s-o descarce urmasii nostri , ca de pe Torrente.

Si uite ce am aflat eu intr-o noapte de insomnie, de pe un canal de documentare: cica Ludovic al XIV-lea, era foarte amator de adulatie si linguseala si introduse niste reguli foarte ciudate la curte, cat sa-i umileasca cat mai mult pe supusi si sa fie el cat mai rege-soare. Dar nu despre Ludovic vreau sa va spun, ca fara informatia asta puteti trai linistiti, ca si pana acum.

Cei care doreau o audienta la rege se inscriau din timp si apoi asteptau vreme indelungata, uneori chiar ani, pana binevoia regele sa-i cheme; iar daca erau chemati si nu se infatisau imediat la rege, nu numai ca pierdeau orice sansa, dar mai erau si picati definitiv in dizgratie si se lingeau pe bot de orice favor ulterior. Asa ca, in functie de buget, oamenii inchiriau o camaruta la palat si locuiau acolo pana isi aducea aminte cineva sa-i convoace in audienta. Si daca se scula intr-o zi regele binedispus si zicea „sa vina fraieru’ de Cutarica”, apoi Cutarica dadea fuga, sa se infatiseze , chiar daca regele nu era pe tron ci pe oala de noapte.

Cum naiba se imbracau fugulita (sau dormeau imbracati?), si fugeau pe scari, nu stiu. Iar ultimul obstacol era in fata usii. Ca daca bateai in usa ca neghiobu’, erai halit, exilul te manca! Nu, la usa regala nu se batea, se zgaraia discret cu unghia de la degetul mic de la mana stanga! De unde stia regele cu care unghie ai zgariat, iar nu stiu…

Cei care erau privilegiati la curte si se aflau in anturajul mai apropiat de rege purtau unghia cat mai lunga, atat in scop practic, cat si ca o dovada ca erau Cineva, adica bateau( pardon, zgariau!) des la usa dormitorului regal. Poftim distinctie, nene!

Asa ca, dragilor, daca va intalniti cu niste indivizi ce au la degetul mic o unghie maare, nu va ganditi ca foloseste la luatul sarii din solnita si nici la scosul cerumenului din urechi, priviti-i cu multa consideratie, ca pe niste vip-uri, nu ca pe niste cocalari. Ba, n-ar fi rau sa faceti si o reverenta si sa pupati ghiulu’, ca cine stie din ce curte regala face parte si cand o sa aveti nevoie de un favor!

Asa-i ca deja va simtiti mai destepti dupa informatia asta? Stiam eu!

Va pup, ma duc sa-mi ascut unghia degetului mic; nu, nu vreu sa zgarai nici o usa, vreau doar sa mi-o bag in gat, ca pitigoiul, de ciuda ca m-am nascut prea tarziu, n-am avut si eu parte de o eticheta si un protocol regal. Ca de protocoale medicale-s cam satula…

Taranu’ si Culcalatoru’

Bai, Maicrosoftule, Aibiemule  si bai, Vale Siliconata, care mai aveti, bre, nevoie de specialisti? Nu de alta, dar mai am vreo trei sedinte si termin cursul de culcalatoare si nu stiu unde sa-mi depun siviu’ pentru angajare.Si-ar fi pacat ca reintruparea lu’ Steve Jobs sa ramana fara job…

Personajele povestirii sunt doua: Taranu’, adica subsemnata, si Culcalatoru’, adica un laptop care n-are nici o diacritica acolo unde stiam eu ca trebuie sa fie. Intriga e cum sa invete taranu’ sa manipuleze eficient culcalatoru’, ceea ce-i la fel de complicat ca asocierea babii cu mitraliera. Intriga presupune nasterea de foldere si fisiere, lirica tine de alegera culorii si a modelului de bordura, epicul e cum sa transferi un text cu PrtScn sau captura de imagine, iar dramaticul…of, dramaticul! e cum sa facem tabele complicate in Word.

Si daca toata chestia asta are loc la intoarcerea din concediu, cand toti muschii, chiar si aia de contracta lejer scoarta cerebrala, sunt relaxati maxim, va inchipuiti ce entuziasm si spor pe capul meu.Spuneti si voi, n-ar trebui initiata o lege care sa interzica invatarea de lucruri noi dupa varsta de 50 de ani? Ca unde sa mai depui atata informatie, daca RAM-ul e supraincarcat, ba chiar si putin virusat!?… Dar, daca-i ordin, cu placere!…

Nu-s chiar total pe dinafara, ceva notiuni de baza in exploatarea calculatorului am si eu, pricep ce-i ala folder, cum e cu adresa de mail si cu transmiterea de fisiere, mai greu imi e cu nenorocitele alea de tabele, aici sunt la grupa incepatori _spre _inapoiati. Gasesc ca-i interesant si util ce ne invata, doar ca suntem o grupa cam aglomerata  si neuniforma ca si nivel de cunostinte, asa ca merge cam greu pana pricepe toata lumea ce are de facut. Iar doamna prefesoara…. Draguta, foarte draguta, dar foarte sucita! Zice: vreau chenar cu linie dubla-simpla (cum naiba, ori dubla, ori simpla!?!), de culoare rosie, margine jos de 1,7, sus de 2,4, titlu in algerian, de 16, subliniat cu verde, centrat si cu umbre! Si cand sa zic ca i-am dat de cap si am respectat toate indicatiile, n-apuc sa-i pun umbra ca aud: m-am sucit, vreau chenar ondulat, albastru, pagina inscriptionata pe diagonala cu bleu, text aliniat spre dreapta. Hait, ia-o de la capat! Si cand sa termin , iar o apuca suceala: nu mai vreau inscriptionat pe diagonala, vreau pe orizontala, si scrisul inclinat, titlul bolduit si pagina numerotata in dreapta jos! Femeiee, m-ai inebunit, hotaraste-te ce vrei, ca am numai borduri si bolduri in creier!!!

Ieri, pe la orele 14 trecute-fix, cand deja ni se cam incinsesera circuitele si mi se gripase neuronul, zice: mai aveti o tema si puteti pleca; cautati pe net o reteta de prajituri, copiati o imagine, dar nu cu copy-paste ci cu PrtScn sau captura de ecran, o decupati si o inserati pe o pagina noua, apoi copiati la fel si textul retetei si-l lipiti alaturi. Pai nu era mai simplu sa iau imaginea cu text cu tot, sa nu fac treaba din bucati? Si nu-i sadism curat sa ma pui sa caut poze cu prajituri cand urla foamea-n glanda? Macar n-a zis sa caut o poza cu animalute, cu tomberoane, cu avioane cu reactie, orice , numai sa nu fie chestii comestibile…

Zau c-am terminat prima! Si cand m-a intrebat colega de alaturi cum am facut, ca ei nu-i iesea, m-am uitat asaaa, putin de sus, cu un aer de suprioritate care s-ar fi tradus prin „e complicat, nu stiu daca o sa poti intelege, dar hai sa incer sa-ti explic” si i-am raspuns sincer: habar n-am, mi-a iesit pur si simplu!

Ce sa mai lungesc povestea, cred ca nu va puteti imagina cam ce atmosfera e la curs, parca asteptam lectia in care o sa ne invete cum se trimit sateliti de Marte si cum functioneaza robotelul ala de aduna probe din sol, ba chiar si cum sa facem analiza fizico-chimica si organoleptica a probelor adunate. Dar e bine, deja ma simt mai inteligenta, nu-i putin lucru sa stii sa asamblezi trei coloane si cinci randuri, ba sa le pui si chenar rosu cu linie ondulata!

Saptamana viitoare sfarsitul cursului se suprapune cu Festivalul Tuicii asa ca nu incercati sa ma contactati vreo 3 zile, o sa am de sarbautorit intensiv. Si pe urma o sa incep sa-mi valorific noile talente intr-o modificare de cariera. Dar decat sa-mi pun geniul in slujba unor capitalisti feroce, zic c-ar fi mai bine  sa-mi deschid propria firma. Sa o numesc, de exemplu Macromoft!Ca Microsoft e prea „micro” pentru mine… Mai are cineva aptitudini si e dornic de o cariera promitatoare? Ca fac recrutari si platesc bine. In nuci…

PS. Dupa ce-mi iau examenul si diploma, se cheama ca-s IT? Sau ET ? Ca degetel tastator am…

S-o gatat Sovata!

Lume, am revenit in garnizoana! Dupa doua saptamani de huzur, ma pregatesc sa incep de maine munca. Si ca etapa pregatitoare, sa ma obisnuiesc cu hei-rupu’, azi am cules via. Cum o sa iasa vinul, va anunt cand va fi gata.

Am fost cam lenesa la scris in concediul asta dar m-am gandit ca n-ar fi rau sa spun cateva vorbe despre statiunea Sovata, poate vor fi si altii amatori de o cura balneara si nu stiu ce-i asteapta.

Sincera sa fiu, eu am fost foarte sceptica la plecarea in concediu. Traiam cu impresia ca Sovata e o semi-ruina, ca Herculane, sau e o statiune prafuita, cu nostalgii comuniste, de cand fertilitatea nu mai e la mare cautare; ca doar pentru asta era Sovata renumita, pentru tratamente de fertilitate. Ei bine, nu, nu-i deloc asa!

Am fost foarte placut surprinsa de ce am gasit (asta dupa ce am ajuns in Sovata Bai, adica am trecut de ce inseamna localitatea Sovata, cea cu pretentii de orasel). Trecand pe artera principala, strada Trandafirilor, in drum spre hotelul unde aveam rezervare, am avut o clipa senzatia ca sunt la Karlovy Vary: aceeasi atmosfera de clasic, de elegant, de liniste si armonie, ba chiar cam aceeasi arhitectura. Foarte frumos si foarte curat! Si plin de flori, chiar daca sezonul estival trecuse de multicel.

Impresii pe scurt:

Conditii de cazare bune (mai putin vecinii care mi-au dat fiori la gandul ca voi face auditii de manele si acordeon tot concediul, dar care s-au potolit brusc de a doua zi, cred ca au primit „cartonas galben” de la receptie), curatenie, peisaj minunat si multa liniste. Mancare (cica!) buna, apreciata de toti, dar nu foarte pe gustul meu, compensand insa cu desertul proaspat de la laboratorul propriu de cofetarie.

Tratament exceptional si personal amabil. Chiar daca toti erau vorbitori de maghiara se straduiau sa comunice cat mai corect si politicos cu pacientii si n-am simtit nici o urma de discriminare pentru ca noi nu le vorbeam limba. Ba chiar, stand mai mult la taclale cu asistenta de la proceduri electrice (ca intre colege cam de aceeasi generatie), am descoperit ca au o mentalitate foarte sanatoasa, ca isi indeamna copiii sa invete limba romana cat mai bine, fac chiar cursuri intensive cu ei, in afara scolii, constienti fiind ca ei trebuie pregatiti pentru viata in toata Romania, nu doar sa ramana captivi in asa zisul Tinut Secuiesc.

Am prins Festivalul Dovleacului, un eveniment organizat mai ales pentru bucuria copiilor, care migalesc de zor sa-si etaleze operele de arta, adica dovlecii sculptati, dar care sunt si participanti activi la o multime de spectacole (e drept, in limba maghiara). Toata statiunea s-a umplut de „standuri” (adica baloti de paie) cu dovleci decorati si timp de o saptamana, desi nu-i pazea nimeni, nu s-a miscat o crenguta de la locul ei. Acelasi lucru era valabil pentru boxele si aparatura de sunet din zona de concert, care a ramas nemiscata langa scena, fara nici un fel de lacat , lant sau alt sistem de protectie.

O curiozitate: ati mai intalnit ca un produs simplu sa aiba un pret si acelasi produs, cu orice fel de adaos, sa coste tot atat? Eu n-am mai intalnit pana acum, la Sovata e prima data cand vad ca un langos simplu e 5 lei si acelasi langos cu orice, fie cascaval, branza, usturoi sau ciocolata, costa tot atat. Evident ca nimeni nu cumpara langos simplu! 🙂 Si tot ce se punea deasupra, se punea din belsug.

N-am intalnit decat doi caini fara stapan, foarte prietenosi si dornici de socializare si o singura pisica, foarte aristocrata, planton in usa unei cafenele.

V-am spus ca eu am superstitia de a aduna orice banut gasit pe strada, ca daca nu ma aplec sa-l iau, Dumnezeu zice „aha!, n-ai nevoie de bani sau e prea putin pentru tine?deci nu-ti mai dau deloc!”. Ei bine, in toata Sovata n-am gasit nici o amarata de moneda de 10 bani! Si, zau, chiar am cautat…Ori toata lumea umbla numai cu bancnote (ce-i drept, preturile sunt cam mari , mai mari ca pe litoral in varf de sezon), ori e o chestie preventiva, sa nu faci genuflexiuni cat timp esti la tratament balnear. 🙂

Nu gasesti nici un suvenir original, pretutindeni e oferta doar de…sare. Sare la pachet, la borcanel, la sticluta, la sticloaie, la galetusa, la galeata, ba cred ca se gaseste si la camion! Asa ca am venit cu o papornita de sare, sub diverse forme, pentru tot poporu’!

Poate ar mai fi multe de spus dar cred ca deja devine plictisitor. Asa ca mai spun doar concluzia: mergeti cu toata increderea la Sovata, merita! Eu deja visez la vacanta de la anul; poate prind Festivalul Baloanelor sau pe cel al Sarmalelor. 🙂

La final, oarece poze:

Off, ca nici aici nu scap de berze!!

Un dovleac pe masura mea. Oare, daca-l ating cu bagheta, se transforma in caleasca? Sau macar in decapotabila…

La un schimb de experienta cu o colega autohtona, in fata unei farmacii.  A se observa ca unguroaica e mai bine…dotata!

Iata ce pot face manute dibace!

Coltul betivilor, in fata unui restaurant.

Fa-ti cruce si scuipa-n san, ca vin vampirii! E si o cucuvea, dar nu-i mov.

Baciu’ ungurean e mai ortoman…

Sotu’ la namol. 🙂

Cine-a pus dovleacu-n drum…

Ajutorul social nu se ia degeaba! Nu aduna decat dovlecii deteriorati, restul aranjamentelor sunt mutate pe trotuar.

Mojici au fost, mojici sunt inca

Pe la ora 4 dimineata am avut o revelatie. Daca pana acum mi-era de neinteles ce l-a indemnat pe milionarul ala american sa faca macel in Las Vegas tragand la intamplare in multime de la balconul camerei de hotel, acum am gasit explicatia: omu’ nu era un asasin in serie, pur si simplu isi cauta prin luneta mitralierei vecinii de camera. Si cum acestia mergeau bezmetic, in zig-zag, n-a putut sa-i nimereasca din prima si au aparut „victime colaterale”. Da, suna sadic dar sunt convinsa ca asa a fost. Daca nu ma credeti, va invit sa-i cunoasteti pe vecinii mei de camera!

In primele zile am un mare like pentru linistea din hotel.Se mai dovedeste odata ca nu-i bine sa zici hop! pana n-ai sarit gardul…

Ieri s-au cazat langa noi doua familii. Sunt de varsta medie, cam la 50 de ani,deci nu niste tineri zgubilitici. Dar nesimtirea n-are varsta iar cei 7 ani de acasa nu se pot recupera in urmatorii 50 daca nu-i ai. Au stat la o masa alaturata la pranz. In linistea salii, unde se aud de obicei doar lingurile zanganind in farfurie, vocile lor rasunau ca tunurile la Plevna. N-am mai numarat de cate ori si-au bagat si si-au scos diverse chestii, am socotit ca gradul de uzura e deja prea mare, se impune o casare (sau castrare!). Si nici toti „manca-ti-as” nu i-am numarat, am tooot tras nadejde ca se satura de atata haleala. Si cand i-am auzit ca nicaieri nu-i mai bine ca aici si ca o sa se distreze foarte bine 21 de zile m-am bucurat enorm.Cum m-am bucurat ca o sa creasca si vanzarile de votca…

Pe la miezul noptii ne pregatim de culcare. Zadarnice pregatiri! Cele doua cupluri cazate unul alaturi si altul vis-a-vis, au decis sa socializeze intens. Asa ca au trantit usile, au tiuit cartelele si s-au intretinut zgomotos pana pe la ora 3. Cand s-a trantit usa de parca ar fi cazut Marele Zid si s-au auzit urarile de noapte buna (unde draqu’ buna, cand era aproape dimineata?), am zis ca urmeaza linistea si odihna. Vise, taica! Ca vecina de dincolo de perete cred ca se gadila rau, altfel nu-mi explic de ce atata chicoteala si ras isteric… Mai ca-mi venea sa-i bat in perete si sa-i recomand sa mai manance ceva, poate nu se saturase la pranz. Dar mi-am amintit ca sunt o doamna, ce plm! (ei, da, la ora aia cred ca devenisem hermafrodita de nervi si de somn!)

De dimineata s-a pus cireasa pe tort(ura): vecinul are si acordeon la el! Stiti ce inseamna un recital matinal la acordeon dupa o noapte alba? Nici sa nu aflati! Las’ c-o sa aflu eu , intens, inca o saptamana cat mai am de stat aici…

Cum nu vii tu, draga Doamne, ca de guler sa mi-i iei,

Sa-i transezi cu iataganul pe mojici si derbedei

Si in doua oale large sa ii pui la foc mocnit

Cu piper si multa sare sa ii fierbi inabusit

Offff, offf, maaai, maiiii…..

 

Ca sa-mi fie bucuria deplina, deasupra s-a cazat Domnul Goe Tropaici, un ciutan care se crede apas la vanatoare de bizoni(si-i alearga cu simt de raspundere, nu le da ragaz de odihna nici lor, nici noua) si care din cinci in cinci minute se da cu_curu’ de podele. Vai de curu’ lui si de creierii mei!

 

In rest e bine la Sovata. Ma pregatesc sa plec in targ, la Festivalul dovleacului. Sa dea Bunul Dumnezeu sa gasesc placinta cu dovleac, nu si mitraliera cu luneta!…

Jurnal de bord(ura)

Unde-i fata?

De cinci zile-i la Sovata!

 

Cum ma simt?

-ca pe ulita satului, la mine; te saluti cu toata lumea la masa, in lift, pe holuri, chiar daca nu ne-am mai vazut niciodata.

-ca la serviciu; toata lumea umbla mai mult in halate, deci e ca la spital.

-ca in strainatate; marea majoritate e vorbitoare de maghiara, unii chiar nu pricep o boaba romaneste.

-ca acasa; netul merge la fel de prost (dar bine ca merge!) si incepand de azi se aude o tropaiala suspecta de la etajul superior, ori au si astia veverite care dribleaza cu nuci, ori nu scap de Mamare nici aici!

-ca un ocnas; eman sare prin toti porii, probabil ca o sa ma intorc din concediu o muratura bine conservata.

-ca un prizonier in camera de tortura; ba ma curenteaza, ba ma rupe cu bataia la masaj, ma simt fezandata si electrizata.

-satisfacuta!!!Explic, sa nu se interpreteze gresit: au laborator propriu de cofetarie, asa ca desetul e asigurat zilnic; iar Sotu’ e diabetic, deci trebuie sa ma sacrific pentru portie dubla.

Pe scurt, e bine.  Cazare foarte buna, tratament excelent. Iar Sovata m-a surprins placut, nu credeam sa fie o statiune asa de cocheta si bine amenajata. In plus maine incepe Festivalul Dovleacului, abia astept niscaiva placinte traditionale si sa-mi cumpar tartacute, am auzit ca sunt aducatoare de noroc si prosperitate.

Poze? Va pun numai vreo 2-3, reprezentative pentru mine, nu pentru Sovata, ca nu ma plateste nimeni sa-i fac reclama.

 

Azi am fost la Praid. Cu aceasta ocazie mi-am deschis si un nou fan-club. Se poate inscrie oricine, singura conditie e sa latre bilingv, ca nu stiu cum se spune cutu-cutu in ungureste.

 

Cu amoru’ nu te pui! A fost dragoste la prima vedere ( ne si potrivim, suntem la fel de ruginiti si ancrasati)

Mai doreste cineva sa vina la Sovata? Hai, ca am gasit cazare optima! 🙂

Va las, numai bine, ma bulucesc sa ma bulbucesc. Adica ma grabesc la o baie sarata cu bulbuci.Bul-bul!!