Trei doamne, toate trei

Cand am inceput sa invat radiologie, acum vreun an, nu credeam ca ma va prinde asa de tare. Exemplificare:

Nu cu mult timp in urma am fost la o cununie religioasa, in biserica veche din sat. Nu mai intrasem de multi ani acolo, slujba mi se parea plictisitoare (n-o sa inteleg in veci de ce repeta popa de trei ori acelasi text, de parca ar vorbi pentru niste handicapati care nu inteleg din prima!), asa ca am inceput sa studiez peretii. Am numarat sfintii, nu mai retin cati mi-au iesit la recensamant dar erau toti; am studiat cati au ochii albastri, adica niciunul (probabil ca n-a avut pictorul vopsea albastra pe stoc), am numarat ochiurile de geam de la vitralii, am facut orice sa nu ma apuce cascatul de plictiseala.

Cand am terminat cu peretii, mi-am aruncat privirea pe tavan. In centru, un tablou rotund frumos pictat, cu Tatal privin bland spre Fiu, cu Fiul foarte atent sa-l intelega din priviri pe Tata, iar intre ei Sfantul Duh intruchipat in porumbel coborand planat intr-un con de lumina. Si, brusc, m-a palit revelatia! Da’ stiti cum m-a palit? Cam ca inter-city-ul de Constanta cand paleste o testoasa in halta la Lehliu!

Ii dau sotului un ghiont:

-Uite-te pe tavan.

El se uita, mirat.

-Ce vezi?

-O pictura religioasa.

-Ce pictura?

-Pai cred ca e Sfanta Treime, cu Tatal. Fiul si Sfantul Duh…

-Gresit! E aparatul de radiologie!!

-….?!?!!!

-Pai , uite: Tatal e catodul care se incinge si directioneaza fotonii spre anod, Fiul e anodul care capteaza fotonii pe capul rotativ si ii transmite spre focarul optic de unde iese fasciculul conic de raze X, adica Sfantul Duh care coboara!!

Sotu’ a mai ridicat odata ochii spre bolta; nu stiu daca voia sa mai studieze schema tehnica sau voia sa-l roage pe Creator sa nu-i ravaseasca de tot mintile nevestei.

 

In ultimele luni am invatat multe la radiologie.

Sa nu-mi mai fie frica de panouri cu multe butoane, mie, care ma speriam si de cele de la aragaz daca erau mai mult de patru.

Sa inteleg ca, oricum ar arata oamenii pe dinafara, pe dinauntru sunt la fel si cat de urat aratam cand incepem sa ne deterioram; poti sa bagi cat hialuronic vrei in buze sau in pometii obrajilor, ca articulatiile tot vor scartai cand incep sa se destrame.

Sa am muuulta rabdare. Ca sa fac o expunere radiologica dureaza cateva secunde, dar sa asez corect pacientul si sa-i explic ca trebuie musai sa stea cum il pun, chiar daca il doare, poate dura minute bune.

Sa vorbesc tare. Cand lucram in maternitate eram obisnuita sa vorbesc in soapta, oricum pacientii mei vociferau mult mai tare si nu ma bagau in seama; acum, cei mai multi pacienti sunt fuduli de ureche, trebuie sa rostesc cuvintele rar si tare ca sa ma inteleaga.

Sa spun „multumesc” cam de 100 de ori pe zi, fiindca asa face si seful meu, medic de scoala(si educatie!) veche, chiar daca numai ii intind o foaie la parafat sau il anunt ca il asteapta un pacient.

Sa fiu diplomata. Fiindca uneori avem cam 80 de pacienti pe zi e inevitabil sa nu apara si carcoteli, nemultumiri ca se asteapta prea mult, ca altul a intrat inainte (fiindca era urgenta!), asa ca periodic trebuie sa „socializez”, sa spun o gluma, sa dau o explicatie ca nimeni sa nu se simta neglijat sau jignit.

Sa beau apa mai des. Fiindca sunt intr-o agitatie continua, mi se face sete, ceea ce nu mi se intampla inainte, cand beam apa aproape in sila, de nevoie.

Poate ca mai sunt si alte schimbari, astea mi-au venit acum in minte. De ce am spus toate astea? Fiindca vreau sa ma laud nu ca m-am schimbat, ci ca am…evoluat. Si nu vreau sa dau „vina” pe varsta si senectute, ci de experienta si adaptarea la nou. Da, a trecut un an. Am imbatranit un an. Dar am si „inteleptit” un an. Care an se adauga celor 50 impliniti anul trecut! 🙂

 

Maine sunt de serviciu, n-o sa am timp de blog, asa ca vreau sa transmit un gand bun si toate urarile de bine catre doua doamne dragi mie. Nu stiu daca mi-s dragi fiindca impartim aceeasi zi de nastere, important e ca le simt apropiate, le respect si le citesc cu mare placere.

La multi ani, Renata!

La multi ani, Arakelian!

 

Acum zic si apoi tac…

Nici nu stiu cu ce sa incep ca sa nu para o jelanie sau o instigare. In ziua de azi orice ai spune se poate citi in cel putin doua-trei feluri, dupa interesul sau capacitatea intelectuala a fiecaruia; aproape ca nici virgula nu-mi vine sa mai pun, ca si alea rastoarna toata ideea initiala. Si ideea mea e una singura si foarte trista: ne-a cuprins o pandemie care ne va distruge ,desi leacul e la indemana tuturor, e baza tuturor doctrinelor religioase. Ca doar toti ne uitam la cer si cerem indurare si ajutor Cuiva , pozam in milostivi si iubitori de oameni, dar nici nu terminam  bine rugaciunea si punem mana pe ciomag sa-l altoim pe cel de alaturi fiindca inspira din aerul ce consideram ca ne-a fost alocat doar noua. N-avem ciomag? Asta e, suntam saraci, da’ de-o flegma tot ne putem pagubi!…

Gata cu discursul „emotional”, e deja prea mult speculat emotionalul asta (in dauna logicii si adevarului), spun simplu ce am de spus:

Sunt bugetara. Sotul meu e pensionar. Deci suntem niste pomanagii care am primit o mica marire de venituri din partea actualei guvernari. Deci sunt …mituita!

Sunt trecuta de 50 de ani (ba si cu mielina usor scorojita pe la colturi), deci incep sa-mi pierd discernamantul si obiectivitatea. Asa ca ar trebui sa mi se retraga dreptul de vot, sa nu decid eu in numele generatiilor viitoare. (eventual sa fiu inchisa intr-un azil, cu ceva paine si apa, ca mi se apropie termenul de valabilitate si…mi-am trait traiul, mi-am mancat malaiul!)…

Sunt pentru iesirea in strada cand ai un crez si o cauza. Am umblat si cu pancarta de gat, am umblat si cu vanatai din „socializarea” cu jandarmii.Dar n-am iesit niciodata pentru ce mi-au spus altii sa ies, ci pentru ce am simtit pe pielea mea. Deci sunt o egoista, imi pasa doar de mine…

Am votat intotdeauna cu partidul liberal. Pana la ultimile alegerii, cand partidul liberal n-a mai existat, era in locul lui un monstru hibrid, parazitat cu resturi de ciuma portocalie (da, ciuma isi schimba periodic culoarea, ca si cameleonul, sa fie mai greu de identificat!).Deci sunt inconsecventa, n-am putut sa mor slujind aceeasi doctrina si strigand cu patos : „Inainteee!”…

Nu l-am votat pe Iohannis.Credeam ca ceva mai rau ca Basescu (pa care l-am votat la primul mandat, din prostie) nu se poate. Dar se poate. Am ajuns sa prefer un escroc in tricou albstru in locul unuia cu vesta antiglont la orice aparitie.  Probabil ca sufar de sindromul ala cu nume de capitala nordica, care spune ca victima ajunge sa-si simpatizeze calaul daca i se arara ceva mai oribil.Deci sunt si bolnava…

Traies in jumatatea aceea de Romanie in care nu ma uit cu jind nici la casele, nici la caprele vecinului din dreapta si nu doresc sa moara el ca sa iau si eu o scandura din gardul lui, ci in care ma uit cu mila la mamaliga rece a vecinului din stanga si as vrea sa-i dau din bucata mea de paine. Deci sunt fraiera ca ma las impresionata de asistati sociali…

Traiesc (si constientizez zi de zi, ora de ora) intr-o colonie, una ieftina si saraca de la margine de imperiu financiar, care nu prea mai are mare lucru de oferit, decat ceva minereuri din subsol, ceva sol fertil, ceva paduri si ceva creiere exploatate pe mai nimic. Imi accept statutul de colonist, s-au dus vremurile cand un Stefan cel Mare sau un Vlad Tepes au refuzat sa mai plateasca tribut, domniile fanariote sunt la locul lor, doar Poarta la care se inchina s-a mutat mai la vest. Tac si inghit, mi-e ciuda doar ca am invatat Miorita in scoala si ca l-am admirat candva pe Gandhi, cu non-violenta lui. Deci sunt nostalgica si utopista…

N-am cont de face book, nu pot sa citesc minunatele indemnuri revolutionare ale tinerilor chiar frumosi dar deloc liberi, dar cred in sinceritatea unora, care vor sa-si ia revansa ca n-au facut si ei o revolutie. E drept, puteau s-o faca dupa referendumul in care s-au aruncat la gunoi, printr-o erata data la 5 dimineata, peste 7 milioane de voturi, sau cand s-au sinucis o multime de oameni care n-au mai avut cu ce isi plati creitele cand li s-au redus veniturile cu 40%, sau cand au murit niste bebelusi din Arges si n-am aflat de ce (doar am dat vina pe o brinzica si un investitor roman), sau cand am vazut o multime de oameni condamnati pe nedrept, care si-au irosit viata prin puscarii fiindca asa au decis niste judecatori corupti si fara nici o raspundere a magistratilor, sau cand s-a initiat campania de donatii pentru opera lui Brancusi la o suma fabuloasa si nejustificata si de care nu mai stim nimic, sau…, sau…Dar fiecare iese pentru ce crede ca e mai important in viata, chiar daca e ipocrit si usor evazionist, incearca sa fure si el doua suruburi de la fabrica, sau sa eludeze o oarecare contributie la stat, sau traieste in diaspora si crede ca realitatea de acolo se poate aplica si aici, in saracia si ignoranta asta crunta. E minunat sa iesi in strada pentru viitorul copiiilor tai, dar nu inteleg de ce trebuie sa-i duci si pe ei in frigul iernii si intr-o multime care nu stii cum va reactiona la un momentdat, doar ca sa le creezi amintiri(s-ar puta sa le creezi doar amintirea unei uri dezlantuite sau a unei gripe luate din multime). Deci nu sunt un parinte responsabil, nu stiu ce-i mai bine pentru copilul meu…

Ma uit ocazional la Antena 3 si la RTV(asa cum ma uit la TOATE canalele de stiri).Deci sunt manipulata grosolan de protectorii mafiei…

N-am nici urma de simpatie (ba dimpotriva!!) pentru doamna Kovesi , care a plagiat la fel de grosolan ca si Ponta , ca si jumatate din doctoranzii din Romania, care nu-i nici pe departe Mama Anticoruptiei, ci doar o unealta nevertebrata. Deci sunt impotriva „statului de drept”…

Sunt impotriva Ordonantei 13 (si 13, si intr-o zi de marti, cu ghinion!), cred ca se putea rezolva intr-o maniera mai democratica. Mai exact sunt impotriva ordonantei, nu impotriva gratierii! Si ca sa impac si capra si varza, eu as fi facut o lista cu toti cei care ar fi putut beneficia de ea si apoi as fi facut cereri individuale de gratiere catre presedintele tarii, sa gratieze el, la bucata, pe cine crede de cuviinta, important era ca niste oameni sa iasa din puscarie fiidca s-au „reeducat” suficient. Dar gratierea chiar e necerara, n-am teama ca vor misuna violatorii pe strada (oricum sunt destui cei care ies pentru „buna purtare” si recidiveaza imediat!).

Nu ma intereseaza scrisoarea marilor (6!) civilizatii occidentale, sa-si vada de mizeriile lor si apoi sa se intereseze de viata justitiei romanesti. Sau macar sa-i scrie mai intai lui Trump, ca el a incalcat regulile mult mai grav cand a decis suspendarea temporara a migratiei si construirea unui zid de protectie. Sau lui Putin, ca a insfacat Ucraina dupa operatiunea „Maidanul”, exact ceea ce s-a demarat la noi (pentru cine are ochi sa vada)…

De ce am scris toate astea (care pun pariu ca n-au fost citite de nimeni pana la capat fiindca e plictisitor si neimportant!)? Fiindca am simtit nevoia unui punct de vedere subiectiv, o „spovedanie” sincera a unui om uimit si indurerat de ce se intampla  in tara lui, dar care nu poate face nimic, doar sa se aseze intr-un colt (sau in cur pe o bordura) si sa taca si sa planga. Tac fiindca orice as spune se interpreteaza si plang pentru ce va urma, s-a dus dracu’ orice speranta ca vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat!…

Astept avalansa de pietre, asta e sportul ce s-a exersat cel mai bine in ultimii ani in Romania; ar fi fost mai bine ca pietrele astea sa le punem la o temelie, nu se ne spargem capetele cu ele in folosul altora…

Sau poate ca unii, mai radicali, chiar o sa zica „mori, babo, ca nu stii tu cum e cu democratia, noi trebuie sa ne cladim viitorul!”. De murit, o sa mor intr-o zi.Dar in ziua aia si voi veti fi judecat cu asprime si ura de copiii vostri care isi vor vedea altfel viitorul fiidca nici ei nu-si vor aminti trecutul. Pacat.