Inteligenta care ne conduce

Iohannis este primit in vizita la regina Elisabeta a II-a.
Impresionat de personalitatea reginei, o intreaba:
– Majestate, cum reusiti sa aveti un leadership de acest nivel?
– Simplu, ma inconjor de persoane inteligente.
– Si cum va dati seama daca sunt inteligente?
– In functie de raspunsul pe il dau intrebarilor mele. Sa va arat.
Regina puna mana pe telefon si-l suna pe David Cameron.
– Buna ziua, domnule prim-ministru.
– Buna ziua, majestate.
– Domnule Cameron, am o intrebare pentru duneavoastra. Parintii dumneavoastra au un copil, acesta nu este nici fratele dumneavoastra nici sora dumneavoastra. Cine este acesta?
– Foarte simplu, majestate, sunt eu
Se intoarce Iohannis la Bucuresti si-l cheama la el pe Mihalache.
– Mihalache, am o intrebare pentru tine.
– Sigur, domnule presedinte, va ascult.
– Mihalache, parintii tai au un copil care nu este nici fratele tau si nici sora ta, cine este acest copil?
Dupa cateva momente de pauza Mihalache raspunde:
– Domnule presedinte, nu este o intrebare simpla, va rog sa-mi dati un pic de timp sa ma gandesc la ea.
Cheama Mihalache toti consilierii presedintelui la consultari, dar tot nu reusesc sa gaseasca raspunsul. Atunci, unul mai istet are ideea sa-l sune pe Plesu.
– Domnule Plesu, vrem sa va adresam o intrebare. Parintii dumneavoastra au un copil care nu este nici fratele si nici sora dumneavoastra. Cine este acest copil?
– Foarte simplu, acel copil sunt eu.
Alearga Mihalache intr-un suflet la Iohannis sa-i dea raspunsul.
– Domnule presedinte, am raspunsul. Acel copil este Plesu!
– Mihalache, esti un bou, nu este Plesu, este Cameron!

 (Primit pe mail. Si foarte corect! 🙂 )

Judecata de joi (a mea, nu a lui CTP)

Joia, când toată lumea merge la Lidl, eu merg la Bucuresti. Două ore dus, două întors, plus ce mai bântui prin metrou, o grămadă de timp pierdut. Şi ca să nu fie pierdut chiar fără nici un folos, îmi fac de lucru privind atent în jur. Adică, înainte de a face lecţii de radiologie, fac studiu de caz. Joia asta am făcut un exercitiu sadic de imaginaţie : ce aş face eu dacă , în metrou, aş da nas în nas cu un terorit posesor de bombă! Nu că ar fi vreun terorist atât de fraier încât să rateze şansa de a deveni vedetă pe CNN făcând un atentat în Bucureşti, capitală de care trei sferturi din populaţia lumii nici n-a auzit, în loc să lovescă la Bruxelles sau Paris, acolo unde sunt aţintiţi ochii tuturor… Dar unii nu prea ştiu geografie, se mai rătacesc şi e posibil să aterizeze şi pe plaiuri mioritice.

Odată tema de studiu aleasă, am cercetat atent în jur pentru depistarea posibililor atentatori, persoane dubioase care ar putea întruni măcar una din condiţiile după care sunt identificaţi teroriştii. Ţeeeapăăăă!

60% dintre călătorii din metrou posedă rucsac! Nu că nu s-ar putea ascunde o bombă şi în servieta diplomat sau în paporniţa cu ceapă verde şi leuştean…

10% dintre călători sunt bruneţi, cu fizionomie de închinători spre Mecca! Nu că n-ar putea exista şi un fundamentalist islmic suedez, blond ca un canar…

10% dintre călători au circumferinţa abdominală suspect de generoasă putând camufla lejer o centură cu explozibil! Nu că în loc de centură nu s-ar putea folosi şi o diademă pusă sub fes cât să-ţi facă un cap cât al lui Axinte de la Vacanţa mare…

10% dintre călători privesc agitaţi în jur dând impresia că sunt la pândă, gata să o ia la fugă dacă ar fi interceptaţi! Nu că n-ar putea fi şi oameni agitaţi fiindcă au pierdut toată leafa la păcănele şi se uită disperaţi să nu apară nevasta de undeva şi să-i întrebe unde-i pâinea la copii şi revista Cancan pe care o aşteaptă de câteva ore…

10% dintre călători sunt cu căştile în urechi şi concentraţi de parcă aşteaptă semnalul de „Apăsaţi tasta 1”! Nu că nu s-ar putea da semnal şi prin fluierături scurte ca şi cum tocmai ar fi trecut o duduie blondă şi cu minijup…

10% dintre călători întrunesc cel puţin doua dintre aceste condiţii, deci e posibil să fie bruneţi şi să facă audiţie de manele în căşti ,  să aibă burta cam mare şi să se uite agitaţi în jur în cautarea unei toalete fiindcă cele şase beri se cer imperios evacuate, sau să posede rucsac  şi să fluiere , dar a paguba fiindca tocmai au picat un examen. Nu că o bombă n-ar putea fi pusă şi într-o poşetuţa Vuitton sau într-un ghiozdănel de gradiniţă…

Un lucru e sigur: n-am văzut nici un Coran lăsat ostentativ pe scaun, aşa cum se întâmpla la mai toate atentatele, ca să se ştie din prima clipă cine o să le revendice! Am tras concluzia că posibilul atentat pe care tocmai mă pregăteam să-l dejoc s-a amânat pâna la o dată ce nu va fi anunţată ulterior.

Asta a fost o temă foarte grea, prea multe ieşiri din tipar, prea multe piste false. Joia viitoare aleg ceva mai simplu. Cum ar fi câte din blondele din mediul înconjurător sunt naturale şi câte umbla cu cioara podoaba capilara vopsită. Sau să ghicesc câta gumă de mestecat e lipită sub scaunele din metrou.

Voi ce mai cercetaţi ca să treacă timpul mai uşor?

Zen

Salutare, lumee!

Între oboseala de la serviciu, o ciorbă de perişoare, o conversaţie (inteligenă, evident!) cu Piţi şi alte activităţi din rutina zilnică, am găsit articolul ăsta, care mi-a plăcut aşa de mult încât n-am rezistat să nu vi-l arăt.

În rest…concluzia zilei de azi : e mult mai inteligent să faci pe prostul decât să te străduieşti să faci pe deşteptul! Doar că e şi mult mai greu. Dar zău că merită să încerci, poate îţi reuşeşte şi vei fi scutit de multe sarcini şi de multe griji. Aveţi altă părere?

Povestioară de la ţară lll

Veneam ieri agale prin centru, pe lângă plopi şi fără soţ.( Divagaţie revelaţie: oraşul ăsta n-are plopi, doar brazi, castani şi salcii; iar pe uliţa mea predomină nucul şi curcuduşul; ma rog, la unii nu prea-i cu duş, mai mult cu lighean, că aşa-i la ţară… 🙂 )

Şi cum mergeam eu aşa, ostenită după o zi de muncă, îmi taie calea o arătare de femeie urâtaaaa, urâtă cu spume: cât de înaltă aşa şi de lată, de mai uşor ţi-e s-o sari decât s-o ocoleşti, cu garda mai joasă ca un Lamborghini, mai să dea cu eşapamentul de asfalt, cu o mustăcioară unuduind în bătaia vîntului ca un lan de grâu şi cu o privire agera scrutând orizontul şi pe orizontală şi pe verticală simultan, pentru economie de timp. Mă scutur ca de-un vis urât şi îmi vine în memorie o povestioara auzită zilele trecute.Că noi la serviciu avem şi un club de folclor…

Cică trăia în oraş (şi încă mai trăieşte!) un bărbat frumos şi la trup şi la suflet, om arătos dar şi harnic, iubit şi respectat de toată lumea. Se straduise mult Dumnezeu să altoiască pe lutul lui Adam ceva din genele lui Adonis dar ieşise o lucrare de calitate, cu multă trecere la femei. Şi din căte femei s-ar fi trecut fericite pe numele lui, el şi-a ales-o pe cea mai hidoasă. Da nu hidoasă şi atât ,ci Muma Padurii la pătrat! Că la dracu’ te puteai uita, dar la dânsa, ba! Degeaba îi bateau prietenii apropouri, degeaba făceau colegii glume şi-l interogau ce talente ascunse are nevastă-sa, daca e adevărată povestea cu broasca pe care o săruţi seara şi se transformă în zână, sau dacă face sarmale bune, omul nostru nu pricepea nimic, era orb şi surd, dar mai ales foarte îndrăgostit de aleasa lui! Şi ca să-i fie fericirea deplină au mai facut şi un copil, o fetiţă-mutant, leit mă-sa, să nu se piardă patentul!

Azi aşa, mâine aşa, omul îşi trăia fericirea neânţeles de nimeni şi ocolit din ce în ce mai des de prieteni până ce a rămas singur. Nici n-a băgat de seamă, îşi ducea consoarta de braţ la plimbare de parcă ar fi defilat pe un podium langa o Miss Univers.

Până într-o zi… Era primăvară, dăduse colţul ierbii în grădină şi colţii cartofilor în beci, se umpluse zarea de miros de caişi înfloriţi şi de varză murată borşită, aşa că omul cel frumos s-a hotărât să coboare în pivniţă şi să facă puţină curăţenie. Mută saci şi borcane, spală butoaie, goleşte lăzi. Deodată…zbanggg! Damigeana pusă în beci de nevestica lui chiar în ziua nunţii lor şi de care promisese să nu se atingă pâna la nunta de aur, caci aşa îl pusese ea să jure, a alunecat şi s-a spart. Necaz mare, da ce să-i faci, se mai întâmpla şi accidente, lasă că or bea şi alt vin la nunta de aur, nu-i musai sa fie unul vechi de jumate de veac! Din damigeană n-a curs nimic, probabil că nu fusese bine închisă şi vinul se evaporase, s-a gândit omul , şi atunci mai bine că s-a întâmplat acum, să nu stea în nadejdea vinului ăla, să aibă timp să pună altul la învechit. Dar cioburile trebuiau adunate, să nu cumva să intre nevestica după murături şi să se rănească. Iese din beci după  mătură şi făraş.

De cum iese, chiar în prispa casei, îi taie calea o femeie. Urââââtăăăă-urâtă! Mai să facă infarct de sperietură bietul om! Că „cine sunteţi, pe cine căutaţi, cum aţi intrat în curte”, alea-alea. „Păi eu sunt nevastă-ta, măi omule, ce, ţi-a luat Dumnezeu minţile?” Omul e şi mai şocat, nu înţelege ce se întâmplă. „Aoleooo, ai fost în beci?! Şi oi fi umblat la damigeană!”

N-a apucat bărbatul să mai spună nimic că femeia a luat-o la fugă pe poartă. Şi dusă a fost!

Ce să mai lungesc povestea, ideea e că a aflat şi omul,în sfârşit, cu cine se însurase: cu o vrăjitoare care ascunsese farmece într-o damigeană şi-l subjugase cu totul făcându-l să nu mai vadă realitatea! A dat divorţ, s-a recăsătorit cu o femeie normală şi de care putea să fie mândru când ieşeau în lume şi şi-a recâştigat prietenii . Ce s-a ales de Hidoşenie, nu ştiu. O fi încălecat pe mătură şi s-o fi dus pe tărâmul celalalt. Sau o fi găsit alt fraier…

M-am mai uitat odată la urâţenia ce-mi ieşise în cale dar nu m-am prins dacă era cumva cea din poveste sau vreo surată de-a ei. Şi nici n-am băgat de seama dacă avea vreo damigenuţă în sacoşa.Deşi atâta minte o fi având şi ea să înveţe din greşeli şi să nu mai folosească recipiente fragile pentru „succesul” în căsnicie.Dacă vrei să te ţină fericirea o viaţa investeşte naibii într-o castă de valori blindată, nu umbla cu farmece la sticlă!…

 

Şi-am încălecat pe-o mătură şa

Să mor eu c-a fost aşa!

Şi-ncalec nişte cai verzi

Să mori tu de nu mă crezi! 🙂

Preţul salvării

Aseară am urmărit un documentar cutremurător despre un subiect de mare actualitate: refugiatii!

 

http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/pretul-salvarii-347.html

 

Nu despre drama lor vreau să vorbesc, deşi e una sfâşietoare şi pe care noi, ca simpli spectatori n-o putem înţelege pe deplin, ci despre ce e dincolo de drama asta, despre dramele care nu ni se arată dar care sunt la fel de zdrobitoare.

Aşa cum visul american al celor care se încumetau să treacă Atlanticul începea cu insula Ellis, visul european al celor fugiţi din nordul Africii de frica războaielor începe cu insula Lesbos.Cândva, doar cu puţin timp în urmă, aici era un paradis, un loc râvnit pentru vacanţe şi relaxare. Acum e un fel de purgatoriu, o trecere dintre iad şi nu se ştie ce, dar puţin probabil să fie un rai.Dacă aveţi timp şi răbdare încercaţi să vizionaţi filmul şi să vă imaginaţi că aţi fi locuitorii acestei insule asaltată brusc nu de cuceritori ci de disperaţi. Cuceritorii vor să se imbogăţească, disperaţii vor doar să supraviţuiască şi asta îi face şi mai de neoprit. Eu nu ştiu cum m-aş fi comportat în locul grecilor de acolo, nu pot să fiu ipocrită şi să spun că m-aş fi devotat cauzei nobile a salvării tuturor imigranţilor. Poate că, realizând că nu mă pot împotrivi, aş fi plecat eu de acolo, mi-aş fi căutat un alt domiciliu, m-aş fi declarat învinsă de situaţie şi de sistemul care n-a făcut nimic să remedieze situaţia.

În criza refugiaţilor sunt mult mai multe victime decât ni se arată. Dar victimele colaterale nu prea se contabilizează, sunt trecute de obicei la „etc”…

Făcând abstracţie (cu greu) de drame, am încercat să înţeleg care-i cauza acestei tragice migraţii. În spatele unei cauze există întotdeauna şi un scenarist şi niste beneficiari, lucrurile nu sunt niciodată atât de simple şi clare cum le prezintă propaganda. Şi gândul mi-a zburat imediat la o altă migraţie, una tot peste Mediterana, dar în sens invers: exodul evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Şi atunci oamenii au fost prigoniţi, vânaţi  şi împinşi să-şi salveze vieţile luând calea exilului. Şi atunci au fost mii de victime. Şi s-a dat vina pe război, pe dictator şi pe holocaust. Dar nimeni nu zice că statul Israel, cel disparut in doua milenii de istorie, n-ar fi existat niciodată dacă Cineva nu i-ar fi împins pe evrei cu forţa să se întoarcă pe „pământul sfânt”, la Zidul Plângerii! Scopul a scuzat mijloacele, unii au plătit cu preţul vieţii, alţii au bifat reuşita şi şi-au îndelinit misiunea.

Aşa că acum încerc să înţeleg cine stă în spatele acestor manevre diabolice şi care e scopul. Că mi-e greu să cred că e doar o cauză umanitară, că sta madam Merkel  şi plânge nopţile de mila copilaşilor înecaţi în valurile Mediteranei sau că traficanţii de bărcuţe de unică folosinţă şi de veste de salvare făcute special să te ajute să te îneci îşi smulg părul din cap după fiecare victimă. Să fie vorba doar de un plan de destabilizare a Europei prin invazia de musulmani care nu se pot adapta_?Ar fi prea simplu să fie ăsta planul şi marii regizori ai planetei lucrează cu subtilităţi, ne fac întotdeauna să ne uităm în altă parte decât acolo unde se desfăşoara adevărata acţiune… Să fie vorba de un plan prin care se încearcă impunerea ecumenismului prin unirea tuturor religiilor şi curentelor creştine împotriva asaltului islamic perceput ca cel mai mare pericol? Sunt prea lipsită de înţelepciune şi de informaţie ca să-mi dau cu părerea. Dar…vom trăi şi vom vedea! Şi vom suferi în comun, după cum vor fi indicaţiile de regie…

De fapt, atâta voiam să vă întreb : voi ce aţi fi făcut dacă aţi fi fost trăitori ai insulei Lesbos şi v-aţi fi văzut vieţile răvăşite de criza emigranţilor?

Femeia, eterna poveste

Stimate doamne, dragi prietene, superbe reprezentante ale sexului slab dar puternic,

n-am timp să scriu prea multe, nici să vă înşir toate gândurile bune şi urările de bine, vă spun doar că mă bucur că existaţi, că v-am întâlnit ( chiar dacă doar virtual) , că am mereu ce învăţa de la voi şi că vă citesc cu mare placere (chiar dacă nu atât cât aş vrea). Să fiţi sănătoase, voioase, să fiţi iubite şi apreciate la adevărata voastră valoare, să aveţi o primăvară senină şi o viaţă plină de aventuri şi împliniri!

Voiam să vă dedic un poem, o epopee, macar un sonet sau un catren, dar m-a pălit învăţatu’ la bătrâneţe şi mi s-a înecat muza în oceanul de noţiuni de fizică şi anatomie pe care trebuie să mi le pun la punct până joi, când dau prima testare la curs. Of, că-i tare greu, mai ales când a început să ţi se cam cojească mielina de pe neuroni!Noroc că în liceu a trebuit să învăţ anatomie precum învaţă fanaticii religioşi Biblia sau Talmudul, adică să nu se mai şteargă din memorie niciodată! Sper că la examinare să nu fie ca la biseică: când întreabă ei să-mi fac eu cruce şi când răspund eu să-şi facă ei. 🙂

Vă las un cântecel celebru şi plin de înţelepciune (cine ştie, cunoaşte!) să vă încânte seara şi să vă descreţească fruntea (deşi nu cred că aveţi nevoie de antirid, încă).

O seară frumoasă şi o noapte magnifică!

De mărţişor, un şnur uşor

Doamnelor, vă doresc o primavară plină de iubire, o babă însorită şi multă veselie. Şi un mărţişor pentru fiecare, la alegere:

Pentru domnişoare  feisbuciste:

Pentru veşnicele indrăgostite:

Pentru vegetarienele convinse ( dar nu uitaţi ce a păţit Eva!):

Pentru gospodinele desăvârşite:

 

Unii spun ca mărţişorul e de fapt doar şnurul alb -roşu . Regret, săpunul nu e inclus în preţ!