Visand la vara indiana

Desi vara bate la usa , au fost niste zile foarte reci. Zau ca mi-am cautat sosetele si papucii de casa imblaniti!  Dar ca sa-mi fac iluzii si sa uit sa mai tremur m-am apucat de unul din hobby-urile mele (de care multi vor rade, stiu) : puzzle!

Si uite asa am petrecut trei zile visand la o vara tropicala, la palmieri, sezlong si pinacolada! Si trezindu-ma din visare cu ceva antiinflamatoare fiindca spondilozei mele cervicale nu i-a placut sa stau aplecata si concentrata asupra mesei, scotocind dupa bucati aproape identice de carton. 🙂

Rezultatul? Ce se vede.

Probabil nu-i o indeletnicire prea intalnita la oamenii de varsta mea dar pe mine ma relaxeaza, sunt colectionara de astfel de „jocuri” iar candva asta era cea mai buna cura de slabire fiindca migaleam ore in sir uitand sa ma ridic de pe scaun si sa mananc. Acum mi-e ceva mai greu,imi cam intepenesc umerii si gatul. De, maica, nici iarna nu-i ca vara si nici la 50 de ani nu-i ca la 30! 🙂

Sper ca nepotii mei – cand ii voi avea – sa mosteneasca aceasta pasiune, sa am cui transmite colectia. Si daca n-or mosteni-o genetic lasa ca-i „contaminez” eu; treaba lor daca n-or sa se descurce cu tabla inmultirii si cu tabelul lui Mendeleev, dar daca nu se descurca cu asezatul pieselor si n-au suficienta rabdare si perseverenta sa faca un puzzle de 1000 de piese, jar mananca, o sa fiu o bunica tiran! 🙂

Mai practica cineva „sportul” asta? Sau m-am facut de ras iremediabil?

Poti!

Ai doua maini stangi si doua picioare impiedicate? Crezi ca n-ai talent, pricepere, rezistenta sau curaj? Ai tot ce-ti trebuie, doar vointa iti lipseste!! Nu ma crezi?

Priveste-l pe el, pe Nick Vujicic, si apoi mai gandeste-te…

Toti avem un rost in viata. Doar ca unii nu ni l-am descoperit inca.

 

Duel verbal

Nimic nu mi se pare mai urat decat cand doua doamne (sau cel putin asa se pretinde fiecare dintre ele a fi) se cearta ca la usa cortului ridicand tonul si gesticuland ca intr-un film mut prost. Nu inteleg care-i farmecul sau satisfactia pe care ti-o poate da o astfel de „discutie” contradictorie in care argumentul forte pare a fi numarul de decibeli. Am recunoscut ca sunt afona, ba chiar putin surda fudula de-o ureche, deci, teoretic, harmalaia asta ar trebui sa nu ma deranjeze prea tare.

Si totusi ma deranjeaza grozav, chiar daca sunt doar simplu spectator, nu sunt implicata cu nimic. Iar daca cineva incearca sa ma implice si pe mine atunci chiar ma dezgusta. Sunt de multe ori „Gica Contra”, renunt greu la parerile mele dar asta nu inseamna ca vreau sa le impun si altcuiva. Polemicile cu ton ridicat, cu pumnii stransi si sub deviza „Ba pe-a ma-tii” mi se par pierdere de timp si energie; iar timpul si energia mea sunt prea valoroase ca sa le risipesc pe isteriile altora.

Am asistat si la contraziceri, unele destul de indarjite, intre barbati. Mai ridica si ei tonul, mai scapa cate-o vorba deocheata, mai dau uneori si cu pumnul in masa, dar tot nu se incing asa precum o fac patimasele „doamne” cand vor sa arate ca ele, si numai ele, au dreptate. Aproape ca as prefera vremea duelurilor, cand nu era timp de prea multe discutii, spuneai ce aveai de spus, aruncai manusa adversarului si te intalneai intr-un loc mai ferit ca sa transezi problema repede, cu maiestria armelor sau chiar cu puterea pumnului. Zau daca nu-i mai OK. sa-ti dai doi pumni in nas decat sa-ti faci timpanul si corzile vocale ferfelita pret de minute in sir. Nu pledez pentru violenta, sa nu se inteleaga gresit, sunt o pacifista convinsa si nu cred ca dreptatea e de partea celui care are mai multa putere. Dar mai bine privesc (sau particip) la un meci de box decat la o tiganeala ieftina, la o etalare acustica de orgolii sifonate.  Asta e, poate nu-s suficient de „doamna”, n-am fost educata nici la manastire, nici la pension…

Vrei sa-mi spui ca nu-ti convine ceva, ai un repros de facut? Vorbeste calm, fara clabuci la gura, n-ai nevoie de mai mult de trei-patru fraza si nu tipa ca nu-s nici surda, nici handicapata, pricep destul de repede! Si daca nu-ti fac jocul si nu incerc sa te combat si sa te conving de realitatea mea, asta nu inseamna ca iti dau dreptate, pur si simplu nu vreau sa-mi irosesc timpul cu tine, nu meriti.

Nici nu-mi aduc aminte cand m-am certat ultima data la modul serios cu cineva. Dar daca vreodata, pe la mijlocul unui luuung sir de argumente pe care mi le expui , o sa te trezesti admirandu-mi mersul din spate inseamna ca discutia a luat sfarsit, poti sa-ti fluturi triumful ca m-ai invins prin abandon. Mai bine sa te umfli in pene decat sa-ti aduni dintii de pe jos daca ai ghinionul sa ma convingi sa ma intorc.

 

Gata, am zis ce aveam de zis, m-am racorit! Pot sa zambesc si sa fac fata unor noi runde de …negocieri. Mai e vreo „doamna” care nu stapaneste suficient de bine arta conversatiei? Meditez ieftin. Din pacate n-am decat manusi chirurgicale, nu de box, asa ca recomand un abonament anticipat la un cabinet de chirurgie plastica.Cu plasturi si spirt fac eu cinste.

Unitati de masura

Ma duc si eu, ca tot omu’, la supermarket sa iau una-alta. „Una” fiind iaurt si „alta” fiind pamant de flori. Ca mie nu mi-a dat nici o tarla comisia de retrocedari, cred ca n-am stiut cui sa-i plasez milionu’ de euro… Asa ca acum cumpar pamant. Nu la hectar, ci la kilogram. Adica asa credeam eu, ca pamantul se cantareste cu kilogramul. Gresit!

Nu, frate, pamantul e cantarit in…litri! Adica am cumparat o punga mare de 20 de litri de pamant. Zau, asa scrie pe punga.

Si ca sa-mi fie mirarea deplina citesc si pe galetusa de iaurt ca are un kilogram. Pai lichidele nu se cantaresc cu litrul?Naiba mai stie!

Important e ca plata am facut-o in lei, nu mi-a cerut nimeni sa platesc cu frunze sau cu nasturi, cum faceam cand eram mici si ne jucam „de-a alimentara”…

Si mi-am amintit de anul trecut, cand s-a introdus in spital condica de medicamente scrisa electronic iar ampicilina era trecuta vrac. Pai de unde sa stiu eu cati vraci de amicilina primeste un pacient?? Ca, de, suntem in mileniul trei dar tot la vraci ne-am intors.

Misiune (diplomatica) indeplinita!

Salutare, lume buna!

Lipsii vreo cateva zile din peisaj, da’ lipsii motivat, fusei dusa  intr-o excursie in Prazilia, de-mi reinnoii scrisorile de acreditare la ambasada mamei soacre. Soacra fu multumita, relatiile diplomatice , fructuoase, avuram si-un dineu festiv cu mici da’ fara zaibar, nu vazui frunza de praz da’ facui auditie la greu de magari isterici si-un concert de goarna, ca murii careva din vecini si asa li se da acolo plecarea pe lumea cealalta , cu goarna.

Pe scurt asta e raportul meu de activitate pe ultimele cinci zile: fusei, vazui da’ nu invinsei nimica! Poate doar plictiseala, ca duminica a plouat toata ziua si am avut program de behaiala la interioare.

M-a surprins diferenta de temperatura, parca n-as fi mers doar vreo 300 de kilometri mai in sud ci parca as fi trecut pe alte meridiane; la mine inca se vede zapada pe munte iar acolo sunt salcamii si socul infloriti, ba am mancat si capsune culese proaspat din gradina.

Perle-n foi de praz n-am prea cules, mai slaba recolta ca in alti ani, dar nici cu mana goala nu m-am intors, ceva-ceva tot am adus pe fundul sacului.

Am gasit „in batatura” alt caine decat cel lasat in toamna(asa-i acolo, se schimba moda ca la Milano, ba-i colectia de toamna, ba cea de primavara). Doar ca soacra-mea, ca sa nu-si incarce memoria cu nume nou il botezase ca si pe cel dinainte: Nero. „Pai bine, mama, matale , care esti asa credincioasa, ai botezat cainele cu numele imparatului roman care i-a prigonit pe crestini si i-a acuzat de incendierea Romei?” „Aoleooo, mama, ca nici nu ma gandii la asta! Ai dreptate, trebuie sa-i schimbam numele, nu pot sa pomenesc eu asa un asupritor!” „Pai o sa zapacesti cainele tot schimbandu-i numele, abia s-a obisnuit si el cu Nero si acu vrei sa-i zici altfel. Zi-i si matale Dero, ca nu se prinde el ca i-ai schimbat initiala; si oricum e albisor, pare spalat cu detergent…” Si Dero i-a ramas numele! 🙂

Tocmai mulsese soacra capra si vine cu laptele proaspat, ne intreaba daca vrem sa fierbem si sa bem. Ca sa fiu oarecum diplomata si sa n-o refuz radical zic si eu „nu bem , mama, noi bem numai lapte degresat.” „Oleleee, de lapte de gratar n-am mai auzit pana-acu, cum e ala? „…

Bine-i sa mergi in vizite, dar mai bine ca acasa nu-i nicaieri! Si bine o fi cu socrii dar parca cu voi e mai bine! Inchin un pahar de „lapte de gratar” in cinstea voastra! 🙂

 

Ete, bre!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

As fi putut folosi cele doua fotografii pentru rubrica Miercurea fara cuvinte. Dar azi e marti si nici nu ma pot abtine sa nu adaug si un comentariu. Macar doua fraze.

Prima e din ciclul Sa ne dam mari!  In traducere libera „daca marele Cartarescu are mult drag de mine inseamna ca n-oi fi eu Cineva da’ nici orisicine nu-s!” Nu?!

A doua e din ciclul Mai minte omu’, da’ nici chiar asa! Adica trebuie sa recunosc cinstit ca nu mie, personal si direct , mi-a fost scrisa dedicatia, ci mi-a „intermediat-o” Copilu’ prezent la o seara culturala si la lansarea cartii. Cei care-l cunosc pe Copilu’ vor avea un moment de uluiala, adica „ce naiba cauta asta, om pragmatic pana-n citoplasma si nucleul ultimei celule, la o chestie cu poezie si filozofie?” Pai el, saracu’, nu prea cauta, participa doar ca domn de companie, adica isi insoteste prietena, producatoare si consumatoare inraita de poezie. Deja strang din falci sa nu pufnesc in ras imaginandu-mi-l cum sade el si audiaza in extaz vreo doua ore de dialog lirico-filozofic intre Liiceanu, Plesu, Cartarescu si Patapievici! :)) Noroc ca s-au inventat telefoanele destepte si poate omu’ sa butoneze tacut si pragmatic cat timp altii isi delecteaza „naturelu simtitor” intr-o baie de idei profunde… Hai, Copilu’, ca nu-i dracul asa de negru, putina cultura n-o sa-ti dauneze la metabolism! Si zii mersi ca n-ai o prietena balerina, sa te vad cu abonament la Opera! 🙂

Dar sa ma intorc la superba carte pe care am primit-o. Nu exagerez, e chiar superba, are niste coperi albastre incantatoare. De texte sa nu ma intrebati, am trecut demult de varsta suspinului liric, asa ca nu m-am incumetat s-o rasfoiesc.Daca-i murdaresc albastrul? O tin totusi pe noptiera, chiar daca nu prea se asorteaza cu draperiile. Nu din snobism ci din spirit practic: e o carte grea, bate la 800 de pagini si trei kilograme, in caz ca ma ataca violatorul noaptea ii umplu capul de cucuie cu ea. 🙂

Si intrebarea de final: sunteti colectionar de autografe de la celebritati?

 

PS. Ca de obicei nu reusesc sa pun pozele cum vreau, se duc unde vor ele. Asa se intampla cand vrei sa ilustrezi literatura mare contemporana… 🙂

 

 

Leapsaaaa!!

Circula printre cunoscuti o leapsa care seamana cu un interogatoriu de-ala cu lampa-n ochi, ca la Gestapo.  Initial am dat sa zic „pas”, apoi m-am gandit ca ceva coerent tot nu pot sa scriu la ora asta. Intre doua drumuri la pacienti, o eructatie donata generos pe umarul halatului si ceva cotorogeli de truse pregatite pentru sterilizare hai sa incropesc niste raspunsuri.  Daca la sfarsit portretul nu seamana cu subsemnata considerati ca-s un fel de Picasso in perioada albastra. Sau mai bine nu cititi, ca tot n-o sa aflati nimic interesant, nici CNP-ul, nici in ce banca am caseta de valori…

Am gasit leapsa la Potecuta si la Ana Maria, ca sa stiti pe cine sa injurati pentru idee. 🙂

Daca eram o luna -eram sigur o luna plina; sau macar una plinuta…

Daca eram o zi a saptamanii -eram  zi de sabat, deci de odihna, indiferent de care religie vorbim.

Daca eram o parte a zilei -evident ca eram miezul noptii, atunci ma simt in elementul meu!

Daca eram un animal marin… De ce Marin si nu Sorin, Florin, Dorin …? Bine, hai sa iu serioasa: eram Marea Bariera de Corali!!

Daca eram o directie– sigur nu eram „Directia a cincea”!

Daca eram o personalitate istorica -Eva, clar, ca sa n-am rivale si nici termeni de comparatie!

Daca eram o planta– Buruiana, adica? Exclus! Deci as fi fost cel mult planta piciorului drept, cu platfus cu tot!

Daca eram un lichid– alegeti voi ce credeti ca mi se potriveste intre lichid de frana, antigel si bere cu lamaie!

Daca eram o piatra – sunt prea modesta ca sa zic diamant albastru, asa ca zic Piatra Craiului.

Daca eram o pasare – barza! Macar as fi avut picioare lungi…

Daca eram un instrument muzical- hahahaaaa, ce gluma buna! Eu si muzica!! Cel mult toaca de la biserica, mai mult n-as fi putut.

Daca eram o emotie -pai cred ca eram starea aia cand te taie o nevoie urgenta si n-ai unde si strangi din dinti si te intrebi cat de tare o sa puta daca-ti dai drumul pe tine, ca n-ai mancat petale de trandafir la micul dejun. 👿

Daca erai un sunet -eram sunetul scrasnitului din dinti in somn, ceea ce am practicat pana de curand, pana a disparut si somnul, si dintii.

Daca eram un element -eram in elementul meu! Sau un element de calorifer.

Daca eram un cantec– eram o tacuta profunda!

Daca eram un film– musai eram (in ) unul cu Bruce Willis!!

Daca eram un personaj de fictiune -eram „ala negru de respira greu”.

Daca eram un fel de mancare -eram ceva picant-picant-picant si cu mamaliga.

Daca eram o aroma– Chance de la Chanel!!

Daca eram un gust– eram un bun-gust desavarsit!

Daca eram o culoare -„un al-ba-struuu in-fiii-nit”…

Daca eram un cuvant – NU!

Daca eram o expresie a fetei– eram exact aia de la avatar, ma reprezinta perfect.

Daca eram o materie de la scoala– eram materia cenusie, singura care mi-a folosit.

Daca eram un personaj de desene animate – Gopo! ca „Go, Planet” necesita prea multa energie..

Daca eram o forma – eram piramida, una fara faraon dar care ascute lamele bine.

Daca eram un numar– ne, ne, neee, nu zic 69 nici moarta! Zic 7.

Daca eram o masina -Q7! Desi mi-e teama sa nu ma aleg doar cu…iq 7!

Daca eram o haina-eram camasa de noapte din satin , cu halat de matase. Sau invers..

Inainte sa faceti misto de mine incercati-o si voi, sa vedeti ce grea e.

Un weekend minunat va doresc si un 1Mai petrecut muncitoreste!