Stiu, postarea mea de azi e nepotrivita intr-o zi de week-end in care toata lumea vrea sa se veseleasca, nu sa mediteze. Deci, daca vreti zambete, cautati va rog in alta parte, azi nu mi-s boii acasa… Ma uit la necazurile altora si incerc sa ma gandesc cum sa nu ma lovesc de ele niciodata.
Nu mai intind pelteaua, va spun doar ca sunt doua povesti reale si recente si sper sa le scurtez cat pot, sa nu ma pierd in amanunte, desi amanuntele sunt foarte importante si foarte dureroase, ca sarea pe o rana proaspata.
Un parinte face orice pentru copilul lui; ii iarta orice si se uita la el ca la soare. Un parinte poate indura multe(munca pana la epuizare, saracie, umilinte si frustrari) numai sa-si vada copilul fericit. Dar rasplata nu e intotdeauna cea asteptata.
O Mama isi iubeste enorm fiul. Ii creste ca pe u print, ii trece cu vederea micile boacane, il iarta cand fura bani din casa, se ingrijoreaza cand pleaca fara sa spuna si uita sa mai vina cu zilele, il acopera cand prostiile devin din ce in ce mai mari. Apoi Fiul intalneste marea dragoste, se insoara. Mama e fericita. Dar dragostea trece, Fiul divorteaza si Mama se roaga pentru fericirea lui. Intalneste alta mare dragoste, nu se mai insoara dar are un copil. Mama e nespus de fericita, e primul ei Nepotel si o doare sufletul ca acesta s-a nascut cu probleme si trebuie sa-si traiasca primul an din viata mai mult in gips. Dupa multa alergatura, multi bani cheltuiti saptamanal pe drumuri la Bucuresti, dupa ce Mama renunta la serviciu numai sa poata sta langa micut, acesta e bine, e un copil normal. Mama e fericita, nu-i mai pasa nici de sanatatea ei neglijata, nici de oboseala.
Fiul e soferul unui mare director, il insoteste adese in delegatii, mai intarzie, mai lipseste. Dar in ultima vreme lipseste cam des, consoarta lui observa schimbarea dar e prea preocupata de copil si munca sa mai reactioneze. Si intr-o zi Fiul anunta ca si-a gasit Marea Dragoste in alta parte, ca se duce sa stea cu ea si cei doi copii pe care ii are. Aleasa e divortata, cunoscuta pe Facebook si impresionata de masina lui bengoasa, care nu-i a lui.
Dupa cearta in familie Fiul pleaca. Sufera cel mic, sufera si Mama. Dar nu trece nici o luna si Fiul ratacitor se intoarce spasit acasa. Mama il iarta ca de fiecare data si se bucura ca i-a venit mintea la cap. Mai trece un timp si deplasarile devin iar dese si prelungite. Intr-o zi ii spune consoartei sa-i pregateasca costumul cel mai bun, sa-i faca bagajul ca pleaca cu seful la un protocol. Si vine dupa cateva zile…
Mama primeste un telefon de la fosta Mare Dragoste a fiului dar refuza sa stea de vorba cu ea, ba chiar o jigneste grosolan si-i inchide. Femeia insista, Mama iar riposteza ca nu sta de vorba cu o curva. A treia oara femeia sare cu gura :”nu-mi inchideti, nu sunt o curva, va sunt nora si m-am casatorit cu Fiul dumneavoastra acum cateva zile, sunt doamna X”. Mama scapa telefonul si lesina. Apoi pleaca nebuna pe strazi cu un singur gand;sa moara, sa nu mai trebuiasca sa suporte durerea, rusinea si minciunile Fiului. O gasesc niste oameni inimosi si o duc la spital. De moarte a scapat dar e foarte bolnava, toate suferintele i s-au acutizat brusc si e pe punctul de a claca psihic. Dar cu ajutorul psihologului incepe sa se intoarca la realitate. Si stie exact ce are de facut.
Dupa ce discuta cu sotul ei, la fel de bolnav si de deceptionat de comportamentul Fiului, decid sa cheltuie toti banii economisti pentru zile negre si sa-i faca acte de proprietate pe apartament Nepotelului! Ea, Mama, a crescut cu doi tati vitregi, stie ce inseamna sa fi copilul nimanui, nu vrea ca Nepotelul sa ramana fara nimic dupa urma unui tata iresponsabil. Pe mama nepotelului o considera nora ei de drept, o respecta si o iubeste, n-o va condamna daca isi va reface viata (ba chiar o indeamna sa nu traiasa singura, cu toate poverile pe umeri) si ea va fi tutore si imputernicit legal pana la majoratul copilului.
Cand Fiul afla de decizia Mamei suna revoltat si cu reprosuri :” mama, cum ai putut sa-mi faci una ca asta, sa ma lasi pe drumuri?” „Cum, dragul mamei? cum ti-ai lasat si tu copilul pe drumuri si te-ai dus sa-ti traiesti fericirea alaturi de copiii altuia”…
Sa mai spun ca tot restul neamului s-a coalizat impotriva Mamei, ca e iresponsabila si si-a dezmostenit Fiul? Ca Mama e de cateva saptamani in spital si n-a vizitat-o nimeni, decat cea pe care o considera nora ei de drept? Dar Mama tace si indura, considera ca si-a primit pedeapsa pentru cat si-a cocolosit Fiul. Si abia asteapta sa se externeze, sa se duca sa aiba grija, cum o putea, de Nepotel cat timp mama lui se speteste muncind iar tatal lui isi traieste Marea Dragoste crescand ati copii. Si tot ea, Mama,l-a dat pe Fiu in judecata pentru plata pensiei alimentare, macar atata beneficiu sa aiba si bietul copil de pe urma unui tata imatur….
N-am judecat, doar am povestit. Personajele imi sunt foarte cunoscute, nu vreau sa-mi dau cu parerea, nu spun mai multe amanunte, doar esenta faptelor. Judecati voi daca Mama a gresit. Sau cand a gresit…
Cealalta poveste v-o spun cu alta ocazie, e deja cam mult pentru azi, dar e din aceeasi categorie: cum isi platesc parintii greselile, cum platesc copiii greselile printilor lor. E trista si ajunge atata tristete intr-o zi de sambata. Dar de luni vom zambi iar.Promit!
O zeama de cuvinte 
A fost o mama extrem de responsabila si nu a gresit deloc, a procedat foarte intelept !
Eu am o cunostiinta care a procedat la fel… doar ca era tata si fiica. Fica lui a avut un copil in timpul facultatii fara sot, tatal ei a luat copilul si l-a crescut cu mama surogat, platita, l-a crescut cum a putut pana fata lui a terminat facultatea, dupa ce a terminat facultatea s-a angajat si acolo la serviciu a intilnit un barbat extraordinar care i-a devenit sot si cu care a mai facut un copil, sotul ei iubea foarte tare pe primul ei copil si nu a facut nici o deosebire intre ei. la 2-3 ani ea s-a indragostit de un alt barbat si a plecat de acasa la acela abandonandu-si ambii copii si sotul, atunci tatal ei a pus casa pe numele ambilor copii ai ei si acum in casa locuieste sotul ei cu alta femeie (actuala lui sotie ) si copii (tatal ei a murit )…. situatiile de acest fel nu se pot rezolva altfel, nu ar fi uman. Nici tatal fetei din povestea mea nu a mai avut nici o ruda de partea lui dupa ce a dezmostenit-o…dar prea putin i-a pasat, stia ca a facut singurul lucru bun care se putea face si a fost linistit pana la final !
Eu pe Mama asta o stiam cam subiectiva si usor rupta de realitata, m-a mirat ca a luat o astfel de decizie dar cred ca a ajuns la limita rabdarii.Si s-a simtit datoare sa onoreze ea datoriile fiului ei care si-a lasat copilul de izbeliste. Poate ca nu era durerea asa mare daca avea minima decanta de a pune mai intai lucrurile la punct in famile si apoi sa se duca sa se insoare cu marea dragoste. Dar asa, sa-o pui pe femeia care sta langa tine de atatia ani, care e mama copilului tau sa-ti pregateasca costumul pentru insuratoarea cu alta, fara nici o avertizare sau explicatie mi se pare maxima badaranie si lipsa de caracter.
De ce sunt rudele de partea fiului si de ce e EL victima , nu inteleg, ca doar el a ales asa…
Intr-un singur loc as fi sfatuit-o sa faca altfel. Oamenii au o obsesie din a face contracte pe casele lor, casele in care locuiesc, care sunt tot ce au. Ma gandesc ca si Fiul parea de treaba la varsta Nepotului, nu poti sti cum cresc copii, nu poti sti cand ai nevoie sa faci ceva cu casa aia, care este proprietatea unui pusti. Pentru treburile astea s-a inventat testamentul, acelasi efect numai ca proprietatea ti-o pierzi dapa moarte. Nu ai idee cati batrani mi-au venit plangand in birou din cauza ca „au facut acte copiilor sau nepotilor” si cat de greu. costisitor si uneori imposibil este sa mai desfaci ce au facut ei.
Asta ca sa fiu draguta pentru ca e sambata si sa nu duc teoria posibilitatilor pana la capat. Mama l-a dezmostenit pe Fiu cu gandul ca in ordinea normala ea va muri prima, Fiul dupa ea si Nepotul tarziu dupa ambii. Viata nu joaca intotdeauna logic, daca ordinea fireasca nu se respecta, Fiul il mosteneste pe Nepot
Tu esti specialistul, stii mai bine cat e omul de schimbator si cum se pot intoarce toate impotriva ta. Dar Mama a gandit ca fiul e in stare sa vanda tot dupa moartea lor , sa plece cu aleasa inimii si sa nu-i pese deloc de copilul lui. Stiu ca actul e de vanzare cu clauza de intretinere, nu stiu exact conditiile si nici daca a consultat vreun jurist inainte. Testamentul stiu ca poate fi atacat, plus ca Mama mai are si o fiica, care acum e si ea in tabara adversa considerandu-se defavorizata, desi ea a mostenit un apartament. Dar n-am vrut sa intru in amanunte, m-a impresionat povestea in sine si durerea mamei, atat.
Mama e… nu am cuvinte. Parca face parte din alta lume. Toate le stie, are mereu dreptate, nu vrea nici un rau. Are rabdare, asteapta, indura, se roaga. Nu stiu daca exista datorie mai mare pentru oameni decat sa-si iubeasca parintii.
Ai o mama norocoasa care a crescut un fiu minunat!Binele si respectul il transmitem mai departe, asa cum transmitem si raul si pacatele pe care, pe nedrept, le platesc uneori copii…
Uof, e grea povestea. Telenovelista.
Ce sa zic, eu consider ca ea a vrut sa dea multe lucruri FIULUI, dar nu i-a dat lucrul cel mai de pret: echilibru. FIUL a cautat asta SI INCA NU A GASIT… nici in cele x relatii, in acele casnicii, in faptul ca nu a inteles gestul mamei ce a lasat nepotului. Nu a inteles dar nici macar nu accepta decizia unui om matur: mama lui.
Eu asa vad problema. FIUL e blocat in copilarie. In copilarii. Probabil nu stie sa depaseasca, poate ca .. nu a vazut asta in familie, sau nu a fost lasat sa vada…..
Si mai trist ca nici mama nu i-a respectat decizia lui, de a se casatori cu cine vrea, si a jignit pe actuala sotie. Deci e o lipsa totala de respect, in toate sensurile.
In plus, e o lipsa de comunicare. Nici FIUL nu a zis mamei de decizia de recasatorie, noua nora a sunat si a ajuns sa se balacareasca cu mama la telefon. Nici mama nu a sunat sa ii spuna ca vrea sa ajute cumva nepotul si sa ii ofere o siguranta de viitor: o casa.
Am si eu un copil. DIn tot sufletul sper sa ofer suficienta inteligenta emotionala copilului meu, sa nu ajunga ca FIUL.
Asa e, Fiul a fost pueril toata viata, nu s-a putut maturiza de rasfatul si ocrotirea mamei.noua mare dragoste s-ar putea sa nu aiba nici o vina in toata povestea, nici nu cred ca ii stia statutul social sau relatiile cu familia. El, un lingusitor, a cucerit-o cu farmec si minciuni, ea, poate naiva si dornica sa restabileasca echilibrul in viata copiiilor ei si uite asa s-au casatorit hodoronc-tronc fara sa stie fiecare exact in ce se baga. Dar deceptiile lor imi par mai putin dureroase decat ale copilasului care plange dupa taica-su si nu intelege de ce nu mai sta cu el…
La asta duce credulitatea si lipsa de comunicare.
Si eu am un fiu si sper sa reusesc sa fiu si prietena, nu numai mama. Totul e sa comunicam corect.
adelina, un copil pueril dupa varsta majoratuluii ajunge asa din vina parintilor, ce nu l-au ajutat sa se maturizeze.
De obicei domeniul psihanalizei discuta si cauta relatia acesui copil cu parintii, si atmosfera din familie. DIncolo e pumnul in piept si lacrimile cu sarcifiriul ce la facut, ies la iveala mari probleme din familie: certuri, dezechilibre, mame sufocante, mame depresive, mame care au facut totul pt copil ( dar nu ce a avut cu adevarat nevoie sufletul copilului), mame care au facut ce au vrut, lipsa de empatie, de suport, parinti dependenti ( de bautura, tigani, mancare etc)
nu este de judecat nimic aici. a iubit copilul ca o mamă. iubirea i-a pus umbre pe ochi şi multă vreme a refuzat să le dea la o parte şi să vadă adevărul aşa cum este el de fapt.
cât de greu, cu ce preţ… a făcut un bine. cândva fiul o va recunoaşte.
Orice cioara isi lauda puiul, e lucru stiut. Dar prea multa mamosenie strica, parca ii frangi aripile puiului exact cand invata sa zboare. Daca certi si corectezi un copil, daca ii arati cand greseste si daca te impotrivesti uneori dorintelor lui zanatice nu inseamna ca nu-l iubesti, dimpotriva. Daca ochii lui sunt temporar orbi si mintea zburatacita de tinerete nu e normal sa incerci sa-i arati realitatea/ nu sa i-o impui, doar sa i-o arati, caci fiecare avem dreptul sa gresim, totul e cine plateste pentru greselile noastre.
Si nu, fiul acesta nu va recunoaste niciodata, el a fost mereu centrul universului si nu va renunta la aceasta pozitie nici macar pentru copilul lui.
vorba lui freddie mercury: too much love will kill you…
Mă tem că relaţia cu fiul e definitiv compromisă. Pe de o parte, i-a jignit „marea iubire”, pe de alta, l-a dezmoştenit. Fiecare dintre aceste lovituri e gravă în felul ei, d-apăi cumulate.
Gestul ei reparator mi se pare corect, dar sper să fi învăţat ceva din cele păţite cu fiul ei şi să nu repete greşelile făcute cu el, cu cel mic, fiindcă va ajunge în aceeaşi situaţie când acesta va creşte.
Si eu cred ca fiul va deveni conciliant doar daca va ctrde ca mai obtine ceva sau daca si noua iubire il va lasa pe drumuri.Atunci unde se va intoarce? probabil tot cu mana intinsa la Mama…
În toate aceste situaţii (mai mult sau mai puţin asemănătoare), au de suferit copiii. Ei, de fapt, sunt victimele, nu părinţii lor, nici bunicii. Sunt aduşi pe lume de oameni iresponsabili. În schimb, vina aparţine părinţilor pentru educaţia pe care le-au dat-o. În cazul de faţă, Mama, care iartă, tolerează, înghite şi închide ochii de fiecare dată, la fiecare greşeală a Fiului, este vinovată din acest punct de vedere. Posibil, dragostea să fie oarbă, dar de la o vârstă, şi, mai ales, când este implicat un copil, mai lasă-te naibii pe locul doi, înghite, tolerează, închide ochii, pentru copilul tău, care nu poartă nicio vină. L-ai adus pe lume, creşte-l, resemnându-te cu ce ai sau ce nu mai ai din dragoste. Totuşi…revin la ce-am spus mai sus, de vină, şi educaţia precară pt. astfel de slăbiciuni „năbădăioase”.
in psihologie, se numeste jocul de-a victima -calau. Persoanele victima din copilarie, ajung sa repete ( inconstient) reguli si gesturile calaului…. Asa se transmit in familii, din generatie in generatie, unele comportamente.
Nu cunosc amanunte din copilaria Mamei, cand am cunoscut-o eu era deja om in toata firea dar e posibil sa fi fost un copil neglijat si nefericit tocmai de asta si-a rasfatat prea mult copilul.
Nu-l stiu prea bine pe nepotel l-am vazut doar ocazional dar mi se pare ca a cam pasit cu stangul in viata: o copilarie chinuita de problemele de sanatate care l-au izolat cumva de restul copiiilor si l-au atasat foarte tare de mama si bunica, un tata care a dat bir cu fugitii cand a pus fercirea lui pe primul loc, o familie a tataluyi care se va uita mereu urat la el , ca la un uzurpator desi el n-are nici o vina… Singurul gest reparator mi se pare acesta, al Mamei desi nici asta n-o sa-i asigure fericirea.Cat priveste rolul de educator al Mamei, da, aici sunt lacune mari.
Eu nu stiu daca si unde a gresit biata femeie. Cred ca n-a gresit nicaieri, si-a iubit si si-a sustinut fiul risipitor, nu asta trebuie sa faca un parinte? De gresit a gresit fiul, nu mama…
ca nu l-a responsabilizat de copil.
Ca nu i-a oferit un exemplu sanatos de responsabilitate si comunicare din familie.
Ca nu a avut discutie deschisa cu el, cand s-a nascut copilul.
Ca atunci cand a aflat ca fiul se desparte de mama copilului, nu a discutat cu el, deschis, ca intre 2 oameni majori.
Ca atunci cand a sunat viitoarea/noua nora, s-a descarcat pe ea.
Am copil mic. Recunosc gesturi, vorbe, atitudini, copie in primul rand greselile mele. Socant, eu copii greselile mamei, deseori inconstient. Pt ca rutina din copilarie se inscrie in inconstient: vocabular, respect pt ceilalti, respect pt femeie, etc.
Banui ca in cazul nostru, mama a suportat ceva abuzuri de la sot, fiind tratata ca o carpa de sarcificiu, ce poate fi utilizata.
Nu, Mama n-a fost o sotie abuzata, dar sotul ei a fost destul de absent in familie, a considerat ca rolul lui e de a aduce bani in casa si sa nu le lipseasca nimic, obligatie de care s-a achitat cu brio cat timp a fost in putere. Asa ca Mama a cam fost seful casei, ea a condus gospodaria si a „educat” copiii…Care copii au fost martorii unei casnicii fara prea multa iubire si fara prea mult respect.
el nu a avut exemplu sanatos de tata echilibrat, prezent.
Vai de capul femeii cu care este acum, cu care se va purta identic. O alta victima in viata lui.
si ultima greseala: cand a luat decizia ca e bine sa lase ceva mostenire nepotului, trebuia prima data sa isi sune fiul, si sa il informeze de decizia proprie. Daca fiul e educat bine, va accepta decizia mamei, ca doar e majora, chiar daca nu ii convine. Reactia fiului e una de lipsa de respect fata de mama, doar o alta femeie-pion din viata lui.
Banuiesc ca tu cunosti situatia mai bine, vad ca stii exact ce discutii nu au avut loc si ce exemple sanatoase nu a dat mama. Eu necunoscand oamenii implicati nu-mi permit sa-mi dau cu parerea mai mult de atat.
iuliana, nu cunosc cazul, am scos bucatile din cele mentionate in text.
Am incercat prima data sa rezonez cu nepotul, apoi cu fiul, apoi cu mama.
Reciteste textul, din toate 3 perspectivele.
Fiul a fost un rebel de mic(ca sa ma exprim cu blandete) si ar ti trebuit corectat si responsabilizat macar in adolescenta, acum nu cred ca-l mai poate schimba ceva. Fiecare are dreptul sa greseasca, dar nu sa-i plateasca altcineva greselile si in nici un caz sa-si sacrifice copilul.
Sunt sigur ca mama regreta deciziile finale, insa cateodata e bine sa gandim si cu creierul nu doar cu inima. Asta-i viata!
Cred ca Mama are acum multe regrete dar asta nu mai conteaza. Singura ei dorinta a fost sa incerce sa echilibreze balanta in favorea nepotelului defavorizat. Dar am senzatia ca lucrurile nu se vor linisti, vor urma si alte confruntari.E trist sa asisti la esecurile copiiilor tai si sa n-ai o batranete linistita.
Pai ce esec al carui copil ? Ca tipul asta o duce bine mersi, adica are serviciu, are femei servitoare in jurul lui de cand a fost mic, sa-l ingrijeasca, inclusiv sa-i spele hainele, perie costumele, gateasca de mancare, sa-l pupe in dos, etc, doar ca i-o fi frica acuma putin ca stie ca imbatraneste cam sarac si nu prea are cu ce sa-si impresioneze viitoarele cuceriri, si va exista risc sa fie abandonat tocmai la batranete, (desi pot sa-i recomand eu sa nu se ingrijoreze, poate sa-si importe oricand pe cineva din Rep Moldova sau alta tara mai saraca, inclusiv unele exotice, care doresc pasaport de UE), dar despre ce esec poate fi vorba, ca doar tipul sta nu sufera, nu sta sa decedeze de foame, ci o duce ff bine mersi si e chiar multumit de cum este, si doreste plus reuseste in mare parte ca altii sa se dea pe brazda dupa el, nu el dupa altii, deci mai e si in pozitie de leader si ierarhic superioara, asa in viata particulara desigur, desi nici jobul de sofer particular nu e un job deosebit de rau,
Cat despre mama acelui copil, e si ea o amarata ca n-spe mii/milioane de multe altele, nu vad care e problema asa de mare, il are pe nepot sa isi reverse asupra lui daruirea in continuare pe care nu mai doreste sa o reverse asupra fiului, contribuie la servicii de nanny gratis pt mama acelui copil, deci e utila socieatii plus e capabila sa munceasca si sa iubeasca, asta fiind util pt echilibrul ei sufketesc personal, chiar daca o fi unul oarecum disfunctional, dar asta e echilibrul ei, si doar nu o sa stai sa ii faci educatie unei femei trecute de 40 de ani.
am recitit articolul. Momentul deciziei mamei de a lasa mostenire nepotului indica relatia si problemele interioare a fiecarui.
1. Mama sufera ca a crescut cu 2 tati vitregi ( vine din familie disfunctionala, probabil si ea cu sufletul disfuntional)
2. Mama se gandeste doar la nepot, ca va suferi ca ea ( de 50 ani ea are aceeasi mare suferinta, netratata si crede ca si altii o pot avea….. )
3. ea pe mama nepotului o considera nora ei de drept. Cf dexonline, nora este sotia actuala a fiului. NICIO MAMA nu are drept de a decide cine e nora si cine nu e. Fiul e cel ce decide cu cine se casatoreste… el alege pe acea care va purta termenul de nora. Aici nu are dreptul de a decide…
Nu judecam dragostea mamei. De fapt, nu putem cantari dragostea unui om. Daca un om iubeste, iubeste asa cum a fost invatat din frageda pruncie: sanatos, sau asupritor, sau acaparator, sau cu frica, sau asteptand dragostea ca o mila…. Dar putem judeca gesturile. Si invata din asta.
Poate ar fi trebuit sa mentionez ca mama nepotelului a acceptat cu greu decizia Mamei, n-a vrut nimic de la nimeni si cred ca mai ales n-a mai vrut complicatii cu tatal copilului care sigur o acuza acum de vreun complot sau razbunare. Si Mama nu cred ca la razbunare s-a gandit, n-o vad in stare sa-si loveasca in vreun fel fiul, doar ca i s-a rupt sufletul de mila celui mic. Si cred ca durut-o cel mai tare sirul de minciuni, nu cred ca s-ar fi impotrivit casatoriei actuale a fiului daca o facea decent, dupa ce isi lamurea situatia si nu asa, pe ascuns.Ba cred ca si-ar fi iubit si nepotii adoptivi!
Eu una sunt de acord cu decizia mamei. Sunt sigură că încă îşi iubeşte mult fiul, dar fiul a ales singur când şi-a părăsit copilul şi pe mama copilului.
Nu zice nimeni ca Fiul era obligat sa traiasca nefericit toata viata langa mama copilului sau, putea sa-si caute fericirea oriunde dar nu asa, cu minciuni si inselatorii.De ce sa lovesti un om care ti-a stat alaturi atatia ani si care ti-a facut si un copil pe care il ingrijeste cu devotament? Asta mi se pare o nemernicie si atunci si eu sunt de acord cu Mama, ca n-a mai suportat.
E consider ca un om trebuie sa-si rezolve problemele de mostenire la modul foarte serios din timpul vietii.Eu sunt singura la parinti dar dupa ce a murit tatal meu pana cand si eu am avut oaresce chestii de demonstrat pe la notariat( a trebuit sa aduc martori care sa jure pe rosu ca tatal meu n-a mai avut alti copii !, el a murit intr-un accident de masina ,la 46 de ani si nu avea testament), legile sunt destul de dubioase in domeniul asta.
Batrana in cauza trebuie sa-si faca ordine tinand cont sa nu ramana EA pe drumuri.Ca a lasat casa nepotului e irelevant, e casa ei si ar putea s-o lase si primariei daca asta doreste.Ca fiul ei isi tot cauta fericirea , treaba lui, sufletul omului e mai complicat , e aiurea sa fie judecat din exterior.stiu o groaza de oameni care si-au parasit nevasta si copiii biologici si si-au gasit fericirea si implinirea langa o alta femeie( care culmea, avea si ea copiii ei personali).Normal e ca fiul sa-si faca si el propria casa, nu sa astepte sa-l intretina mama-sa si dupa moarte!
Rudele care sunt de o parte sau de alta …hm…barfitori care nu-si vad de casa si amarul lor.
Daca si fiica e supara in conditiile in care si-a primit deja mostenirea, atunci chiar ca sunt probleme grave legate de educatia si caracterul ei.
(Si uite in momentul asta ma gandesc ca stiu 2 cazuri similare iar bunicii au dat casele nepotilor in ambele situatii, tocmai pt a evita ca fiii sotiei ultime sa ajunga sa ia (si)ei (din ) mostenirea nepotului natural.Pt ca fiul o mosteneste pe mama iar daca fiul moare sotia din momentul ala si copiii lui biologici si adoptati il mostenesc pe el.Deci mostenirea amaratului de nepot se va tot diminua.Problema e daca tipul va mai avea copii, deci tot nepoti ai babutei si atunci se cheama ca ea va oferi numai unuia..dar ce mai conteaza…)
Legile sunt facute pentru oameni corecti si decenti dar apar atatea cazuri complicate si atata imoralitate incat au trebuit sa ia in calcul toate variantele posibile. Aproape orice act de mostenire poate fi atacat si lupta pentru avere e asa de murdara! vin oameni care n-au nici in clin nici in maneca cu defunctul si pretind cu tupeu o parte de avere, au senzatia ca li se cuvine ceva numai pentru ca s-au nascut intr-un neam anume. Stiu si eu cum e, banul e cu adevarat ochiul dracului si tentatia e mai mare decat onoarea(la unii)
Ce mi se pare straniu in povestea asta e ca fiica Mamei si-a primit apartamentul tot de la bunica, desi nu era singura nepoata, desi aceasta avea trei copii; adica la ea a fost moral sa-si mosteneasca bunica luand partea celorlalti, la Nepotelul de acum, nu!
Iar cand esti in spita( si la batranete ,in general)l e bine sa ai pe cineva caruia ii pasa de tine intr-adevar, si vine zi de zi( exact cum vine nora babutei) pt ca rudele care vin azi una , saptamana viitoare alta ,doar ca sa se barfeasca intre ei, mai bine lipsa.
ana, si eu zic la fel. Mama a ales bine, a simtit apropierea bine de nepot si mama nepotului. Pt ca uite, cand a fost in spital, ei i-au venit aproape.
Mama asta a fost o sufletista toata viata ei si n-a existat cineva din neam pe care sa nu-l ajute, ba chiar eu o acuzam ca le e prea devotata (mie mi se pareau cam profitori, sincer) iar acum coalitia functioneaza perfect, sunt toti ca unul impotriva ei.Probabil acum se gandesc ca nu mai au de cine profita sau au gasit pe altcineva mai generos care-i atata…
La cum îl cunosc eu pe Ovidel, nu este vorba de el. La cum îl cunosc pe Florin… nici de el nu este vorba. La cum te cunosc pe tine ??? mamă ești, iubești copiii, pentru psihologie ai oarece aplicație, ceva înclinații mistice ai, cred că-ți place de Oreste, ce-ar mai fi ?
P.S.- Mi-e dor de voi.
P.S. 1 – Când veniți la Mangalia ?
Nu pot sa dau aici nume dar cunosti si tu personajele. Nu, nu sunt dintre Iliesti.:)
Dor ne e si noua de voi, un pic ne e dor si de litoral dar cand ma gandesc la canicula de la voi ne cam trece de plaja si Marea Neagra. Poate venim in extra-sezon, la niste impachetari cu namol.:)
am mai citit o data comentariile.
As vrea sa mai adaug unul: aici nu exista un vinovat unanim valabil care omorat schimba totul in bine, nu exista o zi in care s-a intamplat nenorocirea, zi care daca o scoatem din calendar, totul devine idilic.
Situatia e un cumul de situatii, de atmosfera, gesturi, repetate zi de zi. Rezultatul e produsul a unei relatii intre oameni in decurs de mii de zile, mii de gesturi etc.
Singura victima e copilul minor.
Problema se va agrava si complica in timp, cat participantii nu au puterea si taria de a incerca sa vada obiectiv ca SUNT MAJORI SI RESPONSABILI de decizii si relatiile cu semenii lor.
Aceasta e doar o poveste pentru unii. Pentru altii e o drama si o traiesc din plin. DAr oare o lectie este pentru cineva? Asta as fi vrut eu, sa starneasca impulsul spre autoanaliza si sa corecteze ce se poate corecta. Daca tu ai recitit articolul de mai multe ori e clar, cineva a vazut dincolo de o banala telenovela. Multumesc!
e greu când te ajung greșelile din urmă…
e și mai greu când nu se mai poate face nimic pentru a le repara…
o situație pe care nu aș vrea niciodată să o… jurizez…. 😦
Probabil toata lumea din povestea asta a gresit cate-un pic. Sau mai mult. Iar daca fiul nu e tatal care trebuie sa fie nu stiu de ce mama copilului trebuie sa-l creasca victimizandu-se si victimizandu-l. Foarte multe mame ajung sa traumatizeze copiii din acest motiv. Si in cazul multor divorturi am observat acelasi fenomen. Ideea e ca se poate si altfel.
In fine…eu cred ca in timp totul se va aplana… conflictul va fi uitat usor-usor.
Pingback: Oda mamei mele | de/spre Romania