Arhive pe autori: adelinailiescu

Măria

Standard

În miez de noapte sfetnicul de taină îl trezește pe Ștefan cel Mare cu bătăi disperate în ușa odăii.

– Ce-i, au năvălit turcii?

-Nu! Dar, Măria ta, Măria mea e cumva la tine în iatac, că n-o găsesc nicăieri?!…

 

Să trăiască toate Măriile, oriunde s-ar afla!

La mulți ani de Sfânta Maria tuturor celor ce își serbeaza onomastica!

 

 

Reclame

Pe un raft de biblioteca

Standard

Sa nu mai aud de revolutii, manipulare, ura, dezbinare, politica, partide, globalizare, colonizare, violenta si alte chestii de genul asta care ne umplu artificial agenda si mintile facandu-ne sa mai uitam sa traim bucuriile clipei si sa ne punem cenusa pe suflete!  Gata, eu m-am imunizat la toxicitatile astea.

Asa ca o sa scriu doar despre maretia faptului divers, mult mai divers decat scena politica.

Azi, despre biblioteci!

Nu, nu e vorba de Biblioteca Academiei, nici cea a Vaticanului, ci propria mea biblioteca. Ca da, am citit si eu vreo doua carticele la viata mea si le-am si insirat pe rafturi ca sa am de unde sterge praful …

Suna mobilul si intuiesc ca voi avea o convorbire mai lunga, asa ca ma mut in sufragerie, sa nu deranjez. Ma asez pe canapea si incep conversatia. Si tot converand asa vreo  cinci minue imi dau seama ca ma deranjeaza ceva; nu, nu auditiv, ca aia de la interceptari sunt silentiosi, ci olfactiv. Mai vorbesc cateva minute apoi tai brusc conversatia fiindca narile mele nu prea mai suportau aroma, o aroma de Caca Chanel altoit cu cu un peste putrezit.

Mai, ce naiba pute in halul asta? Si incep cautarea. Arunc o privire panoramica pe covor, caut prin colturi, ma uit sub birou, ma uit si pe canapea. Nimic suspect! Gandindu-ma ca sursa  nu e ceva mare cat sa-mi sara in ochi o iau de-a busilea studiind fiecare dunga a covorului atat cu nasul cat si cu palma. Frate, covor mai mangaiat ca asta n-are nimeni! Si tot nimic! Sa nu fie un rahatel de pisica (asa cum banuiam) ci o bacterie, un virus microscopic , o particula atomica de sconcs super-concentrat? Pun si ochelarii si mai caut odata, dupa modelul „rece, caldut, cald”.Caldul mergea spre biblioteca. Si tot intr-acolo mergeam si eu tarandu-ma pe coate ca cea mai evlavioasa pelerina in jurul unui loc sfant.

Cand nasul meu a ajuns in dreptul primului raft de biblioteca s-a aratat si minunea parfumata: un ditamai cacatoi imprastiat de matza, bine sprijinit intre doua hand-made-uri (unul textil si unul origami) primite cadou!

Lumee, nici aia de-au descoperit urme de viata pe Luna sau pe Marte n-au fost asa socati! Si mi-am amintit cum l-am descoperit pe Yeti in urma cu vreo doua saptamani facand pipilica in dresing, cocotat pe niste cuti de pantofi, neclintit si concentrat ca Sfinxul. Aha, deci el trebuie sa fie vinovatul! Si nu poate sa isi faca nevoile decat la inaltime?! Parca stiam ca pisicile, daca nu pot sa iasa din incapere, fac prin colturi.

Am sters, am dezinfectat, am aruncat obiectele contaminate , am injurat, am amenintat, am aerisit, am dat cu uleiuri aromatice, numai sfestanie n-am facut. Sufrageria e iar curata si placut mirositoare.

Dar intrebarile raman:

Oare am eu o biblioteca de kkt?

Oare Yeti, ca si unii oameni, are nevoie de lectura cand e constipat si neputand duce cartea la wc-ul lui si-a mutat wc-ul langa carti?

Oare e un semn divin pentru mine si se traduce prin „mai pune, femeie, mana pe cate-o carte, ca nici nu mai stii ce ai prin biblioteca”?…

Concluzie: cand intreaba cineva ce se poate gasi intr-o biblioteca, raspunsul corect e „carti, bibelouri si rahat de pisica”!

PS. Spre consolarea mea, voi ce lucru socant ati mai descoperit in casa?

Bucuria zilei

Standard

Maaare bucurie am avut! Asa de mare ca m-au trecut fiorii de la valul de serotonine, mai sa cred ca-i un orgasm astral, apoi mi-am dat seama ca era doar o furnica ce trecuse de glezne-n sus si ma gadila…. Ca si bietele furnici, de la atatea ploi, au invatat sa escaladeze  cat mai sus, se tem sa nu vina vreun tzunam.

Bucuria a fost una culturala. Nu, n-a venit sa-mi cante Paganini la ureche, nici n-am gasit vreo schita de Da Vinci zidita in hornul casei. Pur si simplu am primit o gramatica veche. Da’ veche de tot, cam de-o varsta cu mine, cu hartia galbejita si cu ortografia veche (care acum e iar la moda!). Mai ca m-as fi apucat imediat s-o lecturez, asa comoara dar prin anticariate mai gasesti. Iar anticariate nu prea mai sunt…

Bucuria nu m-a tinut mult si nici n-a fost intreaga.Tare as fi vrut sa fie completa, eventual si cu coperti (la autograf din partea autorului nu indrazneam sa visez, ma multumesc cu cel al lui Cartarescu, chit ca nu i-am citit cartea!). Doar ca gramatica mea era sub forma de jumatati de pagini in care erau infasurate oua. Adica ambalaj de protectie, ca n-a avut babuta care mi le-a dat folie de-aia cu pernute pocnitoare.

Primul gand: Doamne, ouale or fi „editate” odata cu gramatica?

Al doilea gand: Doamne, bre tanti, daca tot iti trebuie hartie de impachetat, nu puteai sa nimeresti Manuscrisele de la Marea Moarta? Sau macar Letopisetul Tarii Moldovei? Nu ca nu s-ar fi asortat si niste hartii verzi, de-alea de 100 de euro…

Al treilea gand: Doamne, vrei sa ma pui la incercare, sa vezi daca mai sunt in stare sa fac puzzle si apoi sa descifrez conjugarea verbelor?

Al patrulea gand: bai, ce-a ajuns si gramatica asta, hartie la curu’ unor gaini? Pardon, la tartita!…

 

PS. Precizez ca ouale n-au fost spaga. Au fost pur si simplu cadOU!  Sau cadOUA? Sau cadOURI?…

Dare de seama . Si de zeama!

Standard

Un timid „salutare, lumee”, tuturor! Ma mai tineti minte? Ma mai primiti sa va zgarai retina cu niste cuvinte adunate intr-o zeama cam necondimentata? Daca da, saru’ mana! Daca nu, sa-ti rupi mana!

De la o vreme imi zic in fiecare zi ca o sa scriu. Si in fiecare zi ma asez la calculator si in loc de scris ma trezesc jucandu-ma joculete handicapate, intr-o spalare de creier autoimpusa. Ce zic eu „spalare”, ca-i prespalare, frecare intensiva, imbalsamare cu Cocolinuri si centrifugare pana ce toate circumvolutiunile raman netede si pufoase, fara urma de scame de idei!

Unii m-au intrebat de sanatate, mi-au spus sa ma intorc cat mai repede si eu, intr-o indolenta de plosnita ghiftuita, nici nu m-am obosit sa le raspund. Asa ca-mi cer umil scuze si ma simt obligata sa fac o scurta dare de seama, inainte de darea de zeama.

Pe scurt, ce-am mai facut in eclipsa de 4 luni:

Imediat dupa Paste soacra mea a fost diagnosticata cu un cancer de pancreas galopant. S-a stins in mai putin de o luna, dupa o crancena suferinta la care am asistat neputinciosi. Parastasul de 40 de zile i l-am facut in aceeasi zi cu cel de un an al socrului meu. Asa ca de acum inainte nu voi mai aduna „perle-n foi de praz”, ci doar ciulini din cimitir. Promit ca voi reveni cu niste postari referitoare la ritualuri si ceremonii funebre din Oltenia, caci n-am intalnit ceva mai tragi-comic si mai absurd decat asta! Atat din Prazilia!

In Cernobalia e liniste deplina. Nu, nu a disparut boala si traumatismul din zona, pur si simplu e santier fiindca se schimba aparatul de radiologie, vom lucra pe unul modern, digital. Dar pana sa ne bucuram de pupitrul de comanda cu aspect de star trek, beneficiem de un concediu „voluntar-obligatoriu”, neavand obiectul muncii. Si ca sa nu ne epuizam toate zilele de concediu legal de odihna pe anul in curs, ni s-a oferit „sansa” de a lucra temporar in alte sectoare, pe unde mai era cineva in concediu si era loc vacant. Ia sa vedem cine ghiceste unde am nimerit eu? Daca ziceti pediatrie, maternitate sau neonatologie, gresiti. La psihiatrie, nene!! Pai unde ma puteam asorta mai bine in peisaj? 🙂 E doar o sedere de scurta durata, am fost sceptica la inceput ca ma voi acomoda, dar am realizat ca e un loc fascinant, gasesti acolo mai multe lectii de viata si povesti decat oriunde . Si promit ca o sa revin cu povesti si de acolo fiindca merita spuse.

In scurtul concediu avut am fost si cateva zile la mare. Pardon, langa mare, fiindca marea n-am vazut-o decat pe geamul masinii, cand am trecut pe soseaua dintre cele doua Eforii! Am stat intr-o comuna langa Mangalia si singura apa pe care am incercat-o n-a fost cea de mare, ci cea de ploaie, in doze zilnice substantiale. Nu-i bai, decat sa stau eu la soare sub umbrela, mai bine sa stea gratarul cu mici si stavrizi…

Cam asta e tot raportul de activitate. Scurt, sec si cuprinzator. In rest, nimic nou de raportat. A, ba da: un ditamai cosul(sa nu-i zic „buboiul” sau Kilimanjaro!) iesit in mijlocul nasului, parca-i farul in mijlocul digului! Da’ bine ca-i pe nas si nu pe frunte, sa-mi fac griji ca ma transform in unicorn! Si bine ca-i un corn, ca daca erau doua ma simteam cam naspa sa mi se puna coarne! Da’ bine ca ar fi fost doua si nu trei, sa ma simt ca tridentul lui Poseidon! Da’ era bine si ca ar fi fost trei si nu patru, sa fiu ca roza vanturilor! Da’ si cu patru era mai bine decat cu cinci, sa arat ca Statula Libertatii sau ca o mina navala! Da’ si cu cinci…. Hoo, ca asa nu mai termin! Concluzia: cat timp e loc de mai rau, inseamna ca e bine! Da’ e bine ca nu-i mai rau, da? 🙂

Simt o nevoie usor egoista de bine; daca nu binele meu personal, macar al altora. Asa ca am o rugaminte: pentru ridicarea moralului va rog frumos sa incercati sa-mi dati fiecare cate o veste buna. Orice, chiar si ca la voi nu ploua, cum se intampla zilnic la mine, de incep sa ma intreb daca nu m-oi fi teleportat din greseala la tropice in sezonul musonilor.

Va pup, mai, lume! Adica va trimit oarece bezele, ca nu ma pot apropia din cauza craterului de pe nas… 🙂

Ordonanta de Urgenta

Standard

Eu, Adelina Iliescu, in calitate de premier, presedinte, rege, imparat si comandat suprem al propriei persoane, am adoptat in unanimitate Ordonanta de Urgenta nr. 1/ 2018:

Incepand de luni, 12.03. 2018, serviciul este decretat locul bine delimitat geografic pe teritoriul Cernobaliei, bine delimita temporar in intervalul orelor de program pontate in condica de prezenta, care presupune efectuarea in totalitate si NUMAI a sarcinilor inscrise in fisa postului si avand ca scop obtinerea unui venit salarial necesar subzistentei. Orice actiune sau informatie din acest interval se considera secreta, clasificata sau absolut inutila si nu se va mai aduce in discutie publica dupa parasirea incintei.

Se interzice cu desavarsire orice exces de zel, exces de empatie, exces de implicare, exces de colaborare, in general orice fel de exces care dauneaza grav sanatatii. Se va impune socializare minima si sobrietate maxima pentru a evita interpretarile gresite, bunavointa si simpatiile colegiale se vor inlocui cu amabilitatea profesionala si relatiile strict institutionale. Nu se vor mai emite pareri, consilieri si orice idee emisa pentru imbunatatirii activitatii in cadrul compartimentului se va declara din start nula si neavenita, deci nu va mai fi comunicata.Se va aplica doar functia de executant intocmai si la timp, fara comentarii, a tuturor sarcinilor primite de la factorii de decizie.

Concluzie: incepand de luni intra in activitate robotelul Adelina setat in modul economicos, sobru, silentios, eficient si cu limitator de viteza pentru a nu putea scurta timpul si a nu sari nici o etapa necesara in buna desfasurare a investigatie radiologice. Robotelul va functiona pana cand i se vor arde toate circuitele integrate sau pana cand Ordonanta de Urgenta va fi abrogata prin Legea Corectitudinii, a Colegialitatii si a Bunului simt.

Turn off!

Mai crede cineva…?

Standard

N-am mai scris de ceva vreme. N-am avut ce. Si mai ales n-am avut de ce;am senzatia ca ma invart singura intr-un labirint, stiu ca au mai trecut oameni pe acolo dar nu le gasesc nici o amprenta si parca mi se pare inutil sa incerc sa las eu vreo urma, pentru un alt ratacit ce-mi va urma.

Sunt trista.  Si nu vreau sa contaminez pe nimeni cu tristetile mele, cum n-am vrut sa contaminez nici cu gripa care m-a bantuit vreo saptamana. Acum sunt bine fizic, cam ca Lazar intors din morti. Asta doar fizic, psihic cred ca preferam linistea unui mormant…

Ma uit in jur si ma ingrozeste ce vad. Prea multa ura, prea multa violenta verbala si fizica, prea mult radicalism. Cand am devenit asa de fanatici, asa de atoatestiitori si atat de inraiti a ni se da dreptate? Cand am devenit asa straini unii cu altii, asa dusmani? Cand ne-am impartit in tabere, ba nu in tabere ci mai exact in haite, cand a inceput sa ne placa lupta si varsarea de sange? Cand a devenit (iluzoria) victoria mai importanta decat empatia, prietenia, ratiunea, umanismul…?

In urma cu 30 de ani era parca toti la fel. Si nu ma refer la aplauzele pentru vorbitorul de la tribuna, la munca intovarasita pentru realizarea cincinalului in patru ani si jumatate, sau la concediile modeste cu bilete prin sindicat. Ma refer la faptul ca aveam aceleasi idealuri, acelasi drum, imparteam aceleasi griji si neajunsuri, speram la un viitor putin mai bun, chiar daca nu stiam exact ce inseamna asta, chiar daca nici nu stiam cu ce sa comparam sau cum sa ajungem acolo. Luam ratia de zahar dar renuntam la o parte din ea si preferam sa bem „nechezolul” amar dar sa-i dam vecinului care trebuia sa indulceasca ceaiul copilului; aduceam de la tara o lada de mere si-o imparteam cu toti prietenii; faceam revelion din inchirierea unui video si uitatul la filme pana dimineata in timp ce rontaiam floricele de porumb facute in ceaun (nici nu vazusem cuptor cu microunde!)… Nu mi-e dor de „epoca de aur”. dar de epoca solidaritatii, da.

Cum e azi? Sumbru si dezumanizant.

Esti tanar? Zici sa se tavaleasca-n chinuri si sa moara bosorogii, ca voteaza prost si-ti strica tie viitorul. Esti batran? Simti nevoia sa apostrofezi pe cel tanar ca are cercel in ureche si nu stie pe de rost tabelul lui Mendeleev, ba mai asculta si muzica cu sonorul la maxim.

Esti bugetar? Ii zici ceva de dulce aluia din privat, ca ii da patronul o prima mai grasa si masina de serviciu. Esti din mediul privat? Atunci iti casuna rau pe bugetari ca stau ca niste plosnite pe munca si contributia ta si nici nu trebuie sa depuna formularul enspesute.

Esti de stanga? Pai atunci ii urasti pe aia de n-au mancat salam cu soia si nici nu vor sa se plafoneze dobanzile la imprumuturi. Esti de dreapta? Cum sa nu visezi eradicarea ciumei rosi care a jefuit tara asa de mult ca nu prea ti-a mai ramas nici tie nimic de furat?

Ai plecat sa muncesti „in afara”? Le razi in nas fraierilor care au ramas si vrei sa-i educi cu forta, ca ei n-au de unde sa cunoasca cum e cu democratia si drepturile cetateanului european. Ai ramas sa lucrezi in tara? Injuri printre dinti cand te depaseste-n trafic unul cu volan pe dreapta si-ti spui „uite, marlanul, a venit in tara sa-si puna dinti, ca acolo unde sta e prea scump, vine sa aglomereze spitalele in Romania!”

Te rogi la Dumnezeu, pupi icone si donezi pentru catedrala mantuirii neamului? Te rogi si apoi spui „Doamne, sa moara aia de se inchina spre Mecca si mai vor si-o moschee in Bucuresti!” Crezi in alta divinitate? Atunci dai foc unei biserici si te simti mandru daca mai vandalizezi niste cruci prin cimitire.

Cand ne-am schimbat atat de mult, cat sa nu mai cunoastem mila, toleranta, cat sa simtim nevoia de polemici si aruncat cu pietre in oricine nu are acelasi crez cu noi? Nu putem crede si spera in ceva fara sa-l atacam pe cel ce crede in altceva? Cine castiga in aceasta cruciada a ipocriziei? Cine ne-a inoculat cu virusul urii si al fanatismului?

Mai e vreo speranta?

Da, mai e. Doar ca pretul ei va fi mare, poate chiar prea mare. Am convingera ca nu ne vom lecui de ura, ca nu vom re-invata sa ne aplecam catre necazul celuilalt decat atunci can ne va lovi pe toti acelasi necaz. Si nu unul mic, peste care sa trecem usor si-apoi sa ne vedem fiecare de drum.

Nu e frumos ce spun, dar asta simt cu adevarat: cand ceva apocaliptic ne va lovi pe toti, fara sa aleaga o tabara sau alta, ne vom aminti ca suntem, in esenta, la fel, avem aceleasi nevoi si aceleasi sperante de viitor. Si vom redeveni Oameni, nu strigatori de lozinci, nu aruncatori de pietre.

Mai simte cineva ca ceva rau, foarte rau, e pe cale sa ne loveasca? Mai spera cineva ca raul poate sa ne uneasca, nu doar sa ne dezbine? Mai avem speranta?…