Ca sa ajung la locul meu de prestari in folosul societatii, la spital adica, traversez tot orasul de la un capat la altul. Si ce vad? Un singur spital la capatul drumului si vreo cinci dughene de pompe funebre pe traseu. De ce sa te mai chinui pana sa apuci un pat de spital cand un cosciug ti-e oricand la indemana? Ca o cazare intre patru scanduri costa mai putin decat o spitalizare de trei zile…
Si m-am gandit eu ca, daca e sa raman vreodata somera, sa ma reprofilez pe servicii mortuare. O fi rentabil, e cerere mare daca tot apar astfel de pravalii.Barza aterizeaza la noi cam de 20 de ori intr-o luna, dar ala negru, de respira greu si cu coasa in mana e ocupat tot timpul…
Si cred ca m-as si pricepe la asa o activitate, am experienta in domeniu din frageda pruncie.
Eram in vacanta la bunici, cred ca aveam vreo 9-10 ani. Intr-o zi, din neatentie, am strivit cu poarta un pui de gaina care abia isi schimbase puful in pene. Cand l-am vazut storcosit si inert m-a cuprins jalea si remuscarea. Doamne, ce pacat am facut, sa iau o viata frageda si nevinovata! Doamnee, cum mai pup eu clanta la poarta raiului? Si da-i bocete…
Degeaba m-am cait amarnic, degeaba mi-am cerut scuze, ca puiul tot mort a ramas. Si orice mort trebuie ingropat crestineste, asa stiam eu de pe ulita satului. Nu mi-am pus problema daca puiul o fi fost sau nu botezat, deci crestin, eu stiam doar ca trebuie sa-l duc in „loc de odihna, in loc cu verdeata”. In traducere libera, in fundul gradinii!
Mai intai am cautat recipient corespunzator. Am rascolit camara, bucataria, nimic nu m-a multumit. Cutiile de conserve mi s-au parut inadecvate, nu stiam la varsta aia ca exista si sicrie metalice. In cele din urma am gasit cutia cu nasturi si papiote a bunicii, mi s-a parut perfecta, asa ca am lasat nasturii imprastiati si am ambalat puiul, pus frumos intre servetele, de ziceai ca-i marfa fragila, sa nu se sparga (ca parca nu-l sparsesem eu oricum, cu poarta!)
Mai vazusem inmormantari, ma mai cocotasem pe garduri sa vad alaiul de oameni indoliati,deci am gasit de cuviinta ca si decedatul meu nu trebuie sa mearga singur pe ultimul drum, trebuie condus cu respect. Sa invit vecinii la inmormantare nu mi-a dat mana, eram eu mica dar nici intr-atat cat sa nu-mi dau seama ca n-o sa-mi jeleasca nimeni puiul. Asa ca am decis sa fie insotit de fratii lui intru closca! Doar ca nici aia nu erau prosti sa se incoloneze de buna voie, degeaba i-am fugarit prin curtea de pasari…
Si atunci am transat radical problema: am luat un ghem de lana de la bunica (daca tot rascolisem prin papiote…) si am inceput sa leg puii de cate un picior, la distanta egala intre ei cat sa nu se calce pe bombeu. Se cheama ca am facut un fel de margele de pui, nu? :)) Noroc ca n-a fost firul prea lung, n-au incaput decat cativa pui si au scapat gainile si curcanii!
Cand pregatirile au fost gata mi-am luat mortu’ intr-o mana, sfoara cu puii in cealalta, am deschis poarta gradinii cu piciorul si am pornit cu alaiul dupa mine. Asa pui impiedicati n-am mai pomenit! Dar au stat la slujba de ingropaciune, priponiti de un boschete!Pus cruce, pus flori, tot tacamul.
Si dupa ce-am mai plans nitel cu vorbe dupa repertoriu cunoscut „unde te duuuuci tu, puuuiuleee, cui ii lasi tu pe fratii tai…” mi-am luat gasca indurerata si m-am intors in batatura. Dar stiam ca mai am ceva de facut, sa dau de pomana de sufletul raposatului! M-am dus la bunica si i-am cerut sa-mi dea niste boabe, ca-mi trebuie de parastas. „Ce parastas, mai fata?” s-a mirat ea, ca n-auzise sa moara vreun vecin. I-am marturisit bunicii greul pacat ca omorasem un pui si ca trebuie sa respect oranduiala strabuna. Bunica mi-a dat boabele (cum mi-a dat intotdeauna tot ce am vrut, fara nici o restrictie!) si m-a insotit in curtea de pasari, „la parastas”.
Zau ca a lacrimat si bunica !Ba si-a facut si cruce! Ei, eu mi-am dat seama mult mai tarziu ca erau lacrimi starnite de efortul de a-si innabusi hohotele de ras cand a vazut puii insirati pe sfoara…A ras ea destul cu vecinele cand le-a povestit ce nepoata evlavioasa are…
In concluzie, deoarece am dovedit de la o varsta frageda ca ma pricep sa organizez evenimente funerare, pot sa ma reprofilez? Si pot sa trec aceasta experienta in CV? Pe cea in care eu am jucat rolul mortului v-o povestesc altdata. 🙂
O zeama de cuvinte 
Amar-hazoasa intamplarea! Trebuie ca ți-a parut sincer rau de viata faptura daca ai avut atâta răbdare sa-i legi de picior pe fratiorii lui!
Bine ca nu i-am legat de gat, sa incropesc de o groapa comuna si sa ma trezesc criminal in serie! 🙂
🙂 🙂 Acum stiu cu cine semeni tu Adelina. 🙂
Tin minte ca inmormantare i-am facut catelusei noastre preferate. 🙂
Si parastas ai facut? Cu oase sau cu mancare granulata pentru caini? 🙂
Am mai multe comentarii:
1. şi eu, datorită unor evenimente recente m-am gândit că ar fi profitabilă o firmă de pompe funebre!
2. povestea e tristă, dar şi înduioşătoare!
3. când eram mică eu şi fetele de la bloc am găsit o rândunică moartă şi „am îngropat-o creştineşte” tot aşa cu cruce, parastas, etc.!
Mai intai sa-ti urez bun venit pe blog! Cum nimeresc unii tocmai la parastas, frate… :))
Cred ca pompele funebre sunt o afacere rentabila, nu stim cati se vor naste dar sigur murim toti astia nascuti gata! Si cred ca e rentabil si pentru „clienti”, e destul de neplacut sa umbli singur si sa rezolvi toate problemele.
Credinta populara spune ca ti se iarta un pacat daca legi un buric (adica daca aduci pe cineva pe lume) sau daca speli un mort (adica daca ajuti pe cineva sa plece din lume). Daca e valabil si in cazul necuvantatoarelor inseamna ca mai trebuie sa ajuti o randunica sa iasa din ou! 🙂
Adică un mort – un păcat ? Ce dracu, trebuia să spăl toți morții din al doilea război mondial ca să mi se ierte toate păcatele. Schimbați procentul , măcar 1 la 100.
Lasa, nashule, ca trec eu niste burice si-n contu lu matale! 🙂
Îţi urmăream blogul de ceva vreme 🙂 dar nu m-am încumetat să comentez, faza cu puiul m-a înduioşat foarte tare şi mi+a trezit amintiri. 🙂 Ies bani frumuşei din afacerea asta morbidă… recent unei prietene foarte bune, i-au murit ambii bunici (la distanţă de o săptămână) şi ea (locuind cu ei de la 12 ani) a trebuit să se ocupe de înmormântare. În cazul bunicului a alergat ceva, dar în cazul bunicii a găsit o altă firmă de pompe funebre care furniza ceva mai multe servicii şi a fost mai ok. E tare neplăcut să umbli după aşa ceva… 😦
Doamne, Adelina, ce povesti ne mai spui si tu?! Ce imaginatie bogata ai avut tu de mititica, nu gluma! Niciodata sa nu spui niciodata, asa ca mai stii unde te duce viata?
Bogata in imaginatie am fost mereu. Pacat ca numai in imaginatie. 🙂
Si fara gluma, as prefera sa lucrez cu mortii, nu pot sa le fac rau si nici ei nu m-ar deranja prea mult.Poate doar olfactiv… 🙂
ai măăă, eu trăgeam nădejde că barem de tânără ai fost mai sfioasă aşa, mai suavă. parastas de pui n-am mai văst ever. 😆
Pai asta nu-i sfiosenie? Ca doar din timiditate n-am chemat jumate de sat la funeralii… 🙂
Si sa stii ca exista si parastas de catei, ca si de pisici!(doar ca pe astia nu poti sa-i tragi pe sfoara)
Fată, nu ai toate țiglele pe casă. M-a bătut și pe mine un gând de reprofilare. Dar până la înmormântări n-am ajuns. Dar parcă mi-ar plăcea să se facă petreceri și la divorț. Cred că aș avea un succes și mai mare decât cu nunțile și botezurile. 🙂
Pai tu, care ai ceva experienta in domeniu, n-ar trebui sa ratezi ocazia! Prinzi o inmormantare de interlop si ti-ai triplat cifra de afaceri.Mai nasol e ca trebuie sa platesti comision gras la manelisti… 🙂
Nu e de râs. Se practică. Am refuzat categoric orice ofertă de genul ăsta. Nu pot. Și nici nu vreau.
Corespondent pentru Cimitirul vesel :)))
Necrolog in versuri nu i-am facut puiului. E prea tarziu sa ma revansez? 🙂
Niciodata, dar si postarea este un omagiu adus puiului . 😆
Tot e bine că nu ai preluat ritualurile vikingilor, ori dădeai foc la bătătură ori făceai noaptea în pat, că doar ştii că aşa păţesc copiii care se joacă cu chibriturile 😉
Ca si stiam eu ce-s aia vikingi atunci! Asta imi mai trebuia, sa devin si piromana. 🙂 Si nici pampersi nu existau atunci…
Daaaaaaa…..categoric poti sa te reprofilezi.Ai stofa de organizatoare de evenimente funebre…pentru pui! 😀
Ehee, azi as proceda altfel. As recupera fulgii pentru o pernuta, as face puiul supa si as zice ca l-am ajutat sa se integreze in absolut…Si la pomana as sacrifica niste oua, pentru o omleta! 🙂
:)))) Nu te reprofila ca nu merge! Astia oamenii mari daca ii legi de cate un picior mai multi si ii tarasti n-o sa stea :))))))
Daca le dai o tzuica inainte poate stau…Si daca le mai promiti una la sfarsit se leaga singuri! ;))
Adevarul este ca pompele funebre sant singurele firme care nu vor duce lipsa niciodata de materie prima ! 😀 😀
Asa-i. Da’ tot nu inteleg de ce le zice „pompe”, ca nu pompeaza nimic…
Le spune si „pompe” deoarece este un alai, cortegiu, dupa cum spune si DEX-ul:
PÓMPĂ, pompe, s. f. 1. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și cu efectuarea înmormântărilor. – Din lat. pompa, fr. pompe.
:)) Multumesc de explicatie. Dar sigur ca stiam explicatia, la chestii „pompoase” ma pricep.
Inca de mica… as adauga eu :).
Saru’mana de momentul poetic!Eu doar am bocit traditional.
Ca bunica-ta, m-a bufnit rasul si ma abtin ca sunt sub atenta supraveghere. Imaginea puilor insirati si obligati sa participe la inmormantare e buna de filmul Puisturoi :)))
Auzi, dar nu cred ca esti buna de afaceri funerare. Nu ne-ai zis nimic de pomenile la 3, 9 zile, la un an. I-ai mai ous lumanare la pui de atunci? Nu, asa? Ei, si cum vrei tu sa RIP sufletul puiului, ha?
Tu prea multe vrei de-un leu! Abia am incropit de un pumn de boabe, ca nu era sa-mi dea bunica un sac de graunte pentru un an! Si intre timp puii s-au facut gaini, cred ca unii s-au asortat cu galuste, altii cu ostropel. 🙂
esti tare…hatra! :)…ma amuzi si ma intristezi in acelasi timp!
Sper ca mai mult te amuz, ca de intristat sunt destui binevoitori!
ai jucat rolul mortului? cristoase :))))) astept povestea
Da, ma, am fost un mort de Oscar, ce mai! :)) Chiar o sa povestesc in curand.
Ca sa te reprofilezi pe serviciu inmormantari nu cred ca e greu dar cine o sa-ti dea autorizatie? Nu de alta dar le iei coliva si bomboana! 🙂
Uite la asta nu m-am gandit! Cum sa livrez eu coliva, ca as manca-o toata, e prajitura mea preferata. De-asta am vrut sa ma si fac preoteasa. 🙂
Ce-am mai râs :))) Cu siguranță te poți repofila…Eu când eram mică prindeam broaște și le operam…improvizam o întreagă sală de operații…N-am ajuns chirurg dar tot în domeniu sunt. 😆
Vezi, puteam sa punem de-o asociatie: tu le operai si eu le ingropam! Sau, mai rentabil, le transam si vindeam”pui de balta”. 🙂
Oare covrigi ar fi acceptat puisorii tai? Dar prosoape? Haioasa povestioara! Din pacate realitatea pierderii pe cineva drag este mult mai dura.
Uite cum era sa-ti fac concurenta! :))
Radem, glumim, dar moartea ne pune pe drumuri tocmai cand suntem mai necajiti si mai presati de timp, deci pompele funebre au si ele un rost. De-asta am si aprobat comentariul, poate ii ajuta pe unii aflati in necaz. Asigurati si incinerari? 🙂
Concurenta este benefica daca este corecta :). Avem un pachet de servicii care include si incinerarea. Se poate modifica in functie de necesitati. Onorabila intentia de a ajuta pe altii prin aprobarea comentariului. Pot sa recomand si Asociatia care vine sa completeze ajutorul acordat de Memoris. Ea sustine persoanele indoliate acordand suport profesionist pentru perioada de doliu: Exista viata dupa doliu! Multumim!
Doamne, câtă naivitate și simț practic totodată!Cât de dulce trebuie să fi fost (și) pe vremea aia! 🙂
Copiii imita tot ce vad, vor sa copieze normalitatea adultilor chiar daca n-o inteleg. Eu am fost un bun imitator. 🙂 Doar cand am ajuns adult am cam inceput s-o dau in bara cu normalitatea. 🙂
No problem, de acum poți să începi să imiți copiii. Știi cum se numește, nu ?
Stai sa implinesc macar 50 de ani, e cam devreme sa-mi caut o scuza in senilitate. 🙂
O aluzie la cei care i-au împlinit deja ?
Daca era mamaie, ma punea sa dezgrop mortul sa-l mancam!
La cat era puiul asta de mare saturai tot satul. 🙂
Foarte amuzant scris un ‘eveniment’ asa de trist! 🙂 Daca te reprofilezi, anunta-ma, ca sigur ai avea grija sa merg in lumea ailalta cu sufletul razand in hohote. 😉 Sau nu … ca toti ar pluti in limbo, ca si raiul si iadul s-ar speria de atatea suflete ajungand hohotind. :)))
Resping cu vehementa orice origine latina! Eu sunt daca get-beget si dacii mureau razand. Nu stiu ce faceau cand ii strangeau pantofii sau ii dureau maselele… :))
Bun venit.
Facă-ți-se voia, Adelinăăă! 😆 Amin!
Exact un dascal mai trebuia, sa fie ceremonia „omologata”! 🙂
Păi să ştii că pompele funebre vor fi mereu aducătoare de profit,
fiindcă mereu vor avea clientelă.
Lasa ca nu-i chiar asa rau. Mai stii cum era inainte, cand trebuia sa alergi la tamplarie duca cosciug, la magazine dupa prosoape, la biserica dupa lumanari… Simplu si eficient!
tare!m am nimerit si eu tot la pomana… mai ai ceva de dat pentru sufletu’ lu’ Puiu?
S-a „prescris” cam demult parastasu’ lu’ Puiu”. Mai am de dat o binecuvantare si o urare de bun venit! 🙂
De mica ti-au placut margelele, Adelina fata!
Eu, cu porumbelul ingropat in spatele blocului, cu flori, cruce si lumanari, am fost bebelus pe langa tine, care cunosteai bine traditiile. :)))) Clar, nici mica nu ai fost normala!!!
Pun pariu a margele de pui n-a avut nimeni!
Iti dai seama, cand ne-om duce noi pe lumea cealalta, ce prieteni cu pene o sa avem? Ai pus langa porumbelul tau si o creanga de maslin sa vada lumea ce pacifista esti? 🙂
Am spus eu vreodata ca as fi pacifista? Si apoi, de unde maslin? Erau inchise granitele pe atunci… Dar odihneste sub un brad falnic… 🙂
😆
Am râs cu lacrimi!!!
Rasul e un excelent antirid iar lacrimile curata corneea. Si sufletul! Si e gratis.
Bun venit in vizita, data viitoare pregatesc si batiste. 🙂
😀
De-acum ştiu cum aici (bine te-am găsit! – de-atâta râs am uitat că asta trebuia să spun în primul rând), data viitoare vin cu tot cu batistă! 🙂
sa-ti pierzi batista pe la mine, sa te ia vreunul la intrebari „Desdemona, da-mi batista” si sa te am eu pe constiinta? No, lasa ca pun eu batistute de hartie la intrare(in loc de paine si sare!) 🙂
Cred ca ideea e buna. O firma de evenimente, funerare sau nu, cred ca va avea intotdeauna clientela.
Faza cu puii legati cu sfoara e tare de tot. :))
Slava Domnului ca era un pui si nu un…ied! 🙂
Aş înlocui „Puiul” lui Voineşti cu povestea puiului tău. Zău!
Sinistră reprofilare îţi doreşti!
Ete na, sinistra! „banii vorbeste”, fata, nu ne incurcam in sentimentalisme… 🙂