Aveam 16 ani. Zau c-am avut si eu odata 16 anisori, nu m-am nascut direct de 40!
De cateva zile mi-era rau, dormeam pe mine, nu puteam nici sa gandesc, aveam in gura un gust amar de parca as fi lins o zi intreaga numai cauciucuri la masina…Nu ma vaitam, ziceam ca poate e astenie de primavara. Dar stand la coada la cantina sa iau masa de pranz cineva a intrebat ce e in meniu si altcineva a rasuns :mazare. Parca a fost un cuvant magic, a declansat un stimul in creierul meu si instantaneu am deversa micul dejun pe toti cei ce erau la rand in fata mea si dand gratios ochii peste cap am luat un contact dur cu pardoseala. M-am trezit in palme si intrebari stupide, ca ce ai, de ce ti-e rau? De unde sa stiu?
Fiind eleva la un liceu de profil m-au dus imediat intr-un laborator si mi-au facut primele investigatii. In urma unui test simplu cu iod intr-o eprubeta cu urina a rezultat un cerc bine definit, „un inel mare cat inima mea”. Diagnostic:hepatita!
Pana m-am dumirit eu eram deja in ambulanta profitand de girofar in drum spre spitalul de boli contagioase. M-au internat intr-un salon cu 6 paturi in care mai erau doua tipe tinerele, ambele proaspat casatorite si o turcoaica la vreo 30 de ani incredibil de frumoasa, mama a 4 copii, plus alte doua tantii anoste. Erau galbioare toate, parca emigrasem in China. Epuizata, am adormit si m-am trezit abia a doua zi in zori, cand m-au chemat la analize. Cand m-am uitat in oglinda m-am speriat: eram cea mai portocalie aratare pe care am vazut-o in viata mea, nici Mama Morcovilor nu putea sa arate in halul ala!Iar albul ochilor era de fapt de culoarea albusului de ou clocit.Doamne, am devenit mutant!
Analizele? Groaznice! Transaminazele, fara numar, cat sa-mi ajunga pentru 10 vieti, ficatul abia mai incapea sub coaste…
Nu va mai povestesc toata odiseea hepatitei mele ci doar ce am invatat eu in timpul internarii in spital. Am invatat sa fumez!! Impreuna cu cele trei zapacite din salon saream geamul ce dadea pe o tersa si aolo, la adapost de privirile asistentelor tutuneam ca niste furnale. Apoi mergeam la chioscul din incinta si tot pe blat, ca niste partizani in munti, infulecam eclere, noi, care aveam o gramada de restrictii alimentare si o dieta stricta. Dar intr-o zi ne-a prins asistenta. De unde ne asteptam sa ne certe, ne-a spus doar ca e bine sa evitam glazura de ciocolata, restul e ok, e o crema fiarta, nu ne face rau. Din ziua aia nici eclere n-am mai mancat, ne-am reprofilat pe ciocolata pura!
Numai prostii ma invatau nebunele alea. Eu, inocenta intruchipata, am cazut prada viciilor lor si m-au manipulat intr-un mod josnic.Asa-i ca ma credeti ca n-am nici o vina, m-au corupt?Dupa mine s-a internat o tinerica de vreo 20 de ani , fata naiva de la tara, credula foc si noi ne amuzam teribil pe seama ei. Intr-o zi, stand pe scara de serviciu, am vazut o infirmiera taraind pe scari doi saci grei si i-am spus naivei noastre ca duce la morga copiii morti peste noapte, se aude cum le pocnesc craniile de ciment. Ce plans, ce jale! si ce munca de convingere ca am glumit, ca sunt sacii cu lenjerie murdara care e duc la spalatorie.Sadism de om bolnav si plictisit de spital…
Nebunele s-au externat, eu am ramas si il locul lor au adus insalon niste tantii in varsta, tare grijulii, care verificau seara daca sunt bine invelita si sa nu deschid geamul, ca ma trage curentul. Nu fuma niciuna, nu mancau nici ciocolata…
Dupa trei saptamani, desi analizele mele erau tot proaste, i-am spus medicului sa ma externeze, pot sa-mi iau pumnul de vitamine si acasa, altfel ma arunc de la balcon. Era si periculos tare, de la etajul unu! Puteam sa storcosesc vreun melc…
Acasa, alt calvar! Numa zemuri fara sare, numa buruieni si pumni de vitamine. Mai bine mi-ar fi dat numai pumni si o ciocolata… Ca sa nu mor de foame trebuia sa ma scol noaptea, cand toti ai casei dormeau si sa fur o sarmaluta, un salamior din frigider.Si cand a trebuit sa ma intorc la internat iar regim! Aveam doua bucatarese care lucrau o zi cu o zi, alternativ. Una avea mila de mine si ma hranea cu piept de pui fript pe plita(nu in ulri) , niste fleici cat talpa bocancului unui infanterist ce poarta marimea 46 plus garnitura de cartofi natur cu mujdei de usturoi si verdeturi.Cealalta imi dadea cei mai natur cartofi natur, doar cu gustul apei in care au fost fierti.Noroc ca eu aveam acces si la frigiderul in care ascundeau ele mancarea pe care o furau si aveam grija sa aplic impozit cota unica pe tot salamul, sunculita si smantanica puse deoparte!
Un an de zile m-au chinuit asa! Plus analize periodice, plus pumnii de vitamine! Ca nu ieseau prea bune, asta e alta poveste, nici medicii nu prea intelegeau de unde ficatul ala marit .Ce vina aveam eu ca smantanica si cascavalul erau mai eficiente decat vitaminele lor!
Cand s-a implinit anul de la trecerea mea din galbeneala in culori normale am zis gata! Adio analize, adio vitamine, adio diete! Si cine o mai vrea sa-mi masoare ficatelul, cu placere, dar numai la autopsie!!
Ce am scris nu e o lauda. Ba chiar e din ciclul „nu faceti ca ei!”Mereu se va gasi cineva care sa va manance ficatii dar asta nu-i un motiv ca voi sa nu vi-i ingriiti si sa-i lasati sa creasca intr-o hepatomegalie , ca doar nu vreti sa faceti drob sau pateu din ei.Aveti grija de voi, mergeti la medic si daca tot ati mers faceti ce va spune; daca n-o sa va fie bine macar o sa aveti pe cine da vina si pe cine sa acuzati de malpraxis, ca tot e acum la moda.
O zeama de cuvinte 
cand am citit titlul, am fost convinsa ca fost vreo mare si neimpartasita dragoste! :))
Niciodata sa nu te iei dupa titlu, in cazul meu cel putin.:))E asa, pentru derutarea inamicilor.
:)) si cand am vazut ca incepi povestirea de la momentul in care aveai 16 ani, am zis: sa vezi love story grozav! cand colo, tu vorbesti despre relatia ta cu hepatita! :))
Eu sant exact pe dos 😀 De cand mi-a zis doctorul sa nu mai mananc sarat, nu am mai atins sarea, mi-a zis ca nu am voie alcool… nu l-am mai atins, mi-a zis ca nu mai am voie carne de porc si nu cred ca am mai mancat de 2 ori in 3 ani… Sant extrem de ascultator !
Bine, mai, sa traiesti tu cat sa-mi faci si mie parastasul de 30 de ani!:))
NU, pe bune, bravo ca esti un pacient ascultator! Mie nu-mi iese…
Nu stiu de ce, nu cred in doctori. Stiu ca ei, fara mine, fara vointa mea, nu prea pot face nimic.
Sa traiesti, fratili meu! Hai sa infiintam „Asociatia Pacientilor Rebeli”.:))
Suspans nenica. Tot asteptam fat-frumosul :)))
Cand colo…bina ca nu ai omorat melcul
Poate o sa fat frumos in alt episod, acu a fost numai cu galbinare.:))
Pfuaaa…cand ajungi la capitolul respectiv, sa ma anunti. Am si eu niste povesti, multe acumulate inainte de nastere, de imi era frica si de umbra mea :)))
Nu am avut niciodată aşa ceva, decât o criză de fiere cu gust amar în gură la 3 dimineaţa.
De la sarmale sau de la votca?:))Cu ficatii stau mai prost dar compensez cu fierea, unde stau bine.La fel si cu alte vezici.:)
Pingback: Cu drag, pentru voi toate ! | Gară pentru doi
o primavara frumoasa, doamna!! sa fii sanatoasa si fericita !
La fel si tie! Si nu uita ca pe 3 e „baba” noastra, sper sa fie o zi insorita.:)
Am venit sa-ti aduc margica! La multi ani de martisor!
Da-l naibi de ficat! Noi putem trai sii fara el!
Superwoman’s powers!!!!!!!
Mai, gaina babii, cum duce ea margica!:))Ficat nu ne trebuie, nici plamani, stomac doar putin, ceva falfairi de cord si atat, restul locului ramas gol il umplem cu farmec si inteligenta.Aa, si putina modestie, desigur…
Am avut și eu hepatită la 13 ani, dar eram cea mai mare din salon și încă nu știam să fumez 😀
Mi-ai stârnit niște amintiri… poveste lungă, nene !
Bine ca n-am stat cu tine in salon, ca nici n-aveam ce invata de la tine! Poate doar vreo poezie si cum se coase in urma acului.:))
Fugi de-aici! Principala preocupare era să mănânc cavit-ul tuturor vecinelor din salon și să le spun povești înfricoșătoare înainte de culcare 😀
Da? si eu credeam ca „Cavit”-ul e culmea delicatesurilor! ca oua Kinder n-aveam la vremea aia.;))
Deci , pe bune , anul ala ai tras de la mancarea de regim in exces si vitamine cu pumnul , zau asa! Daca te-ar fi lasat de la bun inceput sa mananci normal , era mai usor , pai nu? 😆
Acuma serios , eu m-am speriat in tinerete de hepatita , cum s-a speriat fatuca aia ca sunt dusi copiii cu sacul…am stat internata la boli infectioase cam 2 saptamani ,ca ma muscase un caine de picior(si acum am semnele) si ma tineau sa manifest rabia 😆 Si vedeam copiii aia galbeni cum spui si ma speriase o asistenta ca daca halesc ciocolata ajung ca aia….asa ca ciocolata ce mi-a adus-o stapana cainelui , am dat-o cadou la asistenta. 😀
Sa ai sfarsit de saptamana fain! (nu tu , saptamana , da?)
Vezi ca rabia se poate manifesta si dupa 20 de ani, inca n-ai scapat!Mi s-a parut mie ca faci spume la gura cand gatesti sofisticaturi de-alea.:))ce pacat ca pe aici n-am pacienti galbeni care sa-mi dea mie ciocolata, ca eu ma sacrificam pentru binele lor si-o mancam…
Pai cam trecura aia doush’ de ani…parole! Spumele la gura sunt de la altele… 😀
La ciucalata si eu m-as sacrifica penru binele aproapelui meu….
Mie mi-a fost mereu teamă să nu ascult de indicațiile celor pe mâna cărora mă lăsam! Pacient model m-a făcut mama! Ca norocu`, am ajuns la spital de 3 ori și doar o dată cu o problemă de sănătate, și-aia dentară! 🙂
Bat în lemn, ficații mei nu se lasă cu una cu două!
Pe mine mama m-a facut numai pacient, model n-am reusit sa ajung!:))
Asa, asculta-l pe doctor ca de-aia a facut ataia ani de scoala si de-aia i-ai dat plicul cu „atentia”, nu face de capul tau sa n-ai cui face reprosuri pe urma!
Sanatate la ficati iti coresc!:)
stiu sentimentul..
Care din ele? ca ti-ai mancat ficatii sau frustarea de a avea numai interdictii, de a-ti ploua in gura dupa o ciocolata, o fleicuta ine rumenita…?
Sunt rar bolnava dar sunt si cuminte. N-as fi facut niciodata nazdravaniile pe care le-ai facut. Langa mine poate cineva manca si papa domneasca, cum se spune, si eu tot nu poftesc.
Hepatita n-am avut. De fapt in afara de cateva raceli si o gastrita cronicizata de la niste eritromicina (la care am constatat ca am si alergie) din cauza unei raceli puternice…n-am avut niciodata nimic. Sper sa nici nu am fiindca urasc sa stau in spital. Am stat destul insa pe langa ai mei parinti. 😦
Si am mai avut o frustare cu hepatita mea: fiindaca am depistat-o tarziu ma asteptam sa mai contaminez si pe altcineva, deja facusem rezervare in spital sa-mi mai vina niste colege galbioare cu care statusem bot in bot atata vreme. N-a venit nici una! Eu, cu generozitate, am vrut sa le dau hepatita si ele s-au incapatanat sa n-o primeasca!:)
Pe cat de bolnavicioasa am fost incopilarie si adolescenta, pe atat de imuna sunt acum la toate(sau nu le bag in seama,tratez cu indiferenta).
Din fericire cu ficateii nu am avut probleme
Iar de mancat – ii prefer pe cei din pasare 😉
Decat sa-ti manance cineva ficatii mai bine sa-i mananci tu pe ai altora!:))
Ştiam că o grămadă de lume s-a apucat de fumat în liceu sau în armată, dar în spital încă n-am auzit de nimeni 😀
Pai ce. eu sunt o gramada de lume? Eu trebuie sa fac exact ce n-am voie si exact cand nu trebuie!Sa-i fereasca Dumnezeu pe doctori de pacienti rebeli ca mine!:))
Aveam 13 ani cand m-am operat de apendicita. Tot niste nebune am nimerit si eu in salon. Desi nu aveam voie sa mancam o multime de chestii bune, ele m-au invatat sa le insotesc la furat si la infulecat de prajituri din frigiderul rezervat copiilor care aveau maini sau picioare rupte. Iar la sala de mese minteam ca suntem bolnave cu rinichii, ca sa ne putem aseza la masa unde se dadea paine. :))
Copii, nu procedati ca noi!
Ai fost cumva in salon cu mine? Ca si eu tot pe la 12 ani am divortat de apendic si nu pot sa povestesc ce circ am facut si cum am mancat un castron de smantana cu mamaliga si doua copanele prajite la nici 3 ore dupa operatie, de era sa mor…:))
Nu stiu daca am fost, dar cred ca se transmitea obiceiul precum doinele altadata. :))
Ce povestioara idioata si ce mandra esti de tine ca te-ai comportat in spital…precum ti-a iesit povestioara
Au si idiotii satisfactia de a fi cititi de genii!
Multumesc ca ai facut efortul de a citi pana la sfarsit.