Povestioară de la ţară

Standard

Aud zilnic poveşti. Unele anecdotice, altele cu tâlc, unele doar te fac sa zâmbeşti, altele te pun pe gânduri. N-am fost eu martoră la ele, doar le-am ascultat de la alţii, dar sunt reale şi merită spuse mai departe. Aşa că m-am gândit să iniţiez o rubrică noua, una cu ce îmi povestesc cei din jurul meu. Şi fiindcă universul în care se întâmplă ele e cel rural-provincial o să intitulez rubrica Povestioară de la ţară.

 

56330_915Un sat oarecare. O nuntă oarecare. Lume multă la căminul (foarte) cultural, muzică, veselie, miros de sarmale şi valuri de ţuică şi vin. Toată lumea se distreză, numai mireasa stă bosumflată, zici că-i la priveghi. Şi de ce trece timpul, tot mai supărata e, se uită încruntată spre masa socrilor mici. Toate mesele sunt pline, numai acolo nu stau decât vreo câteva persoane, şi alea fiindcă n-au gasit loc la alte mese, nu că ar fi rude cu socrii. La un momentdat mireasa nu mai poate răbda, se duce furioasă spre părinţii ei şi-şi varsă năduful

-Uite, tată, cum mă faci de râs! Că uite ce de lume a venit dupa socrul mare , chiar dacă a mai făcut două nunţi înainte, numai dupa voi n-a venit mai nimeni, şade masa goală! Că voi n-aţi ştiut să vă duceţi pe la nunţi, nu v-aţi gândit că aveţi şi voi o fată şi o să trebuiască sa invitaţi lume la nunta ei. Că ce or să zică socrii mei când s-o striga darul şi din partea mea nu s-o aduna mai nimic, de parcă aş fi orfană. Că o să râdă lumea de noi…

Soacra mică se ruşineaza şi mai că-i dau lacrimile, socrul mic parcă nici nu aude, se uită in jur ca un spectator oarecare şi nu răspunde. Si nunta merge mai departe.

Vine momentul când se strigă darul.Cu lăutari şi strigături, cum e obiceiul la ţară. Socrul mare face dar frumos, de om pricopsit şi generos. Urări de bine şi aplauze. Socrul mic dăruieşte şi el tinerii cam tot cu aceaşi sumă. Iar urări, iar aplauze. Şi darul curge mai departe, se aduna o sumă frumuşică. Mirele e bucuros, deja calculează că i-au ieşit banii de-o maşina. Dar mireasa e tot botoasă, dacă aduceau şi părinţii ei ceva meseni se adunau şi de-o mobilă nouă, poate şi de-o săptamână de miere pe litoral…

Când toată lumea a terminat de dăruit şi lautarii se pregăteau sa ridice mesenii pentru o sârba săltăreaţă ca să li se mai aşeze desertul, hop şi socrul mic cu o damigeană in braţe! Mireasa e disperată. „Aoleo, cum mă face tata de ruşine iar! Că după ce că n’a venit aproape nimeni după el, uite, mai trânteşte şi o damigeană pe masă, parcă de vinul lui aveam eu nevoie!”

Socrul ia microfonul de la şeful orchestrei, se uită fix in ochii fiică-sii şi zice:

-Fata mea, să ne ierţi dacă te-am făcut de ruşine. Ştiu că ai fi vrut să aducem lume mai multă la nunta ta, aşa ai fi şi meritat. Noi n-am prea fost la nunţi, nu că n-am vrut, dar aşa a fost să fie, nu s-a putut. Dar de câte ori am avut invitaţie la o nuntă şi nu ne-am dus, eu am băgat in damigeana asta banii pe care i-aş fi dat ca dar. Nu ştiu câţi bani s-or fi adunat aici, dar tot ce e, consideră că e darul pe care l-ai fi primit tu azi la nunta ta dacă i-aş fi invitat pe oamenii aceia, aşa cum m-au invitat ei. Şi e păcat să stai morocanoasă la nunta ta şi să te găndeşti la bani în loc să te bucuri şi să te distrezi, nu e bine să-ţi începi căsnicia cu gînd rău şi supărare! Banii vin şi trec, înţelegerea şi voia buna trebuie să rămână.

S-a spart damigeana şi s-au numărat mai mulţi bani decât se număraseră la tot darul adunat de la meseni…

Morala: nu te grăbi să dai cu pietre pâna nu ştii ce are omul în damigeană!

26 responses »

  1. Perfect de acord cu socrii mici. Și eu aș face la fel :)) . Nici ai mei nu au mers la multe nunți, pur și simplu pentru că au fost firi mai liniștite, oameni cumpătați sub toate aspectele, au trimis doar câte un cadou, dar și-au ajutat copiii financiar cu bani și îndesat, astfel încât să nu mai fie nevoie de ajutor de la străini😉 . După mine, nunta cu dar în bani, tipic românească, e nu mai mult decât o dovadă de primitivism. Financiar, doar un schimb de bani, din care nu ieși cu niciun profit, de fapt.

  2. Mda! Mie mi-a displăcut profund obiceiul acesta, al darului, mai ales cel strigat. Drept urmare, la nunta mea am prevenit pe toată lumea că va fi o nuntă fără dar. Fie că m-au crezut, fie că nu, majoritatea au depus pe masă, la plecare câte un plic. N-am ştiut niciodată al cui era şi totul a fost foarte bine.
    Amintiri am de atunci. Unele frumoase, la primărie mireasa a fost îmbrăcată mireasă, era sâmbătă, zi lucrătoare pe vremea aceea, o zi însorită, primăvăratică în februarie, altele amuzante: la spartul chefului unul din cumnaţii mei, dobândiţi cu acea ocazie a exclamat: uite dom’le ce fraieri au fost ăia (se referea la mule din rudele soţiei), n-au venit că n-au crezut, da’ a fost degeaba!🙂 Ceea ce mi l-a făcut subit simpatic. Dar am avut din toate câte puţin, bomboana pe colivă a fost cutremurul din 4 martie care m-a prins în ultima seară a voiajului de nuntă, la Sinaia. Ei!?

    • Parca am fi frati! Doar ca e diferenta de fix 10 ani intre momente.🙂 Nici eu n-am facut nunta cu dar, am „colectionat” niste plicuri la sfarsit iar la fotograf am refuzat sa defilez pe strada imbracata mireasa, am vrut musai cu taxiul. Si cum in oras nu erau decat 2 taxiuri pe atunci, era sa raman nefotografiata;oricum n-am apucat sa facem decat 2 poze „artistice”, ca s-a oprit curentul, conform ritualului zilnic din epoca de aur.🙂 Si din Sinaia am amintiri frumoase din voiajul de nunta (noi am stat la Predeal!), ne-am atins nasurile in gara si am facut scantei.🙂

  3. hmmm, ce om intelept. desi nu pot spune ca sunt de acord sa strangi o viata si sa te privezi de bucuria impartasirii unui eveniment cu cei dragi nestiind totusi ce va urma. daca fata lui nu se marita? sau daca pleca peste mari si tari unde chiar nu conta darul de nunta? da, erau buni de zestre banii dar parca prea miroase a sacrificiu parintesc pentru odrasla. dar e un exemplu d ecum sa agonisesti ptr cine are ganduri din astea.

    • Mersul la nunti ar trebui sa fie o placere, nu o „amenda”, sa contorizezi cat ai dat si cat o sa primesti, sa ajungi sa mergi din obligatie. Iar pentru tinerii insuratei ar trebui sa fie un moment de bucurie impartasit cu cei dragi, nu o corvoada cu organizarea, cu confirmarea de prezenta si cu tinut cont cui trebuie sa-i intorci darul.

      • uite de asta nu am facut noi nici nunta si nici botezurile cu bani in plic, cu obligatii si alte din astea. am considerat ca mai bn simplu, cat ne permitem , sa fie cheltuiala noastra si atat. sa vina omul de drag sa petreaca langa noi. acum ne pregatim de botezul lui bebe si facem exact la fel🙂.

  4. Buna ziua,personal consider ca este de datoria noastra sa intelegem ca toata viata indiferent cat de mult vom invata si ne vom dezvolta trebuie sa nu uitam de unde plecam, de ajutorul familiei si de sprijinul celor dragi.Interesele materiale din pacate schimba oamenii din ce in ce mai mult.

  5. Buna seara, din pacate traim intr-o lume in care pentru a razbi facem eforturi uriase si „risipa” de sentimente, efort si fel de fel de compromisuri, cu toate acestea insa daca nu invatam ceva din aceasta deosebita povestioara este grav, o seara minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s