Mai, voi stiti cine e Joitica? Sau, mai exact cine a fost?
Degeaba va zgaiti pupilele in reviste auto, degeaba intoarceti capul pe trada dupa bolizi de lux, daca n-ati cunoscut-o pe Joitica nu stiti nimic despre autoturisme!
Acum, cand ma pregatesc sa scriu despre ea, inspirata de pataniile lui Mixy pe Autostrada Soarelui Masii, ma cuprinde nostalgia. Asa masina si asa aventuri nici james Bond n-a avut!
Joitica e prima noastra masina, o superba rabla de Dacie 1300, cea pe care Sotu’ a invatat soferie si mecanica si care m-a determinat pe mine sa NU imi iau carnet de conducere deoarece era prea complicat sa mestec mamaliga cu ambele maini pe marsarier si nici nu stia sa fereasca de una singura bordurile. Ea, draga de ea, avea intotdeauna in torpedou niste sarme si leucoplast pentru reparatii urgente si o punga cu monede de 25 de bani, in cuantum exact cat o amenda de depasire de viteza; caci pe atunci amenda se platea direct la agentul constatator si nu aveam bucurie mai mare decat sa vad organul numarand fisa cu fisa!:))
Joitica a carat de toate la viata ei. Mai intai a carat pasageri platitori caci a fost taxi. Apoi a carat pasageri neplatitori dar cu exces de adrenalina si care si-au riscat viata la orice curba, fara frane sau schimbator de viteze. A carat si porumb de pe camp si scara rabatabila si tot ce se mai putea cara:zaibar, pamant de flori, lubenita, saci de grau, neamuri proaste…
Joitica a fost o masina cu personalitate. Cand zicea ea „gata, stop” pai stop era, chiar si in mijlocul unei mari intersectii semaforizate din Brasov. Stiti ce senzatii palpitante ai cand impingi o masina printr-o intersctie aglomerata, pe culoarea rosie? Inchizi ochii si te rogi sa mai simti bordura sub talpi! Si cand trageam pe dreapta urma partea didactica. Adica Sotu’ scotea cartea tehnica, noi faceam liniste ca sa se poata concentra, apoi insira cutiile cu suruburi, piulite, beculete si alte miniaturi tehnice si intram mana a doua in operatie.
-Ai niste sarma?
-Cum sa n-am, ca dupa tata mi-s din Vaslui, sarma-mi zice, sarma am!
-Niste leucoplast n-ai prin poseta?
-Evident ca am, sunt mai pregatita decat sanitarii de pe front, am trusa de prim ajutor in permanenta la mine. Pot sa-ti dau si o aspirina daca e gripat motorul!
-Mi-ar trebui ceva elastic, ca s-a rupt cureaua de transmisie, ceva asaaaa, ca niste dresuri…Ai?
-Pai nu pun de-un striptiz imediat, sa-si mai clateasca si soferii de tir ochii? Ia tu ciorapii mei ca si Cenusareasa a mers desculta si n-a ajuns rau…
Odata am trecut milimetric pe sub dintii unei combine agricole de-am trait senzatia scalparii aproape fizic; altadata am bagat spaima in ceilalti participanti la trafic prin franele pe care nu le-am mai pus fiindca nu le mai avea, am reusit si performanta de a face un drum de 400 de kilometrii in 16 ore, timp in care am facut doua pene de cauciuc(normal, ca nu puteam sa facem doua pene de vultur!), sa fierbem motorul pe care l-am racit cu apa minerala, sa pierdem toba pe care am legat-o cu niste sarme de pe marginea santului…Printre pasageri, un copil de vreo 7-8 luni care si-a terminat biberonul cu lapte si caruia i-am inchis gura cu niste carnati, ca altceva nu mai aveam.:))
Ei, ce de amintiri am cu Joitica…N-a spalat rufe si n-a prajit cartofi, in rest orice puteai sa faci cu ea si se putea carpi in toate felurile, ai fi putut sa juri ca-i Made in China! Si inca n-a fost exploatata la maxim, sunt convinsa ca mai avea calitati de aratat, ghinionul ei ca nu mi-am luat eu carnet. Dar norocul vostru, ca ati putut circula mai in siguranta!:)) Dupa ce i-a apus gloria si a mai schimbat doi proprietari Joitica s-a retras demna din circulatie, e parcata undeva, intr-o curte. Nu stiu daca are rol de monument sau de cotet de gaini dar e inca pe…butuci!
Aveti sau ati avut o masina „de suflet”, una pe care sa va bazati intotdeauna?Va „doftoriti” singuri masina sau apelati la specialisti? Ca daca aveti nevoie mai am eu niste sarme disponibile…
O zeama de cuvinte 
Da,am avut-o pe Zambilica,masina alor mei,fabricatie 1977…hehe…ce vremuri…au fost ai mei la Pitesti dupa ea.Mirosea frumos,a nou.Cand i-a mai trecut mirosul a facut si Zambilica taxi si-a carat si ea,cum spui,de toate.A ramas in grija mea,dupa ce n-a mai fost tata.Era galbena! Sa ma fi vazut cum imi faceam cruce cu doua maini,mai gata,la venire si la plecare,ca habar n-aveam,daca scoate vreun sunet dubios, ce se-ntampla.Am ramas de doua ori fara frane,slava Domnului ca nu s-a intamplat nimic grav.A folosit-o si prietena mea,pana a dobandit experienta la volan si si-a luat o masina mai buna si acuma sta,ca Joitica,la loc de cinste,in curtea prietenei mele.
Postarile tale ma inveselesc,Adelina.Multumesc.
Am avut si eu o Zambilica, dar nu era masina, ci…catelusa!:)Deci tot 4×4!
E frumos sa ne mai amintim uneori de masinile din viata noastra, chiar daca nu-s Ferarri…
Multumesc si eu ca ma vizitezi.Onorata!
Ce vremuri frumoase!!! Prima noastra Dacie fabricatie tot 1977 ca a Carlei era alba cu motor frantuzesc… se mandrea tata. Si inca o asemanare, prin anii 80′ am avut o catelusa tot Zambilica, rosie ca o vulpita. Ce dor imi e de tot!!!
Aaa uitasem, pe masina tot Zambilica o chema. II zicea tata cand ucam pe Transfagarasan si ii fierbea motorul: „Hai Zambilico, stiu ca poti, masina ca tine urca si pe pereti!”
Ce de Zambilici mai erau pe sosele!:)) Si patrupede si patru-roti!
Cred ca e bine sa nu ne stergem amintirile, sa nu uitam micile bucurii din trecutul mai intunecat. Multumesc de vizita!Sa mai treci. Stiu ca poti, stiu ca poti!:))
Sigur ca pot, imi face mare placere! Povestile tale ma bucura si ma destind in fiecare zi!!!
Ai un dar deosebit de a povesti hazliu! M-am amuzat teribil citind despre Joitica ta!
Am avut si noi o Dacie de prin 1985 si am tinut-o pana prin 1998 cand, din pacate, a trebuit sa o vindem. Nu mai stim nimic de ea! Proprietarul a facut o buna afacere, caci tata fiind revizor tehnic la ITA a tinut-o cu mare grija, era ca noua aproape. Am facut calatorii frumoase cu ea in sudul si nordul tarii, pe la rude. Ce amintiri! 🙂
Sa ai o seara placuta!
De obicei se zicea ca nu esti om pana n-ai facut o casa, n-ai sadit un pom si n-ai crescut un copil. eu as adauga si „pana n-ai condus o Dacie”.:)))
Seara placuta si tie!
Eiiii , sa inteleg ca ai aprins o luminare pentru Joitica ta? 😀
Nu suport lumanarile nici pe tort, d-apoi pe colac!:)SAu ar trebui sa dau de pomana vreo 2 litrii de benzina?:))
Am avut, cum să nu. Un Trabant căruia îi spuneam Mercedes cartonat. Ne-a purtat prin țara asta în lung și în lat. Am plâns după el când l-am dat. Dar trebuia să evoluăm și noi. Și am făcut-o. Ne-am luat o Dacie la mâna a doua. Doar atunci au început aventurile adevărate. Dar eram o doamnă. Aveam Dacie. 🙂
Daca nu-l dadeai acum erai colectionara, aveai masina de epoca… In timp ce o aveam pe Joitica mi-a cumparat sotu’ si mie o „limuzina”, doar-doar mi-oi lua carnet.Dar nici Oltcitul nu m-a convins!:))
Nu as fi crezut ca cineva ar putea scrie atât de duios despre o rabla, pardon, un autoturism care a indurat atâtea vicisitudini! Daca ar avea suflet, cred ca ți-ar multumi din adancul carburatorului.
Pai cred ca avea suflet de vreme ce si tusea uneori!:))
Dar ce stiti voi, astia invatati cu Volvo…:))
Pingback: cielo de craiova | Amalgam de ganduri
Au avut ai mei, să-i ție Domnul sănătoși (că doar au trăit 20 de ani cu ea în fața blocului și pe șosele) o roșioară. N-a fost ea așa de păcătoasă ca Joițica, să se strice în mijlocul drumului decât la al doilea mare drum din viața ei (că de la Pitești acasă s-a comportat frumos), dar două decenii alături de noi nu sunt de lepădat. Nu i-ar fi zis nimeni rablă dacă n-ar fi fost programul cu pricina. Tata a avut noroc că era agitat cu hârtiile, altfel ar fi văzut cum i-a fost luată și țin minte că am lăcrimat eu și la telefon (și pe blog)
A voastra era rosie, nu se deochea usor, de-aia nu ramanea intepenita-n drum.;))Nici nu indraznesc sa te intreb ce masini se mai poarta acum pe la voi…
Ehhh… maşina asta m-a făcut barbată 😆 Nimic nu se compară cu satisfacţia de a ridica capota, a lua un fir de liţă şi a curăţa jiclorul, refuzînd cu demnitate ajutor specializat din partea unui barbat 😆
Dupa cum povestesti deduc ca faceai un fel de curetaj tehnic.;))Eu tot ce stiu despre motoare e ca se afla in partea din fata dar n-am avut indiscretia de a ridica vreodata capota.
Dar de ce nu mai ceri păreri alternative ?
Plecat la Galați în formula clasică: Doru, Florin , Mihai, sau în orice altă ordine dorești.
Durată transport – Mangalia – Galați = 8 ore.
Dacă îmi aduc bine aminte, aproximativ 7 – 8 pene (de cauciuc, de căzut toba de eșapament etc.) – cea mai umilitoare a fost aia în care ne-a depanat puștoaica de 11 – 12 ani în timp ce noi aveam la bord un absolvent al celebrei facultăți de mecanică din Constanța… bag de seamă că nu te prea ajută finu cu amintirile …
Ajuns la Galați, comandat barca, întors înapoi, faliment și s-a dus dracu afacerea noastră din anii 1990.
Îmi aduc aminte de Joițica atunci când am plecat cu Florin la strâns struguri din Oltenia, fără voi dușmancelor (parcă așa se spunea la neveste în Oltenia. sic). Bine că am ajuns cu zaibăru înapoi la Mangalia, ți-aduci ce umflate erau bidoanele de 20 litri ? Parcă erau silicoane, Doamne ferește că sunt om serios…
Ma bucur ca n-ai uitat-o pe Joitica.Ei, de cate ori nu ne-a carat ea la iarba verde, la Hagieni…
Dar ma asteptam sa ne spui ceva despre Afrodita, superba ta Dacie rosie.;))
Am avut-o pe Rosi ( de la Rosinanta evident), cu 3 ani mai tanara decat mine, pe care am invatat in copilaria timpurie mecanica si mi-am luat si permisul, la maturitate. Ce ciorapi la transmisie? Eu umblam cu un capac de delcou dupa mine si perie pentru bujii, am desenat personal pe un cartonel o garnitura de chiuloasa si pot explica lucruri cum ar fi sistemul biela manivela ( se traduce baga-mi-as), vilbrochenul si functionarea motorului in patru timpi.
Pai daca ai si desenat se cheama ca esti un fel de arhitect de motoare, nu? Daca desenam eu iesea ori trifoi, ori gargarita…Vad ca tu esti deja la grupa de avansati, e prea complicat pentru mine cu biele si vibrochene(daca ziceai de bila si vibrator pricepeam…)
Ei colega vezi cei de o varsta cu tine ,cu mine(45) toti au inceput cu o Dacie,care era toaletata in parcarea din fata sau spatele blocului ,cu apa carata de la etaj in galeti,dar aveai loc in parcare,erau putine masini,ai mei au avut prima masina in 1978 o Dacia verde care dupa revolutie a fost reconditionata si vopsita in rosu,in privinta franelor cred ca era o boala cronica la ele,eu am patit in 1990 intr-o curba noroc cu fratele meu care este sofer profesionist si era in dreapta mea,ei acum generatia mai tanara se naste cu Mercedesul sub fund,se strica ceva la masina suna dupa trailer si este rezolvata problema. Pupici Silvia
Da, n-am mai enumerat si cate galeti cu apa s-au carat de la etajul 4 pentru infrumusetarea Joitichii.Cum n-am enumerat nici gainatii de pescarus care se adunau pe ea in 2-3 zile. Cred ca aia i-au purtat noroc.:))Ce noroc pe noi ca ne-a ferit Dumnezeu de Mercedesuri!
e, eu nu am maşină şi probabil nici nu oi avea vreodată, că prea îmi place viteza şi sunt şi aşa destui inconştienţi pe drumuri. da am cunoscut o soră sau o verişoară de-a Joiţicăi undeva în Sibiu. proprietarul era potenţialul tată-socru, care a rămas doar potenţial până la urmă, iar pe Joiţica lui o chema Carolina. o frumuseţe de dacie 1300 roşie, trecută bine de vârsta majoratului, de care într-un final s-a despărţit şi el, schimbând-o cu ceva mai occidental.
Cum ai putut sa ratezi un potential socru cu asa potential de masina?:))
Se pare ca vom ramane singurii vesnici pietoni de pe planeta! Dar planeta e mai in siguranta cat timp nu suntem noi la volan.:))
Ahhhaa.. Da… pfuai cât suflet ai putut să pui în descrierea minunatei Joiţica… şi câte nostalgii mi-ai deşteptat. 🙂 Da’ un lucru e sigur atât Daciile de pe vremuri cât şi Skodiţele se puteau repara la marginea drumului (până şi eu reuşeam, deci era la îndemâna oricui) Acu’ astea „high tech” te uiţi la motor (după ce deschizi capota) precum mâta-n calendar, ce draq să-i faci… 😉
Acum gasesti sarme pe toate drumurile dar nu-ti folosesc la nimic.Pana nu intreaba aia de la service calculatorul unde-i buba te uiti ca curca-n lemne.Asa trebuia sa scoatem si noi vreo 23 de milioane din buzunar sa schimbam servodirectia si pana la urma s-a remediat acasa cu 50 de lei!:))
Pe „Joitica” mea am dus-o la programul Rabla. I-am facut poze inainte de plecare…
Eram plecati intr-un an intr-un concediu si o parcasem langa o masina super. La a noastra i se stricase ceva si my husband incepuse sa „bijutereasca” la ea, chiar daca nu e de meserie. A venit proprietarul celeilalte masini si ne-a spus in gluma (dar nu ironic) ce bine e sa ai o asemenea masina sa o poti repara singur si sa nu chemi service-ul auto!!! :)))
E adevarat ca daca te vedeau soferii cu o Dacie cu capota ridicata pe marginea drumului sareau toti sa te ajute, daca aveai vreo masina mai bengoasa nici nu incetineau, ba mai faceau si misto de tine, din invidie.Cei cu Dacii aveau un fel de spirit de casta si o solidaritate, in cel mai rau caz te remorcau dar tot nu te lasau in drum.
Prima mea masina: Lada 1200. O adevarata placere si aventura sa conduci o asemenea masina :))
Vai de capul tau, nu ti-a dat taticu’ la majorat macar un Lamborghini…Ca tot cu La incepea…:))
Am atâtea amintiri cu prima dacie (http://www.mixy.ro/2013/06/19/pana-daciei/), cât n-o să am o viaţă întreagă!
Apropo de sârmă, am legat Mixu o dată sârmă în loc de cablul de acceleraţie care se rupsese. Eu ţineam sârma, el volanul şi maneta de viteze. Când voia să schimbe viteza ţipa : „Acum! Trage acum! Gata! Dă-i drumul!”
Ce vremuri ! 🙂
Asta motor: cativa cai-putere si o iapa-acceleratie!:))Sa-ti spun cum eram eu la volan, cand voiam sa invat soferie? „Ia viraj dreapta! Nu dreapta aia, dreapta ailalta. Calca usor acceleratia, acceleratia, nu bordura..”:))Ce vremuri…
Ah, şi să nu uit să spun: te-am inspirat frumos, să mai vii pe la mine ! 🙂
Evident ca vin! Desi prefer bere…:))
Doar stii ca te tin sub observatie!
doamna, NU AM!!
N-am masina, n-am carnet, nu am umorul tau!!
Umor se mai gaseste.Din pacate nu-i de ajuns sa-mi asigure deplasarea din punctul A in punctul B.Si nici soferul nu vrea sa ma ia numai pe zambete…:)
cum sa nu o stim pe Joitica? doar toti am avut una! cand zic toti ma refer la noi…astia…tinereii 🙂
Pai tu s-ar putea sa te fi intersectat vreodata cu Joitica, ca doar a marsaluit mult si prin Constanta. Ei, daca as fi fost eu la volan o remarcai sigur.Macar la stirile de la ora 5.:))
o da, am avut o daciana luata la mana a doua, care era mult mai hodorogita decat parea la prima vedere si am platit bani grei s-o punem pe picioare. tare necajiti am fost dupa ce ne-a trecut euforia ca aveam in sfarsit si noi masina proprie. cand ne-am plictisit sa tot reparam la ea (a se citi bagat carute de bani), am vandut-o fara regrete si am luat alta daciana, rosie, noua, care a fost mandria noastra o vreme buna… acum sunt doar pieton, dar am fumuri in cap, nu m-ar mai coafa doar o dacie 😀
Conform reclamei aleia de Logan:la valoarea mea DOAR 10 mii de euro!:))
nu stiu reclama 😀
Bilet către Joiţica abandonată într-o curte:
Dragă Joiţica,
Ai avut stăpâni buni. Te-au ţinut aproape de ei, te-au doftorit ori de câte ori te-mbolnăveai, îşi sacrificau pentru tine hainele de pe ei, te-au spălat, te-au pieptănat, cred că şi fundă roşie ai purtat. Să nu fii necajită că zaci ca o vacă, pardon, maşină uzată ce eşti. Îţi spun eu că dacă le-ai fi dat şi lapte, nu te-ar fi părăsit. Acum zăceai pe butuci în curtea alor tăi stăpâni, care, nu zic, te-au iubit, iată ce poem ţi-au închinat! În încheiere, îţi mai zic să nu fii tristă că oricum vei ajunge coteţ pentru orătănii sau în cimitirul de rable. Hai, capota sus!
Rămâi cu bine,
Mercedes-Benz Clasa E
:)))Joitica multumeste lu’ Mercedesu’ si-i reaminteste ca orice cal-putere de curse tot gloaba ajunge si ca oul ouat in limuzina nemteasca are mai putin colesterol!
Cine n-a avut Dacie nu ştie ce-i aia relaţie de dragoste şi ură în acelaşi timp ;D
Tati (şi tot familionul împreună cu el) a avut-o pe Bălana.
Si Joitica initial a fost blonda, dar am considerat ca albastrul o avantajeaza. Din pacate si-a schimbat doar culoarea, nu si naravul.:)
Io-s mare mestera la masini. Mi-a mers buhul deja.
Functionez asa: intru in ea, ii dau cheie si, daca porneste, e bine, daca nu, cobor din ea si-l sun pe barbatu-meu, care suna, la randul lui, un service de-al unui amic, ca si el e la fel de mester la masini ca si mine. 😀
Eu sunt si mai mestera, n-as sesiza nici daca ii lipseste o roata. Mai zice Sotu’ „n-auzi un troncanit suspect din stanga?’ , „ba se aude ceva, nu asa e normal?”, „cum sa fie normal, nu sesizezi ca e un sunet metalic, un cotorogit?”, „parca daca tu auzi un copil plangand iti dai seama daca plange de foame sau ca-i ud?”…:)
Imi amintesc cu nostalgie de dacia lui tata , zeci de ani ne-a servit si doamne, ce incantata eram de ea copil fiind. Avea huse galbene, pufoase sau scamosate oarecum si mirosea grozav din punctul de „simtire” al nasului meu. Ceva amestec de benzina cu piele prelucrata si fan proaspat. Tata nu a fumat niciodata si nimeni n-a fumat in masina aceea deci mirosul s-a pastrat acelasi multi ani.
Il simt si acum daca inchid ochii
Multumesc pentru amintiri
Nici in masina noastra nu s-a fumat niciodata.Pentru tigari se fac opriri la fiecare suta de kilometrii.Copil fiind n-am avut masina asa ca si eu am fost incantata cand ne-am cumparat-o , in primii ani de casnicie.
Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”.
N-am avut niciodata masina. Si cred ca nu voi avea. Desi am permis.
Mi-ai adus aminte de farsa lui Buzdugan cu Trabantul :))