Nervi, nervi, nervi!!

Standard

Daca ieri m-am trezit in toane bune si pusa pe multumiri si amabilitati azi sunt la polul opus. Mi-as revarsa tot repertoriul de injuraturi si toate reprosurile catre Romtelecom si netul lor de kkt! (Ete, Dane, cum iti fac eu pe plac pe negandite si arunc si niste sudalme sa nu mi se strepezeasca dintii de prea multe dulcegarii!)

Nu pot sa citesc, nu pot sa scriu, numa ma uit la cerculetul ala albastru care se invarte ca ochiul mortului si-mi face semn sa astept ca netul curge iar cu cocoloase. Si cand tastez trebuie sa am rabdare sa vad ca mi-a aparut tot cuvantul altfel revolutionez limba romana cu jumatati de cuvinte mixate aleatoriu dupa cum vrea netu’ lu’ peste!Nu stiu cum se scrie emoticonul ala cu dracusori ca as insira vreo doua pagini cat sa echilibreze balanta cu cei care imi tropaie mie acum pe creieri.

Nici n-am dormit azi noapte. Mai intai fiindca am stat sa urmaresc un film ultra-psihologic care cred ca se foloseste in scop terapeutic pe la Balaceanca, poate cei de acolo sa-l priceapa mai usor. Apoi fiindca m-a pocnit o muza tocmai cand eram pe cale sa alunec in lumea viselor.Mi-a ordonat scurt:ridica-te si scrie! Si am scris fiindca dorm cu un caiet pe noptiera. Care-i mesajul ce se desprinde din ce am scris inca n-am descifrat, ma rezerv pentru insomnia de la noapte.:)

Da, recunosc, azi nu-s in cea mai buna stare

Am nervaciune-n trup si sufletul mi-e trist

Asa ca slova mea aiurea va cam pare

Desprinsa parca din curentul dadaist.

*

As da cu pumnu-n masa dar ma doare,

Cu capul de pereti parca m-as da,

As plange cat sa umplu o caldare

Si unghiile din carne le-as musca.

*

M-as da un pic cu curul de pamant

Sa trepideze pana la Galati

As injura pana la ultimul cuvant

Si unora le-as roade din ficati.

*

Dar voi inabusi instinctul criminal

Zambind cretin si tamp ca o Gioconda

Am intelect, nu sunt un caz penal

Am minte mai presus de isterii si fronda.

*

Dar va iesi el, soarele, pe strada mea!

Si mi-or veni si mie apele la moara!

Ma simt prea doamna pentr-o mahala

Si mult prea vultur ca sa lupt c-o cioara!

Daca cineva a priceput ce vrea sa spuna poetul sa ne spuna si noua, daca nu sa taca pe veci si sa dea aprobator din cap! 🙂

35 de răspunsuri »

  1. Dupa ce am dat aprobator din cap mai ceva ca o rockerita, imi iau talpasita, de frica sa nu te razbuni pe mine ca eu am net…tot de la aia cu Rom…astazi a venit lin, fara cocoloase

  2. Io îs tăt pe ClickNet și n-am avut never ever vreun soi de problemă în mai mult de 5 ani (parcă). Dar na !, așa-i când vede lumea că te-ai făcut fată faină și civilizată și te-ai apucat de pupat mâini și de dat sărumâna. Or fi zis, las-o măi, nu vezi că i s-au tocit colții și nu mai mușcă ? 😆
    be) am dat din cap dar dezaprobator. Asta nu fiindcă am înțeles sau nu am înțeles ce-a vrut poetul să zică în propoziție ci fiindcă te-aș ruga, fată, să ai milă de oamenii ăia din Galați, bieții de ei… 😥

    • Tu ai net de mucicipiu, mersi! Al meu e rural, circula greu pe hartoape… 🙂
      Nu cred ca ai dat din cap dezaprobator, cred ca te-ai scuturat numai asaa, patruns de un fior liric.Sau ca sa scapi de matrata. :)) Bine, schimb unda de soc spre Bucuresti sa-i prospere lui Marmureanu afacerea cu avertizoarele de seisme…

  3. Nu mi-e întru totul clar ce a vrut să transmită poetul, dar ai dreptate… „Aquila non capit muscas „
    Emoticonul pentru drăcuşor se scrie: semnul mai mare („>”), două puncte („:”) şi paranteză închisă („)”), adică aşa >:)

    • Poetu asta ma cam enerveaza cateodata cu morala lui! Nu cred ca e bine sa fim numai doamne, uneori imi aduc aminte ca intr-o perioada eram tovarase si parca era mai bine. Ca nici nu stiam ce-i ala net, decat daca comparam cu brutul. 🙂

  4. Ma intreb daca aceeasi nedumerire au avut si poetii de-i studiam la scoala si mai eram obligati sa facem si comentarii, descifrand ce au vrut sa zica ei. Pai daca ei n-au stiut ce au vrut sa zica, eu de unde naiba sa stiu?
    Am si eu o mare rugaminte la tine, cand esti in starea asta, nu te mai da cu fundul de pamant, poate or inceta astia sa tot dea stiri cu ce mica sau mare zguduire ai produs in Galati, cu reflectari si prin Vrancea. Odata ne-ai zguduit tu, bine, de a ajuns si la Chisinau un pic din nervul tau. Ai mila.

    • Sa ma ierte Chisinaul pentru criza de isterie! Data viitoare promit sa ma trantesc cu amortizor, pun intai o saltea, ca si asa ma cam dor salele… 🙂
      Asa ma intrebam si eu la scoala: de unde naiba stiu criticii ce a vrut sa spuna unul care a scris la betie de nici el nu stia ce are in cap? Critica e mai simpla decat lirica.

  5. Nu știu ce-a vrut poetul
    Să spună-n slova sa
    Dar mi-a plăcut cupletul
    Semnat „Adelina”
    Mai știu că viața-i aspră
    Când ai „Romtelecom”
    Mai bine-i cu nevastă
    Și cu-o sticlă de rom!

    • :))Mugure, te-ai molipsit
      Si in versuri ne-ai grait!

      Sa-mi caut acu nevasta e cam tarziu si nici nu s-a aprobat casatoria homosexuala iar de rom nu vreau sa aud, sunt putin sovina! Asa ca raman cu Romtelecomul. Mai plusez c-o bere cu lamaie sa se atenueze supararea. 🙂

      • 1. Nevasta este a mea, o dețin de aproape 30 de ani, așa că nu mai căută prin alte părți! Și vezi că nu am intenția de a scăpa de ea!
        2. De unde apare șovinismul când este vorba de rom? Dacă spuneam de țuică tot așa dădeai replica?
        3. Bere am avut și eu și am băut-o cu soața, să ne răcorim, că a fost cald astăzi! Dar a mea n-a avut lămâie!
        4. Dă-o ciorilor de supărare! De bucurie n-ai auzit!

    • Of, ca de cativa ani ii scriu lui Mos Craciun sa-mi aduca o mitraliera si el tot cate o carte de bune maniere si gandire pozitiva imi aduce! Da’ eu nici nu le deschid, strang maculatura. Si cand s-o strange destula o duc la centru de colectare si imi cunpar singura un AG sau o pusca cu luneta! 🙂
      Multumesc de vizita si de solidaritate! Daca fac rost de doua pusti (nu de DOI pusti!) te anunt! 🙂

  6. Pingback: Exista si minuni! | O zeama de cuvinte

Lasă un comentariu