Şiretul

Standard

accident-Cred că toată lumea a văzut măcar odată in viaţă la televizor scene proaspete de la locul unui accident rutier. Dincolo de dramatismul situaţiei, pe mine mă intriga un amănunt:  cum de le sar victimelor pantofii din picioare şi rămân aruncaţi in mijlocul străzii? Aş întelege dacă era vorba de niscaiva şlapi, dar ditamai ghetele sau adidaşii?! Acum m-am lămurit!

Ieri, in timpul navetei mele săptămânale la Bucureşti, în lipsă de alte preocupări, m-am uitat mai atent la încălţămintea oamenilor. Şi am constatat că mai bine de jumătate din cei ce poartă încălţări cu şireturi nu şi le leagă. Le poartă aşa, cu şireturile petrecute larg şi introduse pe lateral în ghete, cât să nu se împiedice în ele şi se încaţă băgandu-şi piciorul direct, ca in şoşoni! Apoi cum să nu-ţi sară bocancii din picioare la un impact în forţă dacă nu i-ai asigurat în nici un fel?

Nu-i condamn pentru comoditate, recunosc, nici eu nu-s în stare să-mi leg şireturile. O fi ceva genetic, moştenit de la tata, care spunea glumind că nu-i bine sa porţi şireturi, mai ales dacă mergi undeva la băut, e riscant să te apleci să te încaţi la plecare, rişti să baţi ceva mătănii cu fruntea de pământ. Dar de-asta nici nu port încălţminte cu şiret, prefer fermoar sau „arici.”Bine că n-am trăit pe vremea opincilor, nu ştiu cum m-aş fi descurcat, de opinci cu fermoar n-am auzit! 🙂

Acum mi-am luat nişte botine cu fermoare pe ambele latrale. Dar oricât de lene mi-ar fi, zău ce le trag pe ambele, nu merg cu unul desfăcut. Că doar nu-s botine decapotabile, ce naiba!

În urma acestei uimitoare constatări vă întreb şi pe voi vă legaţi şireturile la încălţăminte sau umblaţi aşa, jumate vraişte? Treaba voastră, am dubii că vă veţi întâlni cu Fat -Frumos care o să vă declare Cenuşăreasa lui numai fiindcă v-a sărit pantoful din picior!

Anunțuri

14 răspunsuri »

  1. Zău că m-ai amuzat cu gândurile tale năstrușnice!
    Și am să recunosc. Deși am probleme mari cușalele și mă aplec foarte greu, tot o fac și-mi leg șireturile încălțărilor. Cu riscul de a cădea în nas. Mai bine așa, decât să-mi plece încălțarile singure la plimbare, iar eu desculț.

  2. Legatul sireturilor este un gest pe pilot automat, din punctul meu de vedere. Nici nu mi-ar trece prin cap sa nu le leg. E un reflex. Poate si pentru ca atunci cand traversezi in fuga o strada, ar exista riscul sa-i cam scap pe drum, ceea ce ar fi de neaceptat…
    🙂

  3. Nici mie nu îmi place încălțămintea cu șireturi (în general, sunt prea lungi și am senzația că funda e prea mare, așa că le ascund pe lateral 😉 ). Ieri însă nu am putut rezista unor botine tare drăguțe, cam retro, cu muuuulte șireturi . O să văd eu cum mă descurc cu ele, încă nu le-am scos la plimbare.

  4. Nu îmi place încălțămintea cu șireturi, dar la anumiți pantofi sport nu am de ales. Și atunci le leg trainic pentru că merg cu nasu-n sus, nu mă uit la picioare niciodată (iau toți bolovanii dacă sunt) și risc să-mi rup gâtul dacă se desface vreunul.

  5. Am scris demult o povestioară adevărată de pe cînd eram la grădiniţă şi neştiind să fac fundă la şireturi am făcut nod după nod după nod pînă cînd s-au „terminat”. 😀 Cred că de atunci am prins „bîză” pe şireturi şi le-am evitat cu obstinaţie ori de cîte ori am putut.

    Desigur, tenişii chinezeşti de pe vremuri nu ştiau de velcro („arici”) sau alte briz-brizuri dar nici nu-i „vedeam” prea des aşa că am făcut oarece excepţii pentru ei. Da, între timp învăţasem să fac fundă, cu chiu-cu vai. 🙂

    Am preferat totuşi pantofii „cu limbă”, fiind mai expeditivi la încălţat/descălţat. Ghetele de iarnă – cu fermoar. Ca şi pantalonii, de altfel – urăsc nasturii, risc să n-apuc să-i desfac la vreme. XD

    În fine, momentan am o pereche de „adidaşi” şi una de ghete sport primite toate moca la mîna a X-a care din păcate au şireturi, dar cel puţin la primii am găsit poziţia de compromis unde pot fi încălţaţi/descălţaţti fără a umbla la blestemăţiile de”şerpişori”. La ghete recunosc, pînă la magazin sau undeva aproape mai las şireturile desfăcute, ascunse pe laterală. Dar nu am de trecut strada – parole d’honneur! 😀

    P.S. Scenele cu încălţările aruncate aiurea departe de victimă sînt doar pentru dramatismul „sticlei”. 😉

  6. Ba mie imi place sa leg sireturile, temeinic, nici sa ma stranga dar nici sa-mi fie prea largi, parca am siguranta ca nu-mi iese pantoful din picior, spre deosebire de incaltamintea fara siret, si am asa o satisfactie cand fac funda aia 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s