Ciudate conexiuni se nasc in mintea omului! Articolul de ieri m-a dus cu mintea la o intamplare de acum muuulti ani, pe cand lucram la celalalt spital. Sa va povestesc si voua…
Dupa cum stiti, noi, cei din sistemul sanitar, suntem obligati sa ne facem analize periodice. Nu ca ar fi cineva foarte grijuliu cu sanatatea noastra,poti sa faci linistit infarct sau accident vascular cerebral, nu se supara nimeni, eventual se aduna repede banii de-o coroana sau numai de-o jerba daca-i inainte de salariu… Dar n-ai voie sa trasmiti boli altora. Poti sa le ei si sa le pastrezi, numai sa nu dai mai departe.
Deci, anual, ne luam sange, facem EKG, radiografie pulmonara, ne bagam batu-n nas, in gat, in…nu, in alte parti nu ne bagam batu’, asteptam sa iasa produsul finit singur si pe urma recoltam. Dar ce te faci cand produsul refuza sa mai iasa si laboratorul n-are timp sa te astepte?
Cam asa am patit si noi atunci.A venit igienistul, ne-a pus coprocultoarele pe birou si a zis sa le ducem a doua zi, de dimineata, la laborator. Ptiu, drace, de unde scaun, ca abia „tapisasem” unul si pe saptamana asta nu mai venea nici un tamplar! Beau doua cafele, le diluez cu trei pahare de apa.Nimic!Matele mele erau in greva, refuzau sa proceseze ceva. Si stand si scremand meditand imi vine miros de mancare de la bucatarie. Zic sa ingurcitez ceva, pentru stimularea peristaltismului intestinal.
La oficiu, in galeata, era tocana de cartofi. Peste imaginea tocanei s-a conexat instantaneu imaginea coprocultorului.Se asortau de minune, erau din acelasi film! Asa ca-mi iau intr-un castron, ma duc in cabinet si pun cu generozitate in coprocultor avand grija sa aleg mararul. Si-apoi ma palaste un fair-play de zile mari si zic sa fac o fapta buna, sa iau probe si pentru colegele mele. 👿 Umplu toate coprocultoarele, le etichetez si las vorba fetelor ca am rezolvat problema…
Peste vreo trei zile, tot in tura mea, vine igienistul , cam verde-albastru. „Avem o problema!”zice Ei, lasa, ca si Huston a avut si a rezolvat-o… Primul gand e ca i-a iesit vreuneia dintre noi ceva nasol in sange, vreun puiut de spirocheta datatoare de sifilis. Nu, nu-i asta problema, e mai grav! Mai grav? E cu SIDA? Nu, e cu epidemie de ceva nasol, digestiv, ca au iesit mai multe coproculturi contaminate cu oarece balauri. Mai multe, nu toate? ma mir eu.
Omul o tinea una si buna ca avem o epidemie, eu insistam ca nu se poate, ca e o greseala de laborator. Dupa multe controverse n-am incotro si-i spun adevarul: n-a fost kkt, a fost tocana!Mai tragic, daca a fost si mancarea contaminata? N-a fost, bre,am pus eu cu grija in toate flacoanele. Suparare mare pe igienist, mai mare pe laborator, ca cica facem misto de munca lor… Si supararea cea mai mare pe Sefu’, care era si sef de sectie si director. Si care, medic exceptional dar o ciufutenie de om coleric care intai te bestelea, tipa la tine si pe urma te intreba cine esti. De exemplu suna din cabinetul lui in cabinetul asistentelor; eu, langa telefon fiind, raspund.
-Cutarica?
-Nu, sunt Adelina…
-Pai daca nu esti Cutarica de ce raspunzi?
-Pai daca a sunat!…
Si afland Sefu’ pozna ce-am facut decide sa penalizeze tot personalul cu 10% pe trei luni. Sunt gata oricand sa raspund pentru greselile sau prostiile mele dar nu sunt de acord sa sufere si altii, asa ca ma duc sa cer dreptate. Bat la usa lui, intru cam cu teama.
-Ce vrei?
Nu puteam sa-i zic ca „buna pace” asa ca detaliez problema
-Stiti, in legatura cu coproculturile…
-A, esti aia cu kktii! Numai prostii aveti in cap, lasa ca va lecuiesc eu!
-Sigur, domn’ doctor, aveti dreptate dar ,stiti… fetele n-au nici o vina, numai eu…
-Fi-v-ar kktii sa va fie, ca ma imbolnaviti de nervi. Nu vreau sa mai aud nimic…
Vreo zece minute ne-am ciondanit ajungand sa tipam vorbim cam pe acelasi ton. Cand aproape ragusise si epuizase argumentele striga;
-Iesi! Asa ramane!Sa va saturati sa va kkti ce nu trebuie!
Ies, ce sa fac, dar ma mustra constiinta. Asa ca bat iar la usa, deschid timid, bag numai capul si spun:
-Deci ma penalizati numai pe mine, da!?!
-IEEESII!!!!
Pana la urma Sefu’ n-a fost chiar negru-n cerul gurii. Ne-a frecat ridichea, ne-a dat ultimatum sa nu se mai intample si n-a mai penalizat pe nimeni. M-a tachinat pe mine cateva zile strigandu-ma „Bai, Tocanita” si ne-a pus a ne repetam coproculturile la modul cel mai serios. Nasol, ca-n ziua ai au fost la masa numai macaroane… :))
Aceast fapta reprobabila pentru care imi fac „mea culpa” s-a petrecut demult.Intre timp m-am inteleptit, mi-au iesit doua masele de minte(care au si fost extrase) si a treia e proaspat inmugurita. Deci este exclus sa mai repet asa o grozavie.Siiiiigur ca da!!
O zeama de cuvinte 